1911: Odysseas Elytis, poet grec, laureat al Premiului Nobel (d. 1996)
Odysseus Elytis, pseudonimul literar al lui Odysseus Alepoudellis, 2 nov. 1911 – 18 mar. 1996, poet grec, eseist și traducător grec, considerat un exponent major al modernismului romantic al Greciei și al lumii. Este unul dintre cei mai apreciați poeți din a doua jumătate a secolului XX. În 1979, a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
A fost apropiat de poeții și pictorii suprarealisti francezi, precum Picasso și Matisse, care au ilustrat unele dintre lucrările sale. Prieten al lui René Char și al lui Albert Camus cu care a împărtășit ideeile asupra primatului acordat senzațiilor și cultului armoniei naturii împotriva întregului absolutism istoric, a fost și în Franța și în Grecia prietenul compatriotului său Teriade.
Autor al marelui poem Axion esti (Cuvine-se cu adevărat), un imn al creației care exaltă lupta eroică a grecilor pentru libertate, a fost și critic de artă și s-a străduit să creeze colaje în care a exprimat concepția sa despre unitatea patrimoniului grecesc, prin sinteza Greciei antice, a Imperiului Bizantin și a Greciei neo-elene. Poeziile sale au fost puse pe muzică de doi dintre cei mai cunoscuți compozitori greci din secolul al XX-lea, Míkis Theodorákis și Mános Hadjidákis. Altele au fost popularizate în Franța de Angela Ionatos.
Elytis s-a născut pe 2 noiembrie 1911 în Heraklion, Creta. A fost ultimul dintre cei 6 copii ai lui Panayotis Alepoudhellis și ai Mariei Vranas, ambii din insula Lesbos (numită și Mitilene).
Familia Alepoudhellis, care deținea o fabrică de săpun, s-a mutat la Atena în 1914 și a transferat sediul companiei lor la Pireu. Era o familie bogată, care întreținea relații strânse cu cel care era la acea vreme prim-ministrul grec, Eleftherios Venizelos.
Tânărul Odysseas a avut o copilărie fericită și răsfățată; își petrecea verile cu familia pe insule, în Creta, în Mitilene și mai des în Spetses: alergând desculț de-a lungul plajei, în contact cu marea și soarele, copilul înregistra în memoria sa bogatele impresii senzoriale care mai târziu vor apărea în poezia sa.
Cu guvernanta sa germană, Anna Keller, a descoperit poezia germană, în special cea a lui Novalis, și a învățat franceza, o limbă pe care poetul a vorbit-o fluent toată viața. Un prim doliu a cufundat familia într-o profundă suferință: în 1918, sora lui Odysseas Elytis, Myrsini, singura fiică a familiei, a murit la 20 de ani de gripă spaniolă.
De la vârsta de doisprezece ani a călătorit în străinătate, descoperind, împreună cu familia, Italia, Elveția, Germania și Iugoslavia. În Elveția, la Lausanne, copilul a fost prezentat primului-ministru grec Venizelos, care venise să semneze Tratatul de la Lausanne în 1923. Un al doilea doliu a lovit familia când tatăl, Panayotis Alepoudhellis, a murit în 1925.
Pregătirea intelectuală și poetică (1926-1933)
Pasionat de lectură, adolescentul își cheltuia toți banii cumpărând cărți și reviste. Dar poezia nu îl atrăgea: „În copilărie, îmi amintesc”, scria el, “poezia nu însemna nimic pentru mine. Din literatura neo-elenă păstrasem impresia vagă a unei sporovăieli plictisitoare pe un ritm repetitiv.”
Această perioadă a adolescenței a fost în primul rând cea a marilor modele literare descoperite prin lecturi, în care tânărul Odysseas se cufunda cu o curiozitate pasionată. El cauta să găsească, în expresia literară, amintirea propriilor sale emoții: „La 16 ani, căutam partea foarte personală a ceea ce înmagazinasem în copilărie, în momentele de înflăcărare și singurătate, când rătăceam desculț pe malul insulelor: luciul, strălucirea, freamătul unui trup tânăr, strălucirea nudității sale.”
