Aniversari 3 februarie
1909: Simone Weil, filosof, umanist, scriitoare franceza si activist politic in Rezistenta Franceza in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, sora mai mica a savantului matematician André Weil. Desi nu a aderat niciodata in mod explicit la crestinism, este recunoscuta si se considera drept adepta a misticii crestine. Lucrarile sale, publicate postum, au avut o influentă deosebita asupra gandirii sociale franceze si engleze. (d. 24 aug. 1943)
Simone Weil, s-a nascut intr-o familie alsaciana, de origine evreiasca, stabilita la Paris in urma cu mai multe generatii. Tatal sau era chirug militar, mobilizat in Serviciul de Sanatate in timpul Primului Razboi Mondial.
Precoce intelectual, Weil a manifestat constiinta sociala inca de la o varsta fragedă. La cinci ani, refuza sa consume zahar, deoarece soldații francezi de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial, duceau lipsa de asa ceva, iar la sase ani, il cita pe poetul dramatic francez Jean Racine (1639-1699).
Simone a urmat cursurile liceului de fete din Laval. Intre 1924-1925, a participat la cursurile filosofului René Le Senne la liceul Victor-Duruy din Paris si obtine, in iunie 1925, bacalaureatul in filosofie, la 16 ani.
In octombrie 1925, se inscrie la clasele pregatitoare literare ale liceului Henri-IV, unde va studia timp de trei ani. Aici, il are ca profesor de filosofie pe filosoful Alain Emile Chartier, care va deveni mentorul sau. O intalneste pe Simone de Beauvoir, cu un an mai mare, in 1926, in incinta Sorbonei, insotita de un “grup de foști studenți ai lui Alain”, avand in buzunarul vestei un număr din Libres propos si L’Humanité, semn al unei oarecare reputatii pe care o avea deja: “Ea ma intriga, datorita reputației inteligentei si tinutei sale bizare… o mare foamete tocmai devasta China și mi s-a povestit că la auzul veștii, ea a plans: aceste lacrimi mi-au provocat un respect mai mare chiar decat aptitudinile ei filosofice.”
S-a inscris la Școala Normală Superioară (Ecolé Normale Superieure), in 1928, fiind remarcată, alături de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A obtinut licenta in filosofie in 1931, dupa care a început o carieră didactică în diferite școli de provincie.
Dupa incheierea studiilor, Weil a devenit profesor. In plus fata de studiile in filosofie, filologie clasica si stiinta, Weil a continuat sa se implice in noi proiecte legate de invatatura dupa cum o cereau necesitatile. A predat filosofie in mai multe scoli de fete, intre 1931-1938 si de multe ori a fost implicata in conflicte cu consiliile scolare ca urmare a activismului ei social, ceea ce a condus la pichetari, refuzand sa mai manance si scriind pentru reviste de stanga. De-a lungul anilor 1930, Simone a predat cu intermitente, luand mai multe pauze din cauza sanatatii precare si pentru a se dedica activismului politic, implicandu-se in miscarea sindicala, ceea ce i-a atras supranumele de “fecioara rosie” .
Pentru a studia efectele psihologice ale muncii grele din industrie si a putea intelege mai bine clasa muncitoare, s-a angajat, intre 1934-1935, intr-o fabrica auto, la Uzinele Renault, unde a observat efectul de izolare spirituala provocat de masini asupra colegilor ei muncitori. A participat la grevele muncitorești din 1933.
In 1936, s-a alaturat unei unitati de anarhisti, cunoscuti sub numele de Coloana lui Durutti, aproape de Zaragoza, Spania, pentru formarea trupelor operationale in Războiul Civil din Spania, dar dupa un accident in care a fost grav afectata, oparindu-se cu ulei incins, a plecat in Portugalia pentru a se recupera. La scurt timp dupa aceasta, Weil a avut prima din mai multe experiențe mistice si ulterior a revenit la preocuparile sale sociale ca “substitut al divinitatii”.
Parcurgand o cale care era neobisnuita printre intelectualii cu orientari de stanga ai secolului XX, pe masura ce se maturiza, a devenit mai evlavioasa si inclinata spre misticism. Ceea ce a rămas ca o constantă a sufletului ei a fost apropierea față de cei nefericiți și marginalizați. “Ori de câte ori mă gândesc la crucificarea lui Hristos, săvâșesc păcatul invidiei“, avea să scrie mai târziu în caietele sale filosofice.
Desi nascuta din parinti evrei, Weil a adoptat in cele din urma teologia mistica apropiata de catolicismul roman. O idealista a moralei dedicata unei viziuni de justitie sociala, Weil, in scrierile sale, a explorat propria viata religioasa, analizand totodata relatia individului cu statul si Dumnezeu, deficientele spirituale ale societății industriale moderne, precum si ororile totalitarismului.
