24 Noiembrie

1929: Georges Clemenceau, politician francez, prim-ministru al Franței (n. 1841)

Supranumit Tigrul, om al celei de-a Treia Republici, politician și jurnalist cu o autoritate și o energie de neegalat, George Clemenceau și-a marcat epoca în care a trăit.

Georges Clemenceau s-a născut pe 28 septembrie 1841 la Mouilleron-en-Pareds (Franța), și a murit pe 24 noiembrie 1929 la Paris. A contribuit mult la susținerea efortului de război francez. Printre marii politicieni ai celei de-a Treia Republici, trei au fost cei care au excelat atât la tribuna Parlamentului, cât și cu condeiul: Jaurès, Gambetta și Clemenceau. Într-o jumătate de secol de carieră politică, acesta din urmă a dus mai mult de o bătălie. De la „distrugătorul de ministere” la „Părintele Victoriei”, trecând prin „spărgătorul de greve” și jurnalistul apărător înflăcărat al lui Dreyfus, Clemenceau s-a remarcat în numeroase rânduri.=

Tinerețea

Născut în 1841 la Mouilleron-en-Pareds din Vendée, Georges Clemenceau a urmat profesia tatălui său. A studiat medicina, a obținut doctoratul în 1865 și a practicat aproape douăzeci de ani. Apoi a devenit interesat de politică. La căderea celui de-al Doilea Imperiu, a proclamat Republica în Place de la Bastille (în consecință a fost condamnat la patru luni de închisoare).

A fost ales deputat republican radical pentru orașul Paris în 1870. Clemenceau a devenit liderul radicalilor de extremă stângă și s-a remarcat prin pozițiile sale puternice.

În 1885, s-a opus politicii coloniale a lui Jules Ferry, atât de mult încât l-a obligat să demisioneze. După ce doborâse deja ministerul lui Léon Gambetta în anul precedent, și-a câștigat supranumele de „distrugătorul ministerelor”.

Temperamentul său impetuos îl punea adesea în dificultate. Astfel, în 1872, a fost închis timp de 15 zile la Conciergerie pentru o afacere de duel.

Pe latura privată, Clemenceau s-a îndrăgostit de una dintre elevele sale, Mary Plummer (1848-1922), cu care s-a căsătorit civil pe 20 iunie 1869 și cu care a avut trei copii, Michel, Madeleine și Thérèse-Juliette. Au divorțat din motiv de adulter în 1891.

Georges Clemenceau, jurnalist la L’Aurore

Clemenceau a pierdut pentru pușin alegerile din 1893 în urma scandalului din Panama, în care s-a trezit implicat indirect. Îndepărtat temporar de pe scena politică, s-a orientat către jurnalism. Responsabil de linia editorială a ziarului L’Aurore, s-a remarcat în 1898 prin publicarea celebrului articol „J’accuse” scris de Émile Zola.

1902 a marcat revenirea sa în politică. Senatorul de Var apăra cu ardoare legea separării Bisericii de Stat. Patru ani mai târziu, Clemenceau a devenit ministru de interne și președinte al Consiliului (din 1906 până în 1909). Istoria a consemnat forța cu care a reprimat mișcările sociale (greva minerilor din Pas-de-Calais și revolta viticultorilor din Languedoc-Roussillon). „Primul polițist al Franței” a creat la acest moment Ministerul Muncii.

Clemenceau și Primul Război Mondial

După plecarea sa din guvern, Clemenceau a intrat în opoziție. Pe măsură ce războiul a început, președintele Republicii Raymond Poincaré l-a numit în fruntea guvernului în 1917, deși nu-l plăcea prea mult. Clemenceau a început prin arestarea lui Caillaux și Malvy, susținători ai unei păci negociate.

Apoi s-a preocupat de război, folosindu-și pumnul de fier pentru ca Republica să nu se autodistrugă sub răsturnările cauzate de acest război. În vârstă de 76 de ani, a vizitat de mai multe ori Poilus, pe front, pentru a-i încuraja pe soldați. A jucat un rol decisiv în ultimul an de conflict.

Supranumit „Tigrul”

Supranumit „Tigrul” apoi „Părinte Victoriei” la armistițiul din 11 noiembrie 1918, Clemenceau a ieșit din război cu o popularitate enormă. A fost ales în aclamații membru al Academiei Franceze, la trei zile de la semnarea armistițiului. Clemenceau s-a ocupat de negocierile pentru Tratatul de la Versailles și, într-o atmosferă generală revanșardă, nu a perceput disproporția cererilor făcute Germaniei.

Cărțile lui Georges Clemenceau

În februarie 1919, a scăpat de un atac al anarhistului Cottin. Unul dintre cele trei gloanțe l-a rănit ușor la umăr. În 1920, când urmărea președinția Republicii, parlamentarii îl preferau pe Paul Deschanel. Această dezamăgire a marcat sfârșitul carierei sale politice. Și-a petrecut ultimii ani ai vieții scriind lucrările Demostene, în 1925, La izvoarele gândirii vii (Aux sources de la Pensée Vive), în 1926, Claude Monet și nuferii (Claude Monet et les Nymphéas), în 1928 și călătorind, în special în India și Statele Unite. Era un prieten apropiat al lui Claude Monet. Georges Clemenceau a murit în urma unei crize de uremie la Paris pe 24 noiembrie 1929, la vârsta de 88 de ani.

Mai mult…

1848: Lordul Melbourne, prim ministru al Marii Britanii (n. 1779)

1920: Alexandru Macedonski, poet român (n. 1854)

1927: Ion I. C. Brătianu, om politic, președinte al Partidului Național Liberal, de mai multe ori ministru și prim-ministru liberal, de numele căruia se leagă războiul pentru întregirea națională, Unirea de la 1918, Constituția României din 1923 ș.a. (n. 1864)

1991: Freddie Mercury, liderul grupului de muzică rock Queen (n. 1946)

Desi foarte bolnav, Freddie Mercury a facut dovada unui curaj incredibil până la sfârşitul vieţii sale, insistand până la sfârşit sa inregistreze melodii şi videoclipuri (“Headlong”, “I’m going slightly mad” si “These are the days of our lives”, ultimul său video înregistrat, un fel de adio al sau fata de public).

Aceste clipuri sunt o dovadă în imagini că Freddie Mercury a fost un mare artist, care, chiar şi în cele mai dificile perioade, a avut o vointa impresionanta, dovada a pasiunii sale infinite pentru muzica.

Cu o gamă vocala de trei octave şi jumătate şi o tehnica asemanatoare muzicii de opera, Freddie Mercury a fost unul dintre cei mai populari cântăreţi rock, stapanind o tehnica desavarsita a interpretarii. Lider al grupului Queen, a compus mai multe hit-uri, inclusiv Bohemian Rhapsody, Somebody to Love si We Are the Champions (care ulterior a fost remixat).

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.