Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
3 mai

3 mai – Ziua Mondială a Libertăţii Presei – World Press Freedom Day

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a proclamat ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertății Presei sau, pur și simplu, Ziua Mondială a Presei, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la importanța libertății presei și a reaminti guvernelor de obligația lor de a respecta și susține dreptul la libertatea de exprimare consacrat în Articolul 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și care marchează aniversarea Declarației de la Windhoek, o declarație a principiilor libertății presei puse în aplicare de jurnaliștii de presă africani în 1991.

În fiecare an, Indicele Mondial al Libertății Presei (Press Freedom Index) este publicat de Reporteri fără frontiere, organizație internațională non-profit, non-governamentală, care are ca obiectiv apărarea libertății presei (fondată în 1985 de Robert Ménard).

Începând din anul 2002, indicele libertății presei este stabilit pe baza evaluării proprii a organizației, conform înregistrărilor țărilor în materie de libertate a presei din anul precedent. Acesta intenționează să reflecte gradul de libertate pe care jurnaliștii, organizațiile de știri și internauții îl au în fiecare țară și eforturile depuse de autorități pentru a respecta această libertate.

În această zi, este decernat și Premiul Mondial pentru Libertatea Presei.

105: Inventarea hârtiei de către un chinez, Cai Lun

Desi inventarea hartiei ii este atribuita lui Cai Lun, arheologia contrazice această tradiţie. Fragmente de hârtie din fibre vegetale, cu mult inainte de epoca lui Cai Lun, au fost găsite într-o serie de sit-uri arheologice din China, cele mai vechi datând din secolul al II –lea i.e.n. sau începutul secolului I i.e.n.

Având în vedere numărul foarte redus de documente vechi din hartie pastrate pana astazi, nu se poate spune dacă Cai Lun a avut un rol determinant din punct de vedere tehnic sau din punct de vedere al producţiei de masă si ca in timpul său administraţia imperiala a inceput brusc sa foloseasca hârtia in mod curent.

Puterea imperiala chineza a participat la perpetuarea legendei despre Cai Lun (printr-o biografie oficială), facand din acesta un fel de divinitate a fabricantilor de hartie. In cinstea lui, a fost construit un templu în Chengdu, în timpul dinastiei Song (960-1279). In randul populatiei chineze actuale, Cai Lun personifică rolul Chinei în dezvoltarea industriei hartiei.

***

Hartia s-a născut în China, în timpul domniei împăratului Huangdi (dinastia Qin). Dinastia Qin a condus China între 221 i.e.n.- 207 i.e.n. A fost precedată de dinastia feudală Zhou și urmată de dinastia Han (de Vest si de Est) care a domnit timp de aproape patru secole, intre 206 i.e.n. – 220 e.n.

Primele vestigii de hârtie grosiera ce au fost descoperite in China dateaza din secolul al II-lea e.n. (anul 105 e.n.), inventatorul sau fiind Cai Lun, in perioada dinastiei Han de Est.

Cu toate acestea, hartia a fost fabricata cu mult timp inainte, sub timpul dinastiei Qin si al dinastiei Han de Vest. Astfel, cel mai vechi text cunoscut până în prezent, dateaza din anul 8 i.e.n., sub dinastia Han de Vest (206 i.e.n.- 9 e.n.). Acesta este un fragment dintr-o scrisoare a carei hartie este fabricata din fibre de in, pe care au fost descifrate aproape douazeci de ideograme vechi.

Fragmentul de scrisoare a fost găsit în 2006, în Dunhuang, în provincia Gansu şi a fost datat în functie de alte documente scrise, găsite în acelaşi loc. Compoziţia hârtiei din China nu includea fibre de orez, ci consta în principal din fibre de in, o anumită proporţie de fibre de bambus şi alte componente care permiteau obtinerea unei varietati infinite de hartie, atat din punct de vedere al calitatii, cat si al culorii.

Cel caruia i se atribuie inventarea hartiei si modernizarea procesului de fabricare a acesteia este Cai Lun, cca. 50 – 121 e.n., al cărui prenume social era Jìngzhòng. Cai Lun era un eunuc chinez, inalt funcționar al curții imperiale (ministrul agriculturii pe timpul dinastiei Han de Est).

