Aniversari 23 martie
1881: Roger Martin du Gard, romancier si dramaturg francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1958)
Roger Martin du Gard, 23 mar. 1881 – 22 aug. 1958, autor francez și câștigător al Premiului Nobel pentru literatură din 1937. Format ca paleograf și arhivar, Martin du Gard a adus lucrărilor sale un spirit de obiectivitate și o atenție scrupuloasă pentru detalii. Pentru preocuparea sa față de documentare și de relația realității sociale cu dezvoltarea individuală, a fost asociat cu tradițiile realiste și naturaliste din secolul al XIX-lea.
Martin du Gard a atras atenția pentru prima dată cu personajul Jean Barois (1913), în care urmărea dezvoltarea unui intelectual sfâșiat între credința romano-catolică din copilărie și materialismul științific al maturității sale.
A descris, de asemenea, întregul impact al afacerii Dreyfus asupra minților franceze.
Este cel mai bine cunoscut romanul în opt părți Familia Thibault (Les Thibault, 1922–40; părțile 1–6 sub titlul Familia Thibault; părțile 7–8 sub titlul Vara lui 1914). Această înregistrare a dezvoltării unei familii relatează problemele sociale și morale cu care se confrunta burghezia franceză de la începutul secolului al XIX-lea până la Primul Război Mondial.
Reacționând împotriva unui patriarh burghez, fiul mai mic, Jacques, renunță la trecutul său romano-catolic pentru a îmbrățișa socialismul revoluționar, iar fiul mai mare, Antoine, își acceptă moștenirea clasei de mijloc, dar își pierde credința în fundația sa religioasă. Ambii fii mor în cele din urmă în Primul Război Mondial. Caracteristicile remarcabile din Familia Thibault sunt gama largă de relații umane explorate cu răbdare, realismul grafic al patului bolnavului și scenele morții și, în cel de-al șaptelea volum, Vara 1914, descrierea dramatică a națiunilor europene măturate în război.
Alte lucrări ale lui Martin du Gard includ Vechea Franță, schițe sarcastice ale vieții franceze de la țară și Note despre André Gide, 1951, un studiu sincer al autorului, care i-a fost prieten.
Martin du Gard a scris, de asemenea, o dramă sumbră, Un om tăcut, 1931, și două farse ale vieții țărănești franceze, Testamentul părintelui Leleu (1914; „Vechea voință a lui Leleu”) și Umflătura, 1928.
În 1941 a început să lucreze la Jurnalul colonelului de Maumort, un vast roman care spera să devină capodopera sa, dar care era încă neterminat la moartea sa.
1699: John Bartram, botanist american.
Ani de zile a călătorit pe întreg teritoriul Statelor Unite pentru a colecta plante, de la Lacul Ontario pana in Florida, de la Coasta Atlanticului pana la râul Ohio. A colectat multe specii noi şi a trimis, în mod regulat, exemplare ale acestora în Europa.
A fondat prima gradina botanica din Statele Unite ale Americii, care îi poartă numele, Bartram Botanical Garden, la Kingessing, Pennsylvania. A fost unul dintre co-fondatorii, alaturi de Benjamin Franklin, a American Philosophical Society în 1742. În 1765, George al III-lea , la ridicat la rangul de botanist oficial, poziţie pe care a deţinut-o până la moartea sa, pe 22 septembrie 1777.
1749: Pierre Simon Laplace, astronom, matematician, fizician francez (d. 1827)
1813: Cezar Bolliac, poet român (d. 1881)
1847: Alexandru D. Xenopol, istoric, filosof, critic literar român (d. 1920)
1877: Raoul Dufy, pictor fovist francez, cu influente de impresionism si cubism, desenator, gravor, ilustrator de carte, creator de imprimeuri pentru tesaturi, ceramist, creator de tapiserii şi mobilier, decorator de interior, decorator de spaţii publice şi creator de costume de teatru.
A dezvoltat un stil colorat, decorativ, stil care a ajuns la modă pentru decorarea ceramicii si a textilelor, cat şi ca scheme decorative pentru clădirile publice. S-a remarcat prin ilustrarea scenelor de evenimente sociale în aer liber.
Bucuria de a trai si de a reprezenta viaţa se degaja din fiecare tablou, din fiecare guaşă, din fiecare desen. Dufy priveste lumea cu uimire şi invită la celebrarea acesteia, intr-o maniera care nu are nimic superficial şi monden. “Dacă aş putea exprima toată bucuria din mine!”, a spus candva. Acest lucru i-a reuşit in mare măsură şi unele lucrări ale sale sunt o astfel de invitaţie de a face o plimbare spre un orizont de fericire.
1881: Hermann Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel (d. 1965)
1882: Romulus Cioflec, prozator și publicist român (d. 1955)
1885: Duiliu Marcu, arhitect și urbanist român (d. 1966)
1886: George Gregorian, poet român (d. 1962)
1897: Max Arnold (Mendel Wechsler Arnold), pictor (d. 1946)
1903: Alejandro Casona, dramaturg și poet spaniol (d. 1965)
1908: Joan Crawford, actriță americană (d. 1977)
Joan Crawford a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 1945 pentru rolul din filmul Mildred Pierce.
1910: Akira Kurosawa, regizor, scenarist şi producător japonez de film (d. 1998)
A fost, cu siguranta, cel mai faimos regizor japonez şi a influenţat profund mai multede regizori. Într-un climat de cenzură, în 1943, a regizat primul său film adaptat dupa o biografie a lui Sanshiro Sugata de Tsuneo Tomita, cu titlul Sanshiro Sugata sau Judo Saga, care a avut mare succes în Japonia.
