Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
28 octombrie

1466: Erasmus din Rotterdam, scriitor, filosof olandez (d. 1536)

Desiderius Erasmus sau Erasmus din Rotterdam, născut Gerhard Gerhards, 27 oct. 1469 – 12 iul. 1536, preot și umanist din Țările de Jos, considerat cel mai mare învățat european al sec. XVI.

„Prințul umaniștilor”, a fost sufletul „Republicii Literelor” care a fost înființată în Europa la începutul secolului al XVI-lea.  “Republica Literelor” desemna încă din Renaștere un spațiu imaterial care transcende entitățile teritoriale și reunește cărturari europeni, ca și cum ar fi membri ai aceleiași republici invizibile, prin intermediul creației literare, corespondență și întâlniri în jurul valorilor împărtășite, toate acestea fiind  posibile datorită unei limbi europene comune, latina. Umaniștii sunt astfel în contact permanent prin scrisori și călătorii.

Erasmus a fost un copil nelegitim și s-a născut în Rotterdam. Tatălui său, Gérard (în olandeză Geert), care fusese caligraf și copist la Roma, i-a fost refuzată căsătoria din cauza condiției sale și a devenit mai târziu preot în Gouda, un oraș în sudul Olandei. Mama lui, Margaretha Rogerius, era fiica unui chirurg din Zevenbergen, un sat olandez. Cu toate acestea, potrivit altor surse, inclusiv o notă a medicului Renier Snooy, Erasmus s-a născut în Gouda. Cu trei ani înainte de nașterea lui Erasmus, tatăl și mama lui mai avuseseră un copil, Peter.

După ce și-a petrecut primii patru ani din viață în Rotterdam, Erasmus s-a stabilit cu familia în Gouda. A studiat în orașul Deventer, din 1475 până în 1484, la cea mai faimoasă școală din Olanda, Școala Sf. Lebuinus, condusă la început de către Johannes Synthen, membru al comunității Fraților vieții comune, apoi de Alexander Hegius von Heek, un prieten al lui Rudolph Agricola, un celebru umanist pe care Erasmus l-a cunoscut în această școală și care i-a făcut o impresie foarte bună. Această instituție renumită a avut o mare influență asupra calităților sale umaniste prin metodele sale de lucru și educație. Cu toate acestea, Erasmus o va descrie în amintirile sale ca pe un așezământ încă „barbar”, cu manuale medievale inadecvate, depășite. Școala din Deventer a fost întreruptă în perioada în care a fost membru al corului Catedralei din Utrecht.

Mama sa a murit în timpul unei epidemii de ciumă, în 1483, iar tatăl său l-a chemat împreună cu fratele său, Peter, la Gouda. La scurt timp, a murit și tatăl său. Erasmus avea 17 ani. Cei doi frați au fost încredințați către trei tutori, printre care și Peter Winckel, directorul școlii din Gouda. Erasmus va avea amintiri foarte neplăcute despre această tutelă. El și fratele său au fost trimiși la o școală din Bois-le-Duc, pe care a descris-o ca fiind complet barbară, destinată să îndrepte tinerii către disciplina monahală. Dar o epidemie de ciumă i-a adus înapoi la Gouda. Tutorii lor au făcut totul pentru a-i convinge să se dedice mănăstirii. Peter a fost primul care a cedat și a intrat la mănăstirea canonicilor regulați (legali) din Sion, lângă Delft.

Ceva mai târziu, Erasmus și-a făcut jurământul la mănăstirea Stein, probabil în 1488. Pe 25 aprilie 1492, a fost hirotonisit preot de către episcopul din Utrecht, David de Burgundia, dar el însuși a spus că rareori oficia Liturghia. Mai târziu, monahismul a fost principala țintă a atacurilor sale atunci când relata despre lucrurile rele ale Bisericii.

