Comemorari 30 martie
1707: Vauban, Sebastien Le Prestre de Vauban, inginer militar francez, arhitect, urbanist, inginer hidrolog şi eseist care prefigurează prin multe dintre scrierile sale, filosofii Iluminismului (n. 1633)
Sébastien Le Prestre, Marchiz de Vauban, numit și Vauban, a fost numit mareşal al Franţei de către Ludovic al XIV-lea. A fost cel mai important inginer militar din perioada sa, fiind faimos pentru inovațiile aduse în domeniul construcției de fortificații. Folosind tehnicile care-i poartă numele, au fost fortificate numeroase cetăți din Europa.
Orașul Lille, fortificat
Executate din cărămidă, cu ziduri scunde, inconjurate de șanțuri, aceste fortificații se caracterizează prin folosirea bastioanelor în formă de pană, prin crearea unui întreg dispozitiv de supraveghere care evită punctele moarte.
Introdus în Transilvania în sec. XVIII, sistemul Vauban a fost aplicat la construirea noilor cetăți de la Alba Iulia (cea mai mare și puternică),Timișoara (cea mai mare cetate din Imperiu după Budapesta și Viena), Oradea, Arad și Făgăraș, toate datând din sec. XVIII.
Expert in tehnica asedierii oraselor in razboi, a dat regatului Franţei “o centură de fier”. Vauban a vrut să facă din Franţa o incinta, în conformitate cu expresia lui, protejata de o centura de cetăţi. Astfel, a proiectat, sau a îmbunătăţit, o sută de cetăţi. Inginerul nu a avut insa ambiţia de a construi cetăţi inexpugnabile, pentru că strategia consta atunci in a câştiga timp prin imobilizarea atacatorului. A înzestrat Franţa, cu “glacis-uri” care au facut-o de neatins în timpul domniei lui Ludovic al XIV – cu excepţia citadelei din Lille, care a fost cucerita o dată – până la sfarsitul secolului al XVIII-lea, când fortificatiile au devenit perimate datorita progreselor înregistrate in artilerie.
Sfârşitul vieţii sale a fost umbrit de afacerea Taxei Regale (zeciuiala), cand Vauban a decis sa publice o lucrare despre impozite, în ciuda interdicţiei regale: in acest eseu, Vauban a propus un program îndrăzneţ de reformă fiscală pentru a încerca să rezolve nedreptăţile sociale şi dificultăţile economice ale “anilor de mizerie” de la sfarsitul domniei lui Ludovic al XIV-lea.
Douasprezece lucrări de fortificatii, apartinand lui Vauban, au fost declarate ca facand parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, pe 7 iulie 2008.
Glacis-ul este o componentă a unui sistem militar de apărare, constând într-o pantă artificială de pământ în jurul unei fortificații. Scopul său este de a împiedica înaintarea trupelor atacatoare pentru cât mai mult timp posibil. Apărătorii fortificației au astfel o țintă mai bună, vizibilă, împotriva atacatorilor.
1486: Thomas Bourchier, Arhiepiscop de Canterbury
1559: Adam Ries, matematician german
1879: Thomas Couture, pictor de scene istorice, apartinand stilului academic si profesor francez (n.1815)
La vârsta de 11 ani, familia lui Thomas Couture s-a mutat la Paris, unde Thomas va studia la Scoala de Arte si Meserii ( École des Arts et Métiers ) şi mai târziu la École des Beaux-Arts (Scoala de Arte Plastice). In 1830, intra in atelierul lui Antoine Gros, apoi la Paul Delaroche. Va esua de sase ori la prestigiosul premiu Prix de Rome, dar va considera ca acest esec se datoreaza Scolii de Arte Plastice si nu lui insusi. Va obtine, in cele din urma, premiul in 1837.
