Aniversari

29 septembrie

1547: Miguel de Cervantes, scriitor spaniol (d. 1616)

Cervantes este creatorul personajului Don Quijote și cea mai importantă și renumită personalitate din literatura spaniolă, iar romanul său a fost tradus în peste 60 de limbi.

Miguel de Cervantes, pe numele complet Miguel de Cervantes Saavedra, 29 sept. 1547 – 23 apr. 1616, romancier, dramaturg și poet, provenea dintr-o familie modestă. Era al patrulea din cei șapte copii ai unei familii provenite din mica nobilime, dar care decăzuse la statutul de oameni de rând. Tatăl său era bărbier-chirurg, trata fracturi, efectua flebotomii și rezolva mici probleme medicale.

Familia s-a mutat din oraș și se știu puține lucruri despre primii ani de învățătură ai lui Cervantes. Spre deosebire de majoritatea scriitorilor spanioli ai timpului, chiar și aceia de origine umilă, se pare că Cervantes nu ar fi studiat la Universitate. Se știe cu siguranță că, la un moment dat, a devenit un cititor pasionat.

În 1569, la 22 de ani, Cervantes a plecat în Italia. Pentru un timp, a fost șambelan în casa cardinalului Giulio Acquaviva din Roma, având gijă de camera acestuia. În 1570, s-a înrolat ca soldat într-un regiment de infanterie spaniol din Napoli, pe atunci sub conducerea coroanei spaniole. A rămas acolo aproape un an până când a fost trimis în luptă. Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului Selim II, au ocupat Ciprul în 1570.

La mijlocul lunii septembrie 1571, Cervantes s-a îmbarcat la bordul navei Marquesa din flota aflată sub comanda lui Don Juan de Austria care a atacat inamicul pe 7 octombrie în golful Lepanto, lângă Corint. Bătălia s-a încheiat cu înfrângerea zdrobitoare a turcilor și eliberarea Mediteranei de sub controlul acestora. Cervantes a fost împușcat de două ori în piept, iar un al treilea glonț i-a lovit brațul stâng, pe care nu l-a mai putut folosi tot restul vieții.

În septembrie 1575 s-a îmbarcat pe o corabie ce pleca spre Spania, având scrisori de recomandare pentru rege din partea ducelui de Sessa și a lui Don Juan însuși pentru promovarea la gradul de căpitan.

În această călătorie, nava a fost atacată de corsarii berberi, iar Cervantes și fratele său, Rodrigo, au fost vânduți ca sclavi în Alger, centrul comerțului cu sclavi creștini din lumea musulmană. Scrisorile de recomandare pe care le avea la el l-au făcut mai important în ochii răpitorilor săi, dar a dus și la creșterea prețului de răscumpărare, prelungindu-i captivitatea și probabil, evitarea pedepsei cu moartea, mutilarea sau tortura după cele patru tentative de evadare zădărnicite.

În cele din urmă, în septembrie 1580, la trei ani după ce Rodrigo și-a câștigat libertatea, familia lui Miguel, cu ajutorul și intervenția călugărilor trinitari, a strâns 500 de scuzi de aur necesari pentru eliberarea sa.

Întors în Spania, Cervantes și-a petrecut aproape tot restul vieții într-un mod total diferit de anii plini de acțiune și curaj. Era mai mereu în criză de bani și trebuia să se mulțumească cu slujbe plictisitoare și solicoitante. Abia peste 25 de ani avea să cunoască succesul cu romanul Don Quijote. A solicitat, fără succes, mai multe posturi administrative în imperiul american al Spaniei. În 1581, a obținut doar o funcție de scurtă durată, ca mesager regal la Oran, în Algeria.

În 1584, s-a căsătorit cu Catalina de Salazar y Palacios, mai tânără cu 18 ani decât el. Se pare că aceasta nu a fost o sursă de inspirație sau model pentru personajele din poezia pe care o scria în acea perioadă sau pentru primul său roman publicat, Galateea: O romanță pastorală, 1585, în noul gen la modă, romanul pastoral.