În anul 105 e.n., Cai Lun a avut ideea de a inlocui vechile suporturi pentru scriere, adica tablitele de bambus si de matase, fabricand hartie dintr-o pastă pe baza de scoarţa de copac, in special de dud sau din fibra de in şi cânepă, textile vechi, plase de pescuit. Hârtia obținută s-a dovedit a fi de calitate mai bună și chiar mai ieftină decât cea de până atunci, obținută din bambus sau mătase.

Ulterior, procesului de fabricație i-au fost aduse diverse îmbunătățiri, la aceasta contribuind și Tso Po, ucenicul lui Cai Lun, metoda fiind rapid adoptată în întreaga Chină și apoi în toată lumea. Aceasta arta a fabricarii hartiei va rămâne exclusiv în China şi Japonia, până în secolul al VIII-lea, înainte de a fi transmisa arabilor. Astfel, in secolul al VIII-lea, arabii au învatat arta chinezilor de fabricare a hârtiei şi au transmis-o treptat in lumea occidentala. După Bătălia de la Samarkand în 751, arabii vor intrevedea rapid profitul pe care l-ar putea obtine prin introducerea hârtiei in tarile islamice. După introducerea  bumbacului ca material fibros pentru a îmbunătăţi culoarea alba a hartiei, operatiune care s-a dovedit a nu avea efectele scontate, au facut din acest suport  instrumentul de comunicare numarul unu.

Pe masura ce arabii se deplasau spre vest, hârtia si-a făcut apariţia: astfel, a aparut la Bagdad în 793, Cairo 900, Xativa (San Felipe, Spania) în 1056, Sicilia in 1102, Fabriano ( Italia) în 1276 şi Franţa la inceputul secolului al XIV-lea. In 1184, Fes, centrul religios al Marocului, avea peste 400 de fabrici de hârtie. Ulterior, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, datorita problemelor de aprovizionare cu fibrele obisnuite, în principal din cauza preţurilor ridicate, fabricantii de hartie au cautat noi materii prime. In mod natural, s-a trecut la fabricarea hartiei din fibra de lemn.

1494: Cristofor Columb descoperă Jamaica

Flota lui Cristofor Columb descoperă insula Jamaica, numita in epoca Xaymaca (Tara Lemnului si a Apei sau Tara Primaverilor) de catre indienii Arawak (originari din America de Sud), primii locuitori ai insulei.

In secolul al XVI-lea, Spania a început colonizarea insulei, masacrand indienii si aducând sclavi negri din Africa pentru a munci pe plantațiile de tutun si de trestie de zahăr. Englezii au intrat in posesia insulei în 1655, Jamaica devenind colonie britanica. Pe 6 august 1962, va deveni independenta în cadrul Commonwealth-ului, cu statut de dominion britanic. Seful statului este regina Marii Britanii, reprezentată de un guvernator general numit de aceasta la recomandarea primului ministru al Jamaicăi.

1536: Jacques Cartier ii captureaza pe Donnacona si fiii sai

În iulie 1534, în Golful Gaspé, exploratorul francez Jacques Cartier a venit pentru prima dată în contact cu băştinaşii amerindieni de pe continent. Francezii au intalnit aici tribul iroquois, originar din Stadacona (Quebec), care venise să pescuiască în peninsula Gaspé.

Cartier și aborigenii

Relaţiile au fost foarte amicale la inceput, dar pe parcurs acestea au degenerat, incepand cu ziua de 24 iulie, zi in care Cartier a ridicat o cruce, ceea ce l-a ingrijorat pe şeful tribului, Donnacona.

Cartier ridicand o cruce la  Gaspé

Temându-se de un eventual conflict, oamenii lui Cartier i-au confiscat canoea si l-au dus cu forta la bordul navei lor.

