Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Comemorari
28 aprilie

2000: Ovid S. Crohmălniceanu, prozator, critic și istoric literar român (n. 1921)

Ovid S. Crohmălniceanu, pe numele real Moise Cohn, 16 aug. 1921 – 27 apr. 2000, născut în Galați, critic și istoric literar român de origine evreiască.

A fost fiul lui Lazăr Cohn și al Esterei, născută Leibovici și căsătorit cu nepoata lingvistului Heimann Hariton Tiktin.

A urmat școala primară și liceul, devenit Colegiul Național „Vasile Alecsandri” la Galați, unde și-a început și studiile la Institutul Politehnic din Galați, întrerupte în 1940. Le-a continuat între anii 1944-1947 la Politehnica din București, unde a devenit licențiat în construcții.

În anul 1944, a debutat în revista de stânga “Ecoul” cu un text despre poetul american Vachel Lindsay (prieten cu Carl Sandburg și Edgar Lee Masters).

Între 1947 – 1951 a devenit editor al revistei Contemporanul”, între 1951 – 1953 a lucrat la Editura Didactică și Pedagogică, la revistele Viața Românească și Gazeta literară, unde a fost redactor șef adjunct între 1963-1966.

A condus timp de 20 de ani, din 1971, Cenaclul de proză Junimea la ale cărui ședințe participau nume cunoscute ale generației ’80 printre care Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu, Ioan Mihai Cochinescu, George Cușnarencu, Mircea Nedelciu, Sorin Preda și alții.

Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din București.

A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992, în același timp cu soția sa Ruth, care se afla internată într-un alt spital.

Opera

Pseudonimul literar Crohmălniceanu a fost inventat de traducătorul Iosif C. Mătăsaru în vara anului 1944, considerat de contemporani ca derivat din moldovenescul „crohmal“ sau „crohmală“, care înseamnă scrobeală. Există cert însă și faptul că Crohmal, scris „Krochmal“, este numele unui șir important de învățați evrei, cel mai vechi purtător al numelui Krochmal a fost Menahem Mendel Ben Abraham, șef rabin al Moraviei, originar însă din Cracovia, unde s-a născut în 1600.

Începuturile sale literare au fost marcate de o fază de interpretare sociologizantă și marxistă: în 1950 critica, de exemplu, avangarda româneasca considerându-i pe suprarealiștii (de origine evreiască) Victor Brauner, Gherasim Luca și Jacques Hérold dușmani ai realismului socialist. Opera ulterioară, precum sinteza sa Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale îl plasează în rândul celor mai importanți istorici literari români postbelici.

A practicat și critica de întâmpinare și a lansat o serie de prozatori postmoderniști tineri și a publicat antologia Desant ’83. A jucat un rol activ în fandom-ul românesc[necesită citare], a scris literatură fantastică si de anticipație.

A publicat în 1992 studiul critic Christian W. Schenk: Alăptat de două mame, colecția Phoenix

Despre Amintiri deghizate (1994, 2011), criticul scrie chiar din primul paragraf al cuvântului înainte: „Deghizate fiindcă sunt niște amintiri care nu răsar prin solicitarea directă a memoriei să-și deschidă cămările, ci se iscă din actul de exegeză literară.”

După părerea lui Gabriel Dimisianu, „Ovid S. Crohmălniceanu este îngăduitor din spirit de echitate”.

A scris în colaborare cu Klaus Heitmann, – Heidelberg Cercul Literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane, (2001), publicată postum.

A scris cu o logică riguroasă prefețe la volume de Boris Polevoi, Cezar Petrescu, Otilia Cazimir, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Eugen Jebeleanu, Camil Petrescu, Paul Everac, Leon Donici, Felix Aderca, Ady Endre, Guillaume Apollinaire, Camil Baltazar, Maria Banuș, Gerda Barbilian, Alain Bosquet, Demostene Botez, Emil Botta, Radu Boureanu, Ion Brad, Karel Capek, Nina Cassian, G. Călinescu, Ștefan Aug. Doinaș, Georges Duhamel, Maria Filotti, Anatole France, Klaus Heitmann, Jiri Marek, Gellu Naum, Galina Nikolaeva, Al. Philippide, Monica Pillat, Ion Pillat, Marin Preda, Marcel Proust, Adrian Rogoz, H. Bloch, Mircea Cărtărescu.

