1899: Jorge Luis Borges, poet, prozator și eseist argentinian (d. 1986)
Jorge Luis Borges, 24 aug. 1899 – 14 iun. 1986, născut în Buenos Aires, Argentina, poet, eseist și scriitor de nuvele argentinian ale cărui lucrări au devenit clasice ale literaturii mondiale a secolului XX.
Borges a fost crescut în cartierul Palermo, pe atunci sărăcăcios, în Buenos Aires, decorul unora dintre lucrările sale. Familia lui, care fusese una de vază în istoria Argentinei, includea descendență britanică, iar Borges a învățat engleza înaintea spaniolei.
Primele cărți pe care le-a citit – din biblioteca tatălui său, un om cu un intelect vast, care a predat la o școală britanică – au inclus Aventurile lui Huckleberry Finn, romanele lui H.G. Wells, O mie și una de nopți și Don Quijote, toate în engleză. Stimulat de exemplul constant al tatălui său, tânărul Borges și-a dat seama încă din primii ani că era destinat unei cariere literare.
În 1914, în ajunul Primului Război Mondial, Borges a fost dus de familia sa la Geneva, unde a învățat franceza și germana și și-a obținut licența de la Colegiul din Geneva. Plecând de acolo în 1919, familia a petrecut un an în Mallorca și un an în Spania continentală, unde Borges s-a alăturat tinerilor scriitori ai mișcării ultraiste, un grup care s-a răzvrătit împotriva a ceea ce considera decadența scriitorilor consacrați ai Generației din 1898.
Întors la Buenos Aires în 1921, Borges și-a redescoperit orașul natal și a început să-i cânte frumusețea în poezii care i-au reconstruit cu imaginație trecutul și prezentul.
Prima sa carte publicată a fost un volum de poezii, Fervoare de Buenos Aires, poeme (Fervor de Buenos Aires, poemas), 1923.
Borges este, de asemenea, creditat cu înființarea mișcării ultraiste în America de Sud, deși mai târziu a repudiat-o. Această perioadă a carierei sale, care a inclus mai multor volume de eseuri și poezii și înființarea a trei reviste literare, s-a încheiat cu o biografie, Evaristo Carriego,1930, despre orașul Buenos Aires de altădată.
În perioada următoare, Borges și-a depășit treptat reticența de a crea ficțiune pură. La început, a preferat să povestească viețile unor oameni mai mult sau mai puțin infami, ca în schițele din Istoria universală a infamiei (Historia universal de la infamia), 1935. Pentru a-și câștiga existența, a ocupat un post important în 1938 la o bibliotecă din Buenos Aires, numită după unul dintre strămoșii săi. A rămas acolo nouă ani în care s-a simțit nefericit.
În 1938, anul în care tatăl său a murit, Borges a suferit o rană gravă la cap și ulterior o infecție a sângelui, care l-a adus în pragul morții, nemaiputând vorbi și temându-se pentru sănătatea sa mintală. Această experiență pare să fi eliberat în el cele mai profunde forțe ale creației.
În următorii opt ani, a produs cele mai bune povești fantastice ale sale, cele culese ulterior în Ficțiuni (Ficciones), 1944, și volumul de traduceri în engleză intitulat Aleph și alte povestiri (The Aleph, and Other Stories), 1933–1969 (1970).
În această perioadă, Borges și un alt scriitor, Adolfo Bioy Casares, au scris împreună povestiri polițiste sub pseudonimul H. Bustos Domecq (combinând nume ancestrale ale celor două familii de scriitori), care au fost publicate în 1942 sub numele de Şase probleme pentru Don Isidro Parodi (Seis problemas para Don Isidro Parodi). Lucrările din această perioadă au dezvăluit pentru prima dată întreaga lume onirică a lui Borges, o versiune ironică sau paradoxală a celei reale, cu propriul limbaj și sisteme de simboluri.
Când Juan Perón a venit la putere în 1946, Borges a fost demis din funcția sa de la bibliotecă pentru că și-a exprimat sprijinul aliaților în al Doilea Război Mondial. Cu ajutorul prietenilor, și-a urmat calea ținând prelegeri, editând și scriind. O colecție de eseuri din 1952, Alte Inchiziții (O tras inquisiciones), 1937–1952, l-a dezvăluit cel mai bine din punct de vedere analitic. Când Perón a fost destituit în 1955, Borges a devenit director al bibliotecii naționale, o poziție onorifică și, de asemenea, profesor de literatură engleză și americană la Universitatea din Buenos Aires. La acea vreme, Borges suferea de orbire totală, o afecțiune ereditară care îl atacase și pe tatăl său și îi diminuase progresiv propria vedere începând cu anii 1920. Îl forțase să renunțe la scrierea de texte lungi și să înceapă să dicteze mamei sale, secretarelor sau prietenilor.
Lucrările care datează din această perioadă târzie, precum Făuritorul (El hacedor), 1960, și Cartea ființelor imaginare (El libro de los seres imaginarios), (1967; The Book of Imaginary Beings), aproape șterg distincțiile dintre genurile prozei și poeziei.
Ultimele sale colecții de povești includ Relatarea doctorului Brodie (El informe de Brodie), 1970, care se ocupă de răzbunare, crimă și groază, și Cartea de nisip (El libro de arena), 1975, ambele fiind alegorii care combină simplitatea unui povestitor popular cu viziunea complexă a unui om care a explorat în profunzime labirinturile propriei ființe.
După 1961, când el și Samuel Beckett au împărțit Premiul Formentor, un premiu internațional acordat manuscriselor inedite, poveștile și poeziile lui Borges au fost din ce în ce mai apreciate ca fiind clasice ale literaturii mondiale a secolului XX. Înainte de acea vreme, Borges era puțin cunoscut, chiar și în orașul natal Buenos Aires, cu excepția altor scriitori, dintre care mulți îl considerau doar un artizan al tehnicilor și trucurilor ingenioase.
Până la moartea sa, lumea de coșmar a „ficțiunilor” sale ajunsese să fie comparată cu lumea lui Franz Kafka și să fie lăudată pentru concentrarea limbajului comun în forma sa cea mai durabilă. Prin opera sa, literatura latino-americană a ieșit din domeniul academic în domeniul cititorilor posesori de cultură generală.
1358: Ioan I al Castiliei (d. 1390)
1561: Bartholomaeus Pitiscus, matematician german (d. 1613)
1750: Letizia Ramolino, mama împăratului Napoleon I al Franței (d. 1836)
1758: Sophia Frederica de Mecklenburg-Schwerin (d. 1794)
1772: Regele William I al Olandei (d. 1843)
1865: Regele Ferdinand I al României, al doilea rege al României (1914-1927) (d. 1927)
1872: Raicu Ionescu-Rion, publicist (d. 1895)
1885: Ion S. Gheorghiu, inginer energetician (d. 1968)
1890: Jean Rhys, scriitoare din Dominica (d. 1979)
1900: Theodor Bușniță, hidrobiolog, ihtiolog și histolog român (d. 1977)
1902: Martin Bercovici, inginer electromecanic (d. 1971)
1923: Joan Chandler, actriță americană (d. 1979)
1927: Harry Markowitz, economist american
1929: Yasser Arafat, președintele Autorității Naționale Palestiniene (d. 2004)
1938: Radu Scutelnicu, inginer constructor și inventator român
1942: Constantin Bănică, matematician român (d. 1991)
1942: Anna Széles, actriță maghiară din România
1944: Gregory Jarvis, inginer și astronaut american (d. 1986)
1947: Paulo Coelho, scriitor brazilian
1948: Jean-Michel Jarre, muzician francez
1957: Stephen Fry, actor englez
1958: Steve Guttenberg, actor american
1960: Guillermo García Cantú, actor mexican
1961: Jared Harris, actor britanic
1964: Dana Gould, actor american
1966: Ahn Kil Kang, actor sud-coreean
1976: James D’Arcy, actor englez
1976: Alex O’Loughlin, actor australian
1993: Ina Ioana Todoran, solistă de muzică populară
