19 Octombrie

1899: Miguel Angel Asturias, scriitor și diplomat guatemalez, laureat al Premiului Nobel (d. 1974)

Miguel Ángel Asturias Rosales, cunoscut mai ales ca Miguel Ángel Asturias, 19 oct. 1899 – 9 iun. 1974, poet, scriitor și diplomat guatemalez, cel mai important scriitor din Guatemala, creația sa literară fiind răsplătită cu Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1967. A fost și președintele juriului Festivalului de Film de la Cannes în 1970.

În anul 1904, când avea doar 5 ani, familia sa a părăsit capitala, Ciudad de Guatemala, pentru a se stabili în orașul Salamá din departamentul Baja Verapaz, unde a rămas până în 1908.

În 1917, după un an de medicină, a început să studieze dreptul la Universitatea San Carlos din Guatemala și a obținut titlul de avocat cu o teză despre „Problema socială a indianului”, subiect care îi va fi mereu aproape de suflet.

În anii 1920, a participat la răscoala împotriva dictatorului Manuel Estrada Cabrera. La sfârșitul studiilor juridice, interesându-se de culturile precolumbiene, a plecat să studieze antropologia la Sorbona (Paris – Franța), unde a urmat cursurile lui Georges Raynaud.

La Paris, a întâlnit artiști și scriitori în Montparnasse și a început să scrie povești și poezii. Publicarea Legendelor Guatemalei, în 1930, i-a consacrat vocația literară.

La întoarcerea în Guatemala, a intrat în politică și a fost ales deputat în 1942. Apoi, din 1946, a fost succesiv diplomat în Mexic, Argentina, El Salvador, apoi ambasador în Franța, din 1966 până în 1970, după un exil în Argentina, din 1954 până în 1961.

În 1946, a abordat romanul cu Domnul președinte (El señor Presidente), portretul satiric al unui dictator sud-american, în maniera a ceea ce scriitorul spaniol Ramón del Valle-Inclán făcuse cu Tirano Banderas și ce va face, după el, Gabriel García Márquez în Toamna patriarhului, Augusto Roa Bastos în Eu, Supremul și Vargas Llosa în Sărbătoarea Caprei.

În 1949, a apărut capodopera sa Oameni de porumb, o lucrare tipică realismului magic și care denunță exploatarea colonialistă. Acest ultim subiect este explorat în profunzime în vasta sa trilogie romantică, pe fundalul exploatării de către o companie americană a muncitorilor amerindieni pe plantațiile de banane: Vânt puternic, 1950; Papa verde, 1954; Ochii celor îngropați, 1960.

În 1964, a publicat România și noul său chip (Rumania, su nueva imagen).

A primit Premiul Premiul Nobel pentru Literatură, în 1967, ca o recunoaștere a întregii sale opere, “pentru creația lui literară plină de viață, adânc înrădăcinată în modul de viață și tradițiile indigenilor din America Latină.”

În 1972, a apărut Vinerea durerilor, o poveste semi-autobiografică, considerată în general testamentul său literar, în special de criticul francez Gérard-Humbert Goury în paginile ziarului Le Matin.

Romancier și povestitor, este promotorul realismului magic, influențat inițial de suprarealism și alimentat de mitologia indigenă, de pământul însuși, de „teluric” și de lupta țăranilor împotriva imperialismului.

1433: Marsilio Ficino, filosof și umanist italian (d. 1499)

1605: Thomas Browne, medic și scriitor englez (d. 1682)

1784: Leigh Hunt, poet și eseist englez (d. 1859)

1862: Auguste Lumière, inventator francez al Cinematografului Lumière (d. 1954)

Auguste Marie Louis Nicolas Lumière, 19 oct. 1862 – 10 apr. 1954 inginer, industriaș, biolog și iluzionist francez.

În perioada 1894–1895, Auguste și fratele său Louis Jean Lumière au inventat o cameră foto animată și un dispozitiv de proiecție, Cinematograful, care a avut succes la nivel mondial.

Lumière s-a născut la Besançon. A urmat Școala Tehnică Martinière și a lucrat ca manager la firma fotografică a tatălui său, Claude-Antoine Lumière.

A fost invitat să participe la o demonstrație a Kinetoscopului inventat de Thomas Edison, care i-a inspirat, pe el și pe fratele său, în activitatea în domeniul cinematografiei.

Frații Lumière au proiectat primul lor film folosind acest dispozitiv în decembrie 1895 și, după succesul acestei inițiative, au deschis mai multe cinematografe în întreaga lume. Cu toate acestea, Auguste era sceptic cu privire la potențialul dispozitivului, remarcând „Invenția mea poate fi exploatată… ca o curiozitate științifică, dar în afară de aceasta nu are nicio valoare comercială.”

După ce a lucrat la cinematograful Lumière a început să se concentreze pe domeniul biomedical, devenind un pionier în utilizarea razelor X pentru examinarea fracturilor. De asemenea, a contribuit la inovațiile în aeronavele militare, producând un încălzitor catalitic pentru a permite pornirea motorului pe vreme rece.

1868: Simion Mehedinți, geograf și etnolog, creator al școlii române de geografie (d. 1962)

1881: Ferenc Hatvany, pictor și colecționar maghiar (d. 1958)

1882: Umberto Boccioni, pictor și sculptor italian (d. 1916)

1892: Hermann Knaus, chirurg austriac

1897: Jacques Byck, lingvist și filolog român (d. 1964)

1908: Dumitru Almaș, prozator și istoric român (d. 1995)

1909: Marguerite Perey, chimistă și fiziciană franceză

1910: Subrahmanyan Chandrasekhar, astrofizician american de origine indiană, laureat al Premiului Nobel (d. 1995)

1916: Endre Vészi, scriitor, poet și scenarist maghiar (d. 1987)

1916: Emil Gilels, pianist sovietic

1927: Pierre Alechinsky pictor belgian

1931: John Le Carré, romancier englez

1931: Manolo Escobar, cântăreț spaniol

1946: Philip Pullman, scriitor britanic

1950: Charles Napoléon, politician francez, șeful actual al Casei Bonaparte

1976: Desmond Harrington, actor american

1978: Enrique Bernoldi, pilot brazilian

1981: Heikki Kovalainen, pilot de Formula 1 finlandez

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.