Rashômon a fost filmul care l-a consacrat pe Akira Kurosawa şi, datorita lui, s-a ajuns la recunoaşterea cinematografiei japoneze în Europa (Leul de Aur la Festivalul de Film de la Venetia, 1951) şi America (Oscar pentru cel mai bun film străin). A urmat succesul cu The Idiot (Idiotul, dupa Dostoievski), Seven Samurai (Cei sapte samurai), Throne of Blood (dupa Macbeth, de Shakespeare), Barbarossa (Barbă-roșie).
A cunoscut o perioadă dificilă între tentativa nereuşită de a se orienta spre cinematografia americana şi eşecul primului sau film color, Dodes’kaden. A fost ajutat financiar pentru ultimele sale filme de occidentali, ceea ce i-a permis sa realizeze capodopere precum Kagemusha, Ran sau Madadayo (Inca nu!). A fost distins cu Legiunea de Onoare si un Oscar pentru intraga activitate de creaţie.
După moartea lui, Takashi Koizumi a realizat filmul Ame agaru (După ploaie) în care scenariul și dialogurile erau scrise de Kurosawa.
1912: Wernher von Braun, inginer, om de știință germano-american de origine poloneza, pionier și vizionar al dezvoltării tehnologiei și zborurilor rachetelor. (d. 1977)
Conducător al programului german de creare a rachetelor (racheta V-2), atât înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, cât și în timpul acestuia, a fost adus în Statele Unite, împreună cu o bună parte a echipei sale științifice de la Peenemünde, printr-o operațiune secretă numită Operațiunea Agrafa, fiind naturalizat ca cetățean al Statelor Unite.
A lucrat la programul militar american ICBM (Intercontinental ballistic missiles “rachete balistice intercontinentale”), apoi la NASA, ca director al Centrului Marshall pentru Zboruri Spațiale (Marshall Space Flight Center) și ca șef al proiectului rachetei Saturn V, superracheta anilor 1960, care a permis Statelor Unite să lanseze în spațiu nave din ce în ce mai performante, din seria programului spațial Apollo si care a culminat cu aselenizarea astronauților în misiunile spațiale Apollo 11, Apollo 12, Apollo 14, Apollo 15, Apollo 16 și Apollo 17.
Este unanim considerat „părintele” programului spațial al Statelor Unite, fiind, de asemenea, amintit ca liderul științific al echipei de specialiști din Germania Nazistă care a proiectat și realizat racheta V-2, cea care a ucis peste 7.000 de oameni în Marea Britanie, în 1944 și 1945 (la care se adaugă un număr și mai mare de victime în anii de dezvoltare și testare în Germania a rachetei, la Peenemünde și în alte locuri).
A fost teoretician al Hollow Earth Theory, conform careia pamantul ar avea o gaura in apropierea Polului Nord, putand fi locuit in interior. Conceptul Hollow Earth se referă la teoriile conform carora planeta Terra ar fi goala. Aceste teorii sunt aproape întotdeauna asociate cu ideea că Pământul are o suprafaţă interioară locuibilă. Deşi romanele de aventuri le-au popularizat un timp, ele devin putin credibile în secolul al XXI-lea: dovezi geodezice solide le contrazic şi comunitatea ştiinţifică le respinge, considerand ca aceste teorii sunt pseudo-ştiinţifice .
Teoria Hollow Earth afirmă că Pământul nu este o sferă de masă solidă, ci un corp tubular sau un corp cu o cantitate considerabilă de spaţiu în interior. În acest spaţiu, s-ar afla continentul colonizat Agartha, sau Agharta, şi oraşul sau capitala Shamballa sau Shangri-La, care ar fi locuit de diferite popoare şi civilizaţii, în funcţie de legenda. Unii cred că marile războaie atlanto-lemuriane au facut ca primii locuitori ai Agarthei sa migreze cu milioane de ani în urmă in interiorul Pamantului. Se crede, de asemenea, ca războiul termonuclear declansat intre aceste civilizatii ar putea fi cauza marilor deserturi din ziua de azi, inclusiv Sahara, Gobi, suprafetele aride ale Australiei şi deserturile americane.
Aproape fiecare teorie postulează o civilizatie avansata, un soare central şi chiar OZN-uri. Variante ale teoriei includ sfere concentrice in interiorul planetei, locuitori extraterestri sau atmosfere luminoase. Punctele de acces in aceasta gaura a pamantului sunt uneori situate la polii Nord şi Sud, Munţii Himalaya şi Piramida de la Gizeh, printre multe alte locuri. Mitul “Agartha” este, de asemenea, cunoscut sub numele de “Shambhalla”, cum era cunoscut in India, tărâmul lumii subterane, populata de initiati şi condusă de “Maestri” care sunt lideri spirituali ai umanităţii.
1912: Geo Barton, actor român de teatru și film (d. 1983)
1914: George Sbârcea, muzicolog român
1920: Radu Lupan, eseist și traducător român
1925: Alexandru Elias, medic român
1932: Casiu Valeriu Barbu, muzicolog român
1936: Adrian Vasilescu, economist român
1939: Petru Arustei, poet și pictor român (d. 1984)
1943: Valentin Ciucă, critic de artă și eseist român
1947: Nicolae Aurel Alexi, artist plastic român
1957: Șerban Alexandru, scriitor român
1966: Camelia Ciobanu, pictoriță româncă
1970: Marian Stere, solist, textier de muzică ușoară român
1976, Keri Russell, acrita si dansatoare americana, castigatoarea unui premiu Golden Globe Award in 1999
1976: Michelle Monaghan, actrita americana