Aniversari 24 iunie
1400: Johannes Gutenberg, inventator german al tiparului cu litere mobile din metal (d. 1468)
Johannes Gutenberg, pe numele complet Johann Gensfleisch zur Laden zum Gutenberg, sec. XIV – 3 febr. 1468, meșter și inventator german care se afl[ la originea unei metode de tipărire cu caractere mobile.
Se crede că elementele invenției sale au inclus un aliaj metalic care se putea topi ușor și se putea răci rapid pentru a forma un tip de aliaj reutilizabil și durabil, o cerneală pe bază de ulei care putea fi suficient de groasă pentru a adera bine la tipul de metal folosit și a se transfera bine pe pergament sau hârtie, precum și o nouă presă, probabil adaptată după cele utilizate la producerea vinului, a uleiului sau a hârtiei, pentru aplicarea unei presiuni uniforme pe suprafețele de imprimare. Niciuna dintre aceste caracteristici nu a existat în tehnica europeană utilizată până atunci pentru ștampilarea scrisorilor pe diferite suprafețe sau în tipărirea pe lemn. Tipografia Gutenberg a fost considerată o invenție care a schimbat istoria, făcând cărțile accesibile pe scară largă și introducând o „revoluție informațională”.
Viaţa
Gutenberg s-a născut în Mainz, Germania, și era fiul unui nobil din Mainz. Puținele informații despre el, în afară de faptul că dobândise calificare în prelucrarea metalelor, lucrând ca aurar, provin din documente de tranzacții financiare. Exilat din Mainz în cursul unei lupte crâncene între breslele acelui oraș și nobili, Gutenberg s-a mutat la Strassburg (acum Strasbourg, Franța) probabil între 1428 și 1430. Documentele indică prezența sa acolo în perioada 1434-1444, unde s-a angajat în meșteșugul de bijutier, şlefuind pietrele preţioase și a predat și unui număr de elevi.
Unii dintre partenerii săi, care au devenit conștienți de faptul că Gutenberg era angajat în activități pe care le-a păstrat secrete față de ei, au insistat asupra faptului că, din moment ce i-au avansat sume considerabile, ar trebui să devină parteneri și în aceste activități. Astfel, în 1438 a fost întocmit un contract pe cinci ani între el și alți trei bărbați: Hans Riffe, Andreas Dritzehn și Andreas Heilmann. Acesta conținea o clauză prin care, în cazul decesului unuia dintre parteneri, moștenitorii săi nu trebuiau să intre în companie, ci urmau să fie despăgubiți financiar.
Invenția presei
Când Andreas Dritzehn a murit la Crăciunul din 1438, moștenitorii săi, încercând să ocolească condițiile contractului, au început un proces împotriva lui Gutenberg în care au cerut să devină parteneri. Au pierdut revendicarea, dar procesul a dezvăluit faptul că Gutenberg lucra la o nouă invenție. Martorii au depus mărturie că un tâmplar pe nume Conrad Saspach i-a avansat sume lui Andreas Dritzehn pentru construirea unei prese de lemn, iar Hans Dünne, un aurar, a declarat că i-a vândut lui Gutenberg, încă din 1436, materiale tipografice în valoare de 100 de guldeni. Gutenberg, aparent pe cale să-și finalizeze invenția, era dornic să păstreze secret natura întreprinderii.
După 12 martie 1444, activitățile lui Gutenberg rămân nedocumentate timp de câțiva ani, dar este puțin probabil că s-a întors imediat la Mainz, pentru că cearta dintre nobili și bresle fusese reînnoită în acel oraș. Cu toate acestea, în octombrie 1448, Gutenberg s-a întors la Mainz pentru a împrumuta mai mulți bani, pe care i-a primit de la o rudă.
Până în 1450, experimentele sale de tipărire au atins un grad considerabil de rafinament, pentru că a reușit să-l convingă pe Johann Fust, un finanțator bogat, să-i împrumute 800 de guldeni – o investiție de capital foarte substanțială, pentru care instrumentele și echipamentele pentru tipărire trebuiau să acționeze ca valori mobiliare.
Doi ani mai târziu, Fust a făcut o investiție de încă 800 de guldeni (florini) pentru un parteneriat în întreprindere. Fust și Gutenberg s-au înstrăinat în cele din urmă, Fust, aparent, dorind o fructificare sigură și rapidă a investiției sale, în timp ce Gutenberg a vizat mai degrabă perfecțiunea decât promptitudinea.
Fust a câștigat un proces împotriva lui Gutenber, a cărui înregistrare este păstrată, parțial, în ceea ce se numește Helmaspergersches Notariatsinstrument (instrumentul notarial Helmasperger), datat 6 noiembrie 1455, acum în biblioteca Universității din Göttingen. Gutenberg a fost obligat să plătească lui Fust suma totală a celor două împrumuturi și a dobânzii însumate (probabil 2.020 guldeni). Istoriografia tradițională a sugerat că această cerință l-a ruinat pe Gutenberg, dar o cercetare mai recentă sugerează că acesta l-a favorizat, permițându-i să opereze o tipografie până în anii 1450 și poate în până în anii 1460.
