1867: Charles Baudelaire, poet, estetician, critic literar și de artă francez (n. 1821)
Poet francez care a produs, de asemenea, lucrări notabile ca eseist, critic de artă și a fost unul dintre primii traducători ai lui Edgar Allan Poe.
Cea mai faimoasă lucrare a sa, o carte de poezie lirică intitulată Les Fleurs du mal (Florile răului), exprimă natura schimbătoare a frumuseții, în Parisul care se industrializează rapid, la mijlocul secolului al XIX-lea.
Les Fleurs du mal a fost, poate, cea mai importantă și mai influentă colecție de poezii publicată în Europa secolului XX. În mod similar, Mici poeme în proză a fost cel mai reușit și mai inovator experiment de poeme în proză din timpul său.
Stilul extrem de original al lui Baudelaire de poezie în proză a influențat o întreagă generație de poeți, inclusiv pe Paul Verlaine, Arthur Rimbaud și Stéphane Mallarmé, printre mulți alții.
I se atribuie faptul că a inventat termenul de „modernitate” pentru a desemna experiența trecătoare și efemeră a vieții într-o metropolă urbană și responsabilitatea expresiei artistice de a surprinde acea experiență.
„Dante al unei ere decăzute”, după spusele lui Barbey d’Aurevilly, „s-a îndreptat spre Clasicism, hrănit de Romantism”, la răscrucea de drumuri dintre Parnasianism și Simbolism, campion al „Modernității”, ocupă un loc considerabil în rândul poeților francezi pentru o colecție, care este cu siguranță sumară față de activitatea contemporanului său Victor Hugo (Baudelaire i-a mărturisit editorului său teama că volumul său ar putea semăna mai mult cu o broșură…), dar care îi va modela, în timp, viața: Florile răului.
În centrul dezbaterilor asupra funcției literaturii din vremea sa, Baudelaire a desprins poezia de morală, proclamând-o destinată în întregime Frumuseții și nu Adevărului.
După cum sugerează titlul colecției sale, a încercat să creeze legături între rău și frumusețe, între fericirea trecătoare și idealul inaccesibil (Unei trecătoare), violență și plăcere (O martiră), dar și între poet și cititorul său („Cititor ipocrit, semenul meu, fratele meu”) și chiar între artiști de-a lungul veacurilor (Farurile).
Originalitatea sa continuă să-i provoace atât pe cititorii săi, cât și pe comentatorii operei sale. Este considerat poetul care a revoluționat întreaga lirică franceză și europeană prin originalitatea volumului său controversat Les Fleurs du Mal („Florile răului”). A avut o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu.
1056: Teodora împărăteasă a Bizanțului (n. 981)
1422: Regele Henric al V-lea al Angliei (n. 1387)
1724: Regele Ludovic I al Spaniei (n. 1707)
1762: Împăratul Momozono al Japoniei (n. 1741)
1811: Louis Antoine de Bougainville, explorator francez (n. 1729)
1834: Karl Ludwig Harding, astronom german (n. 1765)
1868: Dimitrie Cazacovici, istoric și filozof, membru fondator al Societății Academice Române
1900: Sir John Bennett Lawes, chimist și agronom englez (n. 1814)
1934: Ion Rusu Abrudeanu, publicist, om politic, deputat și senator român.
1941: Marina Țvetaeva, scriitoare rusă (n. 1892) – asasinată de NKVD
1963: Georges Braque, pictor francez, fondator – alături de Pablo Picasso – al cubismului (n. 1882)
1973: John Ford, regizor american (n. 1895)
1997: Diana, Prințesă de Wales (accident de mașină) (n. 1961)
2002: George Porter, chimist englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1920)
2012: Constanța Buzea, poetă română (n. 1941)
2014: Ștefan Andrei, politician comunist, ministru de externe român (n. 1931)
