Comemorari

25 octombrie

1400: Geoffrey Chaucer, scriitor, poet și traducător englez (n. 1340)

Chaucer a fost primul mare poet care a scris în limba engleză, opera sa cea mai cunoscută fiind The Canterbury Tales. A fost unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă engleză din secolul XIV, alături de John Gower, William Langland și Pearl Poet și este considerat unul dintre părinții literaturii engleze.

Geoffrey Chaucer, 1342/1343 – 25 oct. 1400, cel mai de seamă poet englez de dinaintea lui Shakespeare, a fost supranumit  „primul descoperitor al limbii noastre”. Povestirile din Canterbury se află printre cele mai mari opere poetice ale limbii engleze.

În a doua jumătate a sec. XIV, a jucat un rol important în administrație, contribuind la gestionarea afacerilor publice în calitate de curtean, diplomat și funcționar public. În această carieră au contat pe serviciile lui și l-au ajutat trei regi succesivi – Edward III, Richard II și Henric IV. Dar preocupările și pasiunile sale – poezia – l-au făcut cunoscut.

Poate că trăsăturile de bază ale operelor lui Chaucer sunt varietatea subiectelor, genul, tonul, stilul și problemele puse de căutarea unei existențe senzuale. Scrierile sale reflectă un umor atotpătrunzător, amestecat cu luarea în considerație, într-un mod serios și tolerant, a întrebărilor filosofice importante.

Din scrierile sale, Chaucer se distinge ca un poet al dragostei, pământești și divine, ale cărei aspecte variază de la adulterul senzual la uniunea spirituală cu Dumnezeu. Astfel, ele îl duc pe cititor către speculații privind legătura dintre om și semenii săi și dintre om și Creatorul său, în același timp oferind imagini fermecătoare și amuzante ale slăbiciunilor și nebuniilor omenirii, dar și ale nobleței acesteia.

Înaintașii lui Chaucer, timp de cel puțin patru generații au fost englezi din clasa de mijloc a căror legătură cu Londra și Curtea a crescut constant. John Chaucer, tatăl său, era un prosper comerciant de vinuri din Londra și ajutor de majordom în slujba regelui.

Probabil s-a născut pe strada Thames, în inima cartierului Vintry Ward. Istoricul său educațional este incert. Nu se știe nici un detaliu despre viața și educația sa timpurie. Este posibil să fi fost educat la capela Catedralei Sfântul Pavel, dar nu există nimic care să confirme că a trecut vreodată prin băncile universității.

În 1338, a fost membru al expediției lui Edward al III-lea la Anvers, în Flandra, acum parte a Belgiei, și deținea proprietăți în Ipswich, în comitatul Suffolk și în Londra. A murit în 1366 sau 1367 la vârsta de 53 de ani. Numele Chaucer este derivat din cuvântul francez chaussier, adică producător de încălțăminte. Succesul financiar al familiei provenea din afacerile cu vin și piele.

Deși 1340 este considerat, în mod obișnuit, anul nașterii lui Chaucer, anii 1342 sau 1343 pot fi o presupunere mai apropiată. Nu există informații referitoare la educația sa timpurie, deși, fără îndoială, vorbea la fel de fluent în franceză ca și în engleza medie a acelei perioade. De asemenea, a devenit competent în latină și italiană. Scrierile sale dovedesc faptul că multe cărți importante ale timpului său și ale timpurilor anterioare îi erau familiare.

Chaucer apare pentru prima dată în documente în 1357, ca paj, apoi ca scutier al casei contesei de Ulster Elisabeth de Burgh, soția lui Lionel, al treilea fiu al lui Edward III. Se pare că tatăl lui Geoffrey a putut să-l plaseze în grupul de tineri, bărbați și femei, care slujeau în acea Casă regală, un aranjament obișnuit prin care familiile care își puteau permite acest lucru le ofereau copiilor oportunitatea de a primi o educație curtenenească și conexiunile necesare pentru a avansa în carieră.

A luptat în Franța, probabil sub ordinele soțului Elisabetei, ducele Clarence Lionel d’Anvers. Astfel, prin 1359 Chaucer era soldat în armata lui Edward III, în Franța, și a fost capturat de francezi în timpul expediției din Bretania din 1359, în timpul asediului eșuat de la Reims. Regele a contribuit la răscumpărarea sa, fiind eliberat pe 1 martie 1360, iar Chaucer a servit apoi drept mesager de la Calais în Anglia în timpul negocierilor de pace din 1360.

Chaucer nu apare în nici o înregistrare contemporană în perioada 1361–1365. Probabil că a fost în serviciul regelui, dar se poate să fi studiat dreptul – o pregătire deloc neobișnuită pentru cineva aflat în serviciul public, atunci ca și acum – întrucât un raport din secolul XVI sugerează faptul că, în timp ce era angajat, a fost amendat pentru că a bătut un călugăr franciscan pe o stradă din Londra.

Pe 22 februarie 1366, regele Navarei a emis un bilet de liberă trecere pentru Chaucer, trei însoțitori și servitorii lor pentru a intra în Spania. Aici se poate să fi acționat în numele lui Eduard de Woodstock, fiul cel mare al regelui Eduard al III-lea al Angliei, supranumit Prințul Negru.

