20 Decembrie

1917: David Bohm, fizician (fizica cuantică) american (d. 1992)

David Joseph Bohm, 20 dec. 1917 – 27 oct. 1992, fizician american care a adus contribuții importante în fizica cuantică, fizică teoretică, filosofie și neuropsihologie. A participat la Proiectul Manhattan și a realizat interviuri filmate cu filosoful indian Krishnamurti.

Om de știință american care a fost descris ca unul dintre cei mai semnificativi teoreticieni ai fizicii din secolul XX și care a contribuit cu idei neortodoxe la teoria cuantică, neuropsihologie și filosofia minții.

Bohm a avansat opinia că fizica cuantică însemna că vechiul model cartezian al realității – că există două tipuri de substanță, cea mentală și cea fizică, care interacționează într-un fel – era prea limitată. Pentru a o completa, a dezvoltat o teorie matematică și fizică a ordinii „implicite” și „explicite”. De asemenea, el credea că creierul, la nivel celular, funcționează conform matematicii unor efecte cuantice și a postulat că gândirea este distribuită și nelocalizată la fel cum sunt entitățile cuantice.

Bohm a avertizat cu privire la pericolele rațiunii și tehnologiei necontrolate, susținând în schimb necesitatea unui dialog autentic de susținere, despre care a afirmat că ar putea lărgi și unifica diviziunile conflictuale și supărătoare din lumea socială. Astfel, epistemologia sa reflectă ontologia sa.

Datorită afilierilor sale comuniste, Bohm a făcut obiectul unei anchete a guvernului federal în 1949, determinându-l să părăsească Statele Unite. Și-a urmat cariera științifică în mai multe țări, devenind mai întâi brazilian și apoi cetățean britanic. A abandonat marxismul în urma Răscoalei maghiare din 1956.

Principala preocupare a lui Bohm a fost înțelegerea naturii realității în general și a conștiinței în special ca un întreg coerent, care, potrivit lui Bohm, nu este niciodată static sau complet.

Anii tinereții și studiile

Bohm s-a născut în Wilkes-Barre, Pennsylvania, din părinți evrei, tatăl său fiind originar din Ungaria, iar mama sa, din Lituania. A fost crescut în primul rând de tatăl său, proprietarul unui magazin de mobilă și asistent al rabinului local. Bohm a urmat facultatea de stat din Pennsylvania. A absolvit în 1939 și apoi a studiat un an la Institutul de Tehnologie din California. A fost apoi transferat la Universitatea Berkeley din California în grupul de cercetare în fizică teoretică al fizicianului Robert Oppenheimer, unde și-a obținut doctoratul.

În Știință, ordine și creativitate, o lucrare publicată în 1987, Bohm declară „Nu am putut niciodată să văd o separare între știință și filosofie. De altfel, în vremurile trecute, se vorbea  despre filozofia naturală (sau filozofia naturii, în latină, philosophia naturalis, studiul naturii și al universului fizic) și această expresie corespunde perfect modului în care percep toată această disciplină”. Un punct de vedere care a stat la baza întregii sale vieți.

Contribuția la Proiectul Manhattan

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Proiectul Manhattan a mobilizat mulți fizicieni de  la Universitatea Berkeley pentru a produce prima bombă atomică. Fizicianul Oppenheimer îi ceruse lui Bohm să lucreze cu el la Laboratorul Național Los Alamos, laboratorul secret construit în 1942 în New Mexico. Șeful Proiectului Manhattan, generalul Leslie Groves, nu a avut încredere în Bohm din cauza convingerilor sale politice.

McCarthyismul îl determină pe Bohm să părăsească Statele Unite

După Al Doilea Război Mondial, Bohm a predat la Universitatea Princeton, unde a devenit apropiat de Albert Einstein. În mai 1949, la începutul perioadei McCarthyism-ului, Bohm a fost chemat să fie interogat despre presupuse legături cu presupuși comuniști. Bohm a invocat al cincilea amendament al Constituției și astfel, a refuzat să depună mărturie împotriva unora dintre colegii săi. În consecință, a fost arestat, dar achitat în 1951. Totuși, Princeton îl exclusese deja și refuza să-l reabilireze. Cererea sa de a pleca la Manchester, susținută de Einstein, nu a fost acceptată. Bohm a părăsit apoi Statele Unite ale Americii, plecând în Brazilia pentru un post de profesor de fizică la Universitatea din São Paulo, la invitația lui Jayme Tiomno și la recomandarea lui Einstein și Robert Oppenheimer. Bohm s-a alăturat ulterior Israelului și apoi Regatului Unit.