Șeful tribului de indigeni, Donnacona

Cartier l-a invitat apoi la un banchet, coplesindu-l cu daruri şi gesturi de prietenie pentru a-si dovedi bunele sale intentii. Dându-şi seama că va avea nevoie de interpreţi în timpul vizitei sale viitoare, Cartier l-a convins pe Donnacona să-i lase pe cei doi fii ai sai, Domagaya si Taignoagny, sa-l insoteasca in Franţa pentru a învăţa limba franceză.

Astfel, la intoarcerea din Franta, cei doi fii ai lui Donnacona care invatasera limba franceza, l-au insotit pe Cartier în timpul celei de-a doua călătorii, in 1535. In mare parte prin intermediul acestora, Cartier a descoperit izvorul marelui fluviu pe care il ratase in anul precedent. Cei doi interpreti l-au calauzit pana la Stadacona, într-o ţară pe care o numeau “Canada”. Donnacona şi bastinasii i-au intampinat pe calatori cu mare bucurie. Cartier si-a făcut cunoscute intenţiile de a naviga spre vest, în scopul de a descoperi o posibila cale spre Asia.

Donnacona s-a opus acestui plan, nedorind sa-i lase pe francezi sa intre in contact cu indienii din Hochelaga (Montreal), dar fara rezultat. La întoarcerea din Hochelaga, Cartier si-a dat seama că nu mai putea avea încredere in foştii aliaţi, mai ales ca seful din Achelacy (Portland) il avertizase de planurile de trădare ale lui Donnacona şi ale fiilor săi.

In pofida tensiunilor create, Cartier l-a întâlnit pe Donnacona şi acesta din urmă i-a dezvaluit mai multe lucruri interesante, povestindu-i despre existenta unui regat fabulos, numit Saguenay, unde existau cantităţi mari de aur, rubine şi alte comori, unde oamenii au pielea albă ca şi în Franţa şi poarta haine din lână. Domagaya s-a dovedit si el binevoitor, dezvaluindu-le francezilor reţeta unui decoct de annedda (cedru alb) care, in timpul unei epidemii de scorbut, salvase mica asezare.

Cu toate acestea, neîncrederea a continuat sa creasca intre cei doi foşti aliaţi, în primăvara anului 1536. Donnacona a lipsit ceva timp, apoi a revenit cu oameni pe care francezii nu-i mai intalnisera. Cartier  a trimis un reprezentant al sau la Donnacona, dar acesta a refuzat să-l primească. In cele din urma, Cartier a aflat de cearta care izbucnise in Stadacona, intre şeful Donnacona şi rivalul său, Agona. Taignoagny i-a cerut ajutor lui Cartier şi i-a propus sa-l ia pe Agona cu ei în exil. Cartier insa a hotarat altfel.

Intrucat Donnacona şi fiii săi complotau impotriva sa, acestia vor fi cei care vor fi nevoiţi să plece în exil. Afirmand ca il va ajuta pe Donnacona să scape de rivalul său, Agona, Cartier l-a invitat pe batranul sef la un banchet în timpul căruia l-a capturat atat pe el, cat si pe fiii sai, precum si pe alti doi amerindieni influenti. Locuitorilor din Stadacona, Cartier le-a explicat că liderul lor se va intoarce peste douăsprezece luni, incarcat cu daruri, după ce ii va descrie regelui Francisc I, regatul Saguenay. Astfel, nimic nu il va mai putea împiedica pe Agona sa devena şef al satului.

În Franţa, Donnacona şi ceilalti amerindieni au trait confortabil, regele veghind ca dorinţele lor sa fie îndeplinite. Donnacona a fost prezentat lui Francisc I şi batranul şef i-a  povestit monarhului francez toate minunile pe care le văzuse în Saguenay. Pe 25 martie 1539, trei indieni au fost botezaţi, dar nu se stie daca Donnacona s-a aflat printre ei. Batranul sef şi ceilalti amerindieni au murit în jurul acestei date de o boală necunoscută. La întoarcere, pe 23 august 1541, Cartier i-a povestit lui Agona, care devenise sef la Sadacona, ca Donnacona murise de moarte naturala, iar ceilalti trăiau ca niste domni, se  căsătorisera şi nu doreau să se mai întoarcă. Agona a rasuflat uşurat; scapase definitiv de rivalul sau.

