Aniversari 24 decembrie
1798: Adam Mickiewicz, poet și scriitor polonez, luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale.
A fost considerat cel mai bun poet romantic polonez din secolul al XIX-lea. (d. 1855)
Adam Mickiewicz, pe numele complet Adam Bernard Mickiewicz, 24 dec. 1798 – 26 nov. 1855, unul dintre cei mai mari poeți din Polonia și un apostol pe viață al libertății naționale poloneze. A fost un luptător pentru independența și reîntregirea patriei natale. Este considerat cel mai bun poet romantic polonez din secolul al XIX-lea.
Mickiewicz s-a născut la Zavosse, lângă Novogrudsky Uyezd, Bielorusia, Imperiul Rus (acum în Belarus), într-o familie nobilă, dar săracă.
A studiat la Universitatea din Wilno (acum Universitatea Vilnius) între 1815 și 1819. În 1817, s-a alăturat unei societăți studențești patriotice secrete, care ulterior a fost încorporată într-o organizație studențească clandestină mai mare. Împreună cu colegii săi din organizație, Mickiewicz a fost arestat în 1823 și deportat în Rusia pentru activități patriotice ilegale. La Moscova a stabilit relații de prietenie cu Aleksandr Pușkin și alți intelectuali ruși.
Primul volum de poezii al lui Mickiewicz, Poezie, 1822, a inclus balade, romanțe și o prefață care explica admirația față de formele poetice vest-europene și dorința sa de a le transplanta în literatura poloneză. Al doilea volum Poezie, 1823, conținea părțile a doua și a patra din Străbunii, în care combina elemente de folclor și patriotism mistic cu o poveste de dragoste tragică pentru a crea un nou tip de dramă romantică. Cele două volume intitulate Poezie, 1822-1823, au constituit prima operă romantică din literatura poloneză.
În Rusia, a vizitat Crimeea în 1825 și, la scurt timp, și-a publicat poziile de dragoste în ciclul de sonete Sonete din Crimeea, 1826. Konrad Wallenrod, 1828 (Konrad Wallenrod și Grazyna) este o poezie care descrie războaiele Ordinului Teutonic cu lituanienii, dar care reprezintă de fapt vechiul conflict dintre Polonia și Rusia.
Mickiewicz a reușit în cele din urmă să părăsească Rusia în 1829, din motive de sănătate. Călătorind în toată Germania, a ratat participarea la insurecția poloneză nereușită din 1830–1831. În cea de-a treia parte din Străbunii, 1833 (Străbunii III), pe care a finalizat-o în 1832, Mickiewicz considera Polonia ca îndeplinind un rol mesianic între națiunile din Europa Occidentală prin întruchiparea ca ideal național a temelor creștine ale sacrificiului de sine și ale mântuirii. În 1832 s-a stabilit la Paris și acolo a scris, proză biblică, Cartea națiunii și a pelerinilor poloni, o interpretare morală a istoriei poporului polonez.
Capodopera lui Mickiewicz, marele poem epic Pan Tadeusz, 1834 (film, 1999), descrie viața nobilimii poloneze de la începutul secolului al XIX-lea printr-o relatare fictivă a conflictului dintre două familii de nobili polonezi. Poemul transmite perfect etosul unei societăți arhaice în care idealurile cavalerilor sunt încă vii și arată efectul mitului napoleonian asupra minților polonezilor pentru care împăratul francez și trupele poloneze aflate sub comanda sa au reprezentat singura speranță de eliberare de sub stăpânirea rusă.
Mickiewicz a fost numit profesor de literatură latină la Universitatea din Lausanne (Elveția) în 1839, dar a demisionat un an mai târziu pentru a preda literatura slavonă la Collège de France. A rămas acolo până în 1844, când Napoleon al III-lea l-a eliberat din această funcție – pentru că îi învăța pe studenți doctrinele mistice ale mesmeristului (adept al teoriei pseudoștiințifice a magnetismului animal, fondată de medicul german Franz Mesmer) Andrzej Towiański – și l-a numit bibliotecar la Biblioteca Arsenalului.
La începutul anului 1848 a plecat la Roma pentru a-l convinge pe noul papă să susțină cauza libertății naționale poloneze. Între martie și octombrie 1849 a editat ziarul radical Tribuna poporului.
A îndeplinit misiuni în numele Poloniei, astfel că, în septembrie 1855, a fost trimis în Turcia de către prințul Adam Czartoryski pentru a media între facțiuni de polonezi care se pregăteau să lupte cu aliații în Războiul Crimeii, dar nu a supraviețuit călătoriei. În 1890 rămășițele sale au fost reîngropate în cripta catedralei Wawel din Cracovia, unde se odihnesc mulți dintre regii polonezi.
Mickiewicz a fost principalul poet al romantismului polonez. Versurile sale de dragoste, succinte și încărcate de emoție și sens, au ridicat imaginea femeii la un nivel de idealitate necunoscut până atunci în poezia poloneză.
Cu patriotismul său exaltat, sentimentul mistic și aprecierea pasională a aspectelor pozitive ale vieții poloneze, a ajuns să simbolizeze spiritul polonez pentru generațiile următoare de scriitori polonezi.
