Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
3 mai

1469: Niccolò Machiavelli, scriitor, diplomat, funcționar public, secretar in cadrul Republicii Florentine, om politic, istoric, filosof politic italian (d. 1527)

Si-a atras reputatia de ateu si cinic imoral in urma celebrei sale opere Principele (Il Principe).

Născut în Florenţa, într-o familie nobilă, Niccolò Machiavelli era fiul lui Bernard Machiavelli, trezorier papal la Roma şi doctor în drept, şi al Bartolomeei de’ Nelli. Provenea dintr-o familie bogata si influenta, ai carei membri detinusera functii importante in guvernare inca din secolul al XIII-lea. Tatal sau, avocat de profesie, apartinea unei ramuri saracite a familiei si din cauza datoriilor i se interzisese dreptul de a profesa in Florenta. Niccolo a profitat de biblioteca tatalui sau pentru a se instrui, a participat la cursurile din cadrul Universitatii Florentine, a invatat latina si greaca.

Chiar dacă există puține dovezi din timpul tinereții lui Machiavelli, Florența acelor timpuri fiind bine cunoscută, este ușor de imaginat climatul în care tânărul cetățean și-a dezvoltat personalitatea. Florența era un oraș în care se înfruntau două curente de opinii, unul reprezentat de austerul Girolamo Savonarola și celălalt de Lorenzo, iubitor al splendorii. Desi puterea lui Savonarola asupra averilor Florenței era imensă, Machiavelli il aprecia, dar nu il admira, pe cand măreția mandatului lui Lorenzo îl va impresiona puternic.

Machiavelli asculta predicile lui Girolamo Savonarola, un calugar dominican stabilit in Florenta, care nu se sfia sa adreseze critici la adresa guvernarii, a clerului si a papei. Machiavelli era impresionat de cunostintele si aptitudinile oratorice ale acestuia. Savonarola, care a condus timp de cativa ani Florenta, a fost condamnat pentru erezie, spanzurat si ars in piata publica, pe 24 mai 1498. Acesta avea sa apara in Principele (1513) ca un exemplu de “profet neinarmat”, infrant si care trebuia sa “cada”.

Intrat în serviciul guvernului, între 1469 – 1512, în calitate de contabil, a cunoscut succesul după proclamarea Republicii Florentine, în 1498. La 29 de ani, in 1498, desi foarte tanar si fara a avea pregatirea necesara, Machiavelli devine seful celei de-a doua cancelarii, o functie ce presupunea administrarea afaceilor externe din cadrul teritoriilor ocupate. A castigat increderea lui Piero Soderini, magistrat municipal al Florentei si l-a convins sa renunte la armatele de mercenari si sa puna bazele unei militii, de organizarea careia se va ocupa el insusi. Din 1503 până în 1506, Machiavelli a reorganizat apărarea militară a Republicii Florentine. Deși, în această perioadă, armatele de mercenari erau folosite în mod curent, a preferat să se bazeze doar pe recrutarea de localnici pentru asigurarea unei apărări permanente și patriotice a bunurilor publice.

A intreprins misiuni diplomatice si militare la curtea Frantei, unde l-a intalnit pe Cesare Borgia, la curtea lui Maximilian I imparat al Sfantului Imperiu Roman si la Pisa. In timpul misiunilor sale diplomatice a cunoscut mulți dintre principii italieni și a putut să le studieze strategiile politice, în special cele ale lui Cesare Borgia, care era preocupat, la vremea respectivă, de extinderea posesiunilor sale în Italia centrală.

Misiunile diplomatice în Italia şi în străinătate l-au ajutat sa-si formeze o opinie cu privire la moravurile politice ale vremii sale. Cu aceste ocazii, redacta scrisori diplomatice, pe care le-a reunit sub titlul Relaţiile diplomatice, precum şi rapoarte (Rapoartele privind lucrurile din Germania, Raport privind lucrurile din Franţa). In aceasta perioada s-au constituit premisele concepţiei sale politice, pe care le va dezvolta mai târziu în Principele.

Cand familia Medici a revenit la putere, prin preluarea conducerii Florenţei de catre Lorenzo di Piero de Medici, nepotul lui Lorenzo Magnificul, după înfrângerea din Prato în 1512, republica a fost dizolvată. Machiavelli a fost suspectat de implicare în conspiraţia pusa la cale de către Pier Paolo Boscoli, împotriva noii puteri, a fost destituit din funcție și arestat pentru scurt timp. A fost închis, torturat şi i s-a interzis să părăsească teritoriul florentin pentru un an, apoi s-a retras pe proprietatea sa de la Sant’Andrea în Percussina, localitate in San Casciano in Val di Pesa. Aici, Machiavelli a inceput redactarea celor mai importante lucrari ale sale, Principele si Discursul asupra operelor lui Titus-Livius, in care, vorbind despre antichitate, critică, de fapt, situaţia politica italiana din timpul său.

