Aniversari

20 martie

43 î.e.n.: Ovidiu, Publius Ovidius Naso, poet latin (d. 17)

A fost membru al clasei aristocrate, si-a inceput cariera in administratie, dar va renunta la ea in favoarea poeziei. Iubiri (Amores), prima sa opera, a avut un succes imediat. Vor urma Scrisorile eroinelor legendare (Epistolae Heroidum), Arta frumusetii (Medicamina Faciei Feminae), Arta iubirii (Ars Amatoria), una dintre cele mai cunoscute, si Remediile iubirii (Remedia Amoris). Pornind de la tema iubirii si a intrigilor amoroase, prezinta societatea sofisticata, mereu in cautare de placeri, in care si-a petrecut existenta.

Capodopera Metamorfozele este un compendiu de legende despre diversele transformari la care sunt supusi oamenii de catre zei. Fastele (Fasti) este o prezentare a anului roman si a sarbatorilor religioase.

A avut o influenta puternica asupra literaturii prin poeziile sale, datorita interpretarilor originale ale miturilor clasice si realizarilor tehnice deosebite.

In anul 8 e.n. a fost exilat de Augustus la Tomis, pe tarmul Marii Negre, adevaratele motive ale ostracizarii sale ramanand inca neclare. Nu i s-a mai permis niciodata sa se intoarca la Roma, in pofida numeroaselor rugaminti si interventii. Poemul autobiografic, Tristele (Tristia), descrie viata petrecuta la Tomis.

Datorită perfecțiunii formale a stilului, umorului fin și fanteziei creatoare a devenit unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horațiu și Virgiliu, exercitand o mare influenta asupra multor poeti din perioada Renasterii care vor incerca sa-l imite.

1770: Johann Friedrich Hölderlin, poet, prozator, dramaturg german (d. 1843)

Initial, dorea sa se consacre unei cariere ecleziastice si sa devina preot, dar va renunta, simtindu-se atras mai mult de mitologia greaca decat de doctrina crestina.

La 23 de ani, se va imprieteni cu Friedrich Schiller care-l va ajuta sa-si publice primele poezii. Singurul sau roman, Hyperion, tragedia neterminata Moartea lui Empedocle, odele, elegiile si traducerile de poezii dovedesc o mare intensitate expresiva.

Prin creatiile sale, a impus versul clasic grecesc in literatura germana, regretand disparitia civilizatiei clasice grecesti considerata de el ideala. Meritele nu i-au fost recunoscute in timpul vietii, cazand in uitare pana in sec. XX, cand va fi redescoperit si considerat unul dintre cei mai importanti poeti germani.

1811: Napoleon al II-lea al Franței (d. 1832)

1820: Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (d. 1873)

1828: Henrik Ibsen, dramaturg norvegian, director de teatru şi poet (d. 1906)

Cel mai mare autor norvegian, este, adesea, considerat parintele teatrului modern, unul dintre fondatorii modernismului în teatru si unul dintre reprezentanții majori ai dramei de idei ai literaturii mondiale. Piesele sale au declansat controverse printre contemporanii sai, cand teatrului european i se cerea sa promoveze modele de moralitate stricta si orice atingere adusa valorilor familiale si proprietatii mostenite era considerata imorala, in epoca Victoriana a falselor virtuti si a societatii preocupate de salvarea aparentelor de moralitate. Piesele din epoca Victoriana trebuiau sa contina norme morale, sa aduca in prim plan protagonisti nobili, sa propage ideea ca bunatatea aduce fericire si imoralitatea, durere.

Opera lui Ibsen examineaza realitatile din spatele aparentelor, inlaturand mastile purtate de multi dintre contemporanii sai, ceea ce nu putea decat sa incomodeze si sa deranjeze.

Piesele sale prezinta situatii limita, situatii dramatice in care personajele sunt obligate sa ia decizii dificile, aflandu-se in situatii financiare complicate sau in conflicte morale determinate de descoperirea unor secrete ascunse de societate.

A introdus in teatrul european o noua metoda de investigatie morala, aplicata unei descrieri riguros realiste  a clasei de mijloc si caracterizata prin economie de actiune, dialoguri patrunzatoare si o logica riguroasa, refacand complet „regulile” dramei cu un realism ce urma sa fie adoptat si de Cehov, printre altii.

Ibsen face parte din categoria autorilor moderni timpurii care ar putea fi numiti marii nelinistitori, alaturi de Feodor Dostoievski, Friedrich Nietzsche, William Blake. Obligandu-si publicul sa-si reexamineze cu dureroasa onestitate fundamentele morale ale vietii, a transformat teatrul european din spectacolul gratuit si distractiv care devenise, in ceea ce fusese candva la greci, un instrument de pronuntare a unor judecati ultime asupra sufletului.

Autor-simbol al Norvegiei, este considerat cel mai mare dramaturg de la Shakespeare incoace. A jucat un rol major in schimbarile din societate, era Victoriana fiind inlocuita de Modernism, nu numai in teatru, ci si in viata publica.

1831: Theodor Aman, pictor român, membru al Academiei Române (d. 1891)

1847: Gavril Musicescu, compozitor și muzicolog român (d. 1903)

1874: Börries von Münchhausen, poet german (d. 1945)

1886: George Topârceanu, poet român (d. 1937)

George Topârceanu, 21 mar. 1886 – 7 mai 1937, născut la Bucureşti, poet român, s-a născut într-o familie sibiană la origini. A urmat şcoala primară la Bucureşti (1893–1895) şi la Suici, judeţul Argeş, unde părinţii s-au stabilit o vreme, apoi liceul la Bucureşti (liceul Matei Basarab şi Sf. Sava, 1898– 1906).

A debutat în revista umoristică Belgia Orientului (1904).

S-a înscris la Facultatea de Drept (1906), dar a părăsit-o pentru Litere, fără a termina studiile.

A ocupat diverse funcţii mărunte. Apropiat de Garabet Ibrăileanu (cu care întreţinea o interesantă corespondenţă), s-a stabilit la Iaşi (1911), intrând în redacţia Vieţii româneşti.

Împreună cu M. Sevastos a scos revista Teatrul (1912– 1913).

Mobilizat, a participat la campania din Bulgaria, apoi la Primul Război Mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916), unde a rămas în captivitate până în 1918.

Debutează editorial cu două volume: Balade vesele și triste şi Parodii originale (1916).

Întors la Iaşi, a redactat împreună cu Mihail Sadoveanu revista Însemnări literare, până la reapariţia Vieţii româneşti (1920), al cărei prim redactor va fi.

Distins cu Premiul Naţional (1926). În 1934 începe, la Revista Fundaţiilor Regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfântului Sisoe (neterminat). Membru corespondent al Academiei Române din 1936.

1901: Ștefan Pașca, lingvist și filolog român (d. 1957)

1923: Iván Aba, scriitor, jurnalist și redactor maghiar (d.1982)

1934: David Malouf, scriitor australian

1944: Erwin Neher, medic german, laureat al Premiului Nobel

1950: Wiliam Hurt, actor american

1958: Holly Hunter, actrița americană

1959: Felicia Filip, soprană româncă

1966: Constantin Cucu, actor român

1976: Chester Bennington, solistul trupei Linkin Park