Teoria lui De Broglie-Bohm

Interpretarea lui Bohm a mecanicii cuantice (prescurtată „deBB”) a fost formulată în 1952 de către fizicianul David Bohm. Este o dezvoltare a teoriei undei-pilot imaginate de Louis de Broglie în 1927. Este cunoscută și sub numele de interpretare ontologică și interpretare cauzală.

Teoria lui Bohm este adesea privită ca teoria cuantică cu variabile de referință ascunse, deși această descriere este respinsă de corpul fizicienilor bohmieni, inclusiv de John Stewart Bell și alți fizicieni și filozofi. Aceasta intenționa să ofere o viziune realistă și deterministă a mecanicii cuantice, în opoziție cu interpretarea Copenhaga.

Teoria ordinii implicite

Ordinea implicită este o ordine fundamentală și invizibilă a universului a cărei existență a fost sugerată pentru prima dată de fizicianul David Bohm.

Teoria ordinii implicite este o concepție speculativă a fizicii teoretice și a metafizicii, susținută mai întâi de fizicianul american David Bohm, apoi preluată de diverși cercetători și autori precum Basil Hiley, Karl Pribram, Paavo Pylkkänen sau, într-un cadru mai mistic, Michael Talbot și David Peat. Conform acestei teorii, o realitate mai profundă stă la baza universului, iar lumea pe care o percepem cu simțurile noastre este doar o iluzie, un fel de fantomă sau proiecție a acestei coerențe ascunse. Noțiunea de ordine implicită pune accent pe primatul structurii și procesului asupra obiectelor individuale. Acestea sunt interpretate ca aproximări simple ale unui sistem dinamic subiacent. Particulele elementare și toate obiectele ar avea astfel un grad limitat de individualitate.

Termenul implicit califică o realitate în care fiecare parte este în contact cu celelalte. Fiecare fragment al realității conține informații despre fiecare dintre celelalte fragmente, astfel încât fiecare element al lumii se referă la structura universului ca întreg. Ordinea implicită, care este ascunsă, produce o realitate fenomenală – ceea ce percepem cu simțurile și instrumentele noastre – și cu ea, ordinea spațiului și a timpului, a separării și a distanței, a câmpurilor electromagnetice și a forței mecanice. Această realitate operează într-o ordine pe care Bohm o numește „ordine explicită”, o lume deschisă și revelată în mod evident.

Ordine implicită este un termen științific care descrie starea unui sistem atunci când diferite informații sau caracteristici sunt prezente, dar nu sunt evident vizibile sau detectabile la o inspectare directă a sistemului.

Model caleidoscopic.

Ordinea implicită este o ordine fundamentală și invizibilă a universului a cărei existență

a fost sugerată pentru prima dată de fizicianul David Bohm.

Pentru Bohm, realitatea „reală” poate fi captată doar de o minte liberă, eliberată de nălucile generate chiar de procesul gândirii. Universul perceptibil și măsurabil este doar o manifestare a acestei profunde realități subiacente (aflată imediat dedesubtul a altceva) sau o proiecție a nivelurilor mai profunde ale realității care își au originea într-o ordine implicită ultimă. Această manifestare sau proiecție are loc în conformitate cu un proces prin care particulele subatomice se „dizolvă” la nesfârșit în ordinea implicită și apoi se „cristalizează” în ordinea explicită.

Bohm se află la originea teoriei ordinii implicite („ordine învelită”, „ordine ascunsă”, „ordine implicată”):

„În ordinea implicită, spațiul și timpul nu mai sunt factorii dominanți care determină relațiile de dependență sau de independență între elemente. Este posibil un tip complet diferit de conexiuni fundamentale, dintre care noțiunile noastre obișnuite de timp și spațiu, precum și cele referitoare la particulele existente separat, devin abstracții ale formelor derivate dintr-o ordine mai profundă. Aceste noțiuni obișnuite apar în ceea ce se numește ordinea explicită (sau desfășurată), care este o formă specială și distinctă conținută în totalitatea generală a tuturor ordinelor implicite.”

