27 Mai

1897: John Douglas Cockcroft, fizician britanic (d.1967)

Profesor universitar la Cambridge si colaureat, impreuna cu Ernest Walton, al Premiului Nobel pentru Fizica (1951), pentru fisiunea nucleului atomic: “Pentru lucrarile de pionierat în transmutarea nucleelor atomice prin particule atomice accelerate artificial.” A realizat in laborator prima reactie nucleara cu particule accelerate (prin bombardarea litiului cu protoni) si a construit primul accelerator de particule (acceleratorul Cockcroft-Walton). A contribuit la dezvoltarea energiei nucleare.

Cockcroft a lucrat la laboratorul Cavendish, cu Piotr Kapița, pentru generarea câmpurilor magnetice mai intense şi a temperaturilor mai joase. Incepand din 1928, impreuna cu colegul sau irlandez Ernest Walton, a intreprins cercetari în domeniul accelerarii protonilor. Au dezvoltat generatorul de înaltă tensiune în cascadă, Cockcroft-Walton, iar în 1932, dispuneau de suficientă energie pentru a scinda atomi de litiu si bor. In cazul litiului, au identificat rezultatul dezintegrării drept nuclee de heliu (particule alfa). Aceste cercetari au constituit fundamentul dezvoltarii acceleratoarelor de particule.

In perioada 1939-1944 a condus lucrarile de elaborare a radarului in Marea Britanie.

***

Piotr Leonidovici Kapița (1894-1984), fizician rus de origine română, a intreprins cercetari in domeniul fizicii atomice si a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1978, împreună cu Arno Allan Penzias și Robert Woodrow Wilson.

1756: Maximilian I al Bavariei (d. 1825)

1794: Cornelius Vanderbilt, antreprenor, industrias si filantrop american (d. 1877)

Si-a construit averea activand în domeniul construcţiilor navale şi al căilor ferate, ceea ce i-a adus supranumele de Commodore. In 1893, la vârsta de 16 ani, a început o afacere de transport maritim între New York şi Staten Island, tariful calatoriei fiind de 18 centi. Desi a pornit de la zero, atunci când a murit, a lăsat in urma sa o avere de aproximativ 100 de milioane de dolari. A fost, de asemenea, patriarhul familiei Vanderbilt si unul dintre cei mai bogati americani din istorie.

A oferit donatiile iniţiale pentru fondarea Universitatii Vanderbilt, numita în onoarea lui. A creat Grand Central, care a fost gara principală din Park Avenue. Potrivit legendei, ar fi unul dintre inventatorii Chips-urilor.

***

Commodore: grad în Marina Regala britanica, canadiana şi australiana, situat mai sus de gradul de căpitan, dar mai jos faţă de cel de contraamiral; exercita in principal comanda asupra mai multor nave.

1862: Alexandru Voevidca, folclorist și muzicolog român (d. 1931)

1867: Arnold Bennett, scriitor britanic (d. 1931)

In romanele sale realiste evocă viața monotonă a micii burghezii industriale provinciale: Anna celor cinci orase, Doua vieti, trilogia Clayhanger. Este cunoscut indeosebi ca romancier, dar a lucrat si în alte domenii, precum jurnalism, propagandă şi film.

1871: Georges Rouault, pictor fovist si expresionist, gravor, litograf, acvafortist francez (d. 1958)

Rouault s-a nascut laParis intr-o familie de conditie modesta. Mama sa i-a încurajat pasiunea pentru artă şi, în 1885, Rouault, de 14 ani, s-a angajat ucenic la un pictor şi restaurator de vitralii medievale, până în 1890. Această experienţă timpurie ca pictor de vitralii sugereaza o posibila sursă a stilului sau de maturitate, constand in realizarea contururilor cu negru intens şi utilizarea culorilor stralucitoare. In timpul uceniciei sale, a participat, de asemenea, la cursurile serale de la Scoala de Arte Frumoase şi, în 1891, a intrat la Ecole des Beaux-Arts, din Paris, scoala oficială de arta a Franţei. Acolo a studiat cu Gustave Moreau şi a devenit elevul lui preferat. A participat de două ori la concursul Prix de Rome. Lucrările sale timpurii dezvaluie influente simboliste în utilizarea culorii, reflectand, probabil, influenţa lui Moreau.

