27 Septembrie

1993: Nina Berberova, scriitoare rusă (n. 1901)

A făcut parte din emigrația rusă și este cunoscută pentru romanele, nuvelele și povestirile scurte care relatează viața exilaților ruși la Paris.

Berberova a părăsit Uniunea Sovietică în 1922 și a locuit în Germania, Cehoslovacia și Italia ca parte a anturajului lui Maxim Gorki, înainte de a se stabili la Paris în 1925.

În timp ce trăia în Europa, era coeditor al revistei literare Novy dom (Casa nouă, 1926) și editor literar al săptămânalului Russkaya mysl (Gândirea rusă, 1948–1950).

Deși a scris patru romane, din care fac parte Ultimul și primul, 1929 și Suverana, 1932, a avut mai mult succes ca scriitoare de povestiri scurte și nuvele.

Ciclul ei de povestiri intitulat Cronicile din Billancourt a fost publicat, în serial, între 1928 și 1940, în Posledniye novosti (Ultimele știri), iar în URSS, a fost publicat în 1989. O altă colecție este Ușurarea destinului, 1949. De asemenea, a scris poezie și biografii.

Berberova s-a stabilit în Statele Unite în 1950 și ulterior a devenit cetățean american. A lucrat ca profesor de lingvistică și crainic de radio la Vocea Americii, înainte de a începe o carieră didactică, care a inclus funcții de lector la Universitatea Yale (1958–1963) și profesor de literatură la Universitatea Princeton (1963–1971).

Autobiografia ei, Sublinierea îmi aparține, 1969, a apărut mai întâi în engleză, apoi în rusă. Mantia zdrențuită, 1991 este o colecție a câtorva dintre nuvelele ei timpurii traduse în engleză.

Trei nuvele, 1990 și Trei nuvele, vol II, 1991, conțin traduceri ale scrierilor sale anterioare în limba rusă.

După moartea sa, au continuat să fie publicate traduceri ale operei sale, inclusiv o biografie, Aleksandr Blok, 1996; trei nuvele în Doamnele din Sankt Petersburg, 1998 și două nuvele, în Cartea fericirii, 1999, autobiografică, și Capul furtunilor, 1999.

Dintre traducerile sale: lucrări ale lui Romain Rolland, Constantin Cavafy și T. S. Eliot, în rusă, și ale lui Fiodor Dostoievski în franceză.

Mai mult…

1590: Papa Urban al VII-lea (n. 1521)

1651: Maximilian I, Elector de Bavaria (n. 1573)

1697: Valentin Frank von Franckenstein, poet și traducător german (n. 1643)

1700: Papa Inocențiu al XII-lea (n. 1615)

1760: Maria Amalia de Saxonia, soția regelui Carol al III-lea al Spaniei (n. 1724)

1769: Anna Karolina Orzelska, fiica nelegitimă a regelui August al II-lea al Poloniei (n. 1707)

1788: Ducesa Augusta de Brunswick-Wolfenbüttel (n. 1764)

1917: Edgar Degas, pictor francez (n. 1834)

1961: Hilda Doolittle, poetă americană (n. 1886)

1965: Clara Bow, actriță americană (n. 1905)

1967: Leonard Colebrook, fiziolog și bacteriolog englez (n. 1883)

1986: Cliff Burton, muzician și basist american (Metallica) (n. 1962)

2003: Donald O’Connor, actor, cântăreț, dansator american (n. 1925)

2016: Sebastian Papaiani, actor român (n. 1936)

2017: Hugh Hefner, publicist american (n. 1926)

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.