Cervantes a încercat să scrie și teatru în această perioadă, începutul Secolului de Aur al teatrului spaniol. Pe una dintre piese, Confuzia, a descris-o ulterior drept cea mai bună piesă pe care a scris-o vreodată. După mulți ani, a susținut că a scris 20 sau 30 de piese în această perioadă care au fost bine primite cde public. Cu toate acestea, numai două au supraviețuit: tragedia istorică Asediul Numanciei, anii 1580 și Sclavii din Alger, anii 1580.

În anii următori, a publicat colecția Opt piese și opt noi interludii, 1615, în care se pare că au fost refăcute variantele originale ale unora dintre piesele pe care susținuse că le-a scris.

Teatrele permanente abia se înființau în marile orașe din Spania, iar publicul era din ce în ce mai avid de distracții. Lope de Vega părea să se conformeze acestor cerințe ale publicului, prin piesele sale, astfel că piesele lui Cervantes, păreau, prin comparație, demodate sau nepotrivite.

Până în 1587, lui Cervantes îi devenise clar faptul că nu va putea trăi din scris și trebuia să încerce altceva. A devenit comisar de aprovizionare pentru marea Armada, Invincibila Armada, rechiziționând grău și ulei din sate. Fiind responsabil și cu finanțele, complicate și cpmplexe, nereușind să țină registrele contabile, a avut probleme cu superiorii, neînțelegeri cu autoritățile municipale și cu biserica, aceasta din urmă excomunicându-l de mai multe ori.

După înfrângerea dezastruoasă a Armadei în 1588, a plecat în Sevilla, capitala comercială a Spaniei, iar în 1590 a solicitat un post la Consiliul Indiilor, dar a fost refuzat din cauza problemelor avute la slujba anterioară.

În 1594, a plecat la Madrid și a găsit un post în Andaluzia pentru a strânge împozoitele restante. Era însă o slujbă plină de greutăți financiare și dispute, la fel ca și precedenta.

Cervantes nu avea temperamentul unui om de afaceri și a renunțat singur la acest post. Câștigând cu un an înainte premiul întâi (trei linguri de argint) la un concurs de poezie din Zaragoza, Cervantes s-a întors la Sevilla și, sub imboldul acelui premiu, a început serios să scrie povestiri.

Toate aventurile sale i-au alimentat imaginația debordantă de mai târziu, determinându-l să creeze celebrul Don Quijote de la Mancha, publicat în 1605, prima parte și, în 1615, partea a doua. Don Quijote este considerat astăzi unul dintre cele mai importante romane din literatura universală și primul roman modern.

Ingeniosul hidalgo Don Quijote de la Mancha s-a bucurat de un mare succes din partea publicului, fiind o capodoperă a literaturii spaniole și a literaturii universale.

Deși fusese concepută ca o satiră la adresa popularelor povestiri cavalerești, povestea micului nobil Alonso Quixano (Don Quijote) din La Mancha care, influențat de lecturile sale, ajunge să se creadă un cavaler în căutare de aventuri, devine o frescă a societății spaniole și o reflecție asupra comportamentului uman.

Don Quijote, deși considerat de ceilalți nebun, se dovedește a fi mai aproape de adevăr, datorită nobleții gândirii și a acțiunilor sale, decât persoanele considerate „normale”.

Personajul Don Quijote este un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani, dar dornic de aventură și în căutarea dreptății și a adevărului. Cititor pasionat de romane cavalerești, ajunge să fie obsedat de acestea și, convins că este un ilustru cavaler rătăcitor, decide să călătorească în Spania pentru a-i proteja pe cei slabi și pentru a-i apăra pe cei oprimați.

Don Quijote pornește la drum călare pe mârțoaga sa, Rocinante, înarmat cu arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le citea, Amadis de Gaula, el își alege o domniță căreia să-i dedice victoriile din bătălii: Dulcineea del Toboso, o țărancă dintr-un ținut vecin, pe numele adevărat Aldonza Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă.

Însoțit de un țăran pe nume Sancho Panza, pe care îl va numi “scutierul” său, promițîndu-i că la capătul călătoriilor îl va face guvernatorul unei insule, pleacă să înfrunte lumea. Dar iluziile sale idealiste îi ascund adevărul, în ciuda avertismentelor neîncetate ale tovarășului său. Se luptă cu morile de vânt, luându-le drept uriași, și își imaginează că în trăsura pe care o însoțesc câțiva călugări benedictini se află o prințesă răpită.

