Comemorari

30 octombrie

1955: Dimitrie Gusti, filosof, sociolog și estetician român, membru al Academiei Române din 1919 (n. 1880)

Dimitrie Gusti, 13 febr. 1880 – 30 oct. 1955, sociolog, istoric, filosof, voluntarist și etician român.

Membru al Academiei Române din 1919, apoi președintele acesteia (1944 – 1946), Ministrul Instrucțiunii Publice, Cultelor și Artelor între 1932 și 1933, profesor la Universitățile din Iași și București, Dimitrie Gusti este considerat a fi creatorul sociologiei românești.

Dimitrie Gusti s-a născut la Iași, ca fiu al Nataliei (n. Gatovski) și al lui Stefan Gusti. Și-a petrecut copilăria, la Gropnița, unde părinții aveau o moșie, și Iași.

De la vârsta de șase ani până în 1898 a urmat școala primară, la internatul „Caracaș” și liceul la „Institutele Unite” din Iași.

Între 1898 și 1899 frecventează Universitatea din Iași, la Facultatea de Litere, Drept și Științe.

În 1899 s-a mutat la Universitatea „Friedrich Wilhelm” (Friedrich-Wilhelms-Universität) din Berlin, iar din 1900 în Leipzig, unde i-a avut ca profesori pe Wilhelm Wundt, Paul Barth și Karl Bücher.

Obține distincția „Doctor în filosofie” cu disertația Egoismus und Altruismus. Zur soziologischen Motivation des praktischen Wollens.

În 1908, interesat de diverse discipline, s-a întors la Berlin, unde a studiat sociologia cu Georg Simmel, Ferdinand Tönnies, Leopold von Wiese și Max Weber, filozofia cu Friedrich Paulsen și jurisprudența cu Franz von Liszt și Rudolf Stammler. În 1908 s-a dus la sociologul Émile Durkheim la Paris și, de asemenea, a fost interesat de autori englezi, precum Herbert Spencer.

În 1910 devine profesor la Universitatea din Iași, unde a predat etica și sociologia la Catedra de Istorie a Filosofiei Grecești, Etică și Sociologie din cadrul Facultății de Litere și Filosofie. În 1920 se transferă la Universitatea din București, la catedra de Sociologie, Etică și Estetică a Facultății de Litere.

A inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 – 1948). A obținut legiferarea serviciului social (1939), prin care se instituționaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acțiunea socială practică și cu pedagogia socială.

A fondat și condus Asociația pentru Știința și Reforma Socială (1919 – 1921), Institutul Social Român (1921 – 1939, 1944-1948), Institutul de Științe Sociale al României (1939 – 1944), Consiliul Național de Cercetări Științifice (1947 – 1948).

A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl și G. Focșa, Muzeul Satului (1936).

În domeniul literar-științific, Gusti a înființat și a condus revistele „Arhiva pentru știința și reforma socială” (1919 – 1943) și „Sociologie românească” (1936 – 1944).

După invadarea și ocuparea României de către Armata Roșie (la 23 august 1944), Partidul Comunist din România a încercat, în zadar, să-l câștige pe Gusti de partea sa, cu oferte de colaborare; cu toate acestea, Dimitrie Gusti a devenit membru al ARLUS și a fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a participa la ceremonii oficiale.

Gusti a fost membru al unei loji masonice din Iași.

Enunțuri

Dimitrie Gusti a fost fondatorul Școlii Sociologice de la București. El rezumă sistemul său sociologic la câteva enunțuri:

Societatea se compune din unități sociale, adică din grupări de oameni legați între ei printr-o organizare activă și o interdependență sufletească.

Esența societății este voința socială.

Voința socială depune ca manifestări de viață: o activitate economică și una spirituală, reglementate de o a activitate juridică și de o activitate politică.

Voința socială este condiționată în manifestările ei de o serie de factori sau cadre care pot fi reduse la patru categorii fundamentale: cosmic, biologic, psihic și istoric.

Schimbările suferite de societate în decursul timpului, prin activitățile ei și sub înrâurirea factorilor condiționanți, se numesc procese sociale.

Începuturile de dezvoltare pe care le putem surprinde în realitatea prezentă și, deci, le putem prevedea cu o oarecare precizie, se numesc tendințe sociale.

Plecând de la sistemul său, a fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre și manifestări, folosind echipe de specialiști din domeniul științelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învățători etc.

Opere principale: Egoismus und Altruismus, 1904; Die soziologischen Betrehungen in der neuen Ethik, 1908; Cosmologia elenă, 1929; Sociologia militans, (volumul I, 1935; volumele I și II, 1946); Cunoaștere și acțiune în serviciul națiunii, (2 volume), 1939; Problema sociologiei, 1940; La science de la realite sociale, 1941; Enciclopedia României. Vol. I-IV, Bucharest 1938, 1938, 1943.

1611: Regele Carol al IX-lea al Suediei (n. 1550)

1704: Prințesa Frederica Amalia a Danemarcei, ducesă consort de Holstein-Gottorp (n. 1649)

1816: Regele Frederic I de Württemberg (n. 1754)

1892: Marea Ducesă Olga Nikolaevna, soția regelui Karl de Württemberg (n. 1822)

1896: Carol Benesch, arhitect român de origine sileziană (n. 1822)

1910: Henry Dunant, umanist elvețian, fondatorul Crucii Roșii, laureat al primului Premiu Nobel pentru Pace (n. 1828)

Angajamentul este, fără îndoială, cuvântul care definește cel mai bine viața lui Jean-Henri Dunant. Fervoarea religioasă l-a împins să devină vizitator al închisorii, urmând exemplul părinților săi, creștini angajați în acțiuni caritabile.

Jean-Henri Dunant a fondat Uniunea de la Geneva, pe care a finanțat-o el însuși și care a devenit centrul unei rețele aproape globale.

Dunant a întocmit carta uniunilor creștine pentru tineri, mai cunoscută prin acronimul englez YMCA (Young Men’s Christian Association).

Trimis în Algeria de Compania genoveză, a fondat compania Moulins de Mons Djémila la Setif, dar a trebuit să solicite lui Napoleon al III-lea să obțină autorizația de a folosi o cascadă pentru a-și exploata morile. Pentru a face acest lucru, a călătorit în Lombardia și s-a confruntat cu ororile războiului fiind profund mișcat de situația dificilă a răniților.

La întoarcere, și-a publicat impresiile în cartea sa Amintiri de la Solferino (Un souvenir de Solférino).

Situația răniților de război l-a determinat să întemeieze o organizație neutră care să ajute soldații și să obțină sprijinul lui Napoleon al III-lea pentru acest proiect.

În 1863, la Geneva a avut loc o conferință cu reprezentanții a paisprezece state, iar în anul următor Convenția de la Geneva a instituit permanent Crucea Roșie Internațională.

Angajamentul și acțiunile lui Jean-Henri Dunant i-au adus Premiul Nobel pentru Pace în 1901.

1928: Robert Lansing, politician american (n. 1928)

1956: Marele Duce Andrei Vladimirovici al Rusiei, membru al familiei imperiale ruse (n. 1879)

1975: Gustav Hertz, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1887)

1991: Ionel Budișteanu, violonist, dirijor și aranjor muzical român (n. 1919)

1992: Doina și Ion Aldea Teodorovici, compozitori și cântăreți români

1994: Nicholas Georgescu-Roegen, matematician, statistician, pedagog și economist american de origine română (n. 1906)

1995: Rodica Bujor, interpretă de muzică populară (n. 1914)

2009: Claude Lévi-Strauss, antropolog francez (n. 1908)