Aniversari 24 noiembrie
1826: Carlo Collodi, scriitor italian, creatorul lui Pinocchio (d. 1890)
Carlo Lorenzini, 24 nov. 1826 – 26 oct. 1890, având pseudonimul literar Carlo Collodi, scriitor, umorist, și jurnalist italian, cunoscut pentru povestea Aventurile lui Pinocchio.
Collodi s-a născut la Florența pe 24 noiembrie 1826. Mama sa, Angiolina Orzali, era o croitoreasă din orașul Collodi, de unde provine pseudonimul, iar tatăl său, Domenico Lorenzini, era bucătar, amândoi lucrând pentru marchizul Ginori Lisci.
Carlo era cel mai mare copil din familie și avea zece frați, dar șapte au murit la o vârstă fragedă. A petrecut cea mai mare parte a copilăriei sale în orașul Collodi, unde mama lui s-a născut. Locuia acolo cu bunica sa maternă.
După ce a urmat școala primară, a fost trimis să studieze la un seminar teologic numit Colle Val d’Elsa. O relatare referitoare la seminar arată că marchizul Ginori Lisci îi oferise ajutor financiar, dar Carlo a constatat că nu dorea să devină preot, așa că și-a continuat educația la Colegiul Părinților Scolopi din Florența, unde a studiat filosofia și retorica.
În 1844 a început să lucreze la librăria florentină Libreria Piatti, unde era secretarul scriitorului Giuseppe Aiazzi, un important specialist în manuscrise italiene.
În timpul războaielor de independență italiene, din 1848 și 1860, Collodi a servit ca voluntar în armata toscană. Interesul său în problemele politice poate fi observat în primele opere literare, precum și în fondarea cotidianului satiric Il Lampione (Felinarul) în 1853. Acest ziar a fost cenzurat din ordinul marelui duce al Toscanei.
După ce a trecut la cea mai bună revistă literară din vremea sa, „L’Arte”, în 1854 a fondat o revistă dedicată teatrului, „ Lo Scaramuccia”. Primele articole ale lui Lorenzini au fost publicate în periodicele sale.
Debutul său literar a avut loc în 1856, la 30 de ani, cu piesa Gli amici di casa (Prietenii casei), care a fost cenzurată mult timp și care nu și-a întâlnit niciodată publicul. În același an, și-a luat pseudonimul literar – după satul natal al mamei sale – și a publicat un ghid parodic istorico-turistic Un romanzo in vapore (Un roman într-un tren cu abur).
În 1857 a cunoscut succesul cu Misterele Florenței. Scene sociale, în care anticlericalul Collodi critică aspru moravurile politice și sociale din Toscana.
Prin 1860, a publicat prima sa lucrare notabilă numită Il signor Alberi ha ragione! (Domnul Alberi are dreptate!), care sublinia viziunea sa politică și culturală asupra Italiei. Acesta este textul în care Lorenzini a început să folosească pseudonimul Collodi, preluat după orașul natal al mamei sale.
Collodi începuse, de asemenea, o activitate intensă în alte ziare politice, precum Il Fanfulla. În 1875, după ce a însoțit o trupă de teatru popular, a fost angajat în Comisia de Cenzură pentru Teatru și a lucrat la identificarea vocabularului florentin în cadrul comisiei.
În această perioadă a compus diverse schițe și povestiri satirice (uneori pur și simplu prin culegerea articolelor anterioare), inclusiv Macchiette (1880), Occhi e nasi, 1881 (Ochi și nasuri) și Storie allegre, 1887 (Povești vesele).
Restul carierei sale este trasat de acum înainte: literatura pentru copii devine pasiunea sa. Collodi era dezamăgit de politica italiană, așa că s-a orientat spre literatura pentru copii și primele sale lucrări au implicat traducerea basmelor franceze în italiană. Editorii de la Libreria Editrice Felice Paggi i-au încredințat traducerea poveștilor lui Perrault, iar în 1875, a finalizat Povești cu zâne, o traducere a basmelor franceze ale lui Charles Perrault.
În 1876 Lorenzini a scris Giannettino (Ionel), inspirat de Giannetto al lui Alessandro Luigi Parravicini, Minuzzolo (Micuțul) și Il viaggio per l’Italia di Giannettino (Călătoria lui Ionel prin Italia), un serial pedagogic care explora unificarea Italiei prin gândurile și acțiunile ironice ale personajului Giannettino.
