Comemorari 24 decembrie
1863: William Thackeray, romancier englez, din perioada victoriana. Este cunoscut, în special, pentru capodopera sa Bâlciul deșertăciunilor (în original, Vanity Fair) (n. 1811)
De origine anglo-indiană, s-a mutat în Anglia la vârsta de 16 ani, și-a risipit averea, a devenit caricaturist și jurnalist la Fraser’s Magazine și la Punch.
William Makepeace Thackeray, 18 iul. 1811 – 24 dec. 1863, născut în Alipur, Calcutta, India, a fost unul dintre cei mai importanți romancieri britanici ai epocii victoriane. Cunoscut pentru lucrările sale satirice care vizează burghezia britanică, este autorul romanului Memoriile lui Barry Lyndon, care a fost adaptat de cineastul Stanley Kubrick și al romanului Bîlciul deșertăciunilor (Vanity Fair), unul dintre romanele de top ale literaturii engleze.
Tatăl lui Thackeray, care lucra ca administrator pentru Compania Britanică a Indiilor de Est, a murit în 1815, făcând deja avere. În 1817, William Thackeray s-a întors în Regatul Unit pentru a studia în școli-internat la mai multe instituții, inclusiv la Charterhouse School, pe care a caricaturizat-o ulterior în scrierile sale. În 1829, s-a alăturat prestigiosului Trinity College din Cambridge, dar nu și-a terminat studiile începute acolo.
În 1830, a plecat în Marele său Tur, călătoria în Europa continentală pe care o făceau toți tinerii britanici nobili sau bogați din secolul al XIX-lea și l-a întâlnit pe Goethe în Germania. S-a întors în Regatul Unit și a reluat studiile de drept în 1831.
Thackeray și-a pierdut partea din moștenirea paternă în 1833, după ce a investit într-un ziar care a dat faliment foarte repede și după falimentul unei bănci indiene în care își plasase banii. A plecat la Paris pentru a studia arta, drum pe care l-a abandonat din cauza investițiilor eșuate.
În 1836 Thackeray s-a căsătorit cu Isabella Shawe (1816-1894), o irlandeză pe care a cunoscut-o la Paris, cuplul având trei fiice. Este și anul debutului jurnalistic pentru Thackeray care trebuia să-și găsească un mijloc de subzistență întrucât nu mai putea conta pe moștenirea sa. Întors la Londra în anul următor, a început să lucreze ca jurnalist la ziarul socrului său și a scris primul său roman, care a apărut în 1840.
Thackeray a plecat să viziteze Orientul Mijlociu în 1844, după depresia nervoasă a soției sale, care va rămâne internată până la sfârșitul vieții ei.
Între februarie 1846 și februarie 1847, a fost responsabil pentru o rubrică în revista Punch, intitulată „The Snobs of England” (Snobii Angliei), care i-a adus o faimă din ce în ce mai mare. Bucurându-se de succes literar, Thackeray a recăpătat uşurinţa financiară de care se bucurase înainte de 1833.
Din acest moment, și probabil pentru a compensa înstrăinarea soției sale, Thackeray publică enorm și sub diverse pseudonime precum Charles James Yellowplush, Michael Angelo Titmarsh sau George Savage Fitz-Boodle.
De-a lungul scrierilor sale, capacitatea lui Thackeray de a creiona comportamentul social reprezintă o satiră a moravurilor societății britanice. Morala pe care Thackeray încearcă să o tragă din observațiile sale se alătură în cele din urmă moralei creștine: „totul este deșertăciune”. Thackeray propovăduiește smerenia, munca fără să se aștepte recompense, toleranța, iubirea față de ceilalți… Toate acestea corespund preocupărilor epocii victoriane și, prin urmare, își găsesc un mare ecou în societatea britanică. Thackeray consideră indivizii pe care îi observă doar ca indivizi, fără a-i face produsele unui sistem socio-politic. Nici nu caută, fidel puritanismului său, să vorbească despre aspectele sordide ale existenței umane. Din aceste motive, Charles Dickens și Thackeray au fost opuși, atât în operele lor, cât și în ideile promovate.
Prin Cartea Snobilor (1846-47), critică ipocriziile și ridicolul societății engleze. După Barry Lindon (1844, devenit celebru prin adaptarea cinematografică a lui Stanley Kubrick în 1975), care își propune să demistifice eroul-criminal, a urmat Bâlciul deșertăciunilor (1847-1848), „roman fără eroi”, așa cum indică celebrul subtitlu, împotriva sentimentalismului lui Dickens, prin luciditate „realistă”.