În primăvara anului 1927, la vârsta de 16 ani, surmenajul, agravat de o adenită, l-a ținut la pat timp de două luni: atunci a devorat cărți atât despre literatura greacă, cât și despre literatura străină, și a experimentat primul său șoc poetic real, prin descoperirea poetului Constantin Cavafy. Citindu-l, a experimentat, spunea el, „un șoc, ceva foarte puternic” care îl intriga: „Am fost cuprins de o profundă curiozitate, care mai târziu avea să devină un interes profund, și mai târziu chiar o admirație profundă. Dar care nu va deveni niciodată seducție.”
Poetul Andreas Kalvos l-a sedus, însă, și prin tonul vocii sale și prin temele și ideile pe care le-a abordat. Condus de dragostea de literatură, adolescentul bântuia buticurile-librării: nu era încă în clasa terminală când a intrat în obscura librărie Kauffmann, unde a răsfoit, întâmplător, Nopțile lui Pierre-Jean Jouve și colecțiile lui Paul Éluard, Capitala durerii și Interzis să știi.
A experimentat imediat o impresie inedită, farmecul surprinzător al unei poezii care, rupând cu prozodia clasică, deschidea porțile către o lume necunoscută, cu evidența sa poetică imediată și prospețimea sa virginală. O întâlnire fortuită, dar decisivă, pe care, ulterior, Elytis o va analiza ca un eveniment simbolic, un efect al celebrului hazard obiectiv al suprarealiștilor.
Paul Éluard a fost, așadar, alături de Pierre-Jean Jouve, unul dintre cei pe care a promis că îi va face cunoscuți publicului grec. Descoperirea lui Eluard a îndreaptat curiozitatea lui Elytis către suprarealism, despre care a căutat imediat informații. Din această mișcare, căreia îi va cunoaște ulterior principalii reprezentanți francezi și greci, a refuzat extravaganțele și arbitrariul scrierii automate, pentru a păstra în esență simțul poetic al minunatului și, în artă, tehnica colajului.
Și-a terminat studiile secundare în 1928. După ce a acceptat, la cererea familiei sale, să studieze chimia, s-a orientat în schimb, în 1930, spre studii de drept, fără a înceta, totuși, să fie interesat de literatura de avangardă. Așa a citit lucrările lui César Emmanuel, Nikitas Randos, Théodore Dorros și colecția Strofa de Georges Seferis. Deși de o valoare foarte inegală, aceste lucrări i-au dovedit sfârșitul unei epoci, reprezentată în literatură de Kostas Karyotakis, care a murit în 1928 și începutul unei noi ere, încă imprecise.
Ca o reacție împotriva susținătorilor unui trecut pe care îl considera revolut, Elytis s-a dedicat filosofiei și dreptului, mai ales că sosiseră profesori noi la Universitatea din Atena, iar reputația lor atrăgea, cu un succes incontestabil, un număr mare de studenți. Aceștia erau Kostas Tsatsos, Panayotis Kanellopoulos și Ioannis Theodorakopoulos. Aproximativ cincisprezece studenți la drept au fondat apoi un grup de reflecție numit „pompos” (după cum Elytis va spune mai târziu) „Grupul Ιdeologic și Filozofic al Universității din Atena”. Elevii și profesorii se întâlneau pentru a citi și comenta texte de filosofie, dar aceste dezbateri îl deranjau pe Elytis.
Întâlnirea poetului și filosofului Georges Sarantaris, cu care Elytis a legat o mare prietenie, bazată pe o profundă stimă reciprocă, a contribuit la oficializarea darurilor sale poetice, păstrate până acum în secret. Clocotirea de noi idei în literatură și poezie va precipita evoluția acesteia.