***

Privitor la originea numelui – Québec (denumit pe atunci La Nouvelle-France), sunt doua posibilitati privitoare la originea si semnificatia cuvântului. Prima provine din limba iroquoise si înseamna “acolo unde fluviul se îngusteaza”, iar a doua semnificatie s-ar parea ca provine din cuvântul oamenilor de la munte numiti “képak”, care înseamna “debarcare”.

Canada – cuvânt tot de origine iroquoise, provine din cuvantul “kanata”, care înseamna “sat” sau “așezare”.

1560: Diaconul Coresi și Tudor diacul încep tipărirea (până la 30 ianuarie 1561), la Brașov, a primului „Tetraevanghel” în limba română.

1803: Franţa a cedat Louisiana Statelor Unite

Prin Tratatul de la Paris, Franţa a cedat Louisiana, Statelor Unite, pentru optzeci de milioane de franci. Napoleon Bonaparte şi preşedintele american, Thomas Jefferson, au cazut de acord asupra acestei tranzacţii pe 30 aprilie.

Această regiune se afla in posesia Spaniei incepand din 1763, dar în 1802, printr-un tratat secret, Franţa lui Bonaparte susţinută de Talleyrand, planuia sa construiasca un imperiu francez în America, care s-ar fi intins din Mexic până la ţărmurile Golfului Sf. Lawrence.

Îngrijorat de faptul de a i se contesta dreptul de trecere şi de navigare obtinut de la spanioli, americanii erau dispuşi să cumpere de la Franţa, pentru cincizeci de milioane de franci, New Orleans şi Florida. Preparativele pentru război, grevand bugetul, Bonaparte a sesizat ocazia la momentul oportun: si-a abandonat visele de a-si extinde imperiul şi a propus americanilor, spre surprinderea lor, sa le cedeze totul. Negocierea s-a incheiat rapid, iar prin aceasta tranzacţie, SUA si-a dublat teritoriul.

1847: La Iași, are loc premiera comediei Piatra în casă, de V. Alecsandri

1848: Are loc marea Adunare Națională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petițiunea Națională”.

1891: Se înființează Fundația Universitară Carol I, actuala Bibliotecă Universitară

1899: Se înființează Ferencvárosi Torna Club, cea mai titrat club din Ungaria.

1924: Echipa României de rugby câștigă prima medalie olimpică pentru țara noastră

1937: Romanul Pe aripile vântului al scriitoarei Margaret Mitchell câștigă premiul Pulitzer. Doi ani mai tarziu, romanul va fi adaptat pentru marele ecran.

1938: Expozitia din Glasgow (Scotia, Marea Britanie), 3 mai-29 oct. 1938, cu tema Expozitia Imperiului, Scotia

Expoziţia a marcat cea de-a 50-a aniversare a Expozitiei Internationale din 1888 (care a avut loc tot la Glasgow).

Printre atractiile expozitiei s-a aflat Turnul Imperiului, numit si Turnul lui Tait (Thomas S. Tait), un turn de 91.44 m, construit in stil modern. Situat pe o colina, în centrul parcului, era vizibil pana la distante de ordinul kilometrilor. Cuplul regal i-a acordat o atenţie deosebită în timpul vizitei sale.

A fost prezentat si un sat galic, din Highlands, Scotia: un Clachan, adică un sat cu case din piatră. In interiorul lor se vorbea numai in limba galeza (limba celtica vorbita de galezi, locuitori ai Tarii Galilor, Wales).

1945: Cea mai grava catastrofa maritima din lume

Contrar credintei generale, cel mai mare dezastru maritim din lume nu s-a întâmplat pe 14 aprilie 1912, in Oceanul Atlantic, iar nava implicata nu a fost “Titanic” a carei scufundare s-a soldat cu 1 500 de victime. Cel mai mare dezastru maritim din lume a avut loc la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe 3 mai 1945, în Golful Lübeck din Marea Baltică, fiind implicate: nava “Cap Arcona”, cargoul “Thielbek” si navele “Atena” şi “Deutschland IV”.

