Comemorari 2 decembrie
1918: Edmond Rostand, scriitor, dramaturg, poet și eseist francez (n. 1868)
Autor de piese de teatru și poezii, Edmond Rostand este cunoscut pentru piesa sa Cyrano de Bergerac. Acesta a devenit o figură reprezentativă a literaturii franceze.
Piesele sale, Puiul de vultur, 1900, Chantecler, 1908, dar mai presus de toate, Cyrano de Bergerac, 1897, s-au bucurat imediat de un imens entuziasm popular.
Născut pe 1 aprilie 1868 la Marsilia, Edmond Rostand provenea din burghezia marsiliană. Tatăl său a lucrat ca economist, iar străbunicul său a fost primar al orașului. A plecat la Paris pentru a urma studii de drept, ceea ce l-a condus spre activitatea de barou. Cu toate acestea, Edmond Rostand nu a practicat niciodată avocatura, preferând să se dedice pasiunii sale pentru literatură. Prin urmare, a studiat dreptul, dar și-a dedicat viața poeziei și teatrului. De asemenea, a fost tatăl lui Jean Rostand, un mare biolog și filozof.
Cariera sa literară a început cu poezia. În 1890, au apărut două colecții de poezii, Hoinarii (Les Musardises) și Odă muzicii (Ode à la musique). Edmond Rostand decide apoi să-și încerce talentul și la scrierea pieselor de teatru. A scris piesa Romanțioșii (Les Romanesques), care a fost reprezentată pe scenă în 1894 și care i-a adus autorului succesul în rândul criticilor și al publicului.
În 1890, Edmond Rostand s-a căsătorit cu poeta Rosemonde Gérard cu care a avut doi fii, Maurice și Jean Rostand, care au devenit și ei scriitori. În timpul vieții sale, a fost numit Comandor al Legiunii de Onoare și a fost ales în Academia Franceză pe 4 iunie 1903. Edmond Rostand a murit pe 2 decembrie 1918, din cauza gripei spaniole, când avea doar 50 de ani.
Edmond Rostand a obținut primul său succes în 1894 cu piesa Romanțioșii, piesa în versuri prezentată la Teatrul de Comedie francez, dar gloria i-a fost adusă de reprezentația lui Cyrano de Bergerac.
Pe 28 decembrie 1897, la Teatrul Porte Saint-Martin din Paris, a avut loc premiera piesei Cyrano de Bergerac, o comedie în 5 acte, care a fost un triumf. Edmond Rostand avea 29 de ani. Publicul a apreciat în special romantismul piesei, care contrasta cu convențiile riguroase ale pieselor realiste.
Povestea nefericită a lui Cyrano, afectat de un apendice nazal proeminent și de dragostea sa imposibilă pentru verișoara sa, frumoasa Roxane, au făcut din autor o figură cheie în literatura franceză.
Cyrano a devenit asemenea imaginii lui Hamlet pentru englezi, reprezentantul spiritului francez. Demnitatea țării, afectată de capturarea Alsaciei și Lorenei, este evidențiată prin eleganța lui Cyrano, onorabilă chiar și în cele mai dificile momente. Cu o grandilocvență (afectare) studiată, teatrul lui Edmond Rostand, care combină cu pricepere virtuozitatea verbului și răsucirea condeiului, se dorește, mai presus de toate, reîncarnarea unui anumit romantism flamboaiant față de canoanele simboliste și naturaliste care au fost evidențiate la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Numele lui Rostand a devenit indisolubil legat de cel al celei mai populare și de durată piese a sa, Cyrano de Bergerac. Interpretat pentru prima dată la Paris în 1897, de celebrul actor Constant Coquelin interpretând rolul principal, Cyrano a făcut o impresie extraordinară în Franța și în toată Europa și Statele Unite.
Constant Coquelin în rolul lui Cyrano
Piesa a fost un succes care nu s-a dezmințit de atunci, după cum a demonstrat adaptarea, din 1990, a lui de Jean-Paul Rappeneau, cu un Gérard Depardieu mai mult decât volubil, care a făcut un rol pe placul inimii regizorului.
