2 Decembrie

1923: Maria Callas, soprană americană (d. 1977)

Maria Callas, 2 dec. 1923 – 16 sept. 1977, este numele de artistă al Sophiei Cecelia Kalos (Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos), renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, supranumită “La Divina” sau “Regina della lirica”.

Soprană americană, de origine greacă, a fost una dintre cele mai renumite și influente cântărețe de operă din secolul al XX-lea. Mulți critici i-au lăudat tehnica de bel canto, vocea amplă și interpretările dramatice. Repertoriul ei a variat de la seria de operă clasică la operele de bel canto ale lui Donizetti, Bellini și Rossini și, mai departe, la operele lui Verdi și Puccini; și, la începutul carierei sale, la dramele muzicale ale lui Wagner. Talentele sale muzicale și dramatice i-au adus aprecierea de La Divina.

Născută în Manhattan, din părinți imigranți greci, a fost crescută de o mamă dominatoare care își dorise un fiu. Avea doar opt ani când a început să ia primele lecții de canto. Dirijorul Georges Sebastian a fost consternat în ziua în care i s-a prezentat o fată plinuță și mioapă. Dar după ce a ascultat-o, i-a spus pur și simplu: „Ai talent”. Și ea i-a răspuns la fel de simplu, „știu”. La vârsta de paisprezece ani, Maria a plecat la Atena pentru a studia pianul și canto și pentru a lua lecții cu eminenta soprana de coloratură Elvira de Hidalgo, de origine spaniolă. A debutat la 17 ani, in Boccaccio de Franz von Suppe.

Forțată să facă față exigențelor sărăciei din timpul războiului, în anii 1940 și cu o miopie care a lăsat-o aproape oarbă pe scenă, a îndurat lupte și scandaluri pe parcursul carierei sale. Apoi cariera sa a luat o întorsătură decisivă atunci când l-a întâlnit pe dirijorul italian Tullio Serafin, care a distribuit-o în La Gioconda a lui Ponchielli la Arena din Verona, în 1947. El a fost cel care o va face celebra pe Maria Callas. A apărut pe cele mai mari scene ale lumii: New York, Londra, Paris, Milano, Venetia, Roma. Șapte ani mai târziu, când s-a întors în Statele Unite, avea una dintre cele mai frumoase voci din lume.

Capriciile sale de vedetă vor deveni celebre în întreaga lume. Povestea cu miliardarul Onassis va contribui și mai mult la îmbogățirea legendei sale. Presa exulta făcându-i publicitate în privința comportamentului său temperamental, a presupusei rivalități cu Renata Tebaldi și a relației sale amoroase cu magnatul grec, armatorul Aristotel Onassis.

A suferit o pierdere în greutate la mijlocul carierei, ceea ce ar fi putut contribui la declinul vocal și la sfârșitul prematur al carierei sale. În 1964, Callas a cântat fals în rolul Norma, la Opera din Paris, ceea ce i-a pus capăt carierei. Va trebui să se mulțumească să ofere recitaluri pentru o audiență necondiționată. Cea mai mare dintre dive nu s-a mai recuperat niciodată după ce nu a mai putut cânta și – mai presus de toate – după ce a fost abandonată de Onassis. Inima ei obosită o va trăda la vârsta de 54 de ani.

Deși viața ei dramatică și tragedia personală au umbrit deseori artistul Callas, în presa populară, realizările ei artistice au fost de așa natură încât Leonard Bernstein a numit-o „Biblia operei”, iar influența ei a fost atât de durabilă încât, în 2006, Opera News a scria: „La aproape treizeci de ani de la moarte, ea este în continuare definiția divei ca artist – și încă una dintre cele mai bine vândute vocaliste ale muzicii clasice.

Supranumită „Biblia Operei” de Leonard Bernstein sau „la Callas”, așa cum era numită în mod obișnuit, a bulversat arta lirică a secolului al XX-lea, a promovat abordarea actoricească a rolului interpretat, până atunci plasată în plan secund.