Lorenzini a devenit fascinat de ideea de a folosi un personaj amabil, drăguț, ca mijloc de exprimare a propriilor convingeri prin intermediul alegoriei. În 1880 a început să scrie Storia di un burattino (Povestea unei marionete), numită și Le avventure di Pinocchio (Aventurile lui Pinocchio), care a fost publicată săptămânal în Il Giornale per i Bambini (Revista pentru copii). Pinocchio a fost adaptat pentru film, în 1940, de către Disney, fiind considerat unul dintre cele mai mari filme realizate vreodată de Disney.
Pinocchio este povestea unui bătrân tâmplar, Geppetto, dintr-un mic orășel italian, care găsește într-o bună zi o buturugă năzdrăvană, din care cioplește o păpușă de lemn pe care o botează Pinocchio. Așa începe povestea lui Pinocchio, o păpușă de lemn, care trece printr-o mulțime de peripeții, din care învață ce înseamnă să fii bun și ascultător. Drept recompensă, „Zâna cea Bună” îl va transforma într-un băiețel adevărat. Cartea Aventurile lui Pinocchio a fost tradusă în peste 300 de limbi.
Collodi a murit brusc la Florența pe 26 octombrie 1890 și se află îngropat în Cimitero Monumentale Delle Porte Sante, Florența, Toscana, Italia. Fundația Națională Carlo Collodi a fost înființată pentru a promova educația și operele lui Carlo Lorenzini, iar Parcul Pinocchio atrage mulți vizitatori în fiecare an.
1632: Baruch Spinoza, filozof olandez (d. 1677)
Spinoza provenea dintr-o familie evreiască, de origine marrano-sefardă portugheză care a fugit de Inchiziția Iberică pentru a trăi în Provinciile Unite mai tolerante. Fiul unui bogat negustor portughez de etnie evreiască, Baruch Spinoza a primit o educație strictă și religioasă la școala talmudică din Amsterdam.
Baruch Spinoza s-a distanțat foarte devreme de educația sa iudaică pentru a se îndrepta către știință prin intermediul lui Descartes, Galileo și Hobbes.
La 27 iulie 1656, liderii religioși evrei au emis un herem (decret de excomunicare), expulzându-l din comunitatea evreiască din Amsterdam.
S-a distanțat de orice practică religioasă, dar nu și de reflecția teologică, grație numeroaselor sale contacte interreligioase, nici de studiile biblice, dedicându-se redactării lucrării Gramatica exactă a limbii ebraice.
Trăind în Rijnsburg, apoi în Voorburg, înainte de a se stabili în cele din urmă la Haga, și-a câștigat existența șlefuind lentile optice pentru ochelari și microscoape.
Spinoza a trăit o viață simplă în exterior ca șlefuitor de lentile optice, colaborând la proiecte de lentile pentru microscop și telescop cu Constantijn și Christiaan Huygens. A refuzat recompensele și onorurile de-a lungul vieții, inclusiv posturi prestigioase de profesor.
Era atacat frecvent din cauza opiniilor sale politice și religioase, iar Tratatul său teologico-politic, în care critică textul biblic și apără libertatea de a filozofa, va fi cenzurat. De asemenea, va trebui să renunțe la publicarea operei sale magistrale, Etica, în timpul vieții.
A murit la vârsta de 44 de ani, în 1677, din cauza unei boli pulmonare, poate tuberculoză sau silicoză, exacerbată de inhalarea de praf fin de sticlă în timpul șlefuirii lentilelor.
În iunie 1678 – la puțin peste un an după moartea lui Spinoza – Statele Olandei i-au interzis toate lucrările, deoarece „conțin foarte multe propoziții profane, blasfemiatoare și ateiste”. Interdicția includea deținerea, citirea, distribuirea, copierea și reformularea cărților lui Spinoza și chiar reelaborarea ideilor sale fundamentale. La scurt timp după (1679/1690) cărțile sale au fost adăugate la Indexul cărților interzise al Bisericii Catolice.
Filosofia lui Spinoza cuprinde aproape fiecare domeniu al discursului filozofic, inclusiv metafizica, epistemologia, filosofia politică, etica, filosofia minții și filosofia științei. Aceasta i-a câștigat lui Spinoza o reputație de durată ca unul dintre cei mai importanți și originali gânditori ai secolului al XVII-lea.
