Comemorari 30 mai
1778: Voltaire, filosof și scriitor iluminist francez (n. 1694)
1252: Ferdinand al III-lea de Castilia (n. 1199)
1431: Ioana d’Arc, eroină națională a Franței (n. 1412)
1574: Regele Carol al IX-lea al Franței (n. 1550)
1593: Christopher Marlowe, dramaturg englez (n. 1564)
Fiul unui cizmar, Christopher Marlowe nu a avut destinul tatălui său datorită educației excelente pe care a primit-o la King’s College și apoi la Universitatea din Cambridge.
Un mare traducător al lui Ovidiu, a scris primele sale piese la vârsta de 21 de ani și a devenit un virtuoz în manipularea „versului alb” – un vers de zece picioare metrice care cuprinde o silabă scurtă și o silabă lungă accentuată – pe care l-a folosit în poezii.
A renunțat să intre în ordinul bisericesc destinat, spre supărarea arhiepiscopului, și a devenit actor și dramaturg ducând o viață boemă alături de inteligența universitară „University Wits”, studenți tineri, tumultuoși și străluciți.
Cele mai cunoscute piese ale sale, Tamerlan cel Mare, Eduard al II-lea, Dido și Evreul din Malta, emană un erotism rar întâlnit în rândul autorilor acestei perioade.
Scriitorul american, de origine franceză, Julien Green spunea despre scrisul său că „această senzualitate elisabetană este singura care i s-a părut vreodată autentică. Scriitorii erotici de astăzi sunt reci și plați în comparație cu el”.
Ateu, acuzat de crimă și inversiune sexuală, a fost ucis în timpul unei altercații dintr-o tavernă pe seama unei femei de moravuri ușoare, dispută ale cărei circumstanțe nu sunt bine cunoscute. Swinburne îl considera pe Christopher Marlowe cel mai îndrăzneț și mai inspirat dintre autorii englezi.
1640: Peter Paul Rubens, pictor și desenator olandez (n. 1577)
1731: Ducesa Violante Beatrice de Bavaria, Mare Prințesă de Toscana (n. 1673)
1744: Alexander Pope, poet englez (n. 1688)
1770: François Boucher, pictor și desenator francez (n. 1703)
1849: Joseph Marlin, scriitor și jurnalist german originar din Transilvania (n. 1824)
1891: Prințesa Vilhelmine Marie a Danemarcei (n. 1808)
1904: Frederic Wilhelm, Mare Duce de Mecklenburg (n. 1819)
1906: Florian Porcius, botanist român (n. 1816)
1960: Boris Pasternak, poet, prozator și traducător rus, laureat al Premiul Nobel (n. 1890)
Boris Leonidovitch Pasternak, poet, traducător și romancier rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1958.
Provenit dintr-o familie de evrei bogați, Boris Pasternak s-a născut la 10 februarie 1890, la Moscova. Era fiul cel mare al pictorului postimpresionist Leonid Pasternak și al Rosaliei Isidorovna Kaufman, o tânără pianistă concertistă renumită din Odessa. Familia lui credea că sunt de origine spaniolă și pretindea că descinde din comentatorul biblic Isaac Abravanel (născut în 1437 la Lisabona (Portugalia), membru al celebrei familii Abravanel, om de stat, ministru de finanțe al regatelor Portugaliei, Castiliei, Aragonului și Napoli, filosof evreu, comentator biblic și finanțator și unul dintre liderii evreilor din Peninsula Iberică).
Cu reședința la Moscova, familia Pasternak petrecea, în general, vara în Odesa. Leonid era foarte apropiat de pictorul Isaac Levitan, dar și de Mihail Nesterov, Serghei Ivanov, Vassili Polenov, Nikolai Gay, Valentin Serov și alți reprezentanți ai Mișcării Ambulanților. Familia Pasternak a mai avut un al doilea fiu, Alexander, s-a născut în februarie 1893, o fiică, Josefina-Ioanna, în februarie 1900 și o a doua fiică, Lidia, în 1902.