Renașterea anilor 1930
Din 1934, sosirea unei noi generații de scriitori a stârnit un reînnoit entuziasm în rândul tinerilor, într-o abundență de idei și inițiative. Tinerii se raliau ideilor exprimate de Georges Theotokas, în cartea sa Spirit liber publicată în 1929, și se recunoșteau în romanul său Argo. În atmosfera animată și veselă a întâlnirilor studențești la care participa Elytis, existau dezbateri aprinse pe toate subiectele, reforma lingvistică, literatura, precum și politica lui Venizelos. În aceste cercuri în care se pregătea renașterea literară a elenismului, Elytis a legat o serie întreagă de relații care vor juca în curând un rol decisiv în determinarea destinului său de poet.
Mai întâi l-a cunoscut, în 1934, pe Andreas Karantonis, un critic literar deschis inovațiilor, plin de curiozitate și iubitor de poezie; Karantonis a devenit din ianuarie 1935 directorul revistei lunare Noi scrisori care tocmai fusese creată: primind noi talente în coloanele sale și asigurând promovarea poeziei moderne, această revistă a devenit locul de exprimare al scriitorilor inovatori ai generației 1930.
La scurt timp, în februarie 1935, Elytis l-a întâlnit pe poetul Andreas Embirikos, unul dintre principalii reprezentanți ai suprarealismului grecesc, format în studii freudiene și psihanaliză. Prin contactul cu acesta, Elytis a încercat primele colaje suprarealiste, decupând fotografii din reviste. Împreună, au mers pe insula Lesbos, pentru Paștele din 1935 și, în compania pictorilor Oreste Kanellis și Takis Eleftheriades, se gândeau să dezvăluie publicului opera pictorului naiv Theophilos, care murise doar cu un an mai devreme.
La sfârșitul verii lui 1935, Elytis l-a întâlnit pe criticul literar Georges Katsimbalis, un personaj pragmatic și poet în sufletul său, atât de colorat încât va servi în curând ca model lui Henry Miller pentru Colosul din Maroussi. Împreună cu Georges Katsimbalis, Elytis a făcut cunoștință cu tot ceea ce literatura grecească de atunci considera scriitori deja recunoscuți sau inovatori. Printre aceștia, cei mai importanți erau, fără îndoială, Georges Seferis, care a descoperit cu interes poeziile lui Elytis, și Georges Theotokas, care devine un prieten apropiat.
Katsimbalis, căruia Elytis i-a încredințat cu timiditate unele manuscrise, le-a publicat, fără să știe poetul, în revista Noi scrisori pe care o finanța. Astfel, în noiembrie 1935, unele dintre poeziile lui Elytis au apărut pentru prima dată, sub pseudonimul Odysseas Vranas. Dezvăluit, împotriva voinței sale, în calitatea sa de poet, Elytis s-a revoltat, mai întâi, apoi a ajuns să cedeze în fața unui fapt împlinit. Acum se simțea susținut de prieteni influenți și se gândea să renunțe definitiv la studiile de drept.
De la începutul anului 1936, revista la Noi scrisori a reunit un grup de scriitori strâns uniți, hotărâți să lucreze în favoarea avangardei literare, într-un spirit de luptă și solidaritate. Au devenit mai îndrăzneți și chiar au decis să impresioneze opinia publică prin organizarea, în martie 1936, a primei expoziții internaționale suprarealiste de la Atena. Au fost expuse lucrări de Max Ernst, Oscar Dominguez și Victor Brauner.
Elytis a prezentat câteva dintre colajele sale fotografice, precum și traducerea poeziilor lui Eluard. Dar, bazându-se pe o definiție lexicală îngustă și reducționistă a suprarealismului, ziarele și mai multe reviste de opoziție s-au grăbit să dea curs criticilor dure; au fost declanșate polemici împotriva susținătorilor suprarealismului, până la punctul în care Elytis a decis să răspundă atacurilor într-un articol din revista Noi scrisori intitulat „Pericolele semicunoașterii”. Apoi a încercat, dar în zadar, să pună capăt controversei în articolul „ Și asta e tot”.
