1817: Pierre Larousse, pedagog, publicist, lexicograf, enciclopedist și editor francez. (d.1875)
În 1852 a fondat, împreuna cu Augustin Boyer, Librăria Larousse. Opera sa de referință: “Marele dicționar universal al secolului al XIX-lea” (d. 1875)
Este cunoscut mai ales pentru dicționarele care îi poartă numele, dintre care celebrul Le Petit Larousse și enciclopedia Grand Larousse encyclopédique. A creat o casă de editură cunoscută sub denumirea de Librairie Larousse, specializată în editarea dicționarelor și a enciclopediilor.
A publicat multe dintre lucrările de referință educaționale remarcabile ale Franței secolului al XIX-lea, inclusiv volumul Grand dictionnaire universel du XIXe siècle în 15 volume. Principala sa realizare este Marele dicționar universal din secolul al XIX-lea (15 vol., 1866–1876; suplimente 1878 și 1890), din care va apărea, mai târziu, Micul Larousse (Le Petit Larousse).
Pierre Athanase Larousse, 23 oct. 1817 – 3 ian. 1875, pedagog, gramatician, lexicograf, editor și enciclopedist francez. Fiul lui Edmé Athanase Larousse, fierar-rotar, în Toucy, și al Louisei Guillemot, deținătoarea unei prăvălii, a fost un student strălucit, deja dornic să devină enciclopedist, precum Diderot și să creeze o enciclopedie atotcuprinzătoare care să dăinuie în timp.
La șaisprezece ani a câștigat o bursă universitară pentru a-și completa pregătirea la școala din Versailles. Patru ani mai târziu, la 20 de ani, s-a întors ca profesor la Toucy pentru a preda la școala primară superioară, dar se simțea frustrat de metodele de predare arhaice și rigide.
Pedagog înnăscut, a fost dezamăgit de lipsa manualelor de calitate. Timp de trei ani, a căutat să reînnoiască pedagogia apelând la curiozitatea copiilor. Republican și democrat cu mult înainte de Revoluția Franceză din februarie 1848, cititor asiduu al filozofilor Iluminismului, intenționa să plaseze profesorul sub singura autoritate a Rațiunii luminate de știință și nu de religie, în spiritul husarilor negri (supranumele profesorilor din școlile publice, în perioada celei de-a Treia Republici, după adoptarea legilor școlare numite Legile Jules Ferry; cu referire la eficiența și devotamentul teribililor husari maghiari din sec. XV).
În 1840 s-a mutat la Paris pentru a-și îmbunătăți propria educație urmând cursuri gratuite și întreținându-se singur cu mijloace modeste, în timp ce își începea cercetările. Timp de opt ani, a urmat cursuri gratuite la Sorbona, a studiat la Conservatorul Național de Arte și Meserii, la Muzeul Național de Istorie Naturală și la Colegiul Franței (Collège de France) și a frecventat mari biblioteci. A studiat latină, greacă, lingvistică, sanscrită, chineză, literatură franceză și străină, istorie, filosofie, mecanică și astronomie. A realizat mii de fișe pe toate subiectele, în frenezia unei formidabile bulimii intelectuale, care i-a adus supranumele de „bibliotecar” de către tovarășii săi de hotel.
Deși se gândea să se dedice comercializării vinurilor de Burgundia (Bourgogne), în parteneriat cu sora și cumnatul său, a renunțat și s-a alăturat instituției Jauffret, în 1848, ca meditator; va rămâne acolo timp de trei ani. Larousse a achiziționat o proprietate în Toucy, unde dorința sa secretă de burgund, atașat pământului, era cultivarea viței de vie.
Din 1848 până în 1851 a predat la un internat privat, unde și-a întâlnit viitoarea soție, Suzanne Caubel (nu s-au căsătorit până în 1872). Împreună, în 1849, au publicat un curs de limba franceză pentru copii.
Prima sa lucrare, un manual al vocabularului de bază, Lexicologia școlilor primare, a fost publicată în 1849. O nouă ediție a acestei lucrări a fost publicată, în 1852, sub titlul Gramatica elementară lexicologică. Era piatra de temelie a unui edificiu monumental în formare. A urmat, la scurt timp, o serie constantă de gramatici, dicționare și alte manuale pe care le-a scris, tipărindu-le la propria sa editură după 1852.