Această ocazie este prima dintr-o serie de misiuni diplomatice pe continentul european din următorii 10 ani, iar formularea documentului sugerează că Chaucer a ocupat aici funcția de „șef al misiunii”.

Ulterior, Edward III l-a trimis în misiuni diplomatice în Franța, Genova și Florența. Călătoriile sale i-au facilitat descoperirea operelor unor autori precum Dante, Boccaccio și Froissart.

În jurul anului 1366, Chaucer s-a căsătorit cu Philippa Roet, o doamnă de onoare din suita reginei Philippa de Hainaut și de atunci și-a început ascensiunea. Se crede că au avut trei sau patru copii. Sora lui Philippa, Katherine Swynford, a devenit ulterior a treia soție a lui John de Gaunt, al patrulea fiu al regelui și patronul lui Chaucer. La scurt timp, a fost primit la Curtea regelui Eduard al III-lea și a început să primească o pensie anuală, fără a mai menționa diferitele daruri și indemnizații pe care le primea din alte părți.

În anii care au urmat, Chaucer a vizitat continentul de mai multe ori ca trimis diplomatic. Primul poem al lui Chaucer și prima sa lucrare majoră, care poate fi datată cu certitudine, provine din această perioadă: este Cartea Ducesei, un omagiu adus primei soții a lui John de Gaunt, Blanche de Lancaster care a murit în 1368.

Chaucer a vizitat pentru prima dată Italia, cu certitudine, între 1372-1373, cu ocazia unei misiuni diplomatice la Genova. Este posibil să fi mers acolo încă din 1368, pentru a participa la nunta lui Lionel d’Anvers cu Violante Visconti, fiica ducelui de Milano, dar prezența sa nu este atestată. Deși, probabil, nu s-a întâlnit personal cu Petrarca și Boccaccio în timpul șederilor sale în Italia, le-a descoperit lucrările acolo, precum și pe cele ale lui Dante, care l-au inspirat profund.

Întorcându-se în Anglia, Chaucer a primit locuință gratuită pe viață la Aldgate în 1374 și a fost numit controlor vamal al Portului Londrei. A continuat să călătorească în numele regelui Richard II, în special pentru o a doua ședere în Italia în 1378. În această perioadă, a scris Casa Faimei și Parlamentul păsărilor.

Fără îndoială, se pot plasa aici și Troilus și Cresida, 1385, un lung poem în 8.000 de versuri, adaptat după Boccaccio, în care se relatează povestea de dragoste a prințului troian Troilus pentru tânăra și frumoasa văduvă Cresida, fiica profetului Calchas. Respingând negarea ascetic-călugărească a dragostei, dar totodată depășind idealizarea ei cavalerească, Chaucer ajunge la o concepție umanistă asupra iubirii, pe care o consideră o însușire naturală a firii omenești. A tradus în proză Consolarea prin filozofie a lui Boethius. Dacă ar fi fost la Londra în 1381, i-ar fi văzut pe liderii Revoltei Țărănești trecând pe sub ferestrele sale.

Chaucer a demisionat în 1385 și a plecat în comitatul Kent, posibil în Greenwich. În 1386, a fost ales membru al parlamentului pentru comitatul Kent și a servit și ca judecător de pace, reprezentând justiția regală pentru câțiva ani. Poate din această perioadă datează Legenda femeilor bune. Probabil că soția sa a murit în 1387 și în această perioadă a început să scrie cea mai faimoasă lucrare, Povestirile din Canterbury, în care un grup divers de oameni relatează povești în timpul pelerinajului la Catedrala Canterbury.

Pe lângă Povestirile din Canterbury, o lucrare recunoscută la nivel mondial, Geoffrey Chaucer se află la originea unui dialect din East Midland care, fără el, ar fi dispărut.

A ocupat diverse funcții administrative în ultimul deceniu al vieții sale. A deținut o serie de alte funcții regale, slujind atât lui Edward III, cât și succesorului său, Richard II. În 1389, a fost numit funcționar al lucrărilor regale, supraveghind proiectele de construcție regală, apoi adjunct la Garda Forestieră la North Petherton. După abdicarea lui Richard II în 1399, noul rege Henric IV a confirmat privilegiile atribuite lui Chaucer, dar acesta din urmă a dispărut din documentele administrative și istorice în cursul anului 1400 și se crede că a murit la scurt timp.

Piatra sa funerară din „Colțul poeților” din Abația Westminster, gravată un secol mai târziu, datează moartea sa pe 25 octombrie 1400.

Chaucer a avut mai mulți copii. Fiul său Thomas s-a bucurat de o carieră de succes în serviciul public, iar fiica sa Alice s-a căsătorit cu ducele de Suffolk William de la Pole. Un alt fiu, Lewis, este cel căruia Chaucer i-a dedicat lucrarea sa Tratatul despre astrolab. Uneori se spune că Chaucer a avut și două fiice pe nume Agnes și Elizabeth, dar acest lucru nu este stabilit clar în sursele citate.

