1830: Proclamarea independentei Greciei
În urma unor lupte sângeroase pentru independenţă (1821-1829), Grecia îşi recapătă suveranitatea. Sultanul turc, Mahmud al III-lea, a semnat Tratatul de la Londra care recunoaşte independenţa ţării şi definirea graniţelor sale. Este sfârşitul a patru secole de dominatie otomana. Noua Grecie este compusa din Peloponez, regiunea Atenei şi insulele Ciclade.
Consecințele revoluției elene au avut un caracter discutabil, cel puțin pe termen scurt. A fost înființat un stat independent grec, dar Franța, Anglia și Rusia și-au arogat un rol major în viața politică a țării. Europa i-a impus o monarhie prin numirea Prinţului Otho de Bavaria drept noul rege al Greciei, iar armata a fost formată în mare parte din mercenari.
Țara a fost devastată timp de zece ani de lupte interne, care au produs valuri succesive de refugiați. Proprietățile turcilor au fost părăsite, ceea ce a necesitat o serie de reforme agricole pe durata a mai multor zeci de ani.
Noul stat grec fondat avea să lupte pentru alipirea celorlalte teritorii locuite de eleni și, în următoarea sută de ani, alte teritorii aveau să devină parte a Regatului Greciei: Macedonia, Creta, Epirul, Insulele Egeene și altele.
1395: Prima mențiune documentară a Cetății Neamț
1451: După moartea sultanului Murad al II-lea, fiul său, Mehmed al II-lea îi succede
1488: Bartolomeo Dias, navigator și explorator portughez, descopera capul sudic al Africii.
Primind comanda unei expeditii care trebuia sa exploreze limita sudica a Africii, a ajuns in cel mai indepartat punct sudic atins pana atunci, devenind primul european care a inconjurat Capul Bunei Sperante(1488). Calatoria sa a deschis calea maritima spre Asia prin Oceanele Atlantic si Indian.
Prin căutarea căii maritime din Europa spre Asia în timpul domniei lui Henric Navigatorul, expedițiile portugheze explorează, la începutul secolului al XV-lea, coastele Africii de vest, fiind Perioada Marilor descoperiri. Astfel, Diaz primește o însărcinare secretă a regelui portughez Ioan al II-lea ca să continue cercetarea lui Diogo Cão de a găsi punctul sudic al continentului african și pe cât posibil drumul spre India. Exploratorul pornește pe mare împreună cu fratele său Diogo Dias și cu congolezi ca traducători, probabil la sfârșitul lui august în anul 1487 cu o flotă alcătuită din trei corăbii (caravele).
Pe 3 februarie 1488, navigatorul portughez ajunge pe coasta Africii de Sud pana la “Rio Great Fish”. La intoarcere, a facut o escala la Capul Bunei Speranţe din Africa de Sud, înainte de a reveni la Lisabona cu dovada ca se poate ocoli continentul african prin sud pentru a procura condimente indiene şi asiatice…
1815: A fost fondată prima fabrică pentru producția de brânză, în vederea comercializării (Elveția)
1876: A fost semnat tratatul de pace care a pus capăt războiului dintre Argentina și Paraguay
1908: Se constituie Partidul Conservator Democrat, sub conducerea lui Take Ionescu (3/16)
1917: SUA au întrerupt relațiile diplomatice cu Germania
1947: Miron Radu Paraschivescu publică în ziarul “Scânteia” (al PCR) atacuri violente contra lui Tudor Arghezi, acuzat de atitudini politice reacționare
1957: Poetul Ștefan Augustin Doinaș a fost arestat și condamnat de regimul comunist la un an închisoare sub acuzația de „omisiune de denunț”; a fost eliberat la 5 februarie 1958
1962: SUA instituie blocada economică asupra Cubei
1966: Stația rusească automată “Luna 9“, lansată la 31 ianuarie 1966, a realizat prima aselenizare și a transmis imagini ale suprafeței lunare
1972: Primele Jocuri Olimpice de Iarnă care s-au ținu în Asia s-au deschis la Sapporo, Japonia
1983 – Papa Ioan Paul al II-lea a prezentat noul drept canonic
1994: Este lansată naveta spațială “Discovery“, pentru o misiune de opt zile. La bord s–a aflat cosmonautul Serghei Krikaliov, alături de alți 5 astronauți americani. A fost prima misiune comună americano–rusă din 1975, când a avut loc istorica întâlnire în cosmos dintre stația americană “Apollo” și cea sovietică “Soiuz”