În 1493, a reușit să părăsească mănăstirea Stein: datorită reputației sale de genial latinist, i s-a oferit postul de secretar al lui Henri de Bergues, episcop de Cambrai, o figură importantă. A rămas cu el la Bruxelles și a frecventat biblioteca prioratului (mănăstire condusă de un prior, stareț) Groenendael, unde a descoperit opera Sfântului Augustin. În 1494 sau 1495, a obținut permisiunea din partea episcopului pentru a studia la Universitatea din Paris.

A fost recomandat de episcop lui Jean Standonck, foarte austerul director flamand al colegiului din Montaigu, care fusese format de comunitatea Frații vieții comune din Gouda. Ascetismul care domnea în stabiliment l-a îngrozit pe tânăr și nu a rămas acolo mult timp. Parisul era atunci principalul centru al studiilor scolastice, dar se afla și sub influența Renașterii italiene: italieni precum poetul Fauste Andrelin predau acolo literatura. Erasmus devine foarte bun prieten cu Fauste Andrelin. De asemenea, l-a cunoscut pe Robert Gaguin, liderul umanismului parizian, care l-a întâmpinat cu bunătate.

În calitate de student, Erasmus a ales să ducă o viață independentă, fără a se simți legat de naționalitate, legături academice, grupuri religioase – orice ar fi putut să-i împiedice libertatea de gândire și de exprimare literară. Limba latină, care era atunci folosită universal în Europa, i-a permis să se simtă ca acasă peste tot. Și-a desfășurat activitatea în principal la Paris, Leuven (Belgia), Anglia și Basel (Elveția).

Prima sa ședere în Anglia, în 1499, sub imboldul elevului său William Mountjoy, i-a permis să întrețină prietenii de durată cu principalii maeștri ai gândirii englezești în această perioadă turbulentă a domniei lui Henric VIII: John Colet, Thomas Morus, Thomas Linacre și William Grocyn (schimburile de scrisori dintre Erasmus și Thomas Morus, marcate de un mare umor, aveau un ton surprinzător de modern); a stat la Queens College, Cambridge, unde poate chiar a fost student.

Recunoscut mereu drept unul dintre cei mai mari umaniști ai Renașterii, Erasmus de-a lungul vieții a susținut o concepție evanghelică a religiei catolice. El a criticat în repetate rânduri atitudinea clerului și a papilor, al căror comportament i s-a părut a fi în opoziție cu Evangheliile.

Autor a numeroase scrieri, inclusiv dialoguri, și a faimoasei cărți Elogiul nebuniei, Erasmus a călătorit mult în Europa, în special în Anglia și Italia, pentru a-și îmbogăți cunoștințele și a-și dezvolta concepția umanistă despre creștinism. Deși ideile și criticile sale față de Papă erau apropiate de cele ale lui Martin Luther, el nu a vrut niciodată să adopte sau să încurajeze reforma protestantă, nedorind să creeze o schismă în cadrul Bisericii, fidel, prin urmare, idealului său de pace și concordie.

În timp ce se pregătea pentru doctoratul de teologie la Sorbona, din 1495 până în 1499, și-a câștigat existența lucrând ca preceptor (meditator). A compus modele de scrisori pentru studenții săi latiniști și a lucrat la elaborarea unei retorici epistolare, în acord, în primul rând, cu cea a umaniștilor italieni, dar menită să cunoască o dezvoltare extraordinară care a dus în cele din urmă la ridicarea epistolei la rangul de artă a prozei.

Influențat de dezbaterile contemporane dintre susținătorii formalismului medieval și susținătorii neoclasicismului și ca reacție la publicarea corespondenței poetului și cărturarului Angelo Poliziano (1498), Erasmus își propune să ilustreze propria concepție a genului. Manualele sale de epistolografie (arta de a compune scrisori sau epistole), plagiate de multe ori în perioada 1499-1500, fac parte din mișcarea evolutivă a unei sinteze a tradițiilor clasice și medievale pe care De conscribendis epistolis, Despre scrierea scrisorilor (1522) o va realiza ulterior. Atenția acordată genului epistolar, în Ciceronul (1528), un dialog satiric despre imitația plictisitoare a lui Cicero, mărturisește, de asemenea, importanța genului în Renaștere.

