Aniversari 2 mai
1772: Novalis (Friedrich Leopold von Hardenberg), poet german (d. 1801)
Novalis, pseudonimul lui Friedrich Leopold, Freiherr von (baron de) Hardenberg, 2 mai 1772 – 25 mar. 1801, născut în Oberwiederstedt, Saxonia prusacă (Germania), poet și teoretician german al Romantismului timpuriu, care a influențat mult gândirea romantică de mai târziu.
Novalis s-a născut într-o familie a nobilimii protestante din Saxonia Inferioară și și-a luat pseudonimul „de Novali”, un nume pe care familia sa îl folosea anterior.
A studiat dreptul la Universitatea din Jena (1790), unde a făcut cunoștință cu Friedrich von Schiller, iar apoi la Leipzig, unde a legat o prietenie cu Friedrich von Schlegel și a fost introdus în ideile filozofice ale lui Immanuel Kant și Johann Gottlieb Fichte.
Și-a terminat studiile la Wittenberg în 1793, iar în 1796 a fost numit auditor la salina guvernamentală saxonă de la Weissenfels.
În 1794, Novalis a cunoscut și s-a îndrăgostit de Sophie von Kühn, în vârstă de 12 ani. S-au logodit în 1795, dar ea a murit de tuberculoză doi ani mai târziu. Novalis și-a exprimat durerea în Hymnen an die Nacht (1800; Imnuri către noapte), șase poezii în proză intercalate cu versuri. În această lucrare, Novalis celebrează noaptea, sau moartea, ca o intrare într-o viață superioară în prezența lui Dumnezeu și anticipează o unire mistică și iubitoare cu Sophie și cu universul în ansamblu după propria sa moarte.
În 1797 a mers la Academia din Freiberg pentru a studia mineritul. Novalis s-a logodit cu Julie von Charpentier în 1798, iar un an mai târziu a devenit inspector de mine la salina de la Weissenfels. A murit de tuberculoză în 1801.
Ultimii ani ai lui Novalis au fost uimitor de creativi, plini de studii enciclopedice, schița unui sistem filozofic bazat pe idealism și operă poetică.
Două colecții de fragmente apărute în timpul vieții sale, Blütenstaub (1798; „Polen”) și Glauben und Liebe (1798; „Credință și dragoste”), indică încercarea sa de a uni poezia, filosofia și știința într-o interpretare alegorică a lumii.
Povestea sa mitică Heinrich von Ofterdingen (1802), plasată într-o viziune idealizată a Evului Mediu european, descrie căutările mistice și romantice ale unui tânăr poet. Imaginea centrală a viziunilor sale, o floare albastră, a devenit un simbol larg recunoscut al dorului romantic în rândul colegilor romantici ai lui Novalis.
În eseul Die Christenheit oder Europa (1799; „Creștinătatea sau Europa”), Novalis face apel la o biserică creștină universală pentru a restaura, într-o nouă eră, o Europă a cărei unitate culturală, socială și intelectuală medievală a fost distrusă de Reformă și Iluminism.
1660: Alessandro Scarlatti, compozitor baroc italian (d. 1725)
A ramas celebru mai ales pentru operele sale si cantatele de camera. Este considerat fondatorul Scolii Napoletane de operă. A fost tatăl altor doi compozitori, Domenico Scarlatti şi Pietro Filippo Scarlatti.
1729: Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei (d. 1796)
În 1744, Elisabeta I, fiica lui Petru cel Mare, a ales-o pe Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, de origine poloneza, viitoarea Ecaterina a II-a, drept sotie pentru nepotul ei, Petru al III-lea, pe care dorea să-l facă moştenitorul său.
Ameninţată cu divorţul şi închisoarea, Ecaterina, care se bucura de simpatia ruşilor, a reuşit să-si detroneze soţul cu ajutorul lui Grigori Orlov, care a organizat o lovitură de stat, precum şi asasinarea împăratului, fiind apoi încoronata la Moscova cu mare fast. Si-a integrat tara in viata politica si culturala a Europei, directie inaugurata de Petru cel Mare. Impreuna cu ministrii ei, a reorganizat administratia si legile Imperiului Rus si a extins stapanirea ruseasca, anexand Crimeea si mare parte din Polonia.
Supranumita Ecaterina cea Mare, a fost prietena cu Voltaire si Denis Diderot, intretinand o corespondenta indelungata cu majoritatea oamenilor importanti din vremea sa. A patronat literatura rusa si a fost o sustinatoare a culturii ruse. A scris, a facut recenzii literare, a incurajat stiintele si a intemeiat scoli.
La nouă zile după lovitura de stat care l-a inlaturat pe sotul sau, l-a invitat pe Diderot la Sankt-Petersburg, pentru a continua imprimarea Enciclopediei, a cărei editare tocmai fusese interzisă în Franța, după ce primele șapte volume fuseseră deja publicate cu succes. Diderot a refuzat in mod politicos.
