Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Comemorari
21 decembrie

1940: Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai “Generației pierdute”, autor de romane și nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: “Marele Gatsby”, “Blândețea nopții” (n. 1869)

Între 1910 și 1913, Francis Scott Fitzgerald a intrat la „Newman School”, o școală catolică din New Jersey, apoi a urmat cursurile Universității Princeton. În 1917, și-a abandonat studiile la facultate, dedicându-se înclinațiilor sale literare și înrolându-se în armată, dar războiul se încheiase cu câteva zile înainte de sosirea sa.

În 1919, a plecat la New York în căutarea unui loc de muncă și cu intenția de a se căsători. A început să scrie ficțiune pentru reviste de mare tiraj.

Prima sa carte a apărut în 1920 și succesul său a fost iminent. S-a căsătorit, în 1920, și a început o viață extravagantă alături de soția sa, Zelda Sayre, fiica unui reputat judecător, o tânără din sud care i-ar fi fost muză (și autorul unui roman autobiografic: Acordă-mi acest vals, publicat în 1932). Au avut o fiică, Frances Scott Fitzgerald, pe care o alintau „Scottie”.

Rolul său de playboy îi va afecta aprecierea operelor, iar reputația sa era un subiect de controverse printre cititori. În Franța, în 1924, a scris „ Marele Gastby”, o carte care s-a vândut foarte bine și care a fost ecranizată de mai multe ori.

Lider al Generației pierdute și reprezentant al Epocii Jazz-ului (anii 1920), Scott a fost și cel care a lansat cariera lui Ernest Hemingway.

În 1931, cuplul s-a întors definitiv în Statele Unite pentru că sănătatea soției sale, Zelda, nu-i mai permitea să călătorească. Anii treceau, dar încercările sale literare ulterioare rămâneau fără prea mare rezonanță.

În 1937, în urma dificultăților financiare cu care se confrunta, Scott a plecat la Hollywood pentru a scrie scenarii. S-a îndrăgostit de Sheila Graham și a început să scrie ca independent. A continuat să scrie, dar a murit când era la jumătatea scrierii cărții Ultimul magnat. Soția sa a murit în urma lui, într-un incendiu din sanatoriul unde era internată, în 1948.

Mai mult…

1375: Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renașterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări “Decameronul”, culegere de nuvele “în ramă”; a fost primul biograf și comentator al operei lui Dante Alighieri (n. 1313)

1777: Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (n. 1729)

1933: Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez; a realizat cea mai lungă expediție cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921 – 1924) (n. 7 iunie 1879)

1969: Alexandru S. Sanielevici, fizician român (n. 1899)

1993: Guy de Cars, scriitor francez

A vandut peste 31 de milioane de exemplare din cartile sale, din care 43 de titluri in editii de colectie. 18 dintre titluri au fost vandute in peste 400 000 de exemplare. Recordul este detinut de cartea cu titlul “Bruta”, vanduta in peste 2 milioane de exemplare, urmata de “Impurul” cu 1 800 000 de exemplare. Verittabil fenomen publicistic, romanele sale se vand in medie de 700 000 de exemplare in supermarketurile din gari, ceea ce i-a atras porecla de Guy de Gares.

2008: Raluca Zamfirescu, actriță română de teatru și film (n. 1924)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.