Scriitor neobosit de scrisori, Erasmus a scris scrisori către tot ceea ce avea mai de seamă Europa, de la prinți, la mari ecleziaști, cărturari de renume și discipoli novici. Erasmus susținea că își dedică jumătate din zi corespondenței sale. Astăzi există peste 600 de corespondenți în toată Europa. În 1515-1516, locuind în Anderlecht (Belgia), a scris Instituția prințului creștin, lucrare destinată tânărului Carol de Habsburg, născut în Gand, și care avea să devină Carol Quintul.

Din 1516 și până la moartea sa, a publicat mai mult de 12 colecții diferite în care erau reunite propriile sale scrisori și ale corespondenților săi. În total, sunt aproape 1200 de scrisori pe care le prezintă publicului, amestecate și fără a ține seama de cronologie, urmărind să ilustreze prin ele resursele expresive ale genului și pozițiile sale în cadrul Republicii Literelor.

Un mare admirator al lucrării Elegantiarum Laurentii Vallae a umanistului și filologului italian Lorenzo Valla, a compus la rândul său o colecție de expresii și proverbe latine extrase din autori antici, Colecțiile de Adagii (Collectanea Adagiorum), pe care le folosea ca vademecum (memorator) personal, cu 818 adagii de când au fost publicate, pentru prima dată, la Paris, în 1500, de către editorul Jean Philippe. Această mică colecție, va continua să fie publicată sub numele de Collectanea Adagiorum, apoi sub titlul Chiliades Adagiorum, publicată la Veneția în 1508 și care va include până la 4.151 de adagii în ediția din 1536.

Fiecare expresie este comentată în diferite moduri, iar acest exercițiu, care permite lui Erasmus să ilustreze relația dintre literatura latină și cea greacă, este un pretext pentru autor de a-și oferi analizele despre om, religie sau subiecte de actualitate.

Erasmus este, de asemenea, autorul unui manual de savoir-vivre pentru utilizarea copiilor, cunoscut și sub numele de Civilitatea (politețea) infantilă (De civilitate morum puerilium, 1530), destinată prințului Henry de Burgundia. Această lucrare, care a servit ca referință pentru mai multe generații, oferă o bună mărturie a stării moravurilor din Europa secolului al XV-lea.

Întorcându-se la Basel pentru a supraveghea publicarea Ecleziastului, Papa Paul al III-lea i-a oferit posibilitatea de a deveni cardinal, dar Erasmus a refuzat.

Erasmus a fost foarte afectat de execuția pe eșafod a marelui său prieten Thomas Morus, în august 1535. „Prin execuția lui Morus am murit puțin”, i-a scris unui prieten. „Eram doi prieteni într-un singur suflet.” Erasmus a murit în noaptea de 11 spre 12 iulie 1536. A fost înmormântat în catedrala din Basel, astăzi protestantă. Pe 19 ianuarie 1543, cărțile sale au fost arse public la Milano, în același timp cu cele ale lui Martin Luther.

Erasmus își alesese drept deviză expresia „Nulli concedo” („Nu fac concesii nimănui”) sau „cedo nulli”, dar când a fost criticat pentru asta, pentru că părea foarte mândră, a răspuns foarte subtil că nu era expresia lui, ci al lui Terminus, un zeu antic care reprezenta moartea sau sfârșitul vieții și că moartea și nu Erasmus vorbea prin aceste cuvinte.

Erasmus purta ca sigiliu pe inelul său, o bijuterie veche reprezentându-l pe zeul Bacchus, un cadou de la studentul său arhiepiscopul Alexander Stuart, dar crezuse că era zeul Terminus, un pretext fin pentru un motto fără îndoială cu înțeles dublu. Acest „memento mori” este reprezentat în gravuri și apare, printre altele, pe medalia pe care pictorul flamand Quentin Metsys l-a reprezentat pe Erasmus.

