Comemorari 25 august
1900: Friedrich Nietzsche, filozof german (n. 1844)
Filozof german, Friedrich Nietzsche se află la originea noțiunii de Supraom. Autor al cărții „Așa grăit-a Zarathustra”, filosofia sa pune sub semnul întrebării valorile morale ale societății din epoca sa.
Filozoful german Friedrich Nietzsche s-a născut pe 15 octombrie 1844 în Röcken, Prusia. Crescut într-o familie luterană, a crescut în orașul Naumburg, unde familia lui s-a stabilit după moartea tatălui său.
Copil minune, Nietzsche a dezvăluit foarte devreme un talent pentru muzică. La vârsta de 14 ani, rezultatele sale strălucite l-au trimis la colegiul din Pforta, o școală protestantă rezervată elitei. În această perioadă, Nietzsche a elaborat primele sale reflecții asupra filosofiei și religiei, pe care le-a respins tot mai mult. În paralel, a scris câteva povestiri filosofice și a citit autori greci precum Sofocle, Eschil și Platon care l-au influențat profund.
În 1865, l-a urmat pe latinistul Ritschl, profesorul și mentorul său, și s-a alăturat Universității din Leipzig. Nietzsche și-a descoperit pasiunea pentru filozofie interesându-se de Schopenhauer. Acolo, a citit, pentru prima dată, lucrările lui Schopenhauer și a început să-și construiască adevărata gândire filozofică.
La vârsta de 24 de ani, Friedrich Nietzsche a fost numit profesor de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde a rămas în funcție până în 1878. În acești ani, a dezvoltat o filozofie în care a opus valorilor tradiționaliste, în special celor prezente în creștinism, valorile apărate de un „supraom”, individualist și independent.
Nietzsche și-a exprimat ideile în lucrări precum Știința veselă, în 1883-1887, sau Anticristul, în 1896. După ce a dus o viață, în esență, solitară, filosoful, bolnav și atins de alienație mintală, a murit pe 25 august 1900 la Weimar, în Germania. După moartea sa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unele dintre ideile sale, în special conceptul voinței de putere, au fost denaturate de sora sa, un antisemit convins, pentru a le aduce mai aproape de tezele naziste.
Cărțile și filozofia lui Friedrich Nietzsche
În 1872, când avea 28 de ani, Friedrich Nietzsche a publicat una dintre primele sale lucrări. Intitulată Nașterea tragediei, acest prim eseu filosofic este o reflecție critică asupra genezei artei și, mai precis, a tragediei grecești. Nietzsche, care nu ezita să critice autori precum Socrate și obsesia lui pentru raționalitate, este discreditat de colegii săi filologi.
Începând de la „Poetica” lui Aristotel, care a fost baza teoretică a tragediei clasice, eseul Nașterea tragediei este prima operă filosofică majoră dedicată acestui gen teatral. Nietzsche prezintă tragedia și arta ca o lucrare de opoziție și reconciliere între cele două figuri divine ale lui Dionis și Apollo. În timp ce unul reprezintă beția și instinctul, celălalt este imaginea cunoașterii raționale și a contemplării.
Din 1873, a publicat Meditații intempestive, o serie de patru lucrări filosofice și polemice care au avut un succes foarte limitat. În 1875, filosoful s-a îmbolnăvit grav. Afectat de paralizie, stare generală de rău și greață violentă, Nietzsche devine practic orb. De atunci, temperamentul său mai cinic l-a determinat să întreprindă o critică a moralei și a ipocriziei acesteia.
Apoi a început să scrie Omenesc, prea omenesc, care a apărut în 1878. Percepută nefavorabil de cei apropiați, lucrarea a însemnat începutul rupturii prieteniei de lungă durată cu Wagner. În 1881, Nietzsche a publicat Aurora, reflecții asupra prejudecăților morale, tratând imoralismul existenței și psihologia credințelor morale.
Deși suferea de depresie cronică, Nietzsche a finalizat scrierea lucrării Știința veselă în anul următor. Prin cugetări scurte și puternice, filosoful încearcă să identifice caracterul ființei umane și să descrie cu precizie relele de care suferă societatea. Conturându-și filosofia, Nietzsche explică în special faptul că morala comună înăbușă instinctele nobile ale indivizilor și afirmă că arta permite oamenilor să se consoleze pentru realitate, permițându-le să-și inventeze propriul adevăr.
Nietzsche reformulează, de asemenea, conceptul stoic al eternei reîntoarceri, care va fi o noțiune centrală în filozofia sa. Adoptând o perspectivă ciclică asupra Universului, Nietzsche susține că orice se întâmplă s-a întâmplat deja și se va întâmpla din nou.
În cea de-a treia carte a operei, evocarea filozofiei sale asupra morții lui Dumnezeu îl va determina, de asemenea, să se certe definitiv cu mama sa care îi va reproșa că l-a „ucis pe Hristos”.
Anul 1885 marchează publicarea operei majore a lui Nietzsche: Așa grăit-a Zarathustra. Din 1886 până în 1888 și în timp ce starea de sănătate a filosofului s-a deteriorat, ritmul său de scriere s-a accelerat. A scris nu mai puțin de cinci capodopere: Dincolo de bine și de rău, Genealogia moralei, Amurgul idolilor, Anticristul și Ecce Homo.