Gérard Depardieu în rolul lui Cyrano
Intriga se învârte în jurul problemelor emoționale ale lui Cyrano, care, în ciuda numeroaselor sale daruri, simte că nici o femeie nu-l poate iubi vreodată pentru că are un nas enorm. Legătura dintre Cyrano din piesă și nobilul și scriitorul cu același nume din secolul al XVII-lea este pur nominală.
Dar jocul agitat și plin de culoare istorică al lui Rostand, cu versificația sa orbitoare, amestecul iscusit de comedie și patetism și intriga în mișcare rapidă, a oferit o schimbare binevenită dramelor sumbre care au apărut din mișcările naturaliste și simboliste.
Cu câteva minute înaintea reprezentației, Rostand, presimțind că piesa va fi un fiasco, s-a scuzat în fața trupei de actori pentru faptul că a antrenat-o în “această aventură groaznică”. Numai că în pauză, publicul l-a aplaudat în picioare, iar un ministru a venit să-l caute chiar în culise. Acesta și-a desfăcut medalia Legiunii de Onoare și i-a prins-o pe piept, spunându-i: “Lasă-mă să o iau un pic înainte”. Această scenă a fost urmată de 20 de minute de aplauze din parte publicului.
În 1900, noua sa piesă, Puiul de vultur a fost, de asemenea, un succes şi i-a deschis uşile Academiei Franceze.
Rostand a mai scris și alte piese bune pentru teatru, dar singura piesă de care se mai amintește este Puiul de vultur, L’Aiglon (1900). Această tragedie patriotică extrem de emoționantă, în șase acte, se concentrează asupra ducelui de Reichstadt, care nu a condus niciodată, dar a murit de tuberculoză ca prizonier în Austria. Rostand s-a străduit întotdeauna să scrie piese frumoase pentru vedetele sale, iar L’Aiglon a fost dedicată lui Sarah Bernhardt, fiind unul dintre cele mai mari triumfuri ale sale.
Puiul de vultur este o dramă în versuri a lui Edmond Rostand, scrisă în 1900. Aceasta povestește, într-o manieră romanțată, ultimii ani și moartea ducelui de Reichstadt, fiul lui Napoleon I (Vulturul). Piesa, care implică 52 de actori, a fost interpretată pentru prima dată pe 15 martie 1900, la teatrul Sarah-Bernhardt. Rolul principal a fost jucat chiar de Sarah Bernhardt, într-un travesti pentru această ocazie. L’Aiglon a fost un triumf.
Puiul de vultur se referă la fiul lui Napoleon I (Vulturul) și al lui Marie-Louise a Austriei, cunoscut și sub numele de Regele Romei, Napoleon al II-lea și Duce de Reichstadt.
În această dramă în șase acte, scrisă în principal în versuri alexandrine, Puiul de vultur își caută identitatea personală, peste care planează gloria tatălui său, încercând să meargă pe urmele acestuia.
Acțiunea are loc între 1830 și 1832, în Schœnbrunn, cu excepția actului V situat în câmpia Wagram și a primului act care se petrece în Baden.
Rolul ducelui de Reichstadt (Puiul de vultur) este creat de actrița Sarah Bernhardt. Interzisă sub ocupație, piesa a fost interpretată timp de doi ani consecutivi la Théâtre du Châtelet, cu sala plină, începând din august 1945.
1594: Gerhard Mercator
Geograf flamand, Mercator a inventat o noua metoda de cartografiere care se numeste Proiectia Mercator. În acest sistem încă în uz, meridianele sunt reprezentate prin linii paralele. În anul 1569, reuseste sa definitiveze harta lumii pentru uzul navigatorilor. În 1585, si-a publicat lucrarea “Atlasul”.
1814: Marchizul de Sade, la 74 de ani
1854: Anton Pann (Antonie Pantoleon Petrov), poet, compozitor, muzicolog și culegător de folclor (n. 1796)
1960: Dimitri Mitropoulos, regizor, pianist, compozitor și dirijor grec (n. 1896)
1975: Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, teoretician și poet italian (n. 1922)
2004: Theo van Gogh, regizor olandez (n. 1957)