Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Aniversari
30 ianuarie

 

1852: Ion Luca Caragiale, dramaturg, prozator si ziarist roman, clasic al literaturii romane, membru de onoare post-mortem al Academiei Romane (1948), nepot al lui Costache Caragiale si Iorgu Caragiale, ambii actori si autori dramatici, si tatal scriitorului Mateiu Caragiale, autorul romanului Craii de Curtea Veche (d. 9 iun. 1912)

Om si artist al vremii sale, “si ca istoric, nu numai ca simplu comediante”, asa cum arata el insusi intr-o scrisoare, Caragiale este singurul scriitor din “Junimea” cu o opera realista, cel mai ancorat in realitatile social-istorice si politice ale vremii sale. “Mare vizionar”, “fire stralucita”, “structura duala foarte complexa”, de o inteligenta vesnic treaza, spirit contradictoriu, asa cum este caracterizat intr-un schimb de scrisori intre Titu Maiorescu si Duiliu Zamfirescu, I.L. Caragiale a creat o opera ce concureaza, prin veridicitate,  actualitate si pulsatia vietii, insasi realitatea, devenind, altfel spus, o metarealitate.

A facut scoala primara si patru clase de gimnaziu (1864-1867) la Ploiesti, apoi a urmat cursul de mimica si declamatie (1868-1870), tinut la Conservatorul din Bucuresti de un unchi al sau. De altfel, in familia dramaturgului exista o traditie  teatrala, amandoi fratii tatalui sau, Costache si Iorgu Caragiali, fiind oameni de teatru, cunoscuti pentru activitatea lor de promovare a unui repertoriu national.

Ramas singurul sustinator al familiei dupa moartea tatalui, a fost timp de un an (1871-1872) sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti. Intre 1873 si 1878 a avut o intensa activitate publicistica. Astfel, in 1873 a debutat cu schite si versuri la revista umoristica “Ghimpele” si a colaborat la editarea unor publicatii satirico-umoristice (Claponul, Ca­lendarul claponului, Moftul roman), precum si la publicatiile Natiunea romana, Romania literara, unde a publicat si studiul Cercetare critica asupra teatrului romanesc, in 1878. A fost o vreme redactor la ziarul ”Timpul”, impreuna cu Eminescu si Slavici, unde va scrie pana in 1890.

In 1892 a publicat un volum ce cuprindea nuvelele Pacat si O faclie de Pasti. In 1893 a scos, impreuna cu Anton Bacalbasa, prima editie a revistei Moftul Roman, cea de-a doua aparand in 1901, iar un an mai tarziu a editat Vatra, impreuna cu Ioan Slavici si George Cosbuc.

Au urmat volumele de proza scurta: Momente (1901, respins de comisia de premii a Academiei) si Nuvele si povestiri (1908). Tot in 1901, anul in care a fost sarbatorit pentru 25 de ani de activitate, a fost acuzat ca ar fi plagiat. Un gazetar minor, Constantin Al. Ionescu (Caion), a sustinut ca Napasta ar fi un plagiat dupa un dramaturg maghiar, Istvan Kemeny, in fapt un personaj fictiv. Caragiale l-a chemat in judecata pentru calomnie si a castigat.

Dupa ce a tradus tragedia Roma invinsa, de Al. Parodi, jucata cu mare succes pe scena Teatrului National Bucuresti, indemnat de Mihai Eminescu, s-a apropiat de membrii societatii Junimea.

Piesa O noapte furtunoasa (1878) i-a fost jucata tot la Teatrul National din Bucuresti in ianuarie 1879.  Intervalul 1878-1890 constituie perioada marilor creatii dramatice, reprezentate pe scena cu mai mult sau mai putin succes: Conu’ Leonida fata cu reactiunea (1880), O scrisoare pierduta (1884, cu un succes dincolo de asteptari), D-ale carnavalului (1885, fluierata la premiera) si drama Napasta (1890).

A fost, pentru scurta vreme, revizor scolar pentru judetele Neamt-Suceava si apoi Arges-Valcea (1881-1883), profesor la liceul particular Sf. Gheorghe (1885) si director al  Teatrului National din Bucuresti (1888).

Atacat de adversari, aflat, de-a lungul anilor, in conflict cu fostii  prieteni si sustinatori (cu M. Eminescu din pricina Veronicai Micle, cu membrii socie­tatii Junimea si cu Titu Maiorescu in urma unor articole de presa si a unor conferinte in care ii criticase), respins de mai multe ori de la premiile Academiei, s-a mutat laBerlin(1905), impreuna cu familia.

Acolo a mai scris pamfletul 1907 – Din primavara pana-n toamna, povestirile Kir-Ianulea si Calul Dracului si a publicat volumul Schita noua, cuprinzand schite si povestiri scrise in ultimii ani de creatie.

Autor al unei opere literare si publicistice insemnate, Caragiale ofera prin intermediul acesteia o vedere panoramica si, in acelasi timp, de detaliu, dar si o analiza diagnostica a societatii romanesti din acea vreme, sublimand totusi elementele esentiale, pana la a le face universal valabile.

