25 Iunie

1903: George Orwell, jurnalist, eseist și romancier britanic (d. 1950)

George Orwell, pseudonim al lui Eric Arthur Blair, 25 iunie 1903 (Motihari, Bengal, India) – 21 ian. 1950  (Londra, Anglia), romancier, eseist și critic englez faimos pentru romanele sale Animal Farm (1945) și Nineteen Eighty-four (1949), acesta din urmă un profund roman anti-utopic (distopic) care examinează pericolele guvernării totalitare.

Născut Eric Arthur Blair, Orwell nu și-a abandonat niciodată în întregime numele original, dar prima sa carte, Down and Out in Paris and London, Fluierând a pagubă prin Paris și Londra / Fără un sfanț prin Paris și Londra – reportaj, apărut în 1933, ca opera lui George Orwell (numele de familie pe care l-a derivat din frumosul râu Orwell din estul Angliei).

În timp, pseudonimul său literar s-a atașat atât de strâns de el, încât puțini oameni, în afară de rude, știau că adevăratul său nume era Blair. Schimbarea numelui a corespuns unei schimbări profunde a stilului de viață al lui Orwell, în care s-a transformat dintr-un pilon al instituției imperiale britanice într-un rebel literar și politic.

Tinerețea  

S-a născut în Bengal, în clasa sahib-ilor (sahib: domn, stăpân sau senior). Tatăl său era un oficial britanic de rang inferior în serviciul public indian. Mama sa, de extracție franceză, era fiica unui negustor de teck, fără succes în afaceri, din Birmania (Myanmar). Atitudinile lor erau cele ale „nobililor fără pământ”, așa cum Orwell a numit mai târziu oamenii din clasa mijlocie inferioară ale căror pretenții la statut social aveau prea puțin legătură cu veniturile lor. Astfel, Orwell a fost crescut într-o atmosferă de snobism de oameni scăpătați.

După ce s-a întors cu părinții în Anglia, a fost trimis în 1911 la un internat pregătitor de pe coasta Sussex, unde s-a remarcat printre ceilalți băieți prin modestia și sclipirea sa intelectuală. A devenit morocănos,  retras și excentric, iar mai târziu avea să povestească neplăcerile acelor ani în eseul său autobiografic publicat postum, Such, Such Were the Joys, Așa, așa erau bucuriile (1953).

Orwell a câștigat burse la două dintre cele mai importante instituții de învățământ din Anglia, Wellington și Eton, și a frecventat-o pentru scurt timp pe prima, înainte de a continua studiile la cea de-a doua, unde a rămas din 1917 până în 1921.

Aldous Huxley era unul dintre maeștrii săi și la Eton și-a publicat prima scriere în periodicele colegiului. În loc să se înscrie la o universitate, Orwell a decis să urmeze tradiția familiei și, în 1922, a plecat în Birmania ca asistent al inspectorului de district în Poliția Imperială Indiană. A slujit în mai multe secții de provincie și la început părea a fi un slujitor imperial model. Cu toate acestea, încă din copilărie, dorise să devină scriitor și, când și-a dat seama cât de mult erau birmanezii conduși de britanici, împotriva voinței lor, s-a simțit din ce în ce mai rușinat de rolul său de ofițer de poliție colonial. Mai târziu, a relatat experiențele și reacțiile sale față de stăpânirea imperială în romanul Burmese Days, Zile birmaneze, 1934 și în două schițe autobiografice sclipitoare, „Shooting an Elephant”, Împușcând un elefant și „A Hanging”, O execuție, cărți clasice ale prozei descriptive.

Împotriva imperialismului

În 1927, Orwell, aflat în concediu în Anglia, a decis să nu se întoarcă în Birmania, iar pe 1 ianuarie 1928 a făcut pasul decisiv de a demisiona din poliția imperială. Deja în toamna anului 1927 începuse o acțiune prin care urma să-și modeleze parcursul de scriitor. Simțindu-se vinovat de faptul că barierele de rasă și de castă i-au împiedicat contactul cu birmanezii, a crezut că poate expia o parte din vinovăția sa strecurându-se în viața oamenilor săraci și proscriși din Europa. Îmbrăcat cu haine zdrențuite, a plecat din East End din Londra pentru a locui în case cu cazare ieftină printre muncitori și cerșetori; a petrecut o perioadă în mahalalele din Paris și a lucrat ca spălător de vase în hoteluri și restaurante franceze; a străbătut drumurile Angliei cu vagabonzi de profesie și s-a alăturat oamenilor din mahalalele londoneze în exodul lor anual pentru a lucra pe câmpurile cu hamei din Kent.