Înconjurată de cei mai buni artiști ai timpului ei (Boris Christoff, Giulietta Simionato, Giuseppe Di Stefano, Mario del Monaco, Tito Gobbi etc.) a evoluat pe principalele scene de operă din lume: Veneția, Roma, Paris, Nou York, Milano, Mexico City, Londra, Buenos Aires etc.

Callas rămâne una dintre cele mai faimoase cântărețe din secolul al XXI-lea, atât pentru timbrul deosebit al vocii sale, registrul ei extins de aproape trei octave, marea ei virtuozitate combinată cu o frazare unică și cu talentul ei de tragediană care îi permitea să întruchipeze personajele cu mare intensitate dramatică (Lucia, Medeea, Norma, Tosca, Violetta).

Suscitând pasiuni – ceea ce a făcut să fie atât adulată, cât și blamată – Maria Callas rămâne, atât prin succesul excepțional al vieții sale profesionale, cât și prin viața ei plină de evenimente, însăși imaginea „divei”.

1082: Song Huizong, împărat chinez, pictor și caligraf (d. 1135)

1699: Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez (d. 1779)

1739: Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor austriac (d. 1799)

1755: Marie Antoinette, regină a Franței, soția lui Ludovic al XVI-lea (d. 1793)

1767: Prințul Eduard, Duce de Kent, al patrulea fiu al regelui George al III-lea și tatăl reginei Victoria (d. 1820)

1795: James K. Polk, al 11-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1849)

1815: George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne (d. 1864)

1844: Mehmed V, Sultan al Imperiului Otoman (d. 1918)

1847: Georges Sorel, publicist francez (d. 1922)

1859: Georges Seurat, pictor francez

Georges Seurat a fost un pictor neoimpresionist francez, creator și teoretician – împreună cu Paul Signac – al tehnicii divizioniste (pointilism).

Geurges Seurat se ivește atunci când impresionismul pare să-și piardă din vigoare. Stilul și concepția lui Seurat fac simțită influența unei noi revoluții plastice. Scurta lui carieră artistică a fost de ajuns pentru a-i asigura un loc în istoria universală a artelor. Nici contemporanii săi nu au trecut indiferenți fata de opera sa.

Camille Pissarro, Vincent van Gogh și mai târziu, Henri Matisse aderă pentru o vreme la această nouă viziune, considerată o continuare logică a impresionismului. In decursul secolului al XX-lea, cubiștii și pictorii abstracți s-au sprijinit în experimentele lor pe rezultatele maestrului pointillismului.

1865: Warren Gamaliel Harding, al 29-lea președinte american (d. 1923)

1873: Dimitrie Paciurea, sculptor român (d. 1932)

1885: Harlow Shapley, astronom american, cel care a descoperit mărimea și forma Căii Lactee (d. 1972)

1891: Otto Dix, pictor german

1892: Paul Abraham, compozitor ungur (d. 1960)

1906: Luchino Visconti, regizor italian de film (d. 1976)

1906: Peter Carl Goldmark, inginer, a inventat LP-ul cu 33 de turatii in 1948,  iar in 1950 a inventat primul televizor color.

1908: Bunny Berigan, artist (jazz) american (d. 1942)

1908: Dimitrie Berea, pictor român (d. 1975)

1913: Burt Lancaster, actor american (d. 1998)

1929: Richard Taylor, fizician american de origine canadiană

1932: Melvin Schwartz, fizician american (d. 2006)

1938: Sophia, regina Greciei, soția lui Juan Carlos I

1939: Richard Serra, sculptor american

1942: Stefanie Powers, actriță americană

1944: Patrice Chéreau, regizor american

1944: Keith Emerson, muzician și textier american (Emerson, Lake & Palmer)

1946: Giuseppe Sinopoli, dirijor, compozitor, medic, arheolog italian

1949: Lois McMaster Bujold, autoare americană de Science Fiction

1955: Răzvan Ionescu, actor român de teatru și film

1962: Ron McGovney, primul basist a trupei Metallica

1965: Shahrukh Khan, actor indian

1966: David Schwimmer, actor american

1968: Jaume Balagueró, regizor, scenarist american

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.