Georges Rouault s-a întâlnit, de asemenea, cu Henri Matisse, Albert Marquet, Henri Manguin, şi Charles Camoin. Aceste prietenii l-au apropiat de mişcarea fovista, al carei lider era considerat a fi Matisse.

In 1891, Rouault a pictat “Drumul Golgotei” (Drumul Calvarului), iar din anul 1895, a luat parte la expoziţii publice majore.

A fost unul dintre fondatorii Salonului de toamna, impreuna cu Henri Matisse si Albert Marquet, în 1903. In acelasi an, a fost numit curator al Muzeului Gustave Moreau (acesta murise în 1898) din Paris, care tocmai se deschisese.

Dupa prima perioada academica, stilul sau a evoluat catre fovism, definitivandu-se apoi intr-o forma foarte personala de expresionism.

In 1905, a expus, la Salon d’automne, picturi cu teme religioase, peisaje şi naturi moarte, impreuna cu alti fovisti. In timp ce Matisse reprezenta aspectele contemplative şi intelectualizate din cadrul grupului, Rouault reprezenta un stil mult mai spontan şi instinctiv.

Utilizarea de contraste puternice şi a afectivitatii pare sa fi fost influenţa lui Vincent van Gogh. Personajele sale cu trasaturi groteşti accentuate a inspirat pictorii expresionişti.

In 1907, Georges Rouault a abordat subiecte legate de observarea critică a societăţii: judecători, avocaţi, săli de judecată, nevoiaşi, imigranţi, fugari sunt mai degraba o reflectare a unei revolte împotriva mizeriei umane decat un pretext pentru cercetarea formelor şi culorilor. A pictat personaje aparent decazute din gratia divina – femei de moravuri usoare, clovni tragici, judecatori nemilosi.

 Georges Rouault – Cei trei judecatori

Incepand din 1910, colecţionarii şi comerciantii de arta au recunoscut forta operei sale  (in special Ambroise Vollard si Maurice Girardin). In 1938, Muzeul de Arta Moderna din New York, a expus gravurile sale.

A fost atras de ocultism şi de existenţialismul dramatic al filozofului Jacques Maritain, care i-a devenit prieten apropiat pentru tot restul vietii. Se va dedica subiectelor religioase, deoarece natura umană a fost mereu centrul sau de interes, declarand: “Un copac ce se ridica spre cer are acelaşi interes, aceleasi trasaturi, aceeasi expresie ca figura unui om.” Dupa 1914, temele sale devin tot mai pronuntat religioase, accentuand tot mai mult ideea mantuirii.

Rouault trece de la acuarela la picturi in ulei, la straturi de culoare mai groase, mai bogate, la forme mai simplificate, iar culorile si liniile negre folosite amintesc de vitraliile din tinerete. In anii 1930, a realizat o splendida serie de tablouri despre Patimile Mantuitorului si a revenit asupra unora dintre lucrarile sale mai vechi. Catolic fervent, Rouault recunoaştea in această omenire aflata in suferinţă chipul lui Hristos, pe care l-a cercetat în multe picturi evocând Patimile acestuia, precum lucrarea “Hristos batjocorit de soldati” (1932).

Tablourile cu clovni, realizate in 1940, reprezinta posibile autoportrete. Este autorul mai multor gravuri, vitralii, lucrari de ceramica si tapiterie.

Georges Rouault este autorul celebrului ciclu “Miserere”, pe care l-a expus in 1948. Capodopera lui Rouault, “Miserere”, reprezinta una dintre cele mai mari cicluri de gravuri din toate timpurile.