Ancorate în Golful Lübeck, in largul Neustadt (Schleswig-Holstein) şi Scharbeutz, acestea au fost bombardate şi scufundate la patru zile dupa sinuciderea lui Hitler, pe 3 mai 1945, la ora 14:30, de catre bombardierul de vânătoare Hawker “Typhoon” al Escadrilei 263 a Royal Air Force, sub comanda lui Martin Scott.

Navele bombardate de aviatia britanica transportau mii de prizonieri din lagărul de concentrare Neuengamme, prizonieri pe care SS dorea sa-i extermine. Această tragedie a cauzat de cinci ori mai mulţi morţi decât Titanicul. Aproximativ 7 000 – 8 000 de prizonieri au murit înecaţi. Supravieţuitorii au înotat in apa inghetata a Marii Baltice, fiind apoi mitraliati pe plaja de soldati SS.

Hawker Typhoon era un avion de vânătoare britanic, produs de compania Hawker Aircraft Ltd., începând din 1941. Proiectat pentru a fi un avion de interceptare pentru altitudini de la cele medii pana la cele inalte si pentru a înlocui avionul de vanatoare Hawker Hurricane, a devenit, dupa rezolvarea problemelor initiale de performanta, unul dintre cele mai bune avioane de atac din Al Doilea Război Mondial.

1946: Inceputul procesului militarilor japonezi

La Tokyo, a început, in fata Tribunalului Militar Internaţional pentru Extremul Orient, procesul celor 28 de militari si oficiali guvernamentali japonezi acuzati de crime de război şi crime împotriva umanităţii, comise in timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe data de 4 noiembrie 1948, va fi pronuntat verdictul impotriva a 25 de inculpaţi. Pe 12 noiembrie, 7 inculpati vor fi condamnati la moarte şi alţi 16 vor primi pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.

1947: O noua Constitutie a Japoniei

La doi ani după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Japonia adoptă o nouă Constituţie. Aprobata de către parlament şi proclamata de către împărat, aceasta a instituit un sistem parlamentar apropiat de monarhiile constituţionale europene. Constitutia adoptata se baza pe 3 principii fundamentale: suveranitatea naţională, garantarea drepturilor fundamentale ale omului şi pacifismul. Astfel, prin articolul 9, Japonia renunţa la război şi se obliga să nu mai menţină nicio armată. Interpretarea acestui articol este subiectul multor polemici.

1948: Președintele SUA, Harry Truman, semnează legea privind instituirea „Planului Marshall” (planul a fost prezentat la 5 iunie 1947 de secretarul de stat George Marshall)

1959: Decernarea primelor Premii Grammy, Grammy Awards

Grammy Awards sunt premiile care sunt acordate anual în Statele Unite de către Recording Academy si onorează cei mai buni artisti si cei mai buni tehnicieni în domeniul muzicii.

Categorii:

Cantecul anului (Song of the Year)

Cea mai buna interpreta de muzica pop vocal (Best Female Pop Vocal Performance)

Cel mai bun interpret de muzica pop vocal (Best Male Pop Vocal Performance)

Cel mai bun duo sau grup pop vocal (Best Pop Performance by a Duo or Group with Vocal) si multe altele.

Cel mai bun cantec al anului, in 1959, a fost decernat pentru piesa Volare (Nel blù dipinto di blù) de Domenico Modugno

1973: Inaugurarea celui mai inalt turn din lume: Sears Tower din Chicago

A fost inaugurat Turnul Sears din Chicago care a devenit cel mai inalt turn din lume. Depăşind World Trade Center, a fost cea mai inalta cladire din lume (442 metri şi 110 etaje) pana în 1998, cand a fost construit Petronas Twin Towers din Kuala Lumpur, în Malaezia. Este cea mai înaltă clădire din Statele Unite.

1975: La vârsta de 13 ani și jumătate, Nadia Comăneci devine campioană absolută a Europei la gimnastică, precum și pe aparate (sărituri, paralele și bârnă).