Această teorie respinge fragmentarea din fizica newtoniană și se bazează pe holismul prezent, deopotrivă, și în teoria relativității și în fizica cuantică. Trei analogii sunt folosite de Bohm pentru a ilustra ordinea implicită: holograma, picătura insolubilă de cerneală diluată în glicerină, peștele de acvariu filmat din două unghiuri diferite.

Ordinea implicită poate fi exemplificată folosind un experiment relativ cunoscut din dinamica fluidelor, mai exact un experiment de curgere laminară.Spațiul dintre doi cilindri concentrici de sticlă este umplut cu glicerină, căreia i se adaugă o picătură de cerneală (sau de tuș). Când cilindrul exterior este răsucit într-o anumită direcție, picătura se alungește apoi se transformă într-o șuviță care devine din ce în ce mai subțire până când, la un moment dat, pare a dispărea, nemaifiind vizibilă. În acest moment, se spune despre moleculele lichidului care formează picătura că sunt “total încorporate” printre moleculele glicerinei. Caracteristica ascunsă a acestei faze a experimentului este prezența cernelii dispusă în straturi spiralate multiple. Dacă experimentul este inversat, prin răsucirea cilindrului exterior în partea opusă celei inițiale, șuvițele invizibile devin la început vizibile, iar în final formează picătura originală. Starea generală a sistemului s-a schimbat succesiv de la relevarea informației conținute, la “ascunderea” sa, respectiv la re-relevarea informației inițial vizibilă, dar ulterior “ascunsă”.

Ipoteza respinge dualismul, separarea dintre conștiință și materie: ordinea implicită ar explica relația dintre materie și conștiință. În acest model, mintea și materia sunt văzute ca proiecții în ordinea noastră explicită a realității subiacente, ordinea implicită.

Teoria creierului holonomic

În colaborare cu neurologul Universității Stanford, Karl H. Pribram, Bohm a fost implicat în dezvoltarea timpurie a modelului holonomic de funcționare a creierului, un model pentru cunoașterea umană care este drastic diferit de ideile acceptate convențional. Bohm a lucrat cu Pribram la teoria conform căreia creierul funcționează într-un mod similar cu o hologramă, în conformitate cu principiile matematicii folosite de fizica cuantică și caracteristicile modelelor diferitelor forme de undă.

 Teoria creierului holonomic este o ramură a neuroștiinței care investighează ideea potrivit căreia conștiința umană este formată prin efecte cuantice în sau între celulele creierului. Acest lucru se opune neuroștiinței tradiționale, care investighează comportamentul creierului prin examinarea modelelor de neuroni și a chimiei din jur și care presupune că orice efect cuantic nu va fi semnificativ la această scară. Întregul câmp al conștiinței cuantice este adesea criticat ca pseudostiință.

Această teorie specifică a conștiinței cuantice a fost dezvoltată de neurologul Karl Pribram inițial în colaborare cu fizicianul David Bohm, bazându-se pe teoriile inițiale ale hologramelor formulate de Dennis Gabor.

Aceasta descrie cunoașterea umană prin modelarea creierului ca o rețea de stocare holografică. Pribram sugerează că aceste procese implică oscilații electrice în rețelele dendritice cu fibre fine ale creierului, care sunt diferite de potențialele de acțiune mai frecvent cunoscute care implică axoni și sinapse. Aceste oscilații sunt unde și creează modele de interferență de undă în care memoria este codificată în mod natural, iar funcția de undă poate fi analizată printr-o transformată Fourier.

Gabor, Pribram și alții au remarcat asemănările dintre aceste procese cerebrale și stocarea informațiilor într-o hologramă, care poate fi analizată și cu o transformată Fourier.

Într-o hologramă, orice parte a hologramei cu dimensiuni suficiente conține întreaga informație stocată. În această teorie, o bucată dintr-o memorie pe termen lung este distribuită în mod similar peste o arborizație dendritică, astfel încât fiecare parte a rețelei dendritice conține toate informațiile stocate pe întreaga rețea.

Acest model permite aspecte importante ale conștiinței umane, inclusiv memoria asociativă rapidă care permite conexiuni între diferite bucăți ale informației stocate și non-localizarea stocării memoriei (o memorie specifică nu este stocată într-un anumit loc, adică într-un anumit grup de neuroni).