Cu toate acestea, rândurile prietenilor lui Elytis continuau să crească: în 1936, noul recrut al revistei Noi scrisori se numea Nikos Gatsos, în care Elytis a fost încântat să descopere un mare iubitor de poezie franceză și un bun cunoscător al suprarealismului. S-au împrietenit rapid și au fondat mai târziu prima cafenea literară din Atena, Heraion: acolo discuțiile aprinse despre Tânăra parcă (La Jeune Parque, Paul Valéry), Cântecele lui Maldoror (Les Chants de Maldoror, Contele de Lautréamont) sau Țara pustie (The Waste Land, TS Eliot) aveau loc până la miezul nopții. Mai târziu, Nikos Engonopoulos, de asemenea un mare poet francofil, se va alătura grupului de prieteni ai lui Elytis.
Însă situația politică care se degrada în întreaga Europă nu va întârzia să-i antreneze pe toți în frământări.
Sublocotenentul (1937-1941)
Pe 4 august 1936, generalul Ioannis Metaxas a instaurat dictatura în Grecia. În Italia, Mussolini s-a alăturat lui Hitler. Prietenii lui Elytis s-au dispersat. Katsimbalis a plecat la Paris. Seferis, numit consul al Greciei, a dispărut în exil în Koritsa (Albania). Cât despre Elytis, în ianuarie 1937, a intrat la Școala Ofițerilor de rezervă din Corfu. A părăsit-o opt luni mai târziu, cu galoanele sale de ofițer, repartizat Regimentului 1 Infanterie. La Atena, doar Nikos Gatsos și Karantonis rămăseseră pentru a asigura publicarea revistei Letters Nouvelles. Rarele consolări, în izolarea în care se află Elytis, au fost corespondența cu Seferis și Nikos Gatsos, o întâlnire cu Lawrence Durrell și soția sa, în Paliokastritsa, și întotdeauna poezia.
Revenit la Atena, în septembrie 1937, și-a reluat activitățile literare: pentru a apăra Suprarealismul, a publicat o Scrisoare deschisă către Georges Theotokas. Revista Noi scrisori a publicat traduceri ale lui Guillaume Apollinaire, Jules Supervielle, Henri Michaux, Pierre-Jean Jouve și Contele Lautréamont. Elytis a elaborat prima schiță a unui eseu important despre poezia lui Andréas Kalvos și a fost interesat de influența Suprarealismului asupra picturii grecești.
În dimineața zilei de 28 octombrie 1940, trupele lui Mussolini au invadat Grecia prin granița cu Albania. Era mobilizare generală: Elytis era atașat, cu gradul de sublocotenent, la statul major al Corpului 1 Armată, apoi încorporat în Regimentul 24 Infanterie. A fost transferat în zona de luptă pe 13 decembrie 1940, când un curent de aer rece siberian a lovit întregul front albanez.
Sub focul bateriilor de artilerie italiene care au lovit liniile grecești, Elytis a rămas la pământ două ore, rănit în spate de schije de obuz. Apoi, în condițiile de igienă deplorabile care predominau în acest război, a căzut victimă unui caz sever de tifos. Evacuat la spitalul Ioannina pe 26 februarie 1941, a luptat mai mult de o lună împotriva morții; el însuși a mărturisit despre acest episod dramatic: „În absența antibioticelor la acea vreme, singura șansă de salvare împotriva tifosului consta în rezistența organismului. A trebuit să aibă răbdare, nemișcat, cu gheață pe abdomen și câteva linguri de lapte sau de suc de portocale drept întreaga hrană, în zilele interminabile în care febra era de 40 ° C și care nu a scăzut niciodată. După o perioadă de inconștiență și delir, când medicii credeau că se pierde, Elytis și-a revenit.