Aceste experiențe i-au oferit lui Orwell materialul pentru reportajul Fără un sfanț prin Paris și Londra, în care incidentele reale sunt rearanjate în genul ficțiunii. Publicarea cărții în 1933 i-a adus inițial o oarecare recunoaștere literară.

Primul roman al lui Orwell, Zile birmaneze (1934), a stabilit modelul ficțiunii sale ulterioare în portretizarea unui individ sensibil, conștiincios și izolat emoțional care este în contradicție cu un mediu social apăsător sau necinstit. Personajul principal al Zilelor birmaneze este un administrator minor care încearcă să scape de șovinismul trist și îngust al colegilor săi, coloniști britanici din Birmania. Cu toate acestea, simpatiile sale pentru birmanezi s-au încheiat cu o tragedie personală neprevăzută.

Protagonista următorului roman al lui Orwell, A Clergyman’s Daughter,  Fiica unui cleric (1935), este o fată bătrână și nefericită care dobândește o scurtă și accidentală eliberare în experiențele sale printre niște muncitori agricoli.

Romanul Keep the Aspidistra Flying!, Menține zborul Aspidistrei! (1936) este despre un asistent de librar, cu înclinație spre literatură, care disprețuia mercantilismul și materialismul vieții clasei de mijloc, dar care în cele din urmă se împacă cu prosperitatea burgheză prin căsătoria forțată cu fata pe care o iubește.

Repulsia lui Orwell față de imperialism a dus nu numai la respingerea personală a stilului de viață burghez, ci și la o reorientare politică. Imediat după întoarcerea din Birmania, s-a autointitulat anarhist și a continuat să facă acest lucru timp de câțiva ani; totuși, în anii 1930, a început să se considere socialist, deși era prea libertarian în gândire ca să facă vreodată pasul – atât de obișnuit în perioada respectivă – de a se declara comunist.

De la Drumul către Wigan Pier până la Al Doilea Război Mondial

Prima carte socialistă a lui Orwell a fost un tratat politic original și neortodox intitulat The Road to Wigan Pier, Drumul către Wigan Pier (1937). Acesta începe prin a descrie experiențele sale când a plecat să trăiască printre minerii săraci și șomerii din nordul Angliei, împărtășind și observându-le viața și se încheie printr-o serie de critici ascuțite asupra mișcărilor socialiste existente. Orwell îmbină relatarea caustică cu un ton de furie generoasă care urmau să caracterizeze scrierile sale ulterioare.

Când a fost tipărit Drumul către Wigan Pier, Orwell era în Spania; s-a dus să raporteze despre războiul civil de acolo și a rămas să se alăture miliției republicane, servind pe fronturile Aragon și Teruel și ridicându-se la gradul de sublocotenent. A fost grav rănit la Teruel, cu leziuni la nivelul gâtului care i-au afectat permanent vocea și i-au conferit vorbirii o liniște ciudată, convingătoare. Mai târziu, în mai 1937, după ce a luptat la Barcelona împotriva comuniștilor care încercau să-și suprime adversarii politici, a fost forțat să fugă din Spania, temându-se pentru viața sa. Experiența aceasta l-a lăsat cu frica de comunism pe tot parcursul vieții, exprimată pentru prima dată în relatarea vie a experiențelor sale spaniole, Omagiu Cataloniei (1938), pe care mulți o consideră una dintre cele mai bune cărți ale sale.

Întorcându-se în Anglia, Orwell a folosit în mod paradoxal un ton prudent în scrierea romanului Coming Up for Air, O gură de aer  (1939), în care folosește amintirile nostalgice ale unui om de vârstă mijlocie pentru a examina decența unei Anglii apuse și a-și exprima temerile cu privire la un viitor amenințat de război și fascism.

Când a venit Al Doilea Război Mondial, Orwell a fost respins pentru serviciul militar, dar, în schimb, a condus serviciul indian al British Broadcasting Corporation (BBC). A părăsit BBC în 1943 și a devenit editor literar la Tribune, un ziar socialist de stânga asociat cu liderul laburist britanic Aneurin Bevan. În această perioadă, Orwell a fost un jurnalist prolific, scriind numeroase articole și recenzii pentru ziare, împreună cu critici serioase, precum eseurile sale clasice despre Charles Dickens și o serie de cărți despre Anglia (în special The Lion and the Unicorn, Leul și unicornul, 1941) care îmbina sentimentul patriotic cu susținerea unui socialism libertarian, descentralizat, foarte diferit de cel practicat de Partidul Laburist Britanic.