Povestirile din Canterbury sunt o serie de douăzeci și patru de povestiri scrise de Geoffrey Chaucer între 1387 și 1400 și publicate în secolul al XIV-lea. Textul este scris în engleza medie (folosită între invazia normandă din 1066 și mijlocul secolului XV, adică în Evul Mediu Dezvoltat și Evul Mediu Târziu), majoritatea în versuri. Povestirile sunt integrate într-o narațiune-cadru: ele sunt povestite de un grup de pelerini care parcurg drumul de la Southwark la Canterbury, pentru a vizita sanctuarul lui Thomas Becket din Catedrala Canterbury.

Geoffrey Chaucer, pelerin în Povestirile din Canterbury,

manuscrisul Ellesmere, sec. XV

Povestirile din Canterbury sunt, împreună cu romanul cavaleresc Sir Gawain și Cavalerul Verde (scris de un anonim) și Peter agricultorul, de William Langland, primele mari opere ale literaturii engleze.

În luna aprilie, aproximativ treizeci de pelerini de diverse origini, reprezentând un eșantion al societății engleze din secolul XIV, se întâlnesc la Tabard Inn, un han din Southwark, în sudul Londrei. Este punctul de plecare al pelerinajului lor către Canterbury, unde vor să se reculeagă la mormântul arhiepiscopului Thomas Becket.

Pelerinii sunt în număr de douăzeci și nouă: un cavaler, fiul său, scutier și omul său (un yeoman, subordonat sau ajutor), o stareță însoțită de o călugăriță și capelanul (preotul unei capele) lor, un călugăr, un frate cerșetor, un negustor, un universitar, un avocat, un om liber (care nu era iobag; franklin), un negustor de mărunțișuri (accesorii pentru îmbrăcăminte), un tâmplar, un croitor, un vopsitor, un țesător, un bucătar, un marinar, un medic, un burghez din Bath, un preot, fratele său plugar, un morar, un gospodar, un vechil, un grefier, un vânzător de indulgențe, hangiul din Tabard, și în cele din urmă Chaucer însuși. Pentru a face călătoria mai plăcută, hangiul propune un concurs: fiecare dintre pelerini va trebui să le spună celorlalți patru povești, două la dus și două la întoarcere. Persoana care va spune cea mai bună poveste va câștiga o masă gratuită la hanul din Tabard.

Restul este format din poveștile pelerinilor, intercalate cu scurte discuții între ei. Chaucer nu descrie condițiile călătoriei și nici locurile prin care trec.

625: Papa Bonifaciu al V-lea

1154: Regele Ștefan al Angliei (n. 1096)

1359: Beatrice a Castiliei, regină a Portugaliei (n. 1293)

1495: Ioan al II-lea al Portugaliei (n. 1455)

1647: Evangelista Torricelli, matematician, fizician și inventatorul italian (n. 1608)

1760: Regele George al II-lea al Marii Britanii (n. 1683)

1889: Émile Augier, poet și dramaturg francez (n. 1820)

A fost nepotul lui Guillaume Pigault-Lebrun, romancier și dramaturg francez. Prin primele sale piese, Augier, poet și dramaturg, a fost atașat de școala bunului simț. Comedia sa, Gabriela, a câștigat un premiu Montyon în 1849. Principalele sale lucrări sunt Cucuta, 1844, Aventuriera, 1848, Philiberte, 1853, Căsătoria Olimpiei, 1855, Insolenții, 1861), Fiul lui Giboyer, 1862, Maestrul Guérin, 1864 , Paul Forestier, 1868, Doamna Caverlet, 1876 și, în colaborare cu Jules Sandeau, Ginerele domnului Poirier. A colaborat și cu Édouard Foussier și cu Eugène Labiche. Operele sale însumează șase volume.

Émile Augier a fost de mai multe ori candidat la Academie; s-a retras în fața lui Ernest Legouvé și Ponsard; obișnuit cu salonul prințesei Mathilde și susținut de partidul liberal, Thiers, Rémusat, Mérimée, Sainte-Beuve, a fost învins de Contele de Falloux, candidat al ducilor și al partidului religios, și a obținut 15 voturi literare împotriva celor 19 politici date concurentului său.

A fost ales membru al Academiei Franceze pe 31 martie 1857, cu 19 voturi, împotriva celor 18 voturi date lui Victor de Laprade, susținut de Victor Cousin, Montalembert etc. Vocea lui Alfred de Musset a asigurat alegerea lui Émile Augier.

Émile Augier a fost numit senator la sfârșitul Imperiului și era Mare Ofițer al Legiunii de Onoare.

Mai mult…

1920: Alexandru I, regele Greciei (1917-1920), în urma unei infecții a sângelui provocate de mușcătura maimuței favorite (n. 1893)

1941: Robert Delaunay, pictor francez (n. 1885)

1951: Amélie de Orléans, soția regelui Carlos I al Portugaliei (n. 1865)

1957: Henry Van de Velde, arhitect și designer belgian (n. 1863)

2011: Liviu Ciulei, regizor, scenograf, actor român (n. 1923)