Aniversari 2 septembrie
1840: Giovanni Verga, scriitor italian (d. 1922)
Giovanni Verga, 2 sept. 1840 – 27 ian. 1922, născut în Catania, Sicilia (Italia, scriitor italian și principalul reprezentant al verismului.
Provenind dintr-o familie înstărită și cultivată, de origine aristocratică, a fost educat într-o atmosferă deschisă ideilor noi. A început să studieze dreptul fără prea multă convingere, apoi a fost înrolat în Garda Națională pentru a domoli tulburările agrare provocate de mișcarea garibaldiană. A început să scrie romane istorice și patriotice, Carbonarii muntelui (I Carbonari della montagna) și Pe lagune (Sulle lagune)
Carbonarii muntelui (1861-1862) este un roman istoric care îi înfățișează pe carbonarii din Calabria luptând împotriva despotismului napoleonian și pe reprezentantul său Murat, desemnat rege al Neapolelui.
În 1869, a părăsit Catania spre nord și s-a stabilit la Florența, pe atunci capitala Regatului Italiei. Acolo frecventa scriitori și saloane literare, întâlnindu-i printre alții pe Emilio Praga, Federico De Roberto, Camillo și Arrigo Boito. O pasiune nefericită l-a abătut de la căsătorie și a început să lucreze la două romane. Povestea unei pitulice (Storia di una capinera) a apărut în 1871 fără a avea mare succes.
În 1872 a părăsit Florența pentru a se stabili la Milano, în timp ce făcea sejururi regulate în Sicilia. Îl descoperă pe Flaubert și naturalismul francez, ceea ce îi bulversează concepția despre literatură. Romanul său Eva a apărut în 1873. Succesul a fost mare, dar a fost acuzat de imoralitate.
În 1878 a întreprins un proiect ambițios pentru un ciclu de roman, I Vinti (Învinșii). Dar din cele cinci volume planificate, a ajuns să scrie doar două: I Malavoglia în 1881 și Mastro don Gesualdo în 1889.
În 1882 l-a întâlnit pe Émile Zola în timpul unei călătorii în Franța. De asemenea, a publicat câteva nuvele Viața câmpiilor (Vita dei campi), 1880, Nuvele sătești (Novelle rusticane), 1883, și piese de teatru printre care Cavaleria rusticană (Cavalleria Rusticana) și Lupoaica (La Lupa). S-a retras definitiv la Catania în 1893, unde a murit în 1922.
În iulie 2013, poliția italiană a găsit 36 de manuscrise, precum și scrisori și desene, dispărute din anii 1930.
Interesul literar al lui Giovanni Verga este centrat pe „vinti dalla vita” („învinșii vieții”). Scriitorul adera moralmente la curajul viril cu care cei smeriți înfruntau viața.
Verga afirmă astfel „ideale dell’ostrica” („idealul stridiilor”), atașamentul față de locul nașterii, față de obiceiurile străvechi, resemnarea față de asprimea unei vieți uneori inumane, conștientizarea, înrădăcinată în toată lumea, că această societate închisă, arhaică, adesea limitată, este singura apărare împotriva noutăților care vin din afară și pe care nu suntem pregătiți să le acceptăm, încăpățânarea de a rezista obstacolelor în ciuda tuturor, fidelitatea față de sentimente simple și valorile vechi, o concepție rigidă asupra ierarhiilor familie, un sentiment arhaic al onoarei, conștientizarea că cel care renunță la toate acestea este sortit să sucombe, întrucât progresul îi consumă pe cei pe care îi atrage, dacă nu sunt gata să-l trăiască.
Această viziune virilă este pesimistă și tragică, pentru că Verga, într-o manieră pozitivistă, nu crede în Providență și Dumnezeu este absent în cărțile sale, dar nici nu crede într-un viitor mai bun care să fie cucerit pe pământ prin forța oamenilor.
Oricine vrea să se rupă de trecut într-un mod brusc și răsunător, fără a fi pregătit pentru el, va fi învins, în timp ce cei care își acceptă propria soartă într-o resemnare conștientă posedă înțelepciune și moralitate. Descoperirea umanității oamenilor de rând și analiza aspectelor negative ale progresului îl împing pe Verga să ia în considerare prezentul și viitorul cu un pesimism care îl determină să critice societatea burgheză, dar și să renunțe, demoralizat, la orice tentativă de luptă. Verga teoretizează un stil antiromantic al cărui punct central este canonul impersonalității.
1516: Francisc I, Duce de Nevers, comandant al armatei regale franceze (d. 1561)
1548: Vincenzo Scamozzi, arhitect italian (d. 1616)
1661: Georg Böhm, organist și cântăreț la harpă german (d. 1733)
1675: William Somervile, poet englez (d. 1742)
1750: Pehr Frigel, compozitor suedez (d. 1842)
1753: Marie Josephine Louise de Savoia, soția regelui Ludovic al XVIII-lea al Franței (d. 1810)
1763: Caroline Böhmer-Schlegel-Schelling, scriitoare germană (d. 1809)
1773: Louis Auguste Victor de Ghaisne de Bourmont, mareșal al Franței (d. 1846)
1778: Louis Bonaparte, rege al Olandei (d. 1846)
1805: Esteban Echeverría, scriitor argentinian (d. 1851)
1810: William Seymour Tyler, educator și istoric american (d. 1897)
1814: Ernst Curtius, istoric german (d. 1896)
1830: William P. Frye, politician american (d. 1911)
1834: Joseph Zemp, politician elvețian (d. 1908)
1836: Anton Braith, pictor german (d. 1905)
1838: Liliuokalani, Regină a Insulelor Hawaii (d. 1917)
1852: Paul Bourget, scriitor francez (d. 1935)
După ce a fost influențat de Parnasieni, Bourget avea să devină celebru pentru reflecția sa asupra propriei neputințe poetice. Se întreba despre dificultatea de a crea lucrări inovatoare. Aceasta s-ar fi datorat unui fel de „intoxicare literară” care l-ar fi „împiedicat să-și trăiască propria viață”. Bourget se va concentra, așadar, asupra cauzelor acestei dezamăgiri sterile care îl cuprindea în același timp cu întreaga sa generație.