În avangarda literară (1941-1944)
Din aprilie 1941, Grecia, ocupată de germani, italieni și bulgari, se scufunda în război și în foamete; plutoanele de execuție și deportările ajunseseră să distrugă populația. Intelectualii și poeții erau dornici să reziste cu armele minții. Elytis, continuându-și convalescența, participa la numeroase întâlniri, clandestine sau publice, cu scopul de a exalta valorile elene în rândul poporului. De asemenea, promova avangarda literară.
Astfel, la inițiativa profesorului Constantin Tsatsos și Georges Katsimbalis, a fost fondat, la începutul anului 1942, Cercul Palamas. Această mișcare reunea profesori universitari și oameni de litere, printre care Elytis, de doar treizeci de ani, care era cel mai tânăr. Acolo Elytis a citit public eseul său despre Adevărata figură a lui Andreas Kalvos și îndrăzneala sa lirică. Acest poet, pe care tineretul îl descoperea și îl citea cu pasiune, făcea obiectul dezbaterilor la Universitatea din Atena. Andreas Karantonis, Nikos Gatsos și Elytis participau în mijlocul unei mulțimi de studenți care invadau amfiteatrul, coridoarele și scările: publicul, a cărui mândrie națională era rănită de Ocupație, era însetat de cultură greacă.
În 1943, întâlnirile clandestine, în grupuri mici cu prietenii, aveau, de asemenea, un mare succes: în spatele ferestrelor închise, cu geamuri acoperite de hârtie, tinerețea, privată de toate, vibra în vocea profundă a lui Katsimbalis citind versurile lui Kostis Palamas. În acele momente simțeau cel mai intens orgoliu al elenismului. Același sentiment a fost exprimat și la moartea acestui mare poet: i s-au organizat funeralii naționale pe 28 februarie 1943, la care Elytis a participat în mijlocul mulțimii. La mormântul său, Angelos Sikelianos a recitat o poezie în cinstea decedatului, apoi toți participanții au cântat imnul național grec, transformând astfel înmormântarea într-o manifestare de ostilitate față de ocupantul german.
În aceste vremuri de restriște, poezia nu era un joc zadarnic, ci ultimul refugiu al speranței. Confruntat cu ocupantul german, versurile lui Friedrich Hölderlin despre Grecia capătau o rezonanță specială în mintea lui Elytis, în timp ce Eluard și Aragon ofereau un exemplu încurajator de rezistență care depășea granițele. Elytis a descoperit în acest moment poezia lui Federico Garcia Lorca, căreia i-a dedicat un articol în anul următor. De asemenea, a compus poezii noi: în noaptea Ocupației, Soarele suveran, publicat în 1943, a adoptat un titlu simbolic și a fost urmat de Variații despre o rază. În 1944, a publicat Cântecul eroic și elegiac pentru un sublocotenent căzut în Albania. Acest lung poem de aproape 300 de versuri, inspirat de experiența personală a luptelor din timpul războiului italo-grec, a stârnit în public entuziasmul rezervat marilor poeți naționali. În 1946, șapte poezii inspirate de Ocupație au fost reunite sub titlul Harul pe căile lupului, dar au trecut aproape neobservate.
În Atena, cafeneaua Loumidis a devenit locul de întâlnire al tinerilor și centrul pieței negre. Acolo, în timpul unei întâlniri între prieteni, Elytis l-a întâlnit pe compozitorul Manos Hadjidakis: muzica va încheia de acum o alianță fructuoasă cu poezia greacă.
Serile literare erau numeroase, dar cele mai faimoase se țineau în casa lui Andréas Embirikos: în fiecare joi seara, poeții făceau acolo lecturi publice ale ultimelor lor creații, uneori întrerupte de urletele sirenelor care dădeau alarma sau al zgomotului bateriilor antiaeriene; succesul acestor seri nu poate fi negat pe toată durata Ocupației.
