1888: Raymond Chandler, scriitor american (d. 1959)
Raymond Chandler, scriitor american, autor de romane polițiste al cărui erou a fost detectivul particular Philip Marlowe. Influența sa asupra literaturii polițiste moderne, și în special a romanului noir, este de netăgăduit astăzi. Stilul său, care combină studiul psihologic, critica socială și ironia, a fost adoptat pe scară largă de mai mulți scriitori ai genului.
Născut în Chicago, Illinois, în 1888, Chandler s-a mutat în Marea Britanie împreună cu mama sa, de origine irlandeză, la un an după divorțul părinților săi (1895).
Înscris la Dulwich College în 1900, unde a fost extern până în 1905, a călătorit în vacanțe în Franța și Germania. A devenit cetățean britanic naturalizat în 1907, pentru a putea susține examenul în serviciul public. A promovat acest examen și a lucrat mai puțin de un an în birourile Amiralității Britanice. Din această perioadă datează publicarea primului său poem.
După ce a demisionat din serviciul public, Chandler a lucrat ca reporter pentru diverse ziare, inclusiv The Spectator, și a continuat să compună poezie în stilul „romantic târziu”.
Chandler s-a întors în Statele Unite cu mama sa în 1912 și a întreprins o perioadă de studii pentru a deveni contabil.
În 1917, s-a înrolat în armata canadiană și a luptat în Franța. După armistițiu, s-a mutat la Los Angeles și a început o aventură cu o femeie cu optsprezece ani mai mare decât el, Cissy Pascal, cu care se va căsători în 1924, după ce aceasta a divorțat de soțul ei, Julian, pianist de concert.
După aceea, Chandler a exercitat diverse slujbe mărunte: culegător de caise, angajat al unui producător de rachete de tenis. În 1932, a fost vicepreședinte al Dabney Oil Syndicate din Signal Hill, California, dar și-a pierdut această slujbă profitabilă din cauza alcoolismului și a Marii Depresiuni din 1929.
1503: Anna a Bohemiei și Ungariei (d. 1547)
1649: Papa Clement al XI-lea (d. 1721)
1860: Georg Achen, pictor danez (d. 1912)
1869: Gheorghe Adamescu, istoric literar, membru al Academiei Române (d. 1942)
1886: Walter Schottky, fizician și inventator german (d. 1976)
1892: Haile Selassie I, împărat al Etiopiei (d. 1975)
1908: Elio Vittorini, scriitor italian (d. 1966)
1912: Moses Rosen, fost șef al Cultului Mozaic din România (d. 1994)
1913: Gherasim Luca, poet și prozator evreu român (d. 1994)
1920: Amália Rodrigues, cântăreață și actriță portugheză (d. 1999)
1925: Nicolae Boșcaiu, biolog român, membru titular al Academiei Române (d. 2008).
1961: Martin Lee Gore, membru al formatiei britanice Depeche Mode
1961: Woody Harrelson, actor american nominalizat de multe ori la premiile Oscar și Golden Globe
1965: Saul Hudson aka Slash, unul dintre cei mai de seamă chitariști ai tuturor timpurilor, membru al formațiilor Guns’N’Roses și Velvet Revolver
1967: Philip Seymour Hoffman, actor și regizor american (d. 2014)
1972: Marlon Wayans, actor, model, producător, comedian, scenarist și regizor american
1982: Paul Wesley, actor american
1989: Daniel Radcliffe, actor englez
1990: Renée Fforde, actriță canadiană