Aniversari 19 septembrie
1911: William Golding, romancier, dramaturg și poet britanic aparținând curentului postmodernist.
A fost membru al Societății Regale de Literatură. Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1983 (d. 1993)
William Golding, pe numele complet Sir William Gerald Golding, 19 sept. 1911 – 19 iun. 1993, romancier englez care în 1983 a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură pentru parabolele sale despre condiția umană. A atras un cult al adepților, mai ales în rândul tinerilor din generația postbelică, după Al Doilea Război Mondial.
S-a născut în St. Columb Minor, lângă Newquay, Cornwall, Anglia și a fost educat la Marlborough Grammar School, unde preda tatăl său, și la Brasenose College, Oxford, Golding absolvind în 1935.
După ce a lucrat într-un adăpost social și în mici companii de teatru, a devenit profesor de școală la Bishop Wordsworth’s School, Salisbury. S-a alăturat Marinei Regale în 1940, a luat parte la operațiunea de scufundare a cuirasatului german Bismarck și a comandat o navă de lansare a rachetelor în timpul invaziei Franței din 1944. După război, a reluat predarea la Bishop Wordsworth până în 1961.
Primul roman publicat de Golding a fost Împăratul muștelior, Lord of the Flies (1954; film 1963 și 1990), povestea unui grup de școlari izolați pe o insulă de corali care revin la sălbăticie. Descrierea sa imaginativă și brutală a dizolvării rapide și inevitabile a moravurilor sociale a trezit un interes larg.
Moștenitorii, The Inheritors (1955), plasat în ultimele zile ale omului neanderthalian, este o altă poveste a violenței esențiale și a depravării naturii umane.
Reflecțiile pline de vinovăție ale unui ofițer de marină, având nava torpilată, care se confruntă cu o moarte agonizantă fac obiectul lui Martin cel avid, Pincher Martin (1956). Alte două romane, Cădere liberă, Free Fall (1959) și Turnul, The Spire (1964), demonstrează, de asemenea, credința lui Golding că „omul produce răul așa cum o albină produce miere”.
Întuneric vizibil, Darkness Visible (1979) spune povestea unui băiat care a suferit arsuri oribile în bombardamentul din Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lucrările sale ulterioare includ Rituri de trecere, Rites of Passage (1980), care a câștigat Premiul Booker McConnell și continuările sale, Reședințe apropiate, Close Quarters (1987) și Foc de la brâu în jos, Fire Down Below (1989). Golding a fost înnobilat cavaler în 1988 de către regina Elisabeta a II-a.
86: Antoninus Pius, împărat roman (d. 161)
Antoninus Pius, pe numele întreg Caesar Titus Aelius Hadrianus Antoninus Augustus Pius, numele original Titus Aurelius Fulvius Boionius Arrius Antoninus, 19 sept. 86 – 7 mar. 161, împărat roman între anii 138 -161.
Manierat și capabil, a fost al patrulea dintre „cei cinci împărați buni” care au condus imperiul printr-o perioadă de 84 de ani (96-180) de pace și prosperitate internă. Familia sa își avea originea în Galia, iar tatăl și bunicii săi fuseseră cu toții consuli.
După ce a servit drept consul în 120, Antoninus a fost desemnat de împăratul Hadrian (a domnit 117–138) pentru a conduce administrația judiciară în Italia. A guvernat provincia Asia (c. 134) și apoi a devenit consilier al împăratului. În 138, Antoninus a fost adoptat de Hadrian și a fost desemnat ca succesor al acestuia. Hadrian a precizat că doi bărbați – viitorii împărați Marcus Aurelius și Lucius Verus – urmau să-i succeadă lui Antoninus.
După accederea la putere, Antoninus a convins un Senat reticent să ofere onorurile divine obișnuite lui Hadrian. Pentru acest lucru și, eventual, pentru alte astfel de acte îndatoritoare, Senatul i-a acordat supranumele de Pius. Când soția sa, Faustina, a murit la sfârșitul anului 140 sau începutul anului 141, a fondat în memoria ei Puellae Faustinianae, o instituție caritabilă pentru fiicele celor săraci.
Referințele la Antoninus în literatura din secolul al II-lea sunt extrem de puține; este sigur că puține evenimente deosebite au avut loc în timpul domniei sale de 23 de ani. O rebeliune în Britania romană a fost reprimată, iar în 142 a fost construită o barieră încartiruită de 36 de mile, 58 km, (numită Zidul Antonin) pentru a extinde frontiera romană la aproximativ 100 de mile nord de Zidul lui Hadrian. Armatele lui Antoninus au înăbușit revoltele în Mauretania, Germania, Dacia și Egipt.
Sentimentul de bunăstare care a străbătut imperiul sub Antoninus este reflectat în celebrul panegiric / elogiu adus de către oratorul Aelius Aristides în 143–144. Cu toate acestea, după moartea lui Antoninus, imperiul a suferit invazia triburilor ostile, urmată de lupte civile severe.
866: Leon al VI-lea Filozoful, împărat bizantin (d. 912)
1551: Regele Henric al III-lea al Franței (d. 1589)
1749: Jean Baptiste Joseph Delambre, matematician francez (d. 1822)
1802: Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare de la 1848 (d. 1894)
1803: Maria Anna de Sardinia, regină a Ungariei, Boemiei, Lombardiei și Veneției (d. 1884)
1887: Eugen Bădărău, fizician român, membru al Academiei Române(d. 1975)
1908: Victor Weisskopf, fizician american (d. 2002)
1926: Masatoshi Koshiba, fizician japonez, laureat al Premiului Nobel
1931: Jean-Claude Carrière, actor și scenarist francez
1945: Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană română stabilită în Germania (d. 2008)
1948: Jeremy Irons, actor englez
1948: Valeriu Alexandru Ungureanu, politician român
1948: Mihai Timofti, regizor, actor, muzician
1949: Corneliu Momanu, politician român
1977: Ioana Maria Lupașcu, pianistă română