Comemorari 26 octombrie
1890: Carlo Collodi (Carlo Lorenzini), scriitor italian (n. 1826)
Carlo Collodi este pseudonimul literar al lui Carlo Lorenzini, scriitor și jurnalist italian, cunoscut, mai ales, ca fiind creatorul lui Pinocchio, marioneta ale cărei aventuri încântă copiii din întreaga lume.
După școala primară, Collodi a urmat o perioadă seminarul teologic numit Colle Val d’Elsa. Cauza unificării naționale italiene i-a schimbat, însă, orientarea, pe măsură ce lua jurnalismul ca un mijloc de a sprijini Risorgimento (Unificarea Italiei) în lupta sa cu Austria. În 1848, Collodi a început să publice Il Lampione (Felinarul), un ziar de satiră politică. Odată cu înființarea Regatului Italiei în 1861, Collodi și-a încetat activitățile jurnalistice și militariste (războinice) și a început să scrie pentru copii.
Giannettino (Ionel) a fost publicat în 1876 și Minuzzolo (Micuțul) în 1878. Primul capitol din Pinocchio a apărut în Giornale dei bambini (Revista pentru copii), în 1881, și a avut un succes imediat. În episodul 15, autorul îl ucide pe Pinocchio, dar se răzgândește în fața indignării generale. În 1883, toate capitolele sunt adunate într-un volum ilustrat de Enrico Mazzanti.
Pinocchio ilustrat de Enrico Mazzanti pentru prima ediție din 1883 a Aventurilor lui Pinocchio
Toate lucrările lui Collodi îi portretizează pe copii într-o lumină realistă, înzestrându-i cu un comportament răutăcios cu care tinerii se identifică cu ușurință.
Pinocchio este un personaj fictiv, eroul marionetă al poveștii pentru copii Le avventure di Pinocchio: Storia di un burattino (Aventurile lui Pinocchio: Povestea unei păpuși). Povestea a apărut prima dată în serial, în 1881, în Giornale dei bambini (Revista pentru copii) și a fost publicată sub formă de carte în 1883.
Cartea spune povestea micuței marionete care vrea să fie un băiat adevărat și este probabil cel mai bine cunoscut după adaptarea cinematografică a lui Disney din 1940.
Pinocchio și Greierul, în filmul de animație al lui Walt Disney
Pinocchio a fost cioplit dintr-o bucată de lemn de bătrânul tâmplar Geppetto. Păpușa se comportă ca un copil: intră frecvent în încurcături și este adesea impulsiv și răutăcios. Când spune o minciună, nasul începe să i se lungească, iar când spune adevărul, nasul revine la dimensiunea normală. Zâna cea Bună îi insuflă dorința de a fi un băiețel adevărat după ce va învăța să aibă grijă de „tatăl” său, Geppetto.
Un bătrân sărman, pe nume Geppetto, vrea să cioplească o marionetă pentru a-și câștiga existența ca păpușar. I se dă o bucată de lemn fermecat și, de îndată ce Geppetto cioplește marioneta, o numește Pinocchio, iar acesta începe să fie necuviincios față de bătrân, lovindu-l peste nas. După ce îi face picioarele, Pinocchio fuge de acasă, este prins de un polițist, iar când Geppetto îi cere să-l elibereze este arestat.
Pinocchio se întoarce singur la casa lui Geppetto, iar când Greierul vorbitor îl ceartă, Pinocchio îl lovește cu un ciocan de lemn. Înfometat și înfrigurat, Pinocchio își pune picioarele în foc pentru a se încălzi. Când Geppetto se întoarce acasă, îl găsește pe Pinocchio cu picioarele arse. Îi cioplește altele, îi dă să mănânce trei pere pe care le avea în buzunar, îl îmbracă și își vinde propria pelerină pentru a-i cumpăra un abecedar pentru școală.
În drum spre școală, Pinocchio aude un cântec și îl urmează până când ajunge la un teatru de papuși. Își vinde abecedarul pentru a-și cumpăra un bilet la teatru, iar marionetele îl primesc ca pe un frate al lor. Păpușarul Mangiafoco (Mănâncă-Foc) se supără din cauza venirii lui Pinocchio care i-a întrerupt spectacolul și vrea să-l pună pe foc pentru a-și face de mâncare. Până la urmă, păpușarului i se face milă de el și aflând despre lipsurile în care trăia împreună cu Geppetto, îi daruiește cinci bănuți de aur.