Dupa ocupatia germana a Parisului, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Weil s-a mutat in sudul Frantei, unde a lucrat ca muncitoare la o ferma. A fugit impreuna cu parintii in Statele Unite, in 1942, dar apoi a mers la Londra pentru a sluji Rezistenta Franceza. Pentru a se identifica cu compatriotii sai francezi, aflati sub ocupatie germana, Weil a refuzat sa manance mai mult decat ratia oficiala din Franta ocupata. Malnutritia si surmenajul au dus la o prabusire fizica, si in timpul spitalizarii ei, a fost diagnosticata ca avand tuberculoza. A murit prematur, la 34 de ani, dupa cateva luni petrecute in sanatoriul Ashford, Marea Britanie. Moartea sa a marcat mult intelectualitatea timpului său (Andre Gide, Albert Camus, la noi Nicolae Steinhardt).
Cu toate ca Weil a scris o serie de lucrari de-a lungul vietii sale, cele mai multe dintre scrierile ei nu au atras prea mult atentia decat după moartea sa. In anii 1950 si 1960, lucrarile sale au devenit faimoase in Europa continentala si in intreaga lume vorbitoare de limba engleza. Gandirea sa a continuat sa fie obiectul unor burse extinse intr-o gama larga de domenii. Un metastudiu al Universitatii din Calgary a constatat ca intre 1995 si 2012, peste 2500 de lucrari academice noi au fost publicate despre ea. Albert Camus o descria drept “singurul spirit mare al timpurilor noastre”, afirmand faptul că o nouă Europă postbelică va trebui să țină cont de exigențele gândirii sale.
1772: Pierre Claude Pajol, general francez (d. 1844)
1775: Louis-François Lejeune, pictor, gravor şi militar francez din perioada Primului Imperiu.
Ramane cel mai bine cunoscut pentru picturile sale cu scene de luptă pline de vigoare, ce combina adevărul istoric şi compoziţia artistica, realizate cu ajutorul schiţelor facute la fata locului, pe campul de lupta.
A realizat un mare numar de tablouri istorice foarte apreciate. Dintre acestea se distinge, in mod deosebit, tabloul Bătălia de la Guirando, care a apărut în 1819 şi a avut un mare succes şi tabloul Bătălia de la Moscova, capodopera autorului.
1790: Gideon Algernon Mantell, medic, geolog şi paleontolog britanic.
A descoperit prima fosila identificata ca provenind de la un dinozaur Iguanodon.
Incercările sale de a reconstrui structura şi viaţa unui Iguanodon au început cu studiul stiintific al dinozaurilor: în 1822, a fost responsabil pentru descoperirea (şi eventual identificarea) dintilor primei fosile şi mai târziu a unei mari parti din scheletul dinozaurului Iguanodon.
1809: Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor, dirijor și pianist german de origine evreiască, autorul celebrei piese “Marsul nuptial” (d. 1847)
A activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră. După o lungă perioadă de relativă denigrare, originalitatea sa creativă a fost reevaluată și, în sfârșit, recunoscută.
Pe când era adolescent, lucrările lui Felix erau interpretate acasă, cu o orchestră privată, pentru asociații bogaților săi părinți, ce făceau parte din intelectualitatea Berlinului. Primele 12 simfonii ale lui Felix au fost scrise la vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Mai bine de un secol, aceste lucrări au fost ignorate, dar acum s-au făcut înregistrări ale acestora și sunt prezentate în concerte. La vârsta de 15 ani, a scris prima sa simfonie recunoscută, pentru orchestră simfonică mare, opus 11 în do minor 1824.
La vârsta de 16 ani, a scris “Octetul pentru coarde” în Mi bemol major, prima lucrare în care și-a dovedit pe deplin genialitatea, lucrare care împreună cu Uvertura “Visul unei nopți de vară”, scrisă cu un an mai târziu, la 17 ani, sunt cele mai bine cunoscute lucrări din tinerețe. În 1842, a compus Muzica de scenă la piesa „Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, în care este inclus celebrul “Marș nupțial” care devine o piesă populară pentru celebrarea casatoriilor după ce, în 1858, a fost cântat în ziua căsătoriei Prințesei “Vicky” (fiica reginei Victoria) cu Prințul Friedrich al Prusiei.
Marș nupțial
Trei ani mai tarziu, va dirija o opera majora, “Matthäus-Passion” de Johann Sebastian Bach, contribuind la redescoperirea acestui compozitor exceptional.
1859: Hugo Junkers, celebru constructor german de avioane (d. 1935)
1874: Gertrude Stein, scriitoare americană (d. 1946)
Gertrude Stein, 3 febr. 1874 – 27 iul. 1946, scriitoare americană avangardistă, excentrică și geniu autoproclamat a cărui casă din Paris a fost un salon pentru artiști și scriitori de frunte din perioada dintre cele două Războaie Mondiale.