În anul următor, a întrerupt redactarea Discursurilor…pentru a scrie, in 1513, cea mai faimoasa lucrare a sa, Principele (Il Principe), care, pentru a nu fi interpretata gresit trebuia citita in paralel cu lucrarea Discursul asupra operelor lui Titus-Livius, in care explora, luand Roma drept exemplu, mijloacele necesare pentru a construi în Italia o adevarata republica, cel mai scump proiect al lui Machiavelli, reconstrucţia unei Italii unite (războaiele interne şi politica papala fiind dupa opinia sa cele doua mari plagi ale Italiei, responsabile pentru saracia populatiei si slabiciunea tarii).

Machiavelli a fost un om politic în primul rând, astfel ca departe de afacerile ţarii sale se simtea complet inutil. A revenit la Florenţa în 1514, dar in pofida tuturor încercărilor sale de a recâștiga încrederea casei de Medici, nu a mai revenit niciodată la poziția înaltă pe care o deținuse în cadrul guvernului.

Principele, dedicată lui Lorenzo di Piero de Medici ( Lorenzo II de Medici) a fost pentru  Machiavelli o tentativa de a-si găsi un loc în viaţa politică a Florenţei. În această carte celebra, asa cum a scris in dedicatia sa “îndrăzneşte sa formuleze norme de conduită pentru cei care guvernează”.

Desi a fost scrisa din interes, pentru a recapata bunavointa lui Lorenzo, Principele contine totusi printre randurile acestui apel pentru reunificarea Italiei făcut catre Medici, toate teoriile sale republicane pe care le-a disimulat cu abilitate. Machiavelli, teoretician al vicleniei, care lui însuşi nu ii lipsea, a facut din Principele, o lucrare simplu de lecturat în aparenţă, dar care este, de fapt, o lucrare de o mare densitate, în care sunt inscrise teorii noi si solid fundamentate.

La cererea cardinalului Giulio de Medici, a inceput sa redacteze Istoria Florentei în 1520 şi a finalizat-o în 1526. Când republica a fost reinstaurată pentru scurt timp, în 1527, a fost suspectat de mulți republicani că ar susține casa Medici. În același an, a murit în Florența, pe 21 iunie.

***

Principele, cea mai cunoscută lucrare a lui Niccolò Machiavelli, a fost scrisă în 1513, pe cînd se afla exilat în San Casciano, acuzat fiind de complot împotriva familiei Medici, și a fost publicata postum, în 1532, la 5 ani după moartea autorului. Lucrarea a fost scrisă de Machiavelli în doar câteva săptămâni și a fost dedicată lui Lorenzo al-II-lea de Médici fiul lui Pedro al-II-lea de Médici, cu speranța de a-și recaștiga postul de Secretar al Republicii, avand inițial titlul De Principatibus. Din aceasta lucrare s-au născut substantivul “machiavelism” și adjectivul “machiavelic”.

In pofida înțelesului peiorativ care i se dă termenului “machiavelic” acesta nu este altceva decît o recunoaștere a psihologiei umane și înseamnă pragmatism. In psihosociologia modernă se utilizează termenul de machiavelism ca atitudine, desemnând tendința de a manipula comportamentul altora în vederea atingerii propriilor scopuri, precum și termenul de tip de personalitate machiavelică, ce se caracterizează prin atitudinea aceasta. Machiavelismul este dispoziția de a percepe și a trata indivizii ca pe obiecte ce pot fi manipulate, pentru a atinge un anumit scop. De altfel, interpretarea lucrarii Principele este asociata cu propria maxima: “scopul scuza mijloacele”. Oricum, Machiavelli nu-si facea nici o iluzie in privinta virtuţilor oamenilor.

Influenta lui Machiavelli asupra generatiilor ce i-au urmat provine din operele sale si din aprecierile scrise ale altor autori, iar numele lui are o reputatie proasta, cuvantul “Machiavelic” nefiind un epitet laudativ. Machiavelli este si astazi portretizat ca un om cinic, fără idealuri, lipsit de orice simţ moral şi onestitate, ceea ce defineşte adjectivul machiavelic. Cu toate acestea, scrierile sale prezintă un politician în primul rând preocupat de binele public, care a încercat să dea Republicii Florenţa forţa politică care ii lipsea într-o perioada in care, în mod paradoxal, aceasta a dominat lumea artelor şi economia.

Prin suma de reguli, de norme, sfaturi despre putere și despre cum poate fi ea păstrată și amplificată, lucrarea poate fi asemuită unui tratat despre guvernare și despre modul în care un principe trebuie să guverneze. Cartea tratează despre modul în care se poate acapara, menține și întări un principat, guvernul unui oraș sau regiune și face distinctie  între diferite strategii, în funcție de anumite criterii.

Argumentele se bazează pe o formă crudă de utilitarism egoist, cu singurul scop de a menține principatul. Sfaturile către principi, se bazează pe experiența regatelor și imperiilor anterioare, în special pe cea din Imperiul Roman și pe cea a diferitelor războaie între “principatele” Franței și Italiei. Autorul se bazează atît pe exemplele negative cît și pe cele pozitive pentru a demonstra valabilitatea sfaturilor sale.