 

Georges Rouault – Miserere

Rouault alege această gravura a lui Hristos ca slujitor aflat in suferinta, pentru a initia seria, începuta în anii de după ororile Primului Război Mondial; titlul complet provine din cuvintele cu care se deschide Psalmul 51: ” Miserere mei, Deus: secundum magnam misericordiam tuam.” (Ai milă de mine, Dumnezeule, dupa marea mila Ta.”). Rouault reia de multe ori aceasta tema a lui Hristos ca slujitor in suferinţa, respins de cei pe care venise sa-i mantuiasca.

Spre sfârşitul vieţii, Georges Rouault a ars 300 dintre lucrarile sale, estimate in prezent la o valoare de peste o jumatate de miliard de franci. Motivul pentru care le-a ars nu a fost unul profund, ci pur si simplu a simtit ca nu va trai suficient timp pentru a le finaliza.

Prestigiul său de colorist şi gravor a continuat sa se extinda în special in Japonia şi in Coreea. Este considerat unul dintre cei mai importanti pictori religiosi ai secolului XX.

1877: Isadora Duncan, dansatoare americană, creatoarea dansului modern (d. 1927)

A revolutionat practica dansului prin revenirea la modelul figurilor antice grecesti. Prin marea sa libertate de expresie, care a privilegiat spontaneitatea, naturaleţea, a pus bazele  dansului european modern, aflat la originea dansului contemporan.

Nascuta in SUA, a trait in Europa occidentala si in Uniunea Sovietica de la varsta de 22 de ani si pana la moartea sa, la 50 de ani. In SUA era bine cunoscuta doar in New York, si aceasta doar spre sfarsitul vietii sale, in schimb a fost aclamata in intreaga Europa.

Influenţata de fratele său, Raymond Duncan, in privinta revenirii elenismului şi cultului corpului, Isadora va dori să redea pe deplin locul frumuseţii, armoniei corpului, îndrăznind să se prezinte, aproape nuda, acoperita doar de câteva voaluri. In plus, coregrafia sa acorda un loc special spiritualitatii.

Fondatoare a mai multor scoli de dans din Statele Unite şi din Europa, in special din Rusia, unde au calauzit-o idealurile sale revoluţionare, s-a căsătorit, în 1922, cu unul dintre cei mai mari autori ai sai, poetul Serghei Esenin, într-o uniune care a durat doar o scurta perioada de timp.

Isadora Duncan si Serghei Esenin

De-a lungul vietii sale a cunoscut o serie de drame care au marcat-o profund. Cei doi copii ai sai au murit în1913, inecati intr-o masina care a cazut in Sena. Serghei Esenin a parasit-o şi în cele din urmă s-a sinucis în anul 1925. Pasiunea sa pentru esarfele lungi, de matase, infasurate in jurul gatului, a fost cauza decesului sau, intr-un accident de automobil in Nisa, Franta, pe cand conducea un Amilcar. Isadora Duncan a avut o moarte bizara, fiind sugrumata de esarfa pe care o purta la gat si care a intrat sub rotile automobilului pe care il conducea.

1883: Andor Adorján, scriitor, traducător și jurnalist maghiar (d. 1966?)

1884: Max Brod, autor austriac (d. 1968)

1886: Emil Isac, poet simbolist român (d. 1954)

1888: Louis Durey, compozitor francez, unul dintre membrii Grupului celor Sase (d. 1979)

Parintii sai faceau parte din burghezia pariziană, iar Durey a descoperit universul muzical după ce a ascultat Pelléas si Mélisande de Claude Debussy. Formarea sa ca muzician s-a datorat în principal studiului sau de autodidact, deşi a urmat si cursurile de la Schola Cantorum.

A compus prima sa operă în 1914. In 1917, impreuna cu Georges Auric, Arthur Honegger şi Erik Satie, a fondat grupul Noii tineri, care mai târziu a devenit Grupul celor sase (Les Six). Cu toate acestea, in 1921, nu a participat la colectivul care a scris muzica pentru Les Mariés de la tour Eiffel de Jean Cocteau, ceea ce a insemnat separarea sa efectivă de acest grup, dar şi sfârşitul acestuia, destramandu-se complet în 1924.

A frecventat artiştii avangardei, precum poeţii Guillaume Apollinaire, Max Jacob, Paul Eluard, Louis Aragon, şi pictorii Pablo Picasso, Georges Braque si Fernand Léger.