În 1851, l-a cunoscut pe Augustin Boyer, un profesor din regiunea sa natală, la fel de dezamăgit de sistemul de învățământ. Boyer a oferit fondurile necesare pentru ca a-și uni forțele în vederea înființării unei case de editură.
Pe 1 mai 1852, Pierre Larousse a solicitat oficial un brevet de librar-editor. Pe 23 octombrie 1852, a primit autorizația de a practica această profesie, ceea ce le-a permis celor doi bărbați să se mute într-un mic local închiriat la nr. 2, strada Pierre-Sarrazin. Librăria Larousse și Boyer s-a dezvoltat cu repeziciune. Au publicat manuale progresiste pentru copii și manuale de instrucțiuni pentru profesori, cu accent pe dezvoltarea creativității și independenței elevilor.
Larousse avea mulți ani de muncă neobosită în spate. Scopul său era să știe totul în toate domeniile. Cealaltă dorință a sa era, de asemenea, să pregătească publicarea manualelor destinate școlilor primare, precum Tratatul complet al analizelor medicale.
În 1856, a publicat, cu ajutorul lui François Pillon, Noul dicționar al limbii franceze, precursorul Micului Larousse (Petit Larousse), dar Larousse începea deja să-și planifice următorul proiect, mult mai mare. Dicționarul a fost condamnat de Biserică și plasat pe Indexul cărților interzise de către Sfântul Oficiu al Inchiziției Romane.
Succesul Noului dicționar al limbii franceze a fost imediat și i-a oferit baza financiară pentru lucrarea sa majoră, Marele dicționar universal al secolului al XIX-lea. Pe 27 decembrie 1863 a apărut primul volum al marelui dicționar enciclopedic, Grand dictionnaire universel du XIXe siècle (Marele dicționar universal din secolul al XIX-lea). A fost lăudat de Victor Hugo și a devenit un clasic al genului. Este încă foarte respectat în forma sa modernă, revizuită.
Publicat pentru prima dată în fascicule bilunare, între 1863 și 1866, le-a regrupat în 17 volume, din 1866 până în 1876, și a durat unsprezece ani (până la moartea sa) pentru a scrie acest dicționar de 22.700 de pagini.
Lucrarea era impregnată de atitudinea și spiritul lui Larousse de progresism științific: a încercat să răspândească toate progresele științifice nou dezvoltate, chiar și atunci când acestea nu erau acceptabile în mod convențional. „Prima mea ambiție a fost să învăț copiii”, a scris el. „Am vrut să continui încercând să învăț pe toată lumea despre toate lucrurile.
În 1869 Larousse și-a încheiat parteneriatul cu Boyer și și-a petrecut restul vieții lucrând la Marele Dicționar.
După douăzeci și cinci de ani de conviețuire cu Pauline Suzanne Caubel, libertarianul (adept al libertății absolute, fără nici o constrângere) Pierre Larousse, care suferise un accident vascular cerebral și știa că se apropia de sfârșitul vieții sale, a luat-o de soție, sub regimul comunității de bunuri, în fața primarului din Arondismentul 6, pe 13 ianuarie 1872, în prezența lui Prudence Boissière și Pierre-Augustin Boyer ca martori, dar în absența familiei sale.
Acționând în acest fel, Larousse acorda prioritate gestionării proprietății sale de către fostul său partener, marcând prietenia cu acesta, fără însă ca afecțiunea sa pentru nepotul său Julien Hollier să fie pusă sub semnul întrebării. Acesta din urmă rămânea moștenitor alături de Pauline, care era acum mătușa lui.
Dicționarul a fost terminat (15 volume, 1866–76; suplimente 1878 și 1890), de nepotul lui Larousse, Jules Hollier, în 1876, după moartea lui Larousse (la Paris în 1875), în urma unui accident vascular cerebral cauzat de epuizare.
Pierre Larousse a murit de congestie cerebrală la Paris, în 1875, anul înființării companiei Larousse. În conformitate cu dorințele sale, a fost înmormântat civil în cimitirul Montparnasse.
Succesiunea Larousse va da naștere unor dispute amare la cinci ani după moartea sa, în 1890, pentru Pauline Larousse, care a beneficiat de uzufructul a jumătate din bunurile lui Larousse și care s-a mutat cu pictorul Constant Noleau.