1710: Mihály Ács (fiul) (Aachs sau Aács), scriitor eclesiastic evanghelic maghiar (n. 1672)

1853: Ludwig Tieck, poet, prozator și dramaturg german (n. 1773)

1884: Lascăr Rosetti, om politic român (n. 1816)

1945: Benito Mussolini, jurnalist și om de stat italian  (executat) (n. 1883)

În 1943, aliaţii au atacat Sicilia, apoi sudul Italiei, Mussolini fiind înlăturat şi închis, dar a fost eliberat de un comando SS. A instalat aşa-numita Republica Socială Italiană sau Republica de la Salò, în nordul Italiei, unde a organizat o represiune sângeroasă. În timp ce încerca să fugă în Elveţia, după înfrângerea Germaniei, este recunoscut de partizanii italieni şi împuşcat impreuna cu amanta lui, Clara Petacci şi alţi membri ai ierarhiei regimului, pe 28 aprilie 1945.

1960: I. Valjan, dramaturg român (n. 1881)

1965: Florica Cordescu-Jebeleanu, pictoriță și graficiană româncă (n. 1913)

1972: Gabriel Barta, regizor român de film documentar (n. 1923)

1987: Iulia Onița, sculptor român (n. 1923)

1992: Francis Bacon, pictor britanic de origine irlandeza (n. 1909)

Pictor figurativ cunoscut pentru imaginile sale îndrăzneţe, austere, grafice si emotionale.  Imaginile picturale, dar abstracte, apar, de obicei, izolate în “custi” geometrice de sticlă sau oţel, fixate pe fundaluri plate, greu de definit.

S-a nascut la Dublin, a locuit la Berlin si Paris pana in 1929, cand s-a stabilit la Londra, incepand o cariera de decorator de interioare. Fara studii artistice, a inceput sa picteze, sa deseneze si sa participe cu lucrarile sale la diverse expozitii, dar fara succes.

In 1944, a devenit celebru printr-o serie de lucrari controversate, Trei studii de figuri la baza crucifixului. Stilul sau de maturitate s-a concretizat prin realizarea seriei de lucrari cunoscute ca Papii care tipa, 1949-1950, in care a transformat faimosul tablou al lui Diego Velásquez, Portretul Papei Inocentiu X, intr-o metafora de cosmar a terorii. Majoritatea picturilor sale infatiseaza figuri izolate, deseori incadrate de constructii geometrice, colorate violent. Aceeasi estetica a uratului, grotescului si insuportabilului este prezenta ca si la Goya, spre sfarsitul vietii, este cultivata de Bacon in temele sale centrale: mania, teroarea, degradarea.

Cea mai mare parte a operei sale, a atins cele mai inalte cote pe piata de arta. Prin mijloace plastice personale, el evocă un univers morbid ce inspira un sentiment de solitudine şi angoasa. Două retrospective ale operei sale au fost organizate de către Tate Gallery, o alta la Grand Palais din Paris în 1971 şi, onoare inca si  mai rara, i-a fost consacrata o expoziţie la Muzeul Metropolitan din New York în 1988 şi o alta la Moscova. Francis Bacon a fost înnobilat de regina Angliei.

1995: Nicolae Dinică, actor român (n. 1934)

1996: Alexandru Jebeleanu, poet român (n. 1923)

1999: Arthur Schwalow, fizician american (n. 1921)

2000: Aleksandr Lebed, general rus, fost comandant al Armatei a 14–a din Transnistria, guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk (n. 1950)

2009: Ekaterina Sergeyevna Maximova, balerina rusa, una dintre vedetele Teatrului Bolshoi timp de peste 30 de ani.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.