A petrecut mai mulţi ani în Saint-Tropez, unde s-a căsătorit şi a compus singura sa comedie lirica: L’Occasion, în 1923.

Pe la mijlocul anilor 1930, a aderat la Partidul Comunist Francez şi a participat activ la Rezistenţă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. In această perioadă, a realizat o importantă activitate muzicologica, reconstituind piese  vechi de Clément Janequin, Orlando di Lasso şi alţi compozitori.

A fost, de asemenea, critic muzical, în 1920, iar după război a lucrat la ziarul L’Humanité.

Opera sa muzicală este compusa din 116 piese, ce cuprinde toate genurile, dar mai mult muzică corală si destul de puţina muzică simfonică.

1894: Louis–Ferdinand Céline, romancier, pamfletar şi medic francez (d. 1961)

Louis Ferdinand Destouches, cunoscut sub peudonimul literar Céline (prenumele bunicii si unul dintre prenumele mamei sale). Este considerat unul dintre cei mai influenţi scriitori ai secolului XX, dezvoltand un stil nou si modern ce a influentat atât literatura franceză, cat si cea mondiala.

Este autorul cel mai tradus şi difuzat la nivel mondial, dintre scriitorii ce apartin secolulului XX, după Marcel Proust.

Gândirea sa pesimista contine o nuanţă de nihilism. Controversat, din cauza pamfletelor sale antisemite, Céline a fost un “scriitor angajat”, aproape de colaborationism.

Ca scriitor, este considerat unul dintre cei mai mari inovatori din literatura franceză a secolului XX, introducând un stil eliptic personal si foarte elaborat, cu împrumuturi argotice, şi care tinde să se apropie de emoţia imediată a limbii vorbite. Andre Malraux afirma despre acesta: “…chiar daca este fara indoiala un nefericit, este cu siguranţă un mare scriitor. ”

A scris romane insolite, cu pronuntat caracter anticonformist: Calatorie la capatul noptii, Moarte pe credit si, ulterior, inspirate de evenimentele razboiului, De la un castel la altul.

1911: Vincent Price, actor american

Este binecunoscut pentru vocea lui distinctiva şi rolurile dintr-o serie de filme horror realizate în ultima parte a carierei sale.

Dupa un debut lent in cinema, în care fusese cantonat în roluri secundare, a obtinut un rol în filmul de succes The Song of Bernadette. Au urmat alte filme, permitandu-i lui  Price sa-si construiasca o reputatie solida. In 1946, a primit rolul principal în filmul horror, Shock.

Cu fizicul lui de dandy tulburator, cu voce mangaietoare, Price a aparut in filmul Laura al regizorului Otto Preminger (1944), înainte de a deveni un actor emblematic al filmelor horror, sub directia lui Roger Corman (Prabusirea Casei Usher, Corbul, Imperiul groazei, toate trei adaptari dupa Edgar Allan Poe), dar si ale lui André de Toth, în Casa de ceara (House of Wax, 1953), care a fost primul film 3D. A interpretat rolul cardinalului Richelieu, alături de Gene Kelly, în adaptarea din 1948 dupa Cei trei muschetari a lui George Sidney.

Ulterior, si-a imprumuta vocea pentru piesa Thriller a lui Michael Jackson, iar in 1990, pentru scena celebrei atracţii Phantom Manor, din Disneyland Paris.

Bunicul său, Vincent Clarence Price, este inventatorul prafului de copt “Dr. Price’s Baking Powder”, primul praf de copt pe baza de crema de tartru (tartrat acid de potasiu, fabricat din hidroxid de potasiu si acid tartric; se formeaza din sedimentele ramase in butoaie dupa procesul de vinificatie; drojdie) care a făcut averea familiei.

1915: Herman Wouk, scriitor american, laureat al premiului Pulitzer

Autor de romane devenite best-seller-uri precum: The Caine Mutiny (Revolta de pe Caine, Premiul Pulitzer, 1952), The Winds of War si War and Remembrance.

