Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
26 martie

1911: Tennessee Williams, dramaturg american (d. 1983)

Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, 26 mar. 1911 – 25 febr, 1983, dramaturg american ale cărui piese dezvăluie o lume a frustrării umane în care plăcerile și violența stau la baza unei atmosfere de noblețe romantică.

Născut în Columbus, Mississippi, SUA, a fost fiul unui marinar și al unei fiice de preot. Și-a petrecut copilăria în Memphis, în casa bunicului său, fost pastor. Williams a devenit interesat de dramaturgie în timp ce studia la Universitatea din Missouri (Columbia) și Washington University (St. Louis) și a scris piese de teatru chiar și în timpul Depresiunii, când era angajat într-o fabrică de pantofi din St. Louis. Micile trupe de teatru au reprezentat unele dintre lucrările sale, încurajându-l să studieze scrierea dramatică la Universitatea din Iowa, unde a obținut un B.A. în 1938.

Prima sa recunoaștere a venit atunci când American Blues (1939), un grup de piese într-un singur act, a câștigat un premiu prin Group Theatre. Printre primele piese scrise a fost și Bătălia îngerilor, Battle of Angels, rescrisă ulterior, în 1940, ca Orpheus Descending, în 1957.

Cu toate acestea, Williams a continuat să lucreze, exercitând diverse profesii, variind de la plasator la teatru la scenarist la Hollywood, până când a venit succesul, devenind cunoscut pe Broadway cu Menajeria de sticlă, The Glass Menagerie, 1944. În ea, Williams a ilustrat o familie sudică declasată, care locuia cu chirie. Piesa este despre eșecul unei mame dominatoare, Amanda, care trăiește din deziluziile unui trecut romantic, în a asigura un pretendent pentru Laura, sora bolnavă și dureros de timidă a cinicului său fiu, Tom, aceasta trăind în afara realității, într-o lume fantastică cu o colecție de animale miniaturale de sticlă.

Începând de atunci, Tennessee Williams a urmat o carieră teatrală strălucitoare şi creativă. Acţiunea pieselor sale este plasată, adesea, în Sudul său natal. Williams descrie personaje fragile din punct de vedere psihic, încercând cu disperare să scape de singurătatea lor, într-o lume crudă în care oamenii sunt victimele neajutorate ale unui sistem social nemilos şi perimat. Neînţelegerea celor din jur, frustrarea, culpabilitatea şi nevrozele constituie dramele personajelor din universul său.

Următoarea piesă majoră a lui Williams, Un tramvai numit dorință, A Streetcar Named Desire, 1947, a câștigat Premiul Pulitzer. Este un studiu al ruinei mentale și morale a lui Blanche Du Bois, o altă fostă frumoasă din sud, ale cărei pretenții rafinate nu se potrivesc cu realitățile dure simbolizate de cumnatul ei brutal, Stanley Kowalski.

În 1953, Camino Real, o lucrare complexă, plasată într-un oraș mitic, microcosmic, ai cărui locuitori sunt Lord Byron și Don Quijote, a fost un eșec comercial, dar Pisica pe acoperișul fierbinte, 1955, care expune minciunile emoționale care guvernează relațiile din familia unui plantator sudic bogat, a primit un premiu Pulitzer și a fost ecranizată cu succes, la fel ca și Noaptea iguanei, 1961, povestea unui ministru demis, devenit ghid turistic, care îl găsește pe Dumnezeu într-un hotel mexican ieftin.

Una dintre cele mai jucate piese ale celebrului dramaturg american, laureat al Premiului Pulitzer pentru “Un tramvai numit dorința” și “Pisica pe acoperișul fierbinte”, este “Menajeria de sticlă”. În această piesă, Tennessee Williams prezintă istoria unei familii marcate de plecarea tatălui și dominată de ambițiile unei mame autoritare care trăieste într-o lume a amintirilor și a propriilor fantezii. Fiul său, Tom, încearcă să evadeze din acest univers apăsător, în vreme ce Laura, fiica infirmă și sensibilă, își găsește refugiul printre miniaturile de sticlă ce alcătuiesc mica ei menajerie. Viața lor se va schimba brusc după intrarea în scena a lui Jim, vizitatorul care tulbură universul fragil al menajeriei / inimii de sticla. O poveste despre complexe, vise, neîmpliniri șsi probleme de zi cu zi.

Williams a avut o stare de sănătate precară în anii 1960, agravată de anii de dependență de somnifere și băuturi alcoolice, probleme pe care s-a străduit să le depășească după o severă cădere mentală și fizică în 1969. Piesele sale ulterioare nu au avut succes, iar recenziile criticilor erau slabe.

A scris, de asemenea, două romane, Primăvara romană a doamnei Stone, The Roman Spring of Mrs. Stone (1950) și Moise și lumea rațiunii, Moise and the World of Reason (1975), eseuri, poezie, scenarii de film, nuvele și o autobiografie, Memorii, Memoirs (1975). Lucrările sale au câștigat patru premii ale Criticilor Dramatici și au fost traduse și interpretate pe scară largă în întreaga lume.