Ulterior, Don Quijote se confruntă din ce în ce mai mult cu realitatea și ajunge să renunțe la ambițiile sale cavalerești. A doua parte a operei lui Cervantes va fi publicată în 1615 și personajul va traversa secolele prin diverse reinterpretări.

Ilustrare perfectă a unei Spanii dominate pe atunci de obscurantism, opera lui Cervantes ia în derâdere gustul locuitorilor pentru povestea cavalerească și eroism. Un adevărat roman parodic, autorul critică de fapt moravurile medievale și structurile sociale ale unei societăți spaniole rigide, înapoiate și absurde.

Stilul, umorul și structura narativă originală îl deosebesc de romanele cavalerești. Cartea este considerată primul roman din istorie. Devenit un clasic al literaturii universale, Cervantes va duce gloria regatului în întreaga lume, iar spaniola va fi desemnată „limba lui Cervantes”.

După publicarea sa, succesul nu a întârziat să apară și câțiva ani mai târziu, Cervantès a publicat Povestiri exemplare, 1613. În ultimul său an, a început să scrie Muncile lui Persiles and Sigismunda, o lucrare postumă publicată în 1617.

Cervantes a experimentat foarte mult. A abordat toate genurile literare majore, nu numai pe cel epic. A fost un nuvelist remarcabil. Câteva dintre nuvele sale din colecția Povestiri exemplare, 1613, au ajuns la un nivel apropiat de Don Quijote, dar la scară miniaturală.

106 î.Hr.: Pompei cel Mare, consul al Romei (d. 48 î.Hr.)

1276: Christopher al II-lea al Danemarcei (d. 1332)

1328: Joan de Kent, Prințesă de Wales (d. 1385)

1571: Caravaggio, artist italian (d. 1610)

1703: François Boucher, pictor francez (d. 1770)

1743: Antonio Cagnoli, astronom italian

1758: Horatio Nelson, amiral britanic (d. 1805)

1765: Karl Ludwig Harding, astronom german

1766: Charlotte a Marii Britanii, fiica cea mare a regelui George al III-lea al Regatului Unit (d. 1828)

1810: Elizabeth Gaskell, scriitoare germană

1843: Mihail Skobelev, general rus (d. 1882)

1853: Prințesa Thyra a Danemarcei, prințesă moștenitoare de Hanovra (d. 1933)

1864: Miguel de Unamuno, filosof și scriitor spaniol (d. 1936)

Miguel de Unamuno, pe numele complet Miguel De Unamuno Y Jugo, 29 sept. 1864 – 31 dec. 1936, născut în Bilbao, Spania, educator, filozof și autor ale cărui eseuri au avut o influență considerabilă la începutul secolului al XX-lea în Spania.

Unamuno provenea dintr-o familie bască. După ce a urmat cursurile Institutului Vizcaian din Bilbao, a intrat la Universitatea din Madrid în 1880 și în patru ani a obținut un doctorat în filozofie și litere. Șase ani mai tarziu a devenit profesor de limba și literatura greacă la Universitatea din Salamanca.

În 1901, Unamuno a devenit rector al universității, dar a fost eliberat de atribuții în 1914, după ce a susținut public cauza Aliaților în Primul Război Mondial. Opoziția sa din 1924 față de conducerea generalului Miguel Primo de Rivera în Spania a dus la exilul său forțat în Insulele Canare, din care a evadat în Franța. Când dictatura lui Primo de Rivera a căzut, Unamuno s-a întors la Universitatea din Salamanca și a fost reales rector al universității în 1931, dar în octombrie 1936 i-a denunțat pe falangiștii generalului Francisco Franco, a fost înlăturat din nou din funcția de rector și a fost plasat în arest la domiciliu. A murit în urma unui atac de cord două luni mai târziu.

