1875: Edgar Quinet, istoric și poet francez (n. 1803)
Edgar Quinet, 17 febr. 1803 – 27 mar. 1875, născut în Bourg-en-Bresse, poet, istoric și filozof politic francez care a avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea tradiției liberalismului în Franța.
După ce s-a mutat la Paris în 1820, Quinet a renunțat la credința protestantă a mamei sale, a devenit foarte atras de filozofia germană și a publicat între 1827–28, ca prima sa lucrare majoră, o traducere a monumentalei filosofii a istoriei a lui Herder, Ideen zur Philosophie der Geschichte. der Menschheit (Schițe ale unei filozofii a istoriei omului). Curând, însă, a devenit deziluzionat de filozofia germană și alarmat de natura agresivă a naționalismului prusac.
Reputația sa literară a fost sporită de publicarea poemului său epic în proză Ahasvérus (1833), în care legenda evreului rătăcitor este folosită pentru a simboliza progresul umanității de-a lungul anilor.
În Le Génie des religions (1842; „Geniul religiilor”) și-a exprimat simpatia pentru toate religiile, fără a se angaja în niciuna, dar la scurt timp după aceea, părerile sale din ce în ce mai radicale l-au înstrăinat în cele din urmă de romano-catolicism.
Abia în 1842 a obținut ceea ce și-a dorit cu adevărat: o profesie la Paris. Prelegerile sale de la Collège de France au atacat romano-catolicismul, au exaltat Revoluția Franceză, au oferit sprijin naționalităților asuprite din Europa și au promovat teoria conform căreia religiile sunt forța determinantă în societate. Deoarece tratarea lui asupra acestor subiecte a stârnit controverse aprinse, guvernul a intervenit în 1846 și, spre satisfacția clerului și consternarea studenților, și-a pierdut catedra.
Quinet a salutat revoluția din februarie 1848, dar odată cu lovitura de stat a lui Louis-Napoleon din decembrie 1851 a fost forțat să fugă, mai întâi la Bruxelles (1851–58) și apoi la Veytaux, lângă Montreux, Elveția, unde a rămas până în 1870.
Credința lui în umanitate fiind zdruncinată, optimismul l-a părăsit pe Quinet pentru o vreme, iar în La Révolution religieuse au XIXe siècle (1857; Revoluția religioasă a secolului al XIX-lea) și La Révolution (1865) înclina spre folosirea forței împotriva atotputernicei biserici și chiar spera cu tristețe că Franța ar putea îmbrățișa încă protestantismul.
În ultimii săi ani, cuceririle științei l-au fascinat și i-au restabilit credința în progresul umanității, așa cum se arată în La Création (Creația, 1870) și L’Esprit nouveau (Spiritul nou, 1874). S-a întors la Paris la căderea imperiului în 1870 și a fost ales în Adunarea Națională în anul următor, dar a exercitat puțină influență asupra colegilor săi deputați.
Istoriile, eseurile politice și lucrările sale despre istoria religiei sunt puțin citite în secolul al XX-lea. În reformele educaționale ale celei de-a Treia Republici, inclusiv alungarea instruirii religioase din școli, s-a manifestat cea mai durabilă influență a sa.
1378: Papa Grigore al XI-lea (n. cca. 1336)
1613: Sigismund Báthory, principe al Ardealului (n. 1573)
1625: Regele Iacob I al Angliei și Irlandei și Iacob VI al Scoției (n. 1566)
1918: Henry Adams, istoric și om de litere american (n. 1838)
Născut în Boston, în Statele Unite, într-una dintre cele mai mari familii din țară (bunicul și străbunicul său au fost președinți ai Statelor Unite), Henry Adams și-a terminat studiile la Harvard în 1858, înainte de a porni într-o lungă călătorie către Europa.
În 1861, tatăl său Charles Francis Adams, Sr., a fost numit de Lincoln ca ambasador al Statelor Unite în Anglia, iar Henry Adams l-a însoțit ca secretar privat.
În 1868 s-a întors în Statele Unite și s-a stabilit la Washington, unde a început să lucreze ca jurnalist.
În 1870, a fost numit profesor de istorie medievală la Harvard, funcție pe care a deținut-o până la pensionarea sa în 1877. În 1889 și 1891, și-a publicat lucrarea principală, Istoria Statelor Unite (History of the United States), 1801-1817, în nouă volume.
Romanul Democrație (Democracy), publicat anonim în 1880, și care a devenit imediat popular, îi este atribuit, dar se spune că ar fi fost scris de soția sa, Marian Hooper.
A publicat lucrarea Esther în 1884 sub pseudonimul Frances Snow Compton. A fost ales membru al Societății Americane a Anticarilor (American Antiquarium Society) în 1884.
În 1885, sinuciderea soției sale a marcat începutul unei vieți de călătorii.
În 1894, a organizat Liga de restrângere a imigrației (Immigration Restraint League) pentru a limita accesul în America al elementelor „nesănătoase” – evreii fiind primii dintre ei. În cartea sa, Educația lui Henry Adams, explică de ce.
În 1907 a primit Premiul Pulitzer pentru autobiografia sa, Educația lui Henry Adams.
În 1912, un atac de cord l-a lăsat cu handicap.
Henry Adams este un personaj secundar în romanul A cincea inimă (The Fifth Heart) al scriitorului american Dan Simmons din 2015. În centrul intrigii se află faimosul Adams Memorial, cu sculptura sa enigmatică din bronz realizată de Augustus Saint-Gaudens, pe care Henry Adams o ridicase după sinuciderea soției sale, Marian Hooper Adams.
1923: James Dewar, chimist, inventator și fizician scoțian (n. 1842)
Este cunoscut pentru inventarea vasului Dewar, prima lichefiere a hidrogenului (în 1898) și pentru studiile din domeniul spectroscopiei atomice și nucleare.
1952: Ion Alexandru Bassarabescu, scriitor român (n. 1870)
1968: Iuri Gagarin, cosmonaut rus, primul om în spațiu (n. 1934)
1981: Mao Dun, scriitor chinez (n. 1895)
1985: Pompiliu Marcea, critic și istoric literar (n. 1928)
2008: George-Mihail Pruteanu, lingvist, eseist și politician român (n. 1947)