1979: Margaret Thatcher se muta in 10 Downing Street

Margaret Thatcher a câștigat alegerile și a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii. A deținut această funcție până la 22 noiembrie 1990

Conservatorii au câştigat alegerile legislative din Marea Britanie şi pentru prima dată o femeie devine prim-ministru al Majestăţii Sale. Margaret Thatcher va duce o politică de liberalizare cu o determinare inflexibila, fiind supranumita “Doamna de Fier”. Această politică, care va aduce o oarecare prosperitate in randurile clasei de mijloc, va exacerba inegalităţile sociale. Datorită luptelor interne din cadrul partidului conservator, Margaret Thatcher a demisionat în noiembrie 1990.

1990: Demonstranții din Piața Univesității primesc un mesaj de solidaritate din partea lui Eugen Ionescu, care se declara „academician golan”

1991: Asociația mondială a ziarelor și Federația Internațională a Editorilor de Ziare adoptă Ziua internațională a presei libere.

1993: Ziua internationala a libertatii presei este celebrata pentru prima data

1996: Javier Solana, Secretarul general al NATO, efectuează prima vizită la București

1997: Garry Kasparov începe partida de șah cu supercomputerul IBM Deep Blue

1997: Semnarea, la Kiev, a Tratatului cu privire la relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina, de către miniștrii de externe

1998: Președintele german, Roman Herzog, deschide „Anul Fontane”, care marchează centenarul morții scriitorului Theodor Fontane (20 septembrie 1898)

2004: Organizația arabă a drepturilor omului – OADH – a solicitat ONU să formeze o comisie de anchetă cu privire la „torturile sistematice practicate de forțele de ocupație din Irak”

2005: Descoperirea unei mumii din timpul dinastiei a XXX-a, amintind de  Ma’at, zeita adevarului, justitiei si armoniei

Descoperirea a fost facuta de o echipa de arheologi condusa de Zahi Haouass, director al Consiliului Suprem al Antichităţilor din Cairo. Egiptologii au descoperit, în apropiere de piramidele din Sahara, o mumie din timpul dinastiei a XXX-a (380-343 i.e.n.), al cărei sarcofag este unul dintre cele mai fin decorate sarcofage găsite vreodată în Egipt. Dinastia a XXX-a a fost urmată de o perioadă de dominatie persana, inainte ca Alexandru cel Mare sa cucereasca Egiptul.

Descoperirea sarcofagului

Mumia poartă o mască facială din aur şi sarcofagul are un capac albastru. Nu se cunoaşte cine se afla în interiorul sarcofagului, dar dupa picturile si incrustatiile care se vad  pe capacul mumiei pregatite pentru zeul morţilor, Anubis, aceasta aminteste de reprezentarile zeitei Ma’at, zeita adevărului, dreptatii si ordinei, care isi intinde aripile.

Reprezentarea zeiței Maat

Maat sau Ma’at era conceptul antic egiptean de adevăr, echilibru, ordine, lege, moralitate, şi justiţie. Maat, de asemenea, a fost personificată ca o zeiţă care reglementa stelele, anotimpurile, şi acţiunile, atât ale muritorilor, cat şi ale zeităţilor si care a stabilit ordinea universului din haos, in momentul creaţiei.

Maat

Ma’at era sotia lui Thoth, pentru ca este nevoie de intelepciune pentru a gasi adevarul si pentru a face dreptate. Este reprezentata ca o femeie mica de statura, cu o pana de struţ în păr. Ma’at era prezenta la judecarea morţilor. Pana ei se legana deasupra inimii celui decedat pentru a indica dacă acesta a avut o viaţă cinstita şi corecta.

Maat și faraonul

Toate legile civile egiptene trebuiau să respecte Legea lui Ma’at, ce consta dintr-o serie de concepte morale, datând de la inceputurile Egiptului. Faraonii ii promiteau lui Ma’at ca ii vor asculta sfaturile si vor mentine ordinea in Egipt. O lege contrară legii lui Ma’at nu putea fi considerata valida în Egipt.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.