1585: Pierre de Ronsard, poet francez, principal reprezentant al Pleiadei (școală literară franceză din secolul XVI) (n. 1524)
Unul dintre cei mai mari poeți francezi ai timpului său, Pierre de Ronsard, botezat „prinț al poeților și poet al prinților”, și-a pus amprenta asupra literaturii renascentiste franceze.
Poet francez, Pierre de Ronsard este un poet major al secolului al XVI-lea. Autor al poeziei „Iubito, hai să vedem dacă trandafirul…”, a fost liderul Pleiadei.
Pierre de Ronsard s-a născut la Vendômois, pe 11 septembrie 1524, în conacul Château de la Possonnière, din Vendômois, unde a crescut într-o familie ce aparținea vechii nobilimi franceze.
Educat de un preceptor, tânărul manifesta un gust profund pentru studiu și poezie. Tatăl său îl destinase unei cariere în domeniul forțelor de ordine, în poliție, dar în cele din urmă, Pierre de Ronsard va fi plasat în serviciul curții regelui. După ce a petrecut trei ani în Scoția și Anglia cu Iacob al V-lea al Scoției, a început să se intereseze de poezie.
S-a întors în Franța și i s-a oferit treptat un post la alegere în anturajul regal, mai întâi ca paj, și apoi un post de consilier. După o convalescență petrecută la castelul familiei, după o boală care i-a afectat auzul, Pierre de Ronsard a început să scrie poezii.
Operele lui Ronsard
1552: Publicarea „Amours de Cassandre” (Iubirile Casandrei)
În 1552, Pierre de Ronsard a publicat Les Amours de Cassandre, o colecție de versuri în decasilabe (cu zece silabe), care i-a confirmat talentul, în ciuda unor reticențe din partea curții ca urmare a schimbării stilului său. Colecția a fost preluată pentru prima dată în 1553 și tocmai în această perioadă și-a câștigat supranumele de „prinț al poeților”. Au urmat alte volume, făcând din Amours o lucrare în care Ronsard stabilește regulile sonetului.
1553: Formarea Pleiadei
În 1547, Pierre de Ronsard l-a cunoscut pe Joachim du Bellay, cu care a fondat mișcarea Pleiada. Poetul este precursorul unui limbaj modernizat și avangardist, în ruptură netă de ceea ce a existat anterior. Stilul său este colorat și revoluționează ritmul vremii, impunând o nouă versificație.
Ronsard și du Bellay, nedespărțiți de la întâlnirea lor din 1547, au fondat în 1549 un grup de oameni de litere care a luat numele de Brigada, redenumit apoi Pleiada în 1553. Misiunea grupului a fost definirea de noi reguli poetice. În 1549, au scris un articol „Apărarea și preamărirea limbii franceze”, susținând utilizarea limbii franceze în poezie, împotriva limbii latine, până atunci aproape exclusivă. Aceștia doreau să facă limba franceză mai puțin „barbară și vulgară”, îmbogățind-o și repopularizând genurile poetice folosite în antichitate: elegie, sonet, tragedie…
Ronsard a publicat Les Odes (Odele, 1550), la vârsta de 26 de ani, iar succesul nu a întârziat să apară. Doi ani mai târziu, colecția sa Les Amours (Iubirile, 1552), din care a fost preluat celebrul său poem Iubito, hai să vedem dacă trandafirul… reușește să-l plaseze printre elita poeților secolului. În acest moment și-a câștigat supranumele de „prinț al poeților”.
1565: Carol al IX-lea îi oferă prioratul Saint-Cosme
Poet și capelan al regelui Carol al IX-lea între 1560 și 1571, Pierre de Ronsard a fost răsplătit de regele care i-a oferit prioratul Saint-Cosme în 1565. Acest dar i-a permis lui Ronsard să se poată îndepărta de curte și să se concentreze asupra scrisului operelor sale poetice.
Poeziile lui Pierre de Ronsard
Această securitate materială i-a permis lui Pierre de Ronsard să se îndepărteze de curte, să se dedice pe deplin poeziei, chiar dacă a rămas capelan al regelui până în 1571.
Au apărut mai multe colecții, inclusiv Discursurile (Les Discours) și Franciada (La Franciade), în care a extins temele preferate (tinerețe, iubiri imposibile, trecerea timpului, natură) până la politică.