Tipărirea Bibliei lui Johannes Gutenberg
Nu există niciun motiv să ne îndoim că tipărirea anumitor cărți (werck der bucher, menționată în mod specific în procesul-verbal al procesului, se referă la Biblia cu 42 de rânduri, B42, care a fost capodopera lui Gutenberg) a fost finalizată, potrivit marilor biografi ai lui Gutenberg, cel târziu în 1455. S-a estimat că doar vânzarea Bibliei cu Patruzeci și Două de Rânduri ar fi produs de multe ori peste suma datorată lui Fust de către Gutenberg și nu există nicio explicație de ce aceste active corporale nu au fost luate în considerare printre proprietățile lui Gutenberg la proces.
După ce a câștigat procesul, Fust a câștigat controlul asupra prototipului Bibliei și pentru a doua capodoperă a lui Gutenberg, o Psaltire și cel puțin o parte din celelalte echipamente de tipărire ale lui Gutenberg. Acesta a continuat să tipărească, folosind materialele lui Gutenberg, cu ajutorul lui Peter Schöffer, ginerele său, care fusese cel mai priceput angajat al lui Gutenberg și martor împotriva lui în procesul din 1455. Prima carte tipărită în Europa care poartă numele tipografului său este o minunată Psaltire finalizată la Mainz pe 14 august 1457, care îi menționează pe Johann Fust și Peter Schöffer.
Psaltirea din Mainz, ediția 1457
Psaltirea este decorată cu sute de litere inițiale în două culori și chenare cu delicate ornamente în volute care au fost tipărite într-o tehnică extrem de ingenioasă bazată pe aplicarea multiplă a cernelii pe un singur bloc metalic.
Majoritatea experților sunt de acord că ar fi fost imposibil ca Fust și Schöffer să fi inventat singuri și să execute complexul echipament tehnic necesar pentru a executa acest proces între 6 noiembrie 1455, când Gutenberg pierduse controlul asupra tipografiei sale și pe 14 august 1457, când a apărut Psaltirea.
Geniul lui Gutenberg era responsabil pentru decorațiile Psaltirii. În anii 1960, s-a sugerat că el ar fi putut fi implicat în crearea gravurii pe cupru, în care ar fi putut recunoaște o metodă de producere a matricilor picturale prin care să toarne reliefuri care ar putea fi stabilite cu caracterul, literele inițiale și sulurile caligrafice.
În prezent nu este mai mult decât o ipoteză, dar implicarea lui Gutenberg atât în gravura pe cupru, cât și în decorațiunile Psaltirii ar fi crescut cu siguranță nervozitatea și răzbunarea lui Johann Fust.
O serie de alte tipărituri au fost atribuite lui Gutenberg. Cu toate acestea, cercetările ulterioare au dus la creșterea posibilității ca acestea să fie de fapt opera altor tipografi minori; printre acestea se numără o Biblie de treizeci și șase de rânduri, tipărită în Bamberg, o resetare tipografică a Bibliei de patruzeci și două de rânduri.
Atribuit lui Gutenberg însuși este un Türkenkalender, Calendar turcesc, un avertisment împotriva pericolului iminent al invaziei turcești după căderea Constantinopolului în 1453, tipărit în decembrie 1454 pentru utilizare în 1455, câteva scrisori de indulgență și unele gramatici școlare. Identitatea tipografului lucrării Missale Speciale Constantiense, Misă (Mesă) Specială din Konstanz (oraș important din sudul Germaniei), nu este încă stabilită, dar probabil a fost produsă în jurul anului 1473 în Basel, Elveția.
În ianuarie 1465, arhiepiscopul de Mainz l-a pensionat pe Gutenberg, oferindu-i anual o cantitate de cereale, vin și îmbrăcăminte și scutindu-l de anumite taxe. Situația sa financiară din ultimii ani a fost dezbătută, dar probabil că nu a fost nevoiaș.
1700: Inocențiu Micu-Klein, episcop al Bisericii Române Unite cu Roma, deputat în Dieta Transilvaniei (d. 1768)
1818: Ion Ionescu de la Brad (n. Ion Isăcescu), revoluționar pașoptist român, întemeietorul științei agricole românești, membru de onoare al Academiei Române (d. 1891)
1854: Konstantin Jireček, politician, diplomat, slavist și istoric ceh (d. 1918)
1860: Mercedes d’Orléans, prima soție a regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei (d. 1878)
1877: Aleksei Remizov, scriitor rus (d. 1957)
1883: Victor Hess, fizician austriac (d. 1964)
1886: Ion Gigurtu, inginer și politician român, prim-ministru al României (1940), (d. 1959)
1902: Ion Șt. Basgan, inginer român, inventatorul forajului rotopercutor (d. 1980)
1911: Ernesto Sábato, scriitor, romancier, eseist, prozator, fizician și pictor argentinian (d. 2011)
1911: Juan Manuel Fangio, pilot argentinian de Formula 1 (d. 1995)
1927: Ion Pavalache, dirijor român (d. 2007)
1927: Martin Lewis Perl, fizician american, laureat al Premiului Nobel (1995), (d. 2014)
1930: Claude Chabrol, regizor francez (d. 2010)
1939: Sânziana Pop, prozatoare română
1947: Helena Vondráčková, cântăreață cehă de muzică pop
1949: John Illsley, muzician, cântăreț, chitarist și basist britanic (Dire Straits)
1959: Tania Filip, actriță română
1967: Richard Zven Kruspe (n. Sven Kruspe), muzician german (Rammstein/Emigrate)
1970: Glen Medeiros, cântăreț american
1975: Nouria Nouri, actriță română
1992: Raven Goodwin, actriță americană