Eseurile de psihologia contemporană (1883-1899) se bazează pe această analiză a unei lumi formate de Baudelaire, Renan și Taine, care ar fi posedat cu toții „aceeași filozofie dezgustată de neantul universal”.
Marcat de Schopenhauer și neo-budismul său, tânărul autor prevedea venirea unui curent pe care va fi acuzat că l-a stârnit: decadentismul.
Voia ca primele sale romane precum Enigma crudă (1885) sau O crimă din dragoste (1886) să fie ilustrarea „planșelor anatomiei morale”. Dar observatorul nihilist și sceptic, apropiat de Anatole France, care a captivat tineretul cu finețea sa intuitivă și a sedus publicul monden cu delicatețea studiilor sale de moravuri și caracter, va face loc liderului idealismului renăscut impregnat de neokantianism.
Discipolul (1889), un roman esențial, se află la confluența acestor două curente, aducând la punctul culminant antinomia științei și moralității, a scepticismului și idealismului. Publicarea sa a fost un eveniment literar care a stârnit controverse în care apărătorii libertății intelectuale, în frunte cu Anatole France, s-au confruntat cu susținătorii tradiției reprezentați de Brunetière. Bourget încearcă să-i exorcizeze, aruncând asupra lor anateme, diversele sale tentații, atât pe cea a unui „nihilism delicat”, cât și pe cea a acestui „egotism absolut”.
Romanul analizei experimentale va fi urmat de romanul ideilor. Militantismul Acțiunii franceze a dat tonul lucrării, care a criticat democratizarea și egalitarismul (Etapa, 1902), s-a pronunțat împotriva dizolvării căsătoriei (Un divorț, 1904) sau a susținut rolul activ al nobilimii (Emigrantul, 1907). Bourget, care se convertise la catolicism, a încercat o sinteză între știință și credință, între pozitivism și idealism: într-una, a separat lumea de fapte; în cealaltă, Incognoscibilul.
[Acțiunea franceză (Action française, acronim AF) este o grupare politică de extremă dreapta, naționalistă și monarhistă franceză, care a fost înființată în anul 1898 în contextul Afacerii Dreyfus.]
1853: Wilhelm Ostwald, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1932)
1854: Hans Jæger, scriitor norvegian și activist politic (d. 1910)
1861: Mircea Demetriade, poet român (d. 1914)
1862: Franjo Krežma, violonist croat (d. 1881)
1866: Hiram Johnson, fost guvernator al Californiei și activist politic (d. 1945)
1877: Frederick Soddy, chimist britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1956)
1878: Werner von Blomberg, general și ministru german (d. 1946)
1884: Dr. Frank C. Laubach, misionar creștin (d. 1970)
1887: Simion Stoilow, matematician (d. 1961)
1892: Frank Wilcoxon, statician irlandez (d. 1965)
1894: Joseph Roth, scriitor austriac (d. 1939)
1895: Monique Saint-Hélier, scriitoare elvețiană (d. 1955)
1898: Alfons Gorbach, fost cancelar federal austriac (d. 1972)
1909: Harro Schulze-Boysen, ofițer, jurnalist și revoluționar german (d. 1942)
1911: Floyd Council, cântăreț de blues american (d. 1976)
1913: Agnes-Marie Grisebach, scriitoare germană
1916: Zsigmond (Sigismund) Jakó Pal, istoric român de etnie maghiară, membru de onoare (1996) al Academiei Române
1917: Constantin Anastasatu, medic român, membru al Academiei Române (d. 1995)
1923: Rene Thom, matematician francez (d. 2002)
1924: Daniel arap Moi, președinte al Kenyei
1925: Russ Conway, muzician britanic (d. 2000)
1926: Armando Cossutta, om politic italian
1928: Horace Silver, compozitor american
1929: Hal Ashby, regizor american de film (d. 1988)
1930: Paulo Francis, jurnalist și scriitor brazilian (d. 1997)
1933: Mathieu Kérékou, președinte al Beninului
1934: Bernd und Hilla Becher, fotografă germană
1935: Damian Ureche, poet român (d. 1994)
1944: Jack White, compozitor german, creator de muzică
1948: Christa McAuliffe, profesoară și astronaut american (d. 1986)
1950: Michael Rother, muzician german (Kraftwerk)
1950: Sorin Chifiriuc, muzician din România
1951: Mik Kaminski, muzician britanic
1951: Mark Harmon, actor american
1955: Florența Mihai, jucătoare română de tenis
1962: Dominique Farrugia, umorist francez
1964: Anja Schüte, actriță germană
1964: Keanu Reeves, actor canadian
1966: Olivier Panis, pilot francez de Formula 1
1966: Salma Hayek, actriță mexicană
1971: Nicolette Krebitz, actriță germană