23 Iunie

1910: Jean Anouilh, dramaturg francez (d. 1987)

Jean Anouilh, pe numele complet Jean-Marie-Lucien-Pierre Anouilh, 23 iun. 1910 – 3 oct. 1987, dramaturg care a devenit una dintre cele mai puternice personalități ale teatrului francez și a obținut o reputație internațională.

Piesele sale sunt mesaje intens personale; de multe ori își exprimă dragostea față de teatru, precum și resentimentele sale față de actori, soții, iubite, critici, academicieni, birocrați și alții.

Tehnicile caracteristice ale lui Anouilh includ piesa în piesă, flashback-uri (priviri retrospective), flash forward-uri (viziuni, proiecții în viitor) și schimbarea de roluri.

Familia Anouilh s-a mutat la Paris când Jean era adolescent. Acolo a studiat dreptul și a lucrat, pentru scurt timp, în publicitate. La vârsta de 18 ani, însă, a văzut drama Siegfried a lui Jean Giraudoux, în care a descoperit un limbaj teatral și poetic care i-a determinat cariera.

A lucrat, pentru scurt timp, ca secretar al marelui actor și regizor Louis Jouvet.

Piesa Hermina (reprezentată pe scenă în 1932) a fost prima piesă a lui Anouilh, iar succesul l-a obținut, în 1937, cu piesa Călătorul fără bagaje, care a fost urmată, în curând, de Sălbatica, 1938.

Anouilh a respins atât naturalismul, cât și realismul în favoarea a ceea ce s-a numit „teatralism”, întoarcerea poeziei și a imaginației pe scenă.

Din punct de vedere tehnic, Anouilh a dovedit o mare versatilitate, de la utilizarea stilizată a mitului grecesc, la rescrierea istoriei, la comedia-balet, la comedia modernă de caracter (comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor).

Deși nu a fost un ideolog sistematic precum existențialistul Jean-Paul Sartre, Anouilh și-a dezvoltat propria viziune asupra vieții evidențiind, de exemplu, contradicțiile din realitatea umană sau relațiile ambigue dintre bine și rău.

Anouilh a denumit două colecții majore dintre piesele sale, Piese roz și Piese negre, în care subiecte similare sunt tratate cu mai multă sau mai puțină lejeritate.

Viziunea sa dramatică asupra lumii se întreabă până unde trebuie să facă individul compromisuri cu adevărul pentru a obține fericirea. Piesele sale de teatru prezintă bărbați sau femei care se confruntă cu pierderea lumii privilegiate a copilăriei. Unele dintre personajele sale acceptă inevitabilul; altele, cum ar fi creaturile aiurite din comedia-balet Balul hoților, 1938, trăiesc în minciună; iar altele, precum Antigona, 1944, resping orice manipulare a idealurilor.

Odată cu Invitație la castel, 1947, dispoziția pieselor lui Anouilh a devenit mai sumbră. Cuplurile sale îmbătrânite par să interpreteze un dans al morții în Valsul toreadorilor, 1952.

Ciocârlia, 1953, este aventura spirituală a Ioanei de Arc, care, la fel ca Antigona și Thérèse Tarde din piesa Sălbatica, este un alt rebel al lui Anouilh care respinge lumea, ordinea ei și banala ei fericire.

Într-o altă piesă istorică, Becket sau onoarea zeilor, 1959, prietenia este sfâșiată între integritatea spirituală și puterea politică.

În anii 1950, Anouilh a introdus în viziunea sa despre lume noutatea fermentului politic: Sărmanul Bitos, 1956.

În anii 1960, piesele sale au fost considerate de mulți ca fiind demodate în comparație cu cele ale dramaturgilor absurdului Eugène Ionesco sau Samuel Beckett.

Piesa Brutarul, soția brutarului și băiatul brutarului, 1968,  a fost primită cu răceală, dar în deceniul următor au apărut alte piese noi care i-au confirmat locul de maestru în divertisment: Dragul Antoine sau amorul eșuat, 1969, Peștii roșii sau Acest erou, tatăl meu, 1970, Nu te trezi, doamnă, 1970, Directorul operei, 1972, Arestarea, 1975, Scenariul, 1976, Trăiască Henry IV, 1977 și Pantalonii, 1978.

Anouilh a scris, de asemenea, mai multe scenarii de film de succes și a tradus din engleză unele lucrări ale altor dramaturgi.

Mai mult…

1668: Giambattista Vico, filozof italian (d. 1744)

1703: Maria Leszczyńska, soția regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1768)

1763: Josephine de Beauharnais, prima soție a lui Napoleon Bonaparte și împărăteasă a Franței din 1804 (d. 1814)

1834: Alexandru Odobescu, prozator și istoric român, membru al Societății Academice Române (d. 1895)

1867: Iulian Marțian, istoric român, membru al Academiei Române (d. 1937)

1889: Anna Ahmatova, (Anna Andreevna Gorenco), poetă rusă (d. 1966)

1894: Regele Eduard al VIII-lea al Marii Britanii (d. 1972)

1897: Alexandru Giugaru, actor român de teatru și film (d. 1986)

1907: James Meade, economist englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1995)

1909: Ovidiu Papadima, istoric și critic literar român (d. 1996)

1912: Alan Turing, matematician englez (d. 1954)

1940: Adam Faith, actor și cântăreț britanic (d. 2003)

1946: Ted Shackelford, actor american

1959: Petru Tărniceru, politician român

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.