The Caine Mutiny s-a dovedit un succes, fiind unul dintre cele mai importante romane din cariera sa de scriitor, în care isi descrie experienţele la bordul distrugatoarelor de mine, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Wouk a angajat tineri istorici cu înaltă calificare pentru a-l ajuta în cercetarile pentru urmatoarele romane istorice, iar detaliile lor sunt foarte riguroase. Expertii au descris romanul Revolta de pe Caine drept unul dintre cele mai bune reprezentări ale vieţii de zi cu zi la bordul navelor americane, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

In anii 1970, Wouk a publicat cele mai ambiţioase romane ale sale despre Al Doilea Război Mondial, The Winds of War (1971) şi War and Remembrance (1978). In War and Remembrance prezintă imaginea condamnabila a Holocaustului drept “povestea cea mai importantă pe care o am de spus”.  In 1998, Wouk a primit premiul Guardian of Zion.

1917: Yasuhiro Nakasone, prim-ministru al Japoniei

1923: Henry Kissinger, politolog si diplomat american, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

Heinz Alfred Kissinger, de origine germana si etnie evreiască, a emigrat în America, în 1938, pentru a scăpa de persecuţiile naziste şi a fost naturalizat cetatean american în1943. A activat ca interpret pentru Serviciile Secrete in timpul celui de-al Doilea Război Mondial, apoi a devenit administrator al unei localitati germane.

Revenit în SUA, în 1946, a studiat la Harvard, înainte de a intra în politică. Mai intai consilier in securitatea nationala americana, a devenit secretar de stat al guvernului republican al lui Richard Nixon, post pe care l-a ocupat apoi, sub Gerald Ford.

Promotor al Realpolitik, a avut un rol important în diplomaţia americană în timpul Războiului Rece, 1968 – 1977, fiind unul dintre artizanii semnarii Acordurilor de Pace de la Paris. A initiat politica de destindere cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) şi a jucat un rol esenţial în apropierea fata de China incepand din 1971.

Kissinger a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1973, pentru eforturile sale în rezolvarea conflictelor din cadrul Războiului dinVietnam şi Yom Kippur. Personaj mediatizat şi  controversat, politica sa externă i-a creat mulţi duşmani, atât din partea stangii pacifiste, a unor organizaţii umanitare, cat si din partea dreptei anticomuniste. In prezent, justiţia din numeroase state doreste să-l interogheze şi de aceea isi limiteaza călătoriile în străinătate.

In prezent este presedinte al Kissinger Associates, pe care a fondat-o. Firmă de consultanţă în relaţiile internaţionale, aceasta are drept clienţi firmele multinaţionale pe care le asista în negocierea contractelor comerciale cu SUA.

1934: Harlan Ellison, scriitor american de science-fiction

Genul sau principal este ficțiunea speculativă. Lucrările sale publicate includ peste 1.700 de povestiri scurte, nuvele, scenarii, filme pentru televiziune, eseuri, o gamă largă de critici ce acoperă literatura, filmul, televiziunea și presa scrisă.

A fost redactor și autor a două antologii Dangerous Visions și Again, Dangerous Visions şi consultant pentru serialul TV, The Twilight Zone şi Babylon 5.

Harlan Ellison a castigat numeroase premii pentru opera sa literara şi de televiziune – mai multe premii pentru literatura de ficțiune decât oricare alt autor în viață – inclusiv multiple premii pentru Hugos, Nebula, Locus și Edgars.

Scrierile sale de ficțiune sunt comparabile mai mult cu suprarealismul sau realismul magic decat cu cele de science-fiction de tip space opera. Cu alte cuvinte, ceea ce-l interesează nu este sa scrie o epopee intergalactica, ci sa descrie efectele unui fapt tulburator asupra persoanei care ii este martor.

Există, de asemenea, in opera sa un puternic curent etic, astfel ca o bună parte din aceasta este non-ficţiune, incluzand activismul politic şi critica de artă. Foloseşte, uneori, pseudonimul Bird Cordwainer.

1974: Medeea Marinescu, actriță româncă

Comments

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.