Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
30 decembrie

1924: Descoperirea unei alte galaxii: astronomul Edwin Hubble anunţă că nebuloasa Andromeda este de fapt o galaxie spirala şi Calea Lactee este doar una dintre multele galaxii din univers.

De la Observatorul Mount Wilson, din California, unde este instalat cel mai mare telescop din lume, astronomul american, Edwin Hubble, anunţă descoperirea unui alt sistem galactic în afara de Calea Lactee. El afirma ca acest imens sistem stelar este la fel de mare ca si Calea Lactee, dar mult mai indepartat.

Galaxia Andromeda, cunoscută și ca “Messier 31”, “M31” sau  “NGC 224” (în textele mai vechi numită “Marea nebuloasă Andromeda”) este de fapt o galaxie spirală care se află la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină depărtare de Pământ.

Andromeda este cea mai mare galaxie din Grupul Local, ce constă din Galaxia Andromeda, Calea Lactee, Galaxia Triangulum și alte 30 de galaxii mai mici. Deși este cea mai mare, s-ar putea ca Galaxia Andromeda să nu fie și cea mai masivă, cercetările recente susținând că cea mai multă Materie Întunecată o conține Calea Lactee, care, prin urmare, este cea mai masivă galaxie.

533: Intrarea în vigoare a Codului lui Iustinian, care devine lege în întreg Imperiul Roman de Răsărit

Codul lui Iustinian, cunoscut sub denumirea ştiinţifică de Corpus Juris Civilis, este cea mai mare colectie de drept roman antic. Este o colecţie de lucrări fundamentale în jurisprudenţa, emise intre 529 – 534 din ordinul lui Iustinian I, împăratul Imperiului Roman de Rasarit. Lucrarea a fost redactata de Tribonian, un funcţionar din instanţa de judecata a lui Iustinian şi impartit in trei sectiuni: Digesta (sau ”Pandectae”), Institutiones şi Codex Justinianus (Codul lui Iustinian). A patra parte, Romane (sau “ Novellae Constitutiones”), a fost adăugata mai târziu.

Deşi au preluat textele clasice, autorii au stiut să adapteze texte din epoci foarte diferite (teoretic toata istoria romana!) de la Legea celor XII Table* la constituţiile imperiale ale perioadei finale a Imperiului roman, într-un set coerent, destul de diferit de dreptul roman clasic. Acesta este strămoşul Codului civil actual.

*Dreptul roman își are începuturile în codul cunoscut sub numelei Cele douăsprezece table (449 î.Hr.).

1703: Cutremur puternic în Tokio soldat cu 37 000 de morți.

1906: Iran devine monarhie constituțională.

1916: La Budapesta este încoronat ultimul rege ungar, Carol al IV-lea.

1913: William David Coolidge a depus un brevet pentru lampa cu filament de tungsten (wolfram).

La inceputul activitatii sale ca cercetator la compania General Electric, William David Coolidge a realizat experimente cruciale care au dus la utilizarea tungstenului ca filament în becurile electrice. În 1913, el a inventat tubul Coolidge, un catod imbunatatit pentru aparatele cu raze X, care a permis o mai bună vizualizare a structurilor anatomice profunde şi a tumorilor. Tubul Coolidge, care folosea, de asemenea, un filament de tungsten, a fost un important progres pentru specialitatea medicala aflata in curs de formare, radiologia, iar conceptia sa de bază este încă folosita.

1922: Se formează Uniunea Sovietică (se va dezmembra în 1991).

Rusia iesita recent din revoluţia din 1921 si-a schimbat denumirea în Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Delegaţii Partidului Comunist au optat pentru o constituţie de tip federal care va fi adoptata definitiv la 1 ianuarie 1924. Uniunea includea Rusia şi Asia Centrală, Ucraina, Belarus şi Transcaucazia. Puterea centrala de la Moscova a stabilit toate organele de conducere ale imensei natiuni sovietice. Guvernul socialist introduce “dictatura proletariatului” şi are misiunea de a distruge clasele vechi de guvernământ, burghezia şi aristocraţia.

1947: Regele Mihai I abdică și renunță la conducerea statului.

1950: Vietnam, Laos și Cambodia devin state independente.

1976: Se constituie societatea româno-franceză Oltcit.

1986: Incepe invazia americană în Honduras.

1987: Robert Mugabe ales președinte în Zimbabwe.

1993: Israelul și Vaticanul stabilesc relații diplomatice.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.