Cu toate acestea, poezia modernă continua să fie atacată și, pentru a o apăra, Elytis a trebuit să se facă teoreticianul avangardei literare în revista Noi scrisori. A publicat mai întâi eseul Artă, Șansă, Îndrăzneală, dedicat Suprarealismului și anului 1935. Aceste trei cuvinte au devenit imediat semnul adeziunii tineretului.
Apoi a început o dezbatere filosofică cu profesorul Tsatsos cu privire la semnificația și asocierile de idei în poezia nouă. Începând de la Crăciunul din anul 1943 și pe tot parcursul anului 1944, în colaborare cu revista Nouvelles Artistiques, a organizat, alături de poeți și critici, un sondaj major, urmat de o dezbatere amplă cu privire la problemele ridicate de arta și poezia modernă.
Elytis a publicat cu această ocazie o serie de eseuri care ofereau o imagine de ansamblu a problemei, dar care a pus capăt și mișcării literare începute în 1935, odată cu suprarealismul. Acest lucru este dovedit de titlul semnificativ al ultimului său articol, Bilanț și nou început, în care rezumă, în 1945, concluziile care vor fi trase din această investigație. Se încheia un capitol: zece ani de lupte în favoarea avangardei literare au ajuns astfel la sfârșit; în același timp, revista Noi scrisori, care a fost organul acestei lupte, a dispărut, afectată de dificultăți, după tulburările politice provocate de evenimentele din decembrie 1944. Era într-adevăr o întreagă epocă ce se apropia de sfârșit.
1082: Song Huizong, împărat chinez, pictor și caligraf (d. 1135)
1699: Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez (d. 1779)
1739: Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor austriac (d. 1799)
1755: Marie Antoinette, regină a Franței, soția lui Ludovic al XVI-lea (d. 1793)
1767: Prințul Eduard, Duce de Kent, al patrulea fiu al regelui George al III-lea și tatăl reginei Victoria (d. 1820)
1795: James K. Polk, al 11-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1849)
1815: George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne (d. 1864)
1844: Mehmed V, Sultan al Imperiului Otoman (d. 1918)
1847: Georges Sorel, publicist francez (d. 1922)
1865: Warren Gamaliel Harding, al 29-lea președinte american (d. 1923)
1872: Cincinat Pavelescu, poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri (d. 30 noi. 1934)
1873: Dimitrie Paciurea, sculptor român (d. 1932)
1885: Harlow Shapley, astronom american, cel care a descoperit mărimea și forma Căii Lactee (d. 1972)
1892: Paul Abraham, compozitor ungur (d. 1960)
1899: Peter Aufschnaiter, alpinist austriac (d. 1973)
1900: Carola Neher, actriță germană (d. 1942)
1906: Luchino Visconti, regizor italian de film (d. 1976)
1908: Bunny Berigan, artist (jazz) american (d. 1942)
1908: Dimitrie Berea, pictor român (d. 1975)
1913: Burt Lancaster, actor american (d. 1998)
1929: Richard Taylor, fizician american de origine canadiană
1932: Stéphane Audran, actriță franceză
1932: Melvin Schwartz, fizician american (d. 2006)
1938: Regina Sofía a Spaniei, soția regelui Juan Carlos I
1944: Keith Emerson, muzician și textier american (Emerson, Lake & Palmer)
1946: Alan Jones, pilot australian de Formula 1
1946: Giuseppe Sinopoli, dirijor, compozitor, medic, arheolog italian
1946: Petre Lupu, actor român
1947: Dave Pegg, muzician (basist) britanic
1949: Lois McMaster Bujold, autoare de Science Fiction americancă
1949: Frankie Miller, vocalist, chitarist și compozitor britanic
1955: Răzvan Ionescu, actor român de teatru și film
1961: k.d.lang, cântăreață americancă
1962: Ron McGovney, primul basist a trupei Metallica
1965: Shahrukh Khan, actor indian
1966: David Schwimmer, actor american
1968: Jaume Balagueró, regizor, scenarist american
1990: Kendall Schmidt, cântăreț, dansator american (Big Time Rush)