Filosofia lui Spinoza este în mare parte cuprinsă în două cărți: Tratatul teologico-politic și Etica. Restul scrierilor lui Spinoza sunt fie lucrări anterioare, fie incomplete, care exprimă gânduri care au fost cristalizate în cele două cărți menționate mai sus (de exemplu, Tratatul scurt și Tratatul privind modificarea intelectului), sau nu sunt direct preocupate de propria filozofie a lui Spinoza (de exemplu, Principiile filosofiei carteziene și Gramatica ebraică).
De asemenea, a lăsat în urmă multe scrisori care ajută la iluminarea ideilor sale și oferă o perspectivă asupra a ceea ce ar fi putut să-i motiveze opiniile. Tratatul teologico-politic a fost publicat în timpul vieții sale, dar lucrarea care conține întreg sistemul său filozofic în forma sa cea mai riguroasă, Etica, a fost publicată postum în anul morții sale de către prietenii săi. Lucrarea s-a opus filozofiei lui Descartes a dualismului minte-corp și i-a câștigat recunoașterea lui Spinoza ca unul dintre cei mai importanți gânditori ai filosofiei occidentale.
1655: Carol al XI-lea, rege al Suediei (d. 1697)
1700: Johann Bernhard Bach, compozitor german (d. 1743)
1713: Laurence Sterne, scriitor englez (d. 1768)
1724: Maria Amalia de Saxonia, soția regelui Carol al III-lea al Spaniei (d. 1760)
1745: Maria Louisa a Spaniei, soția lui Leopold al II-lea, Împărat Roman (d. 1792)
1784: Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea președinte al Statelor Unite ale Americii (d. 1850)
1806: William Webb Ellis, cleric anglican, acreditat drept inventatorul rugbiului (d. 1872)
1808: Alphonse Karr, jurnalist francez, scriitor și satiric (d.1890)
1848: Lilli Lehmann, soprană germană (d. 1929)
1849: Frances Eliza Burnett, autor britanic-american (d. 1924)
1858: Marie Bashkirtseff, pictor rus, scriitor și filozof (d. 1884)
1864: Henri de Toulouse-Lautrec, pictor francez (d. 1901)
Naşterea unui pitic mare, Toulouse-Lautrec. În 1878, la varsta de 14 ani, două accidente, datorate, în fapt, unei malformatii osoase congenitale, i-au oprit creşterea şi l-au lăsat cu un aspect diform. In aceasta perioada, a început să picteze şi să deseneze. În jurul anului 1885, a început să frecventeze Mirliton, Cabaretul lui Aristide Bruant, unde a ilustrat cantaretele cele mai cunoscute şi, în curând, avea sa devena pictorul vieţii de noapte pariziene. Lumea animata a cabaretelor si a music-hall-ului, in special Moulin Rouge, a teatrelor au constituit de fapt cea mai mare parte a operei sale.
Dar, din 1895, sanatatea sa a devenit tot mai fragila, fiind tot timpul agresata de abuzul constant de alcool. În 1901, a suferit un atac de paralizie, in urma caruia a murit la vârsta de treizeci şi şapte de ani.
1868: Scott Joplin, pianist american (d. 1917)
1887: Erich von Manstein, general german (d. 1973)
1906: Alfred Kittner, poet german (d. 1991)
1911: Erik Bergman, compozitor finlandez (d. 2006)
1912: Francis Durbridge, scriitor britanic (d. 1998)
1912: Victor Iliu, regizor și actor român de film (d. 1968)
1913: Geraldine Fitzgerald, actriță americană de origine irlandeză (d. 2005)
1914: Agostino Casaroli, cardinal italian (d. 1998)
1914: Lynn Chadwick, sculptor britanic (d.2003)
1915: Ion Diaconescu, pictor român (d. 1945)
1916: Forrest J. Ackerman, editor american (d. 2008)
1925: Simon van der Meer, fizician olandez
1926: Tsung-Dao Lee, fizician chinez
1934: Alfred Schnittke, compozitor rus (d.1998)
1941: Pete Best, primul baterist al trupei The Beatles
1941:Gary Boyle, chitarist britanic
1941: Emil Hossu, actor român de teatru și film
1947: Dwight Schultz, actor american
1952: Rachel Chagall, actriță americană
1954: Emir Kusturica, regizor de film jugoslav
1957: Doru Mareș, poet român
1961: Hartmut Engler, cântăreț german
1961: Judith Meszaros, poet, dramaturg român
1961: Arundhati Roy, scriitoare indiană
1975: Marius Rizea, actor român de teatru și film
1983: Karine Vanasse, actriță canadiană
1980: Mocan Corneliu Dan, Inginer constructor