Stein s-a născut în Allegheny City [acum în Pittsburgh], Pennsylvania, SUA, și-a petrecut copilăria la Viena și în Passy, Franța, și adolescența în Oakland, California. A intrat în Societatea pentru Instruirea Universitară a Femeilor (redenumită Colegiul Radcliffe în 1894), unde a studiat psihologia cu filosoful William James și a obținut diploma în 1898. A studiat la Facultatea de Medicină Johns Hopkins din 1897 până în 1902 și apoi, împreună cu fratele ei mai mare Leo, s-a mutat mai întâi la Londra și apoi la Paris, unde a putut să se întrețină prin mijloace private. A locuit cu Leo, care a devenit un critic de artă desăvârșit, până în 1909; după aceea a locuit cu tovarășa ei de-a lungul vieții, Alice B. Toklas (1877-1967).
Gertrude Stein (stânga) și Alice B. Toklas, 1934.
Stein și fratele ei au fost printre primii colecționari de lucrări ale cubiștilor și ale altor pictori experimentali ai perioadei, precum Pablo Picasso (care i-a pictat portretul), Henri Matisse și Georges Braque, dintre care mulți i-au devenit prieteni. La salonul ei s-a întâlnit cu scriitori americani expatriați pe care i-a numit „Generația Pierdută”, inclusiv Sherwood Anderson și Ernest Hemingway, și alți vizitatori atrași de reputația ei literară. Judecățile ei literare și artistice erau venerate, iar observațiile ei întâmplătoare puteau face sau distruge reputația.
Gertrude Stein la Paris cu finul ei, fiul lui Ernest Hemingway, John, cunoscut sub numele de „Bumby”, c. 1924.
În propria sa lucrare, Stein a încercat să facă o paralelă între teoriile cubismului, în special în concentrarea sa asupra iluminării momentului prezent (pentru care s-a bazat deseori pe timpul prezent perfect) și în utilizarea repetărilor ușor variate și a simplificării și fragmentării extreme. Cea mai bună explicație a teoriei sale despre teoria scrisului se găsește în eseul Composition as Explanation (Compoziție ca explicație), care se bazează pe prelegeri pe care le-a susținut la Universitățile din Oxford și Cambridge și care au fost publicate într-o carte în 1926. Printre lucrările sale care au fost influențate cel mai mult de Cubism este Tender Buttons (1914, Flori gingașe), care duce fragmentarea și abstractizarea la extrem.
Prima ei carte publicată, Three Lives (1909, Trei vieți), poveștile a trei femei din clasa muncitoare, a fost denumită drept o capodoperă minoră. The Making of Americans (Formarea americanilor), o lungă compoziție scrisă între 1906–11, dar care nu a fost publicată până în 1925, a fost prea complicată și obscură pentru cititorii obișnuiți, pentru care a rămas în esență autoarea unor rânduri precum „Trandafirul este un trandafir este un trandafir este un trandafir. ”
Singura sa carte care a ajuns la un public larg a fost Autobiografia lui Alice B. Toklas (1933), de fapt propria autobiografia a lui Stein. Spectacolul său în Statele Unite a lucrării Four Saints in Three Acts (1934, Patru sfinți în trei acte), pe care compozitorul Virgil Thomson o transformat-o într-o operă, a condus la un turneu triunfal de prelegeri americane între 1934–35. Thomson a scris, de asemenea, muzica pentru a doua sa operă, The Mother of Us All (Mama noastră, a tuturor, publicată în 1947), bazată pe viața feministei Susan B. Anthony. Una dintre primele nuvele ale lui Stein, „Q.E.D.”, a fost publicată pentru prima dată în Things as They Are (1950, Lucrurile așa cum sunt).
Gertrude Stein, fotografiată de Carl Van Vechten, 1934.
Excentrica Stein nu a fost modest în auto-estimarea sa: „Einstein a fost mintea filosofică creativă a secolului și eu am fost mintea literară creativă a secolului”.
A devenit o legendă la Paris, mai ales după ce a supraviețuit ocupației germane a Franței și s-a împrietenit cu mulți tineri militari americani care au vizitat-o. Stein a scris despre acești soldați în Brewsie și Willie (1946).
1887: George Trakl, poet austriac, reprezentant al curentului expresionist timpuriu (d. 1914)
1890: Paul Scherrer, fizician elvețian (d. 1969)
1892: Gheorghe I. Brătianu, politician român (d. 1953)
1894: Norman Percevel Rockwell, desenator, ilustrator și pictor american (d. 1978)
1898: Alvar Aalto, arhitect finlandez (d. 11 mai 1976)
1901: Ramon J. Sender, scriitor spaniol (d. 16 ianuarie 1982)
1909: André Cayatte, regizor francez. În 1952, primește “Premiul special al Juriului”, la Cannes, pentru filmul “Toți suntem asasini”.
1914: Florin Dimitriu, compozitor și violonist român
1925: Ștefan Mihăilescu–Brăila, actor român de teatru și film (d. 1996)
1941: Ștefan Iordache, actor român de teatru și film (d. 2008)
1950: Alvaro Vitali, actor italian
1951: Blaise Compaoré, șeful statului Burkina Faso
1951: Eugenia Maci, actriță română de teatru și film