21 Mai

 

21 mai: Ziua Mondială a diversitatii culturale pentru dialog şi dezvoltare

Pe 2 noiembrie 2001, UNESCO a adoptat Declaraţia Universală a UNESCO privind diversitatea culturală.

Această declaraţie recunoaşte, pentru prima dată, diversitatea culturală ca “patrimoniu comun al umanităţii” şi considera păstrarea acesteia ca fiind un imperativ concret şi etic inseparabil al respectului pentru demnitatea umană.

1674: Marele hatman al coroanei Jan Sobieski a fost ales rege al Poloniei.

1712: Capitala Rusiei a fost mutată de către țarul Petru I de la Moscova la Sankt Petersburg.

1821: Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti.

1877: Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie.

1881: Clara Barton a înființat serviciul american de Crucea Roșie.

1927: Charles Lindbergh a aterizat la Paris, după primul zbor solitar traversând Atlanticul.

“The Spirit of St Louis”, a revenit la Le Bourget, in apropiere de Paris, după 33h 27 min de zbor non-stop, si o distanta parcursa de aproape 6.000 km.

Mai mult…

1932 : Amelia Earhart a reusit traversarea Atlanticului

Pe 20 mai 1932, exact la cinci ani de la zborul lui “Spirit of St Louis”, Amelia Earhart a decolat din Terra Nova, la bordul unui avion Lockheed Vega. Earhart a dorit să urmeze exemplul lui Charles Lindbergh, care a traversat singur Oceanul Atlantic (pe 20-21 mai 1927), însă din cauza timpului nefavorabil și a unor probleme tehnice a trebuit să întrerupă zborul în Irlanda de Nord.

La fel ca si Charles Lindbergh, a reuşit traversarea Atlanticului, dar “călătoria nu a fost fără probleme. Pentru inceput, altimetrul s-a defectat în timp ce se afla la o altitudine de 4000 m. Apoi, in plina noapte, a avut loc o furtună teribilă, dupa care a urmat o vreme geroasa, ducand la ingreunarea periculoasa a aparatului de zbor. Singura soluţie era sa coboare, dar fără altimetru, pe timp de noapte, manevra era oarecum riscanta …In sfârşit, in zori, “Lady Lindy” s-a confruntat cu o altă furtună, şi in lipsa de combustibil, nu si-a putut continua zborul pana la Paris. A aterizat pe un câmp de lângă Londonderry, Irlanda de Nord. Dupa aceasta escala, a devenit prima femeie care a traversat singura Atlanticul într-un avion.”

Mai mult…

1956: SUA au făcut eroarea de a realiza prima detonare din aer a unei bombe cu hidrogen, deasupra Oceanului Pacific, în atolul Bikini.

1957: Paul Anka a inregistrat piesa Diana

Paul Anka a înregistrat piesa Diana, pe care a compus-o la varsta de 15 ani, inspirata de bona familiei. Piesa va fi un mare succes: s-a vândut in milioane de exemplare şi l-a propulsat pe tânărul cântăreţ canadian spre celebritate.

Video: Paul Anka – Diana 

1961 : A avut loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referință pentru dezvoltarea teatrului românesc.

1962: Little Stevie Wonder inregistreaza “Fingertips” la 12 ani

1963: Little Stevie Wonder inregistreaza “Fingertips”, partea a doua, care va deveni numarul unu in cursul acelui an

1965: A debutat la Televiziunea Română, emisiunea „Teleenciclopedia” – record de audiență până în anul 1990.

1971: A avut loc, la București, prima audiție a compoziției „Masa Tăcerii”, de Tiberiu Olah, lucrare ce încheie tripticul său brâncușian.

1982: Formația de rock Queen a lansat albumul Hot Space.

1991: A fost asasinat Rajiv Gandhi, fost prim-ministru al Indiei, supranumit „părintele națiunii”.

Rajiv Gandhi, in varsta de 46 de ani, si-a pierdut viata, impreuna cu alte 14 persoane, in  explozia provocata de o bomba ascunsa într-un buchet de flori. Mama sa, Indira Gandhi, pe 31 octombrie 1984, a fost, de asemenea, victima unui asasinat infaptuit chiar de bogyguarzii sai. Pe când se îndrepta spre locul unde trebuia să acorde un interviu marelui actor englez Peter Ustinov, care filma un documentar pentru televiziunea irlandeză, a trecut pe o poartă păzită de cei doi bodyguarzi ai sai, iar când s-a aplecat să-i salute în tradiționalul stil indian, acestia au deschis focul cu pistoale semiautomate.

1998: Deschiderea Expozitiei Universale din Lisabona

Aceasta gara, construita pentru Expo ’98, va deveni prima gara din Lisabona, ce formeaza un centru multimodal, putandu-se ajunge la ea cu trenul, autobuzul sau metroul.

1998: Indonezia: Suharto demisioneaza

Preşedintele indonezian, Suharto, dictator timp de treizeci de ani, a fost constrans sa demisioneze, in timp ce Indonezia se confrunta cu o criză economică gravă

2000 : Ceremonia dezvelirii Monumentului Corneliu Coposu la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la nașterea fruntașului țărănist.

2003 : Un cutremur a lovit nordul Algeriei, omorând mai mult de 2.000 de oameni.

2004 : A avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între Federația Rusă și reprezentanții celor 25 de state membre ale Uniunii Europene; a fost semnat un protocol prin care se afirma susținerea Rusiei de către UE pentru aderarea la Organizația Mondială a Comerțului.

2004: Comitetul ONU împotriva torturii a cerut explicații Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii în legătură cu tratamentele inumane aplicate deținuților irakieni.

2005 : La Kiev, Ucraina, România, reprezentată de Luminița Anghel și trupa Sistem, s-a clasat pe locul trei la cea de-a cinzecea ediție Eurovision. Câștigătoarea ediției a fost Grecia.

2006: Populația Muntenegrului a votat prin referendum separarea de uniunea statală cu Serbia.

2008: Seism in China, soldat cu 40 000 de morti

La mai mult de o săptămână după dezastru, şansele de a găsi supravieţuitori sunt în scădere. A fost confirmat numarul de 40 075 de morti şi zeci de mii de răniţi, insa potrivit Guvernului, se aşteaptă o crestere a bilantului la peste 50.000 de morţi.

S-a raportat existenta a cinci milioane de oameni fără adăpost, potrivit ministrului adjunct al Afacerilor Civile, Jiang Li. Guvernul a amenajat adăposturi temporare, dar corturile sunt prea putine fata de numarul necesar. Aproape 280 000 de corturi au fost livrate în zonele afectate şi 700 000 au fost comandate, suplimentar, fabricilor producatoare.

“In pofida unor donaţii generoase, dezastrul este atât de mare incat victimele încă se mai luptă să găsească modalităţi de cazare”, declara Li Jiang.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.