În 1894, Leonid a obținut postul de profesor la Școala de Pictură și Sculptură din Moscova, la propunerea prințului Lvov și cu condiția expresă pusă de Leonid ca, deși evreu nepracticant, să nu fie nevoit să se convertească la Creștinismul ortodox pentru admitere.
Pe 23 noiembrie 1894, în casa familiei, Rosalie a susținut un concert de muzică de cameră, la care au participat prietenul de familie Lev Tolstoi și două dintre fiicele sale. Leonid discuta cu Tolstoi despre o serie de picturi inspirate din Război și pace. A fost ilustratorul romanului său Învierea. Aparent din motive de familie, Rosalie și-a întrerupt cariera muzicală câteva luni mai târziu.
În iulie 1900, la Kursk, familia Pasternak, plecată la Odesa, s-a întâlnit acolo cu tânărul poet austriac Rainer Maria Rilke și cu muza sa Lou Andreas-Salomé, care mergeau la Iasnaïa Poliana (Poiana Luminoasă) pentru a-l întâlni pe Lev Tolstoi. Printre obișnuiții casei Pasternak se numărau și compozitorul Serghei Rahmaninov, pianistul Alexander Scriabin sau filozoful Leon Chestov.
În toamna anului 1900, Boris a început liceul. Deși a promovat cu brio examenul de admitere și în ciuda sprijinului primarului Moscovei, a fost admis până în anul II din cauza unui “numerus clausus” care limita numărul studenților evrei la 10 din 345. https://www.citate-celebre-cogito.ro/numerus-clausus/
Pe 6 august 1903, tatăl său și-a propus să picteze o nocturnă: cai care se întrec cu viteză mare în amurg. Boris a participat și el la cursa de cai. Însă calul său a luat-o la goană și Boris a căzut foarte rău alegându-se cu o fractură de femur. Fractura s-a vindecat greu și l-a lăsat cu un picior mai scurt decât celălalt, lucru pe care Pasternak l-a compensat cu un mers special.
Familia Pasternak a făcut cunoștință cu compozitorul Alexander Scriabin, care locuia într-o ocupat o datcha (casă de țară sau cabană în Rusia, folosită de obicei ca a doua casă sau casă de vacanță) vecină. În toamna anului 1903, Boris a început studiile muzicale cu Iuli Engel și Reinhold Glière8. La Crăciunul anului 1904, a făcut prima sa vizită la Sankt Petersburg.
În octombrie 1905, Boris Pasternak a fost prins într-o demonstrație studențească și a ieșit din ea oarecum bruscat de forțele de securitate. În decembrie 1905, o parte a familiei Pasternak s-a mutat la Berlin. A rămas acolo până pe 11 august 1906, Boris descoperind muzica lui Richard Wagner. Familia a petrecut vara pe insula germană Rügen.
În mai 1908, Boris Pasternak și-a promovat cu brio bacalaureatul și s-a înscris la facultatea de drept a Universității din Moscova. Datorită rezultatelor sale, a fost scutit de la examenul de admitere. Nu a mai existat opoziție față de continuarea simultană a studiilor sale muzicale. A renunțat însă la muzică în 1909, în ciuda încurajării lui Scriabin, sub pretextul că nu avea o ureche muzicală perfectă.
Apoi a studiat filosofia cu Paul Natorp și Hermann Cohen în Germania unde a locuit timp de un an cu familia. Întors la Moscova în 1914, a creat legături acolo cu grupul futurist local. În același an, a publicat prima sa colecție de poezie, Un geamăn în nori, fără prea mare ecou în rândul partea publicului.
În timpul Primului Război Mondial, a predat și a lucrat într-o uzină chimică din Urali (care îi va oferi materialul pentru celebra sa saga, Doctor Jivago, câțiva ani mai târziu).
A doua sa colecție de poezie, Pe deasupra barierelor (1917) nu a mai avut ecou. În aceste două lucrări timpurii tentate de avangardă, Pasternak încă își cauta calea. Se poate deja observa, însă, forța stilistică și talentul „muzical” al poetului care se îndepărtează de simbolism pentru a se apropia de futurism.
Pasternak s-a afirmat cu următoarea sa colecție, Sora mea, viața (1917) care a circulat sub formă de manuscris înainte de a fi publicată în 1922.