Dar activitatea lexicografului va fi continuată și completată de nepotul său Julien Hollier (1842-1909). JuIien Hollier va deveni administrator al marelui dicționar universal și director al librăriei Larousse.
Prin decretul din 19 ianuarie 1885, a fost autorizat să adauge numele mamei sale la numele său (Julien Hollier-Larousse). Din căsătoria sa cu Louise Jozwick s-au născut patru copii: Pierre, Jules, Jeanne și Louise Hollier-Larousse.
Astăzi, numele de familie Larousse a devenit un nume obișnuit și activitatea Librăriei Larousse a crescut considerabil de la primii pași când a fost înființată în Paris, pe rue Pierre-Sarrazin și apoi pe rue Saint-André-des-Arte.
Există o stradă Pierre-Larousse în Paris 14, din 1890, precum și o școală elementară cu același nume la numărul 28 și o stradă în Rosières-près-Troyes, precum și în Yerres, unde a locuit, și în Villeurbanne. Colegiul public și liceul din Toucy îi poartă numele.
1491: Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (d. 1556)
1503: Isabela a Portugaliei, soția regelui Carol Quintul (d. 1539)
1516: Charlotte de Valois, prințesa Franței (d. 1524)
1634: Hedwig Eleonora de Holstein-Gottorp, soția regelui Carol al X-lea al Suediei (d. 1715)
1698: Ange-Jacques Gabriel, arhitect francez (d. 1782)
1705: Maximilian Ulysses Browne, mareșal austriac (d. 1757)
1715: Petru al II-lea al Rusiei (d. 1730)
1762: Samuel Morey, inventator american (d. 1843)
1766: Emmanuel de Grouchy, mareșal al Franței (d. 1847)
1801: Albert Lortzing, compozitor german (d. 1851)
1805: John Russell Bartlett, lingvist american (d. 1886)
1813: Ludwig Leichhardt, explorator german (d. 1848)
1865: Neltje Blanchan, scriitor american (d. 1918)
1873: William David Coolidge, inginer american, care a contribuit la dezvoltarea filamentului din wolfram (d. 1975)
1875: Gilbert N. Lewis, chimist american (d. 1946)
1880: Una O’Connor, actriță irlandeză (d. 1959)
1885: Lawren Harris, pictor canadian (d. 1970)
1893: Gummo Marx, actor american (d. 1977)
1896: André Lévêque, inginer francez (d. 1930)
1905: Felix Bloch, fizician elvețian (d. 1983)
1908: Ilia Mihailovici Frank, fizician rus, care a explicat teoretic, impreuna cu Igor Tamm, mecanismul Cerenkov. Laureat al Premiului Nobel (d. 1990)
1909: Zellig Harris, lingvist american (d. 1992)
1918: James Daly, actor american (d. 1978)
1923: Ned Rorem, compozitor american
1923: Frank Sutton, actor american (d. 1974)
1925: Manos Hadjidakis, compozitor grec (d. 1994)
1928: Harold P. Warren, regizor american (d. 1985)
1927: Leszek Kołakowski, filosof polonez (d. 2009)
1936: Philip Kaufman, regizor american
1936: Ellie Greenwich, compozitoare americană (d. 2009)
1941: Igor Smirnov, politician moldovean
1942: Michael Crichton, scriitor american (d. 2008)
1944: Ștefan Buciuta, politician român
1951: Fatmir Sejdiu, politician kosovar
1954: Haitham bin Tariq Al Said, sultan al Omanului
1958: Abdel Rahman el Bacha, pianist francez de origine libaneză
1959: “Weird Al” Yankovic, comedian american
1975: Luminița Gliga, pictor, membru UAP din Romania, membru AIAP
1964: Robert Trujillo, bassist al trupei Metallica
1965: Augusten Burroughs, scriitor american
1969: Trudi Canavan, scriitor australian
1970: Grant Imahara, expert american în electronică și control radio (d. 2020)
1975: Odalys García, actriță cubaneză
1976: Ryan Reynolds, actor canadian
1985: Masiela Lusha, scriitoare și actriță albanezo-americană
1986: Briana Evigan, actriță americană
1986: Jessica Stroup, actriță americană
1990: Stevie Brock, cântăreț american
1991: Prințesa Mako a Japoniei