Mergând pe drumul său și ignorând toate sfaturile, Pinocchio se întâlnește în curând cu o serie de personaje răuvoitoare. Mai întâi cu o vulpe și o pisică ce voiau să-i fure cei cinci galbeni. Pinocchio își ascunde banii în gură și de aceea este spânzurat de picioare pe creanga unui stejar uriaș. Zâna cu Păr de Azur îl salvează în ultimul moment, dar când este întrebat despre monedele de aur, Pinocchio minte, spunând că le-a pierdut. Cu cât spune mai multe minciuni, cu atât i se lungește nasul. Zâna îl ceartă și îi atrage atenția că minciunea este cel mai rău obicei pe care îl poate deprinde un baiat.
În cele din urmă, pisica și vulpea reușesc sa îi ia lui Pinocchio monedele de aur, convingându-l să le îngroape pe Câmpul Minunilor, pentru a se înmulți asemenea semințelor, devenind astfel cu toții bogați. Pinocchio află despre de înșelătorie de la un papagal, se duce la judecător, un maimuțoi care îl trimite la închisoare tocmai pentru că era nevinovat. După ce este eliberat, Pinocchio este prins de un țăran, care îl obligă să îi păzească găinile în locul câinelui său, dar pentru că l-a avertizat de planul nevăstuicilor de a-i fura păsările, îl răsplătește eliberându-l.
Apoi, află de la un porumbel că tatăl său își construise o barcă pentru a traversa oceanul încercând să-l găsească și este dus de acesta până la malul oceanului, tocmai când Geppetto se îndrepta spre larg, într-o barcă mică. Dornic de a-și salva tatăl din mijlocul valurilor dezlănțuite, Pinocchio se aruncă în apă și este purtat pe o insulă unde se afla Satul albinelor harnice. Acolo, Pinocchio începe să cerșească pentru a-și procura alimente, însă oamenii îi spun că trebuie să muncească pentru a-și câștiga existența. De aceea, Pinocchio o ajută pe o femeie care era, de fapt, chiar Zâna cea bună.
Pinocchio va locui cu zâna ca și cum ar fi fiul ei și îi promite că va merge la școală astfel încât să devină un băiat adevărat, în carne și oase. Deși este harnic și învață, unii colegi râd de el pentru că este o papușă de lemn. Pinocchio se bate cu ei, obținând stima si iubirea celor din jur.
Învățătorul, care îl aprecia, îl avertizează să nu se amestece cu colegii de școală leneși și răi. Aceștia, însă, îl ademenesc spunându-i că îi vor arăta un rechin uriaș, numai pentru a-l face să lipsească de la școală. În final, se ceartă și se bate cu ei, un coleg este rănit, iar Pinocchio este acuzat de politiști și fuge, urmărit de un câine, Alidoro, care se aruncă după el în apă fiind gata să se înece. Lui Pinocchio i se face milă de câine și îl salvează, iar acesta îi promite că îi va fi recunoscător.
Ajunge apoi într-o peșteră, unde riscă să fie mâncat de un pescar fioros ce îl confundă cu un pește rar, dar este scos din încurcătură de credinciosul câine Alidoro. Ajuns acasă, îi cere iertare zânei și învață bine timp de un an, iar zâna îi spune ca dorința de a deveni un băiat adevărat i se va îndeplini.
Un coleg de școală, care îi era apropiat, îl convinge să fugă în Țara Jucăriilor, o țară în care se spunea că nu se învață și tot timpul este vacanță. La fel ca și alți copii leneși ajunși pe acel tărâm, deprinde tot felul de apucături rele și se transformă treptat într-un măgar. Este vândut apoi unui circ, pentru a face acrobații, dar își rupe un picior și este vândut cuiva care voia să facă o tobă din piele de măgar. Negustorul îl aruncă în apă, cu o piatră mare legată de gât, pentru a-l îneca.