În 1888, Nietzsche a început să dezvolte proiectul unei noi lucrări, Voința de putere, care va rămâne neterminată datorită alunecării sale totale pe panta alienației mintale în 1889.
„Omenesc, prea omenesc” de Friedrich Nietzsche
Într-o perioadă dificilă a vieții sale, Friedrich Nietzsche a compus lucrarea intitulată Omenesc, prea omenesc. Publicată în mai 1878, ca un omagiu adus centenarului morții lui Voltaire, această carte marchează o etapă importantă în filosofia lui Nietzsche.
Deși suferea de probleme grave de sănătate, filosoful își afirmă gândirea filosofică. Un adevărat studiu al moravurilor și o critică a moralei, opera lui Nietzsche încearcă să înțeleagă originea valorilor morale. Scrisă pentru prima dată sub formă de aforisme, această carte se adresează astfel „spiritelor libere”, adică oamenilor care asemenea lui pun la îndoială cultura și idealismul occidental. Foarte sever față de metafizica tradițională, Nietzsche susține utilizarea logicii interpretative pentru a înțelege originea conceptelor morale, religioase, filozofice și artistice.
Prin intermediul lucrării sale, Nietzsche „ dezvoltă, de asemenea, critica religiei, în special a creștinismului, pe care îl consideră unul dintre factorii slăbiciunii omului. În timp ce își consolideză reflecția asupra artei, Nietzsche abordează și subiecte destul de diverse precum căsătoria, femeile, pedeapsa, violența între oameni sau chiar relațiile interumane.
Înfățișând viziunea sa asupra naturii umane, Nietzsche explică astfel faptul că omul, care este adesea egoist și interesat, posedă un element de mediocritate și slăbiciune. De altfel aceste impulsuri, această latură întunecată a omului, pe care Niezstche o numește „prea omenească” constituie realitatea profundă a vieții. Considerată o lucrare rece și de prost gust, Omenesc, prea omenesc va fi respinsă de anturajul lui Friedrich Nietzsche încă de la publicarea sa.
„Așa grăit-a Zarathustra” de Friedrich Nietzsche
Între 1883 și 1885, Friedrich Nietzsche a publicat diverse părți ale operei sale majore: Așa grăit-a Zarathustra. Scrisă sub forma unui lung poem filosofic, lucrarea expune temele esențiale ale filosofiei lui Nietzsche care sunt moartea lui Dumnezeu și apariția supraomului. Această noțiune de supraom, care stă la baza întregii gândiri nietzscheene, se referă la omul care se depășește și se transcende pe sine, reușind să treacă dincolo de morală pentru a deveni ceea ce este cu adevărat. Această transcendență este posibilă datorită unui concept pe care Nietzsche îl numește voința de putere.
Potrivit lui Nietzsche, voința de putere este cea mai intimă esență a ființei: o ființă vie dorește, mai presus de toate, să își dezvolte forța. Acesta este motivul pentru care, potrivit lui, oriunde există viață, există voință de putere. Ea se află în centrul tuturor forțelor, autodepășirii și creșterii individului. Acestea sunt cele două concepte care permit, potrivit filosofului, lupta împotriva nihilismului pasiv ce conduce la neant și la absurdul existenței umane.
383: Grațian, împărat roman (n. 359)
1270: Regele Ludovic al IX-lea al Franței (n. 1214)
1471: Thomas a Kempis (n. 1379 / 1380); i se atribuie Imitatio Christi / Urmarea lui Hristos.
1482: Margareta de Anjou, regină a Angliei (n. 1429)
1699: Christian al V-lea al Danemarcei și al Norvegiei (n. 1646)
1775: David Hume, filozof și istoric englez (n. 1711)
1805: Prințul William Henry, Duce de Gloucester și Edinburgh, fratele regelui George al III-lea (n. 1743)
1819: James Watt, inventator englez (n. 1736)
1822: Sir William Herschel, astronom german (n. 1738)
1867: Michael Faraday, fizician englez (n. 1791)
1907: Bogdan Petriceicu Hasdeu, scriitor și filolog român (n. 1836)
1908: Antoine Henri Becquerel, fizician francez, laureat al Premiului Nobel (n. 1852)
1940: Jean d’Orléans, duce de Guise (n. 1874)
1942: George, Duce de Kent (n. 1902)
1969: Harry Hammond Hess, geolog american (n. 1906)
1975: John Ray Dunning, fizician american (n. 1907)
1975: Romulus Dianu, prozator, publicist, traducător și critic muzical (n. 1905)
1976: Eyvind Johnson, autor suedez, laureat Nobel (n. 1900)
1984: Truman Capote, autor american (n. 1924)
2002: Dorothy Hewett, scriitoare australiană (n. 1923)
2009: Edward Kennedy, politician american (n. 1932)
2012: Neil Armstrong, astronaut american, primul om care a pășit pe Lună (Apollo 11, 1969), (n. 1930)
2016: James Watson Cronin, fizician american, laureat Nobel (n. 1931)
2018: John McCain, senator american (n. 1936)