Ferma animalelor și O mie nouă sute optzeci și patru

În 1944, Orwell a terminat Animal Farm, Ferma animalelor, o fabulă politică bazată pe povestea Revoluției Ruse și pe trădarea ei de către Iosif Stalin. În carte, un grup de animale de curte răstoarnă și își alungă stăpânii umani exploatatori și își înființează o societate egalitară. În cele din urmă, conducătorii inteligenți și iubitori de putere ai animalelor, porcii, subminează revoluția și formează o dictatură a cărei robie este chiar mai apăsătoare și mai fără inimă decât cea a foștilor lor stăpâni umani. („Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele.”). La început, Orwell a avut dificultăți în găsirea unui editor pentru mica sa capodoperă, dar când a apărut, în 1945, Ferma animalelor l-a făcut celebru și, pentru prima dată, prosper.

Ferma animalelor a fost una dintre cele mai bune opere ale lui Orwell, plină de spirit și fantezie și scrisă admirabil. Cu toate acestea, a fost umbrită de ultima sa carte, Nineteen Eighty-Four, O mie nouă sute optzeci și patru (1949), un roman pe care l-a scris ca avertisment după ani buni de reflecții asupra amenințărilor gemene ale nazismului și stalinismului. Romanul este plasat într-un viitor imaginar în care lumea este dominată de trei state polițienești totalitare care se luptă permanent.

Eroul cărții, englezul Winston Smith, este un funcționar minor al partidului într-unul dintre aceste state. Dorul său de adevăr și decență îl determină să se răzvrătească în secret împotriva guvernului, care își perpetuează stăpânirea prin denaturarea sistematică a adevărului și rescrierea continuă a istoriei pentru a se potrivi propriilor scopuri. Smith are o relație amoroasă cu o femeie cu păreri asemănătoare, dar apoi sunt amândoi arestați de Poliția Gândirii. Închisoarea, tortura și reeducarea aplicate ulterior lui Smith sunt destinate nu doar să-l rupă fizic sau să-l facă supus, ci să-i dezrădăcineze existența mentală independentă și demnitatea sa spirituală până când nu poate iubi decât figura pe care o ura anterior: liderul aparent al partidului Fratele mai mare, Big Brother.

Capitularea lui Smith față de tehnicile monstruoase de spălare a creierului ale temnicerilor săi este destul de tragică, dar romanul câștigă o mare parte din forța sa din rigoarea cuprinzătoare cu care extinde premisele totalitarismului până la sfârșitul lor logic: dragostea de putere și dominație asupra celorlalți și-a dobândit expresia desăvârșită în supravegherea perpetuă și omniprezenta necinste a unui stat polițienesc inatacabil și irezistibil sub a cărui conducere fiecare virtute umană este încet coruptă și exterminată.

Avertismentul lui Orwell cu privire la potențialele pericole ale totalitarismului a făcut o impresie profundă asupra contemporanilor săi și asupra cititorilor ulteriori, iar titlul cărții și multe dintre cuvintele și frazele sale inventate (“Big Brother is watching you,”-„ Fratele mai mare te urmărește”, „newspeak” – novlimba sau nouvorba, „doublethink”- dublugânditul) au devenit cuvinte cheie pentru abuzurile politice moderne.

Orwell a scris ultimele pagini din O mie nouă sute optzeci și patru într-o casă îndepărtată de pe arhipelagul Hebridele interioare, în Insula Jura, de pe coasta de nord-vest a Scoției, pe care a cumpărat-o din încasările pentru Ferma animalelor. A lucrat la acest roman cu intermitențe, între episoade de spitalizare pentru tuberculoză, după care a murit într-un spital londonez în ianuarie 1950.

Mai mult…

1843: Frederic de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mic al regelui Carol I al României (d. 1904)

1852: Antonio Gaudí, arhitect catalan (d. 1926)

1858: Georges Courteline, dramaturg și romancier francez (d. 1929)

1884: Împărăteasa Teimei, soția împăratului Taishō al Japoniei (d. 1951)

1894: Hermann Oberth, fizician și inventator sas (d. 1989)

1907: Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1973)

1908: W.V. Quine, filosof american (d. 2000)

1928: Șerban Papacostea, istoric român, membru al Academiei Române (d. 2018)

1928: Alexei Abrikosov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel (d. 2017)

1937: Dorel Vișan, actor român

1940: A. J. Quinnell, scriitor britanic (d. 2005)

1943: Bill Moggridge, designer britanic, autor și educator (d. 2012)

1950: Doru Stănculescu, interpret și compozitor român de muzică folk

1952: Octavian Știreanu, jurnalist român

1952: Radka Toneff, cântăreață de muzică jazz norvegiană (d. 1982)

1957: Rodica Nassar, politician român

1958: Gigi Becali, om de afaceri și politician român

1961: Ricky Gervais, actor, scenarist, producător și regizor englez

1963: Yann Martel, scriitor canadian

1963: George Michael, cântăreț englez de origine greacă (d. 2016)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.