A purtat o indelungata corespondență cu Voltaire, care va dura 15 ani, până la moartea filosofului francez. Ecaterina își dorea să fie demnă de elogiile pe care i le aducea Voltaire: să guverneze ferm după idei liberale. După moartea lui Voltaire, pe 30 mai 1778, a achiziționat biblioteca acestuia care a ajuns la Ermitaj, alături de biblioteca lui Diderot. Considerându-se continuatoarea operei lui Petru cel Mare, era dornică să facă un monument pe care să-l consacre gloriei predecesorului sau.
Inaugurarea statuii din bronz reprezentându-l pe Petru cel Mare a avut loc pe 7 august 1782. Pe soclu a fost gravat: “Lui Petru I, Ecaterina a II-a”.
1802: Heinrich Magnus, chimist și fizician german (d. 1870)
1859: Jerome K. Jerome, scriitor britanic (d. 1927)
Fiul unui proprietar de mine de cărbune, Jerome Klapka Jerome s-a născut într-un cămin relativ bogat, dar prăbușirea afacerii paterne, când avea doar 2 ani, a târât familia în sărăcie. Forțat să părăsească școala la 14 ani, tânărul a avut apoi diverse slujbe. A fost angajat succesiv la căile ferate, funcționar, jurnalist, actor și profesor.
Prima sa lucrare, „Pe scenă și în culise” (On stage and behind the scenes), a fost publicată în 1885 și a fost urmată de multe alte cărți, piese de teatru și articole pentru ziare.
În 1986, a apărut Leneșele gânduri ale unui trândav (Idle Thoughts of an Idle Fellow), dar mai presus de toate Trei într-o barcă (Three men in a boat) l-a făcut cunoscut publicului larg. Această carte rămâne cea mai cunoscută lucrare a lui Jerome K. Jerome.
Cu toate acestea, a scris și a regizat multe alte piese de teatru și a călătorit mult în întreaga lume, în special în Europa, Rusia și Statele Unite.
În 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial, a plecat în Franța și s-a alăturat conflictului ca șofer de ambulanță. Doi ani mai târziu s-a întors în Anglia și a continuat să scrie.
În 1926 și-a publicat autobiografia Viața și opera mea (My Life and Times). În anul următor a fost numit cetățean de onoare al municipiului Walsall înainte de a muri la vârsta de 68 de ani.
1892: Baronul Manfred Von Richtofen, supranumit Baronul Rosu, as al aviatiei germane in Primul Razboi Mondial
Locotenent de cavalerie în 1914, baronul Manfred von Richtofen a trecut în domeniul aviaţiei in mai 1915. Sobru şi riguros, a fost remarcat de Oswald Boelcke, unul dintre primii asi ai aviatiei germane, care l-a luat în escadronul lui. Promovat comandant al Jasta 11, Richtofen a decis să-si vopseasca avionul său in roşu intens. De aici inainte, simpla mentiune a numelui Red Baron ii ingrozea pe piloţii britanici. După 78 victorii, Manfred von Richthofen si-a pierdut viata când aeronava sa a fost doborata de căpitanul canadian Roy Brown.
1901: Bing Crosby, cantaret, actor şi producător american
Născut Harry Lillis Crosby, Bing Crosby a jucat in numeroase musicaluri. A primit Oscarul pentru cel mai bun actor în 1944 pentru rolul tatălui O’Malley în Going My Way de Leo McCarey. Cel mai mare succes al său ca interpret de muzica a fost nemuritorul cantec de Craciun, White Christmas, pe care l-au preluat peste 100 de interpreti din întreaga lume.
1904: Maurice Estève, pictor francez
Unul dintre pictorii majori ai noii şcoli din Paris, excelent colorist, artist umanist, personalitate a artei moderne. Stilul său a fost adesea caracterizat printr-o întrepătrundere de forme ale caror calităţi naturale, chiar organice, dezvăluie o mare poezie.
1907: Bob Bulgaru, pictor român (d. 1939)
1921: Satyajit Ray, regizor, scenarist și compozitor indian (d. 1992)
1922: Serge Reggiani, cantaret si actor francez de origine italiana
Din repertoriul sau muzical: Il suffirait de presque rien, Le Déserteur, Les Mensonges d’un père à son fils, Les loups sont entrés dans Paris.
Din filmografia sa: Les Portes de la nuit, La Ronde, Les Salauds vont en enfer, Vincent, François, Paul et les autres.
1929: Edouard Balladur, om politic francez, prim–ministru în perioada 29 martie 1993 – 17 mai 1995
1936: Engelbert Humperdinck, cantaret britanic de muzica pop, de origine indiana
Pe numele de nastere Arnold George Dorsey, Humperdinck este cel mai bine cunoscut pentru hit-uri ca: Release Me (And Let Me Love Again), After the Lovin, The Last Waltz (The Last Waltz with You).
1936: Valentin Tudor, scriitor român
1937: Rodica Dumitrescu, scriitoare româncă
1940: Ion Lotreanu, poet, prozator și eseist român (d. 1985)
1942: Wojciech Pszoniak, actor polonez
1946: Octavian Andronic, caricaturist și jurnalist român
1955: Donatella Versace, designer italian
1985: Zinaida Plescan, interpretă