Pisica pe acoperișul fierbinte, 1955, la fel ca multe dintre piesele lui Tennessee Williams, își datorează faima cinematografiei chiar mai mult decât teatrului, în special datorită calității interpreților (Elizabeth Taylor și Paul Newman). În piesa Un tramvai numit dorință, Marlon Brando și Vivian Leigh dau viață personajelor principale pe ecran.

Mai mult…

Zürich, 1516: Conrad Gesner, naturalist elvețian, supranumit “părintele istoriei naturale”, autorul cărții “Historia animalium” (d. Zürich, 13 decembrie 1565).

1554: Charles de Guise, duce de Mayenne (d. 4 octombrie 1611).

1753: Benjamin Thompson, fizician si inventator american, cercetator in termie si fotometrie (d. Paris, 21 august 1814).

1859: Alfred Edward Housman, poet englez (d. 1936)

1865: Cornelius Lott Shear, botanist american, nascut la Coeymans Hollow (New York) (d. 2 februarie 1956, Monroe, Los Angeles).

1874: Robert Frost, poet american (d. 1963)

1884: Wilhelm Backhaus, pianist german (d. 1969)

1893: Palmiro Togliatti, politician italian (d. 1964)

1904: Joseph Campbell, scriitor si antropolog american (d. 30 octombrie 1987).

1904: Xenophón Zolótas, economist grec, prim ministru interimar (d. 11 iunie 2004).

1905: Viktor Frankl, neurolog si psihiatru austriac (d. 2 septembrie 1997).

1913: Paul Erdös, matematician maghiar (d. 1996)

1931: Mircea Ivănescu, poet și traducător român

1931: Leonard Nimoy, actor, director, poet, fotograf și muzician american

1932: Ion Nicodim, artist plastic român

1938: Anthony Leggett, fizician englez

1944: Diana Ross, actriță si cântăreață americană de R&B, soul, pop, disco și jazz.

În 1959, Diana Ross, Mary Wilson, Florence Ballard si Barbara Martin au fondat grupul Primet. În 1960, au semnat un contract cu compania Motown şi au schimbat numele grupului in The Supremes în anul următor. Barbara Martin a parasit trupa pentru a se  căsători, iar celelalte trei au ramas in acest grup din 1961 pana in 1969.

S-a lansat intr-o cariera solo la începutul anilor 1970, an in care s-a situat pe primul loc cu piesa Ain’t No Mountain High Enough. In 1972, Diana a interpretat rolul lui Billie Holiday în filmul Lady Sings the Blues, care i-a adus o nominalizare la Oscar. În 1981, piesa Endless Love, interpretata in duet cu Lionel Richie, a devenit cel mai mare hit din cariera sa. Este câștigătoarea a 12 premii Grammy.

1944: Benjamin Chee Chee, pictor abstractionist canadian

Dupa o tinerete dificila, se va stabili in Montreal, in 1965, unde a fost incurajat sa-si cultive talentul pentru desen. Prima sa expoziţie din 1973, a fost formata din picturi abstracte cu motive geometrice dispuse in bloc. În 1976, stilul său a luat o turnura radical diferita, cu reprezentări lineare sobre de pasari si animale, avand contururi clare şi elegante, caracterizate printr-un acut simţ al umorului şi o miscare intensă. Spre deosebire de alţi artişti indigeni, Chee Chee neagă orice conţinut simbolic: conform spuselor sale, este vorba mai degrabă de “creaturi din prezent” ale căror forme reflectă ideile sale estetice.

1945: Patrick Suskind, prozator, dramaturg, scenarist elvețian

1948: Steven Tyler, muzician american, solistul trupei Aerosmith

1949: Principesa Margareta a României, fiica regelui Mihai I al României

1951: Carl Wieman, fizician american

1962: Yuri Ghidzenko, cosmonaut rus.

1963: Roch Voisine, cantaret si compozitor canadian

Si-a luat denumirea de Roch Voisine în vara lui 1986, când a cântat în faţa unei mulţimi de 50.000 de oameni, in parcul de distractii La Ronde din Montreal, cu ocazia sarbatorii nationale Canada Day. După mai multe aparitii la TV, în 1988 a fost gazda la Top Jeunesse, un program de televiziune care i-a atras simpatia publicului.

În iunie 1989, a lansat primul sau album, Helen, iar succesul a fost fulgurant şi spectaculos. Trei milioane de discuri au fost vândute şi albumul a ocupat locul întâi în palmaresurile din Quebec, Franţa, Belgia, Elveţia şi Norvegia. In urma acestui succes, Roch Voisine a câştigat, în 1990, premiul Albumul francofon al anului la Victoires de la Musique în Franţa.

1968: James Jonas Iha, chitarist al trupei Smashing Pupmkins.

1973: Lawrence E. Page (Larry Page), informatician american, cofondator al societatii Google, impreuna cu Sergey Brin. Cu o avere estimata la peste 20 miliarde de dolari, face parte din cei 30 cei mai bogati oameni din lume.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.