1900: Jacques Prevert, poet, scenarist şi textier francez (d. 11 apr. 1977)
Opera sa, scrisă pentru un public larg, este o celebrare a temelor despre dreptate, libertate şi fericire. A scris piese de teatru scurt, poezii, cântece.
Influențat de mișcarea simbolistă, a reînnoit tradiția străveche a poeziei orale, creând “poeme-cantec” despre viața de stradă din Paris. Multe dintre acestea au fost transpuse pe muzică și au devenit cântece foarte populare.
Jacques Prévert, 4 febr. 1900 – 11 apr. 1977, poet francez care a compus balade de speranță socială și dragoste sentimentală. S-a clasat, de asemenea, printre primii scenariști, în special în anii 1930 și 1940.
Din 1925 și până în 1929 Prévert a fost asociat cu suprarealiștii Robert Desnos, Yves Tanguy, Louis Aragon și André Breton și a reînnoit, în stilul lor, vechea tradiție a poeziei orale care l-a condus către o formă foarte populară de „poeme-cântec”, care au fost reunite în volumul Cuvinte, 1945. După succesul primului său volum de poezii, Paroles (Cuvinte), la vârsta de 45 de ani, devine, grație limbajului familiar și jocurilor de cuvinte, un mare poet popular. Poeziile lui sunt celebre în cadrul statelor francofone și sunt învățate în școlile franceze.
Multe dintre acestea au fost transpuse pe muzică de Josef Kosma și au ajuns să aibă o largă audiență în rândul tinerilor cărora le plăceau tonurile anticlericale, anarhice, iconoclaste ale lui Prévert, pline de umor. S-a lovit de prostie, ipocrizie și război și atunci s-a adresat îndrăgostiților de pe stradă și metrou și inimilor simple ale copiilor. Cel mai popular a fost Încercarea unei descrieri a unei cine mascate în Paris, Franța.
Prévert a stăpânit arta schiței de mici dimensiuni care îl surprinde pe cititor cu garda jos. A folosit versuri libere, versuri neregulate, rime ocazionale, jocuri de cuvinte, cascade de cuvinte intenționat așezate în dezordine, enumerări, antiteze și alte procedee stilistice.
De asemenea, a scris pentru un grup de dramaturgi militanți politic cu care a vizitat în cele din urmă Uniunea Sovietică (1933).
Prévert a scris multe scenarii excelente de film, în colaborare cu fratele său, Pierre. Cele mai bune lucrări ale sale, realizate pentru regizorul Marcel Carné, sunt Dramă amuzantă, 1937; Oaspeții serii, 1942; Copiii paradisului, 1944; Lucruri și alte lucruri, 1972. A lucrat și pentru televiziunea franceză, precum și pentru filme de animație pentru copii.
Colecțiile poeziilor sale includ Povestiri, 1946; Spectacol, 1951; Marele bal al primăverii, 1951; Farmecele Londrei, 1952; Povești și alte povești, 1963; Lucruri și alte lucruri, 1972.
1688: Pierre Carlet de Chambain de Marivaux, dramaturg , prozator și publicist francez, cel mai important autor francez de comedii din secolul al XVIII – lea, reprezentant al iluminismului timpuriu (d. 12 feb.1763).
Desi s-a nascut intr-o familie aristocrata, frecventand saloanele pariziene, descrise in scrierile sale jurnalistice, Marivaux s-a dedicat carierei literare dupa pierderea averii si moartea tinerei sale sotii. Primele piese au fost scrise pentru Comedia Franceza, apoi s-a dedicat scrierii pentru teatrul Commedia dell’Arte din Paris: Surprizele dragostei (Les surprises de l’amour), Jocul dragostei si-al intamplarii (Les jeu de l’amour et du hasard).
Ca procedee folosite in scrierile sale, “marivodajul” a devenit sinonim cu sensibilitatea nuantata si jocurile spirituale de cuvinte. A scris si piese satirice: Insula sclavilor, Insula ratiunii, Noua colonie.