Când măgarul este aruncat în apă, peștii încep să se înfrupte din el, iar Pinocchio se preschimbă iarași într-o păpușă de lemn. În timp ce înota printre valuri, este înghițit de un rechin uriaș, iar apoi îl regăsește pe Geppetto care se afla în burta rechinului. Pinocchio vine cu ideea de a arde lemne pentru a-l face pe monstru să strănute, să deschidă gura și să poată ieși. Prinzându-se de coada unui pește sunt trași afară prin gura rechinului.
Pinocchio îl poartă pe spate până acasă pe bătrânul său tată. Geppetto este slăbit și bolnav, iar Pinocchio îl îngrijește și muncește ziua, iar noaptea învață. Se simte rușinat și are remușcări pentru felul cum se purtase până atunci. Aflând că zâna era grav bolnavă, într-un spital, muncește și mai mult pentru a o ajuta și pe ea.
Drept rasplată, zâna vine la el într-un vis și îi îndeplinește dorința transformându-l într-un băiat adevărat. Dimineața se trezește și descoperă că este un băiat adevărat, iar casa este strălucitoare, bogată și frumoasă. Geppetto îi spune că atunci când copiii răi devin buni, capătă o nouă înfățișare, atât față de ei, cât și pentru rudele lor.
Serialul original al lui Collodi, care a fost intitulat Le avventure di Pinocchio: storia di un burattino (Aventurile lui Pinocchio: Povestea unei păpuși), era menit să servească drept avertisment împotriva comportamentului rău al copiilor și se încheia cu spânzurarea fatală a lui Pinocchio. Cu toate acestea, dezamăgirea fanilor poveștii i-a determinat pe editorii lui Collodi să insiste să-l reînvie pe Pinocchio și să continuie aventurile păpușii.
La fel ca multe povești populare toscane, Pinocchio are lecții morale importante pentru copii: de exemplu, neascultarea nu este bună, a spune minciuni este rareori un lucru înțelept, iar copiii care-și iubesc părinții și au grijă de ei vor fi recompensați. Prin misiunea sa pedagogică, povestea rămâne un clasic atemporal.
Cartea a fost tradusă în peste 300 de limbi și adaptată pentru film, televiziune și teatru. Filmul lui Disney este cea mai cunoscută adaptare, deși este semnificativ diferit de carte, care este mai tristă și îl descrie pe Pinocchio ca fiind mai egoist și mai agresiv. Cu toate acestea, cartea este o comedie bufă plină de umor care lipsește din versiunea Disney. Pinocchio este încă cea mai bine vândută carte din Italia de azi, după Divina Comedie a lui Dante.
899: Alfred cel Mare, rege anglo-saxon (n. 849)
1580: Ana de Austria, a patra soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei (n. 1549)
1737: Rinaldo d’Este, Duce de Modena (n. 1655)
1764: William Hogarth, pictor și gravor englez (n. 1697)
1806: John Graves Simcoe, ofițer și politician englez (n. 1752)
1817: Nikolaus Joseph von Jacquin, om de știință austriac (n. 1727)
1854: Theresa de Saxa-Hildburghausen, soția regelui Ludovic I al Bavariei (n. 1792)
1884: Ion Codru-Drăgușanu, scriitor român (n. 1817)
1909: Itō Hirobumi, politician japonez, primul prim-ministru al Japoniei (n. 1841)
1933: José Malhoa, pictor portughez (n. 1855)
1934: Frantz Seimetz, pictor luxemburghez (n. 1858)
1941: Arkadi Gaidar, autor rus (n. 1904)
1944: Prințesa Beatrice a Regatului Unit (n. 1857)
1945: Alexei Krîlov, inginer naval, matematician și memorialist de origine rusă (n. 1863)
1952: Hattie McDaniel, actriță americană (n. 1895)
1957: Nikos Kazantzakis, scriitor grec (n. 1883)
1957: Gerty Cori, biochimistă ceho-americană, laureat Nobel (n. 1896)
1979: Park Chung-hee, general și politician coreean, al 3-lea președinte al Coreei de Sud (n. 1917)
1989: Charles J. Pedersen, chimist american, laureat Nobel (n. 1904)
2007: Arthur Kornberg, biochimist american, laureat Nobel (n. 1918)
2018: György Károly, poet, scriitor maghiar (n. 1953)
2019: Abu Bakr al-Bagdadi, conducător al Statului Islamic din Irak și Levant (n. 1971)