Lumea scrierilor sale este lipsita de valori fundamentale, un amestec de nou si vechi, asezonat cu elemente orientale si occidentale. In ea, se misca, aproape brownian, o galerie de tipologii, de la fals ingenuu la grotesc, personaje suspendate intr-o amoralitate absoluta. Totul este infatisat cu verva, umor sarcastic sau pur si simplu spumos, folosind intregul potential de oralitate al limbii romane si uneori chiar reinventand-o, spre a-i folosi in creionarea personajelor sale.

Temperament de tinuta clasica, desavarsit arhitect al constructiei dramatice, observator profund si minutios al realitatilor sociale autohtone, creator al unor memorabile tipuri, Caragiale a ridicat teatrul romanesc la nivelul european. In comediile sale (O noapte furtunoasa, Conu’ Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului) satirizeaza moravuri politice si familiale, utilizlnd cu remarcabil efect comicul de situatie si limbaj, expresia stereotipa definitorie, umorul (inclusiv cel absurd).

Instantaneele in proza, cu adresa critica (Schite usoare, Momente, Schite noua), prelungesc si dezvolta tipologia de mare diversitate a comediilor, tintind cu precadere orizonturile micii burghezii. Drama Napasta si unele nuvele (O faclie de Pasti, Pacat, In vreme de razboi) analizeaza stari obsesive ajunse la paroxism, iar povestirile fantastice (Kir-Ianulea, Abu Hassan, Hanul lui Manjoala) valorifica anecdoticul de sursa orientala sau folclorica.

A scris, de asemenea, schite memorabile precum Vizita…, D-l Goe, Lantul slabiciunilor, Un pedagog de scoala noua, Telegrame, Amici, Mitica etc., dar si studii si eseuri despre teatru si literatura (Cateva pareri, O cercetare critica asupra teatrului romanesc, Oare teatrul este literatura ? etc.).

I.L. Caragiale este considerat, pana astazi, cel mai mare dramaturg al literaturii romane. El ofera, prin intreaga sa opera, o imagine complexa asupra societatii romanesti din secolul al  XlX-lea, care capata valoare eterna si este de o actualitate vie prin surprinderea datelor esentiale pentru spiritul romanesc.

Scriitorul care afirma ,,Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici nu ma intereseaza” se declara, ca toti junimistii, impotriva betiei de cuvinte, a incapacitatii de a gandi si a parvenitismului.

Caragiale a respins teatrul romantic, pe care-l considera lacrimogen si retoric, fiind, in schimb, un fervent aparator al realismului si al clasicismului. Preocupat de fiinta umana atat la nivel individual, cat si la nivel colectiv, social, scriitorul se defineste in primul rand prin opera sa comica, vazuta ca ,,o mare sectiune taiata in corpul societatii romane” (Pompiliu Constantinescu, Figuri literare).

1621: Gheorghe Rákóczi al II-lea, principe al Transilvaniei (d. 1660)

1855: Ioan Alpar, pictor (d. 11/24 octombrie 1901)

1871: Gheorghe Brăescu, prozator român (d. 1949)

1882: Franklin Delano Roosevelt, cel de-al 32-lea președinte al SUA (d. 1945)

1885: Iuliu Hossu, episcop unit român, membru de onoare al Academiei Române, cardinal (d. 1970)

1902: Ion Călugaru (Benjamin Croitoru), prozator român

1931: Gene Hackman, actor american

1937: Vanessa Redgrave, actriță britanică

A debutat in teatru la Londra in 1958, fiind foarte apreciata in rolul Rosalindei din piesa As you like it (Cum va place) de Shakespeare. Este elogiata de critici pentru prestatiile sale din filmele Morgan!, Blowup, Camelot, Isadora, Maria, regina Scotiei (Mary, Queen of Scots), Julia (Premiul Oscar).

A fost acuzata si criticata pentru activismul sau politic de stanga si ca militanta pentru cauza palestinienilor.

Dintre ultimele sale filme: Bostonienii, Howards End, Doamna Dalloway (dupa romanul Virginiei Woolf).

1951: Phil Collins, muzician (cântăreț, compozitor), toboșar și actor britanic

Este cunoscut cel mai mult ca fiind solistul și toboșarul trupei de rock progresiv Genesis, dar și ca fiind câștigător al Premiilor Grammy și al Premiilor Oscar.

Phil Collins, muzician pop-rock şi actor britanic, născut pe 30 ianuarie 1951 la Londra. Si-a inceput cariera de foarte tanar, fiind copil actor şi model. În 1970, când s-a alăturat grupului Genesis, era deja cunoscut ca baterist.

În 1975, când solistul Peter Gabriel a parasit grupul, Collins a preluat rolul de solist. Genesis s-a bucurat de cele mai mari succese ale sale in aceasta perioada si, in 1986, titlul Invisible Touch va fi in topul vanzarilor. În 1996, Collins si-a anuntat plecarea de la Genesis.

1961: Laura Grunberg, scriitoare, sociolog, profesoară română

Licențiată în matematică, a obținut doctoratul în sociologie. A publicat în zona sociologiei genului, fiind prima feminista sociolog din România.

1962: Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei

1968: Felipe, Prinț de Asturias, fiul regelui Juan Carlos al Spaniei

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.