[Commedia dell’arte, in italiană, “comedia artiștilor / breslei artiștilor”; formă a teatrului de improvizaţie, ale cărei origini se regăsesc în Italia secolului al 16-lea, care a ajuns la un anumit apogeu al popularității sale un secol mai tărziu, fiind practicată până în ziua de astăzi. Spectacolele perioadei de început erau în majoritatea lor lipsite de vreun text scris, se desfășurau în aer liber cu foarte puține decoruri. Spectacolele erau gratuite, dar se bazau pe donațiile spectatorilor. Trupele constau, de obicei, din zece actori. Răspândit rapid în întreaga Europă, genul era cunoscut în afara Italiei sub numele de “comedie italiană”.]
1746: Tadeusz Kosciuszko, erou al luptei pentru independență națională în Polonia (d. 5 oct. 1817)
1799: Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator și om politic portughez (d. 9 dec. 1854)
1809: Vasile Cârlova, poet român (d. 18 sep. 1831)
1871: Friedrich Ebert, primul președinte social-democrat al Republicii de la Weimar (1919 – 1925) (d. 28 februarie 1925)
1872: Octav Bancilă, pictor român (d. 3 aprilie 1944)
1881: Fernand Léger, pictor, grafician și artist decorator francez (d. 17 august 1955)
Pionier al cubismului, a fost printre primii pictori francezi care au expus public lucrări de orientare cubistă, deși el însuși nu este considerat ca aparținând mișcării cubiste propriu- zise.
Primele sale opere – cu evidentă inspirație impresionistă, în maniera lui Paul Cézanne – datează din anul 1903, pentru a-și dezvolta cu timpul propriul stil, dinamic și plin de optimism. Fascinat de civilizația industrială, dar și de problematica socială, Léger face dovada timpului în care trăiește într-un stil inovator, plin de expresivitate. Îi place formatul mare și execută tablouri de mari dimensiuni și decorații murale.
Aspiră cu consecvență la integrarea artelor plastice în viața de zi cu zi, pe stradă, în oraș, în biserică. Nu a fost un pictor tipic de atelier, ceea ce l-a atras a fost aventura artistică, pentru ca în cele din urmă să atingă independența absolută și reciprocă între forme, culori și spațiu.
1890: Horațiu Dumitriu, pictor român
1902: Charles A. Lindberg, aviator american, care la 20/21 mai 1927 a realizat primul zbor fără întrerupere pe deasupra Atlanticului (d. 26 aug. 1974)
1906: Clyde W. Tombaugh, astronom american; a descoperit, în 1930, planeta Pluto
A descoperit planeta pitica Pluto în 1929, a doua planeta pitica din Sistemul Solar, dupa Eris. Aceasta este singura planetă descoperită în secolul XX.
Pluto a fost descoperită ca rezultat al unei cercetări prin telescop inițiate în 1905 de către astronomul american Percival Lowell, care a presupus existența unei planete îndepărtate dincolo de Neptun, ca urmare a unor mici neregularități în orbitele lui Uranus și Neptun. Continuată după moartea lui Lowell de cercetătorii de la observatorul Lowell, cercetarea s-a încheiat cu succes când astronomul american Clyde W. Tombaugh l-a găsit pe Pluto.
În 1928, Observatorul Lowell il angajeaza pe Tombaugh cu 90 de dolari pe lună, astfel încât acesta sa participe la o campanie laborioasa de fotografiere, utilizând noul telescop de aproximativ 32,5 cm, aflat încă in asamblare. Sarcina sa era de a cauta o planetă trans-Neptuniana (cunoscuta sub numele de Planeta X) a cărei existenţă a fost prezisa de Percival Lowell. După un an de cautari, el găseşte planeta dorita pe 18 februarie 1930 si descoperirea lui Pluto a fost confirmată în luna următoare. Mai tarziu, Pluto se va dovedi a nu fi Planeta X a lui Lowell.
1906: Dietrich Bonhoeffer, pastor lutheran, opozant al regimului național-socialist (d. 1945)
1906: Natalia Bragalia, scenograf
1906: Nicolae Georgescu-Roegen, economist și matematician, membru de onoare al Academiei Române; a emigrat în SUA (d. 31 octombrie 1994)
1906: Eugen Macovschi, biochimist și biolog, academician român (d. 3 aprilie 1985)
1910: Alfred Mendelsohn, compozitor, dirijor și pedagog roman (d. 9 mai 1966)
1929: Constantin Piliuță, pictor român
Constantin Piliuță, 4 febr. 1929 – 3 mai 2003, născut în Botoșani, a fost unul dintre cei mai mari pictori contemporani, un artist al luminii şi al culorii