612: Constantin III, împărat bizantin (d. 641)

1415: Cecily Neville, mama lui Edward IV al Angliei și a lui Richard III al Angliei (d. 1495)

1826: Regele Carol al XV-lea al Suediei și totodată Carol al IV-lea al Norvegiei (d. 1872)

1848: Bernhard von Bulow, om politic, cancelar al Reichului și prim–ministru al Prusiei între 1900–1909 (d. 1929)

1885: Mircea Ion Savul, geolog și geochimist; a inițiat primele cercetări de petrologie structurală și de geotermometrie în România; membru al Academiei Române (d. 1964)

1886: Marcel Dupré, compozitor și organist, profesor la Conservatorul din Paris (d. 1971)

1892: Sir George Paget Thomson, fizician, laureat al Premiului Nobel pe 1937 (d. 1975)

1889: Trude Schullerus, pictor german (d. 1981)

1896: Dodie Smith, scriitoare britanica de romane si piese de teatru

În 1912 a fost publicata pentru prima dată cartea O Suta Unu Dalmatieni, ale cărei ilustraţii au fost realizate de către Janet şi Anne Grahame-Johnstone, două surori care erau prietene cu Dodie Smith. Dacă opera sa literară pentru tineret a facut-o celebra, ea a scris, de asemenea, multe romane pentru adulţi şi cateva lucrări autobiografice.

Povestea filmului The Hundred and One Dalmatians se bazează pe cartea The Hundred and One Dalmatians, sau The Great Dog Robbery, care a apărut în 1956. Autoarea cărţii, englezoaica Dodie Smith, avea un dalmaţian pe nume Pongo, aşa că nu a trebuit să caute prea departe numele personajului principal, iar ideea cărţii i-a venit atunci când un prieten i-a spus: “Din câinii ăştia s-ar face o nemaipomenită haină de blană.”

1898: Desanka Maksimovici, scriitoare sârbă

1898: Golda Meir, om politic evreu, prim-ministru al Israelului (d. 1978)

Golda Meir a participat la crearea statului Israel, a fost ministru de externe şi al patrulea prim-ministru al Israelului, intre 17 martie 1969 si 11 aprilie 1974. A fost cunoscuta sub numele de “Doamna de Fier” a politicii israeliene, calificativ ce ii va fi atribuit mai tarziu si britanicei Margaret Thatcher. A fost prima femeie prim-ministru în Israel şi a treia femeie din lume care a atins acest nivel de responsabilitate (numai Sirimavo Bandaranaike în Sri Lanka şi Indira Gandhi în India au precedat-o). A demisionat în 1974 şi s-a retras din politică.

1902: Alfred Kastler, fizician francez, laureat al Premiului Nobel pe 1966 (d. 1984)

1904: Octavian Angheluță, pictor român (d. 1978)

1907: Eugenia Cioculescu (pseudonim pentru Evghenia Safirov), traducătoare, în colaborare cu Radu Cioculescu, a operei lui Marcel Proust, „În căutarea timpului pierdut”

1917: Kiro Gligorov, om politic macedonean

1920: Alexandru Pașcanu, compozitor român

1921: Simion Alterescu, teatrolog român, stabilit în Israel din 1987

1928: James Brown, cântăreț si muzician american

Joseph James Brown, alias James Brown sau Godfather of Soul (Naşul muzicii Soul), iniţiator al muzicii funk, gen de muzica al afro-americanilor, conceput ca o combinatie de  muzica soul, jazz şi R & B într-o formă noua de muzica ritmică, dansantă. A avut o mare influenţă asupra muzicii soul, R&B si gospel.

1928: Vasile Anestiadi, medic moldovean, patomorfologist

1933: George Constantin, actor român de teatru și film (d. 1994)

1933:  Steven Weinberg, fizician american

1934: Georges Moustaki, compozitor și cântăreț francez de origine greacă

Yussef Mustacchi, pe numele de scena Georges Moustaki, cântăreţ şi compozitor francez de origine evreiască italo-greaca, cel mai bine cunoscut pentru ritmul său poetic, simplitatea elocventa şi sutele de melodii romantice. A compus piese pentru Édith Piaf (inclusiv Milord), Dalida (inclusiv Gigi l’amoroso), Montand, Salvador, Barbara, Brigitte Fontaine, Herbert Pagani, France Gall, şi Cindy Daniel, precum şi pentru el însuşi.

Georges Moustaki a cunoscut un mare succes, in 1969, cu piesa Le Métèque (Veneticul), cantata si de Charles Aznavour. Compune muzica de film, îi place sa scrie, sa deseneze şi sa picteze.

1936: Vladimir Zamfirescu, pictor și desenator român

1944: Eusebiu Ștefănescu, actor român de teatru și film

1956: Natalia Andreicenko, actriță rusă

1975: Robert Turcescu, jurnalist român

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.