Dialogul lui Bohm

Este un fel de asociere liberă desfășurată în grupuri fără scop predefinit, cu excepția înțelegerii reciproce și explorării gândirii umane. Permite participanților să își examineze concepțiile mentale, prejudecățile și tiparele de raționament. La sfârșitul vieții sale, pentru a răspunde la întrebările societale, Bohm a conceput ceea ce acum se numește „dialogul lui Bohm”.

Într-un dialog, care este o întâlnire ce poate reuni 10 – 40 de persoane, egalitatea de statut și un spațiu de libertate sunt cele mai importante condiții prealabile pentru comunicarea și evaluarea concepțiilor personale diferite.

Bohm a spus că, dacă aceste grupuri de dialog ar fi experimentate la o scară suficient de mare, acestea ar putea contribui la depășirea fragmentării și izolării pe care le-a văzut ca o dimensiune inerentă a societății. Ceea ce se mai numește „dialog bohmian” a fost inspirat din practica de socioterapie a psihanalistului Patrick De Mare și dezvoltat de David Bohm, Donald Factor și Peter Garrett din 1983. Bohm și-a publicat reflecțiile asupra dialogurilor într-o serie de articole publicate între 1985 și 1991.

Știință, filozofie și spiritualitate

David Bohm, începând din anii 1960, și-a înscris abordarea ca fizician în perspectiva unor noi paradigme care pun la îndoială interpretările realității dezvoltate în cadrul fizicii clasice. Mai mult decât atât, fizicianul a inițiat un dialog între filosofia științei, psihologie și spiritualitate. Câteva dintre lucrările sale poartă amprenta acestor sinergii (asocieri) intelectuale, precum Sfârșitul timpului sau Limitele gândirii: discuții, produse împreună cu gânditorul indian Jiddu Krishnamurti.

Într-o declarație, David Bohm relata despre condițiile și temele primelor lor schimburi: „Primul contact pe care l-am avut cu opera lui Jiddu Krishnamurti a fost în 1959 când i-am citit cartea„ Prima și ultima libertate ”. Un interes deosebit a fost examinarea aprofundată a întrebării despre „Observatori și lucrul observat.” Această întrebare fusese multă vreme centrală pentru propria mea lucrare – ca teoretician al fizicii – interesat inițial de teoria cuantică.

În această teorie, pentru prima dată, în dezvoltarea fizicii, ideea că „observatorul și observatul” nu pot fi separați, a fost prezentată ca fiind necesară pentru înțelegerea legilor fundamentale ale materiei în general”.

David Bohm a fost, de asemenea, foarte apropiat de Dalai Lama, primul reprezentant al budismului tibetan. A fost, de asemenea, un participant remarcabil la Colocviul de la Cordoba, o conferință internațională organizată, sub conducerea filosofului Michel Cazenave, de canalul de radio France Culture, care a avut loc la Cordoba în perioada 1-5 octombrie 1979 pe tema „Știință și conștiință. Cele două interpretări ale universului”. Expozeul lui David Bohm a fost despre: „Ordinea involut-evoluată a universului și a conștiinței”.

Activitatea asupra conștiinței

Bohm era interesat de natura conștiinței, acordând o atenție deosebită rolului gândirii în raport cu atenția, motivația și conflictul în individ și în societate. Aceste preocupări i-au prelungit interesul pentru ideologia marxistă și filosofia hegeliană.

Opiniile sale au fost influențate de numeroase schimburi cu gânditorul indian Jiddu Krishnamurti, începând din 1961. Colaborarea lor a durat un sfert de secol, iar dialogurile înregistrate au fost publicate în mai multe volume..

După o colaborare cu Karl Pribram, Bohm a susținut ulterior o concepție holografică a funcționării creierului.

Mai mult…

1808: Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (d. 1873)

1837: Constantin Ene, maior român, Erou al Războiului de Independență, căzut în luptele de la Rahova (d. 1877)

1852: Ion Mincu, arhitect, întemeietorul școlii naționale românești de arhitectură (d. 1912)

1861: Constantin Mille, gazetar și scriitor român (d. 1927)

1890: Jaroslav Heyrovský, chimist ceh, laureat al Premiului Nobel (d. 1967)

1934: George Apostu, sculptor român (d. 1986)

1943: Ruxandra Sireteanu, actriță română de teatru și film

1946: Andrei Codrescu, eseist, poet și prozator evreu american de origine română

1957: Anna Vissi, cântăreață greacă, originară din Cipru

1990: Joanna „JoJo” Levesque, cântăreață americană de muzică pop/R&B

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.