Elogiul nebuniei este o ficțiune burlescă și alegorică care, poate, datorează ceva lucrării De triumpho stultitiae (Triumful nebuniei) a umanistului italian Faustino Perisauli din Tredozio (lângă Forlì). Erasmus o face pe zeița Nebuniei să vorbească oferindu-i o critică virulentă asupra diferitelor profesii și categorii sociale, în special teologi, maeștri, călugări și înalți clerici, dar și curteni cărora le dedică o satiră sarcastică. Erasmus a excelat în genul satiric. El este autorul Colocviilor, o satiră picantă a moravurilor timpului care subliniază independența spiritului său. Dar în Elogiul nebuniei, satira se extinde și depășește timpul autorului pentru a ajunge la societatea umană în general. Lucrarea va fi pusă pe Indexul Vaticanului, lista cărților interzise de Sfântul Scaun, Index librorum prohibitorum, în 1557, în timpul Contrareformei.

Cartea începe cu un elogiu savant, o imitație a autorului satiric grec Lucien, a cărui operă Erasmus și Thomas Morus o traduseseră recent în latină, un text de o virtuozitate delirantă. Tonul devine mai sumbru într-o serie de discursuri solemne, când nebunia laudă orbirea și nebunia și când se trece la o examinare satirică a superstițiilor și a practicilor evlavioase din Biserica Catolică, precum și la nebunia pedanților. Erasmus se întorsese, recent, profund dezamăgit de la Roma, unde a refuzat orice avans din partea Curiei. Încetul cu încetul, Nebunia ia vocea lui Erasmus care anunță pedeapsa. Eseul se încheie cu o descriere sinceră și emoționantă a adevăratelor idealuri creștine.

Mai mult…

1017: Heinrich al III-lea, rege roman, duce de Bavaria (d. 1056)

1585: Cornelius Jansen, teolog olandez (d. 1638)

1667: Mariana de Neuburg, regină a Spaniei (d. 1740)

1696: Maurice de Saxa, nobil german, mareșal al Franței (d. 1750)

1706: Louise Marie Madeleine Fontaine, nobilă franceză (d. 1799)

1751: Dmytro Bortnjanskyj, compozitor ucrainean

1767: Maria Sofia de Hessa, regină a Danemarcei și Norvegiei (d. 1852)

1793: Prințesa Caroline a Danemarcei (d. 1881)

1861: Antal Acsay, scriitor, istoric, și critic literar maghiar (d. 1918)

1874: Constantin I. Parhon, medic român (d. 1969)

1893: Prințul Felix de Bourbon-Parma, soțul Charlottei, Mare Ducesă de Luxemburg (d. 1970)

1906: Dimitrie Ioan Mangeron, matematician român (d. 1991)

1909: Francis Bacon, pictor britanic (d. 1992)

1914: Jonas Edward Salk, bacteorolog american

1930: Bernie Ecclestone, pilot britanic de Formula 1

1931: Ilarion Ciobanu, actor român de film (d. 2008)

1944: Anton Schlecker, întreprinzător german

1952: Ionesie Ghiorghioni, politician român

1954: Ioan Hoban, politician român

1955: William Henry „Bill“ Gates, întreprinzător american (Microsoft)

1955: Viorica Zaharia, pictoriță română

1956: Mahmoud Ahmadinejad, al VI-lea președinte iranian

1958: Ion Radu Zilișteanu, om de afaceri român

1963: Eros Ramazzotti, cântăreț pop italian

1967: Sophie, Prințesă Ereditară a Liechtensteinului

1967: Julia Roberts, actriță americană

1974: Nelly Ciobanu, cântăreață din Republica Moldova

1974: David Foenkinos, romancier francez

1974: Joaquin Phoenix, actor american

1979: Aki Hakala, baterist finlandez (The Rasmus)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.