În 1840, a inceput sa expuna tablouri cu scene istorice şi picturi de gen la Salonul de la Paris, câştigând mai multe medalii pentru lucrările sale, în special pentru capodopera lui din 1847, Romani in Imperiul decadentei. Pe 11 noiembrie 1848 a devenit cavaler al Legiunii de Onoare. La putin timp dupa succesul sau, si-a deschis un atelier independent pentru a sfida Scoala de Arte Plastice, cu intentia de a forma cei mai talentati pictori de scene istorice. Printre discipolii sai s-au numarat Pierre Puvis de Chavannes si Édouard Manet care va frecventa atelierul sau timp de sase ani si jumatate, in pofida conflictelor dintre Manet si Couture. Inca de la primele sale zile petrecute in atelier, Manet declara: “ Nu stiu pentru ce ma aflu aici; cand ajung la atelier, mi se pare ca intru intr-un cavou.”
Tehnica novatoare a lui Couture a atras atentia si va primi comenzi din partea Guvernului şi a Bisericii pentru picturi murale, spre sfarsitul anilor 1840 si, mai târziu, de-a lungul anilor 1850, dar niciodată nu va termina de realizat aceste comenzi.
In 1860, va parasi Parisul şi se va întoarce în oraşul său natal din Senlis, unde a continuat să predea. În 1867, va ignora lumea academica si va publica o lucrare in care descrie in detaliu propriile idei si metode de lucru.
1899: Lascăr Catargiu, om politic, prim-ministru al Principatelor Unite și al Regatului României (n. 1823)
1912: Karl May, scriitor german (n. 1842)
1925: Rudolf Steiner, filosof austriac (n. 1861)
1928: Ion Gorun, prozator, poet și traducător (n. 1863)
1945: Victor Ion Popa, dramaturg, prozator, publicist și eseist (n. 1895)
1949: Friedrich Bergius, chimist german, laureat al Premiului (n. 1884)
1979: Ray Ventura, dirijor si editor de muzica francez
Raymond Ventura, cunoscut sub numele de Ray Ventura, a fost unchiul cântăreţului şi chitaristului Sacha Distel. A avut un rol semnificativ în promovarea jazz-ului în Franţa pe parcursul anilor 1930 .
Pasionat de timpuriu de jazz, a format impreuna cu prietenii de liceu o trupa care a devenit profesionista în 1928, odata cu înregistrarea unui album de debut. În anii 1930, Ray Ventura şi trupa sa au cunoscut un succes imens în Franţa cu piesele: À la mi-août, Qu’est-ce qu’on attend pour être heureux, Tout va très bien madame la marquise, Sifflez en travaillant si Ça vaut mieux que d’attraper la scarlatine.
Orchestra sa a apărut, de asemenea, în mai multe filme, inclusiv in L’Amour à l’américaine, Feux de joie si Tourbillon de Paris. În timpul celui de-al doilea război mondial, trupa s-a refugiat în Elveţia, apoi in America de Sud.
1989: Nicolae Steinhardt, eseist și prozator român de origine evreiască (n. 1912)
1993: Edgar Papu, specialist în literatură comparată, filosof al culturii (n. 1908)
2000: Rudolf Kirchschlaeger, președinte al Austriei
2002: Elizabeth Bowes-Lyon, soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit, mama reginei Elisabeta a II-a si bunica printului Charles (n. 1900)
În 1923, Elizabeth s-a căsătorit cu prinţul Albert, care va deveni rege al Marii Britanii sub numele de George VI, după abdicarea lui Edward VIII. În timpul celui de-al doilea război mondial, ea a devenit personificarea curajului şi a rezistenţei britanice, în special în timpul bombardamentelor care au avut loc la Londra. După moartea lui George VI, în 1952, si-a asumat rolul de regină mamă pentru o jumătate de secol. Detine recordul in materie de longevitate printre membrii familiei regale britanice.
2003: Vasilica Tastaman, actriță româncă (n. 1933)
2003: Theodor Marinescu, actor român
2004: Aurel Giurumia, actor (n. 1931)