S-a căsătorit cu Evghenia Lurie, pictor (1898-1965), care i-a dăruit un fiu în 1923, Ievgheni.
A căzut în disgrația autorităților sovietice în anii 1930. Acuzat de subiectivism – cărțile sale sunt despre trecut și nu despre prezent, stilul său este poetic și nu socialist – reușește totuși să nu fie trimis în Gulag. Deși căsătorit cu cea de-a doua soție, muziciană, a avut o relație de dragoste pasională din 1947 cu Olga Ivinskaia, cu 22 de ani mai mică decât el, care i-a inspirat personajul Lara în Doctor Jivago.
A primit vizita poetei uruguayene Susana Soca, directoarea publicației Cahiers de la Licorne, care a strâns texte și le-a tradus în spaniolă pentru prima lor publicare mondială: A doua naștere și Eseu autobiografic. Aceasta a murit într-un accident de avion și corespondența „Pasternak – Soca” a luat sfârșit.
Dăruind cea mai personală și intensă lucrare a sa Doctor Jivago jurnalistului comunist italian Sergio D’Angelo, în 1956, Pasternak i-a spus: „Te invit la execuția mea”, conștient că a avea de-a face cu edituri străine l-ar conduce spre moartea sa. D’Angelo a trimis apoi manuscrisul editorului Giangiacommo Feltrinelli, de asemenea comunist, iar în ciuda entuziasmului declarat al acestuia din urmă și a dorinței sale de a-l publica, Pasternak a încercat să înmulțească șansele ca acesta să apară, încredințându-l în secret altor trei europeni. În același timp, se temea în mod constant pentru viața lui și a familiei sale, deoarece autoritățile sovietice erau departe de a-i aprecia scrierile și în special această lucrare care se desfășoară între revoluția rusă din 1905 și cel de-al Doilea Război Mondial și a încercat prin toate mijloacele să prevină publicarea lui.
Începând din 1947, în fiecare an se discuta ca Pasternak să primească Premiul Nobel pentru Literatură.
Publicarea în noiembrie 1957 în Italia de Editurile Feltrinelli a romanului Doctor Jivago și distribuția romanului în Europa și în limba rusă, presupusă a fi fost făcută de către CIA a motivat decizia Academiei Suedeze de a acorda în final Premiul Nobel lui Pasternak la 23 octombrie 1958.
Autoritățile sovietice, considerându-l pe autor drept un „agent al Occidentului capitalist, anticomunist și antipatriotic”, i-au interzis să se întoarcă în Uniunea Sovietică dacă pleacă să-și ridice recompensa de la Stockholm și, astfel sprijinit de unii dintre colegii săi, l-au dat afară din Uniunea Scriitorilor.
Pe 29 octombrie 1958, atașat visceral de țara sa, Boris Pasternak a refuzat în cele din urmă premiul și pur și simplu și-a sărbătorit premiul împreună cu familia.
În URSS s-a organizat o campanie anti-Pasternak, care îi deteriora imaginea în ochii opiniei publice ruse și comuniste. În aceeași 29 octombrie, politicianul Vladimir Semiciastni a ținut un discurs fulminat, de la tribuna Comitetului Central al Ligii Tineretului Comunist, împotriva lui Pasternak, care „scuipă pe fața poporului”…, iar Hrusciov l-a aplaudat puternic.
Pasternak a murit doi ani mai târziu suferind de cancer pulmonar. Funeraliile au fost furtunoase, iar iubita, Olga, nu a fost lăsată să participe. A fost înhumat în cimitirul din Peredelkino.
Pe patul de moarte, i-ar fi spus soției sale: „Viața a fost frumoasă, foarte frumoasă, dar trebuie și să mori într-o zi. Am iubit viața și pe tine.”
După moartea lui, Olga Ivinskaia și fiica ei, Irina Emelianova, au fost arestate și închise, printre altele, pentru trafic de valută.
Doctor Jivago a apărut în Uniunea Sovietică abia în 1985, datorită perestroikăi.
2012: Andrew Huxley, biofizician și fiziolog britanic, laureat al premiului Nobel (n. 1917)
2017: Paul Fister, actor român (n. 1944)