Unamuno a fost un existențialist timpuriu care s-a preocupat în mare măsură de tensiunea dintre intelect și emoție, credință și rațiune. În centrul perspectivei asupra vieții se afla dorul său personal și pasional de nemurire. Potrivit lui Unamuno, dorința omului de a trăi după moarte este negata în mod constant de rațiunea sa și poate fi satisfăcută doar prin credință, iar tensiunea rezultată are ca rezultat o agonie neîncetată.

Deși a scris și poezie și piese de teatru, Unamuno a fost cel mai influent ca eseist și romancier. Dacă eseurile sale viguroase și iconoclaste au vreo temă comună, aceasta este aceea a necesității de a-și păstra integritatea personală în fața conformității sociale, fanatismului și ipocriziei.

Prima sa lucrare publicată au fost eseurile culese în În jurul tradiționalismului (En torno al casticismo, 1895), în care a examinat critic poziția izolată și anacronică a Spaniei în vestul Europei la acea vreme. Viața lui Don Quijote și Sancho  (Vida de Don Quijote y Sancho, 1905) este o analiză detaliată a personajelor literare ale lui Miguel de Cervantes.

Filosofia matură a lui Unamuno și-a găsit cea mai deplină expresie în Del sentimiento trágico de la vida en los hombres y en los pueblos (Simțul tragic al vieții în oameni și popoare, 1913), în care a subliniat rolul vital pe care anxietatea spirituală îl joacă în determinarea omului să trăiască. cea mai plină viață posibilă. Aceasta și alte teme au fost explorate în La agonía del cristianismo (Agonia creștinismului, 1925).

Romanele lui Unamuno sunt descrieri intens psihologice ale unor personaje în agonie care ilustrează și exprimă propriile sale idei filosofice.

Cel mai faimos roman al său este Abel Sánchez: una historia de pasión (Abel Sánchez: o poveste despre pasiune, 1917), o recreare modernă a poveștii biblice a lui Cain și Abel, care se concentrează pe impulsurile dureros de conflictuale ale personajului care îl reprezintă pe Cain.

Printre alte romane ale sale se numără Amor y pedagogía („Dragoste și pedagogie”, 1902), care descrie încercarea unui tată de a-și crește fiul în mod științific, soldată cu un eșec și ruina fiului; Niebla (Ceață, 1914) și San Manuel Bueno, mártir (1933; „Sfântul Manuel cel Bun, Martir”), povestea unui preot necredincios.

El Cristo de Velázquez (Hristos al lui Velázquez, 1920), de Unamuno, un studiu în formă poetică a marelui pictor spaniol, este considerat un exemplu superb de versuri spaniole moderne.

Mai mult…

1867: Walther Rathenau, om politic german

1901: Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiul Nobel (d.1954)

1901: Lanza del Vasto, filosof, poet, activist italian (d. 1981)

1901: Lev Vasilievici Șubnikov, fizician rus (d. 1937)

1904: Greer Garson, actor britanic

1910: Arsenie Boca ieromonah, teolog și artist român (d. 1989)

1912: Michelangelo Antonioni, regizor italian (d. 2007)

1913: Stanley Kramer, regizor de film american

1916: Trevor Howard, actror de teatru și film englez

1920: Peter D. Mitchell, chimist britanic, laureat Nobel

1931: Anita Ekberg, actriță suedeză

1931: James Watson Cronin, fizician american

1935: Mylène Demongeot, actriță franceză

1935: Jerry Lee Lewis, muzician american

1935: Ingrid Noll, scriitoare germană

1936: Silvio Berlusconi, politician italian, al 50-lea primi-ministru al Italiei

1943: Lech Wałęsa, om politic polonez, al 2-lea președinte al Poloniei, laureat al Premiului Nobel

1948: Theo Jörgensmann, clarinetist de jazz german

1949: Gheorghe Funar, politician român

1949: Horia Stoicanu, compozitor, textier, solist vocal și chitarist român român (d. 2020)

1951: Michelle Bachelet, președinte a statului Chile

1956: Sebastian Coe, atlet și politician britanic

1961: Julia Gillard, politiciană australiană

1967: Brett Anderson, textier englez

1968: Traian Constantin Igaș, politician român

1970: Emily Lloyd, actriță britanică

1980: Zachary Levi, actor american

1990: Doug Brochu, actor american