În 1572, a publicat ultimul volum din Iubirile (Amours), intitulat Sonete pentru Elena (Sonnets pour Hélène), în care apare poezia Când vei fi foarte bătrână… (Quand vous serez bien vieille…).
Poeziile sale au făcut din Pierre de Ronsard unul dintre cei mai iluștri autori ai secolului său. După o carieră de poet angajat, Pierre de Ronsard a murit după o lungă boală în noaptea de 27 spre 28 decembrie 1585, înconjurat de prietenii săi. Este înmormântat în cripta bisericii priorale Saint-Cosme, acum în ruină.
Cel mai faimos poem al său, Iubito, hai să vedem dacă trandafirul… (Mignonne, allons voir si la rose…) a contribuit la posteritatea sa într-un mod foarte frumos: cultivatoarea de trandafiri Louisette Meilland a creat în 1987 o varietate de trandafiri, numită poetic „ rose Pierre de Ronsard”, trandafirul Pierre de Ronsard.
1663: Christine Marie a Franței, regentă a Savoiei, fiica regelui Henric al IV-lea al Franței (n. 1606)
1894: Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii (n. 1836)
1913: Infanta Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei și mama regelui Ferdinand al României (n. 1845)
1923: Gustave Eiffel, inginer francez (n. 1832)
Inginerul francez, Gustave Eiffel a creat Turnul Eiffel, simbol al Parisului. Construcțiile sale sunt numeroase, printre ele figurând și structura Statuii Libertății din New-York sau ecluzele Canalului Panama.
Născut în 1832 la Dijon, Gustave Eiffel a absolvit École Centrale des Arts et Manufactures din Paris in 1855, unde a obţinut o diplomă de inginer. Tânărul Eiffel se va specializa în construcţii metalice, în special în construcții de poduri, devenind în 1864 “constructor” pe cont propriu, adica antreprenor specializat în structuri metalice. A coordonat construirea unui pod de fier la Bordeaux în 1858, urmat de câteva altele, și a proiectat semeața și arcuita Galerie a Mașinilor, pentru Expoziția de la Paris din 1867. Compania sa va prelua mai multe comenzi mari pentru construirea de viaducte şi clădiri cu structuri sau schelet metalic.
În 1877 a construit un pod peste râul Douro la Oporto sau Porto, al doilea cel mai mare oraș din Portugalia, cu o arcadă de oțel de 160 de metri, care a fost urmată de o arcadă și mai mare de același tip, de 162 de metri care se înalță pe viaductul Garabit peste râul Truyère din sudul Franței, timp de mulți ani cel mai înalt pod din lumea, de 120 m peste râu.
A fost unul dintre primii ingineri care a folosit chesoane cu aer comprimat în construirea podurilor. A proiectat cupola mobilă a observatorului de la Nisa și scheletul metalic al Statuii Libertății din portul New York.
Este cunoscut mai ales pentru Turnul Eiffel, construit între 1887-1889 pentru Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, oraș al cărui simbol a devenit. Proiectat de inginerul de poduri, Gustave Eiffel, turnul, înalt de 300 m și alcătuit dintr-un grilaj de fier forjat, a constituit o adevărată capodoperă tehnologică.
Folosind cunoștințe de ultimă oră, despre comportamentul arcelor din metal și despre armătura metalică, structura turnului Eiffel a anunțat o revoluție în ingineria civilă și în designul arhitectonic. Turnul a fost cea mai înaltă construcție din lume până în 1930, la finalizarea clădirii Chrysler.
Eiffel a uimit lumea prin construcția Turnului Eiffel (1887–1889), care i-a adus supranumele de „magicianul fierului”.
De asemenea, a fost interesat de problemele aerodinamicii și a folosit turnul pentru o serie de experimente. La Auteuil, în afara Parisului, a construit primul laborator aerodinamic, unde a continuat să lucreze pe tot parcursul Primului Război Mondial. În 1921 a donat laboratorul statului francez.
1925: Serghei Aleksandrovici Esenin, poet liric rus celebru. (n. 1895)
A început să scrie poezii de la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.
1977: Alexandru Ciucurencu, pictor român, membru corespondent al Academiei Române (n. 1903)