Scenă din filmul Bâlciul deșertăciunilor
Sub un titlu împrumutat din Călătoria pelerinului de John Bunyan, Thackeray urmărește succesul răzbunător al unei biete orfane, o ambițioasă fără scrupule care descoperă și dezvăluie fatuitatea „aristocrației” britanice. Acest tablou vitriolic este inspirat de o ură reală față de orice ipocrizie și superficialitate.
Povestea lui Pendennis (1848-1850), roman formativ, are ca erou un adolescent oarecum insipid, din mica nobilime, a cărui inocență este egalată de falsa maturitate a maiorului Pendennis, întruchiparea greșelilor stigmatizate în Cartea snobilor. Thackeray a dat o continuare a lui Pendennis: Familia Newcome, Memoriile unei familii foarte respectabile (1853-1855).
În acest roman îl găsim pe Pendennis ca narator; personajul colonelului Newcome era foarte admirat în vremea lui. Un mare cunoscător al secolului care îl preceda pe cel al său, unde deja alesese să-l situeze pe Barry Lindon, Thackeray s-a făcut cunoscut printr-o serie de prelegeri despre „Umoriştii englezi din secolul al XVIII-lea” (1853), apoi despre „Cei patru Georges” ( 1860), cei patru regi ai Angliei purtând acest nume între 1714 și 1830.
Istoria lui Henry Esmond (1852), plasată chiar la începutul secolului al XVIII-lea, evocă răscoala iacobină. La finalul romanului, eroul pleacă în America; Thackeray i-a oferit o continuare, Virginienii, o poveste a secolului trecut (1857-1859), plasată în timpul Războiului de Independență.
În 1859, Thackeray a fost ales ca redactor pentru a asigura crearea revistei Cornhill, care va serializa romanele unei noi generații de autori (Trollope, Gaskell etc.).
1524: Vasco da Gama, navigator si explorator portughez, din perioada Marilor descoperiri care a descoperit calea maritimă dintre Europa și India.
Vasco da Gama a fost primul european care a ajuns în India înconjurand Capul Bunei Sperante. In 1497, a navigat în fruntea a patru nave, care vor ajunge în India, la Calicut, după aproximativ un an de navigaţie. Pe plan comercial, aceasta expeditie va fi un eşec: negustorii arabi erau stabiliti de mult timp în regiune şi faceau tot ce era necesar pentru a elimina concurenţii potenţiali.
În 1502, noul “Amiral al Indiilor” a pornit pe mare, cu o flotei substanţială (douăzeci de nave de război). Această expediţie a marcat începutul imperiului colonial portughez si va raporta coroanei atat o pradă consistenta, cat si privilegii comerciale importante…. Acoperit cu onoruri, Vasco da Gama va fi totuşi lăsat într-o “semi-pensionare” timp de 20 de ani, înainte de a fi numit vicerege al Indiilor în 1524. A murit, cu toate acestea, la Cochin in India, la scurt timp dupa sosire.
1660: Mary de Orange, fiica regelui Carol I al Angliei și mama regelui William al III-lea al Angliei (n. 1631)
1872: William Rankine, inginer și fizician scoțian (n. 1820)
1928: Leonard Nae, tenor, supranumit “prințul operetei românești” (n. 1886)
1935: Alban Berg, compozitor austriac
1980: Karl Dönitz, amiral și om politic german, președinte al Germaniei (n. 1891)
1982: Louis Aragon, pseudonimul literar al lui Louis-Marie Andrieux, poet și romancier francez.
Influențat de Charles Dickens, contele de Lautréamont, Lev Tolstoi si Maxim Gorki, va fi unul din reprezentanții realismului. Împreună cu André Breton și Paul Éluard formează, în 1924, suprarealismul.
Multe dintre textele sale au devenit melodii: Est-ce ainsi que les hommes vivent (Léo Ferré), Il n’y a pas d’amour heureux (Georges Brassens), Nous dormirons ensemble si Que serais-je sans toi ? (Jean Ferrat).
1992: Peyo, creatorul Strumpfilor
Pe numele sau adevarat Pierre Culliford, creatorul Strumpfilor (The Smurfs), Peyo, a murit in casa sa din Bruxelles, la o lună după publicarea celui de-al saisprezecelea album cu spiriduşii jucausi si cu pielea de culoare albastra. A cunoscut celebritatea pentru crearea lor în 1958. Acesta a preferat culoarea albastră pentru personajele sale, deoarece este mai potrivita pentru copii, respingand galbenul care îi evoca starea de boală, şi roşul, considerat prea violent. Aventurile Strumpfilor au fost traduse în douăzeci de limbi.
1994: John Osborne, dramaturg și producător de film englez (n. 1929)
2008: Harold Pinter, dramaturg, poet, prozator, regizor, scenarist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 2005 (n. 1930)
2008: Samuel P. Huntington, politolog american (n. 1927)