1491: Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (d. 1556)
Acest nobil militar spaniol, rănit in asediul de la Zaragoza în 1521, si-a petrecut convalescenta citind vieţile sfinţilor. Această lectură l-a impresionat intr-atat, incat a abandonat cariera militara si a plecat în pelerinaj la Ierusalim. A fondat în 1534, Ordinul iezuit.
1818: James Prescott Joule, fizician englez autodidact și fabricant de bere. S-a născut la Salford, în apropiere de Manchester.
A devenit celebru datorită unei experiențe faimoase menită a determina echivalentul mecanic al caloriei, efectuată în anul 1842. Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei.
A enunțat în 1841 legea transformării energiei în conductoare, conform căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și cu timpul, E =RI2t. Această relatie este cunoscută ca legea lui Joule.
1837: Elisabeth Wittelsbach, împărăteasa Austriei, cunoscută sub numele de Sissi (d. 1898)
1879: Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, soția regelui Christian al X-lea al Danemarcei (d. 1952)
1881: Juan Ramon Jimenez, poet și eseist spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1956 (d. 1958)
Juan Ramón Jiménez, 24 dec. 1881- 29 mai 1958, născut în Moguer, Spania, poet spaniol distins cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1956.
După ce a studiat pentru scurt timp la Universitatea din Salamanca, Jiménez a plecat la Madrid (1900) la invitația poetului Rubén Darío.
Primele sale două volume de poezie, Almas de violeta („Suflete de violetă”) și Ninfeas („Nuferi”), au apărut în același an. Cele două cărți, tipărite în violet și, respectiv, în verde, l-au jenat atât de mult pe Jiménez, în ultimii săi ani, din cauza sentimentalismului lor excesiv, încât a distrus fiecare exemplar pe care l-a putut găsi.
Având o constituție fragilă, a părăsit Madridul din motive de sănătate. Volumele sale publicate din acea perioadă, inclusiv Pastorales (Pastorale, 1911), Jardines lejanos (Grădini îndepărtate, 1905) și Elegías puras (Elegii pure, 1908), reflectă în mod evident influența lui Rubén Darío, cu accent pe individualitate și subiectivitate exprimate în versuri albe.
Jiménez s-a întors la Madrid în 1912 și, în următorii patru ani, a locuit la Residencia de Estudiantes și a lucrat ca redactor al publicațiilor periodice ale acelei instituții de învățământ.
În 1916 a călătorit la New York, unde s-a căsătorit cu Zenobia Camprubí Aymar, traducătoarea spaniolă a poetului hindus Rabindranath Tagore.
La scurt timp după întoarcerea sa în Spania, a publicat Diario de un poeta recién casado (Jurnalul unui poet recent căsătorit, 1917), care a fost publicat în 1948 sub titlul Diario de un poeta y mar (Jurnalul unui poet și Marea). Acest volum a marcat trecerea la ceea ce el a numit „la poesía desnuda” („poezie goală”), o încercare de a-și dezbrăca poezia de orice materie străină și de a o produce în versuri albe, fără metri formali, de o natură mai pură.
În timpul Războiului Civil Spaniol (1936–39), s-a aliat cu forțele republicane, până când s-a exilat voluntar în Puerto Rico, unde și-a petrecut cea mai mare parte a restului vieții.
Deși în primul rând poet, Jiménez a obținut popularitate în Statele Unite prin traducerea lucrării sale în proză Platero y yo (Platero și eu, 1917), povestea unui om și a măgarului său.
De asemenea, a colaborat cu soția sa la traducerea dramaturgului irlandez John Millington Synge, Riders to the Sea (Călăreți spre mare, 1920).
Producția sa poetică în timpul vieții a fost imensă. Printre lucrările sale mai cunoscute se numără Sonetos espirituales 1914–1915 (1916, Sonete spirituale, 1914–15), Piedra y cielo (Piatră și cer, 1919), Poesía, en verso (Poezie, în versuri, 1917–1923 (1923), Poesía en prosa y verso (Poezie în proză și versuri, 1932), Voces de mi copla (Vocile cântecului meu, 1945) și Animal de fondo (Animal de fund, 1947).
1922: Ava Gardner, actriță americană (d. 1990)
Ava Gardner si-a petrecut copilăria pe plantaţia de tutun a familiei. Cand s-a mutat la New York, la varsta de 18 ani, frumusetea ei a fost imortalizata de un fotograf care a surprins-o din toate unghiurile şi a expus fotografiile în galeriile sale. Un membru al MGM, care le-a vazut, i-a propus câteva teste. Acesta va fi punctul de cotitură din cariera sa.
Anii ‘50 o consacra pe Ava Gardner, apoi foarte repede va fi considerata, pe tot parcursul succesului public, ca fiind una dintre cele mai frumoase femei din lume.
1944: Titu Nicolae Gheorghiof, politician român
1944: Bela Kamocsa, muzician român de naționalitate maghiară, co-fondator al grupului Sfinții, ulterior Phoenix (d. 2010)
1949: Mircea Diaconu, actor român de teatru și film
1958: Ionela Lăzureanu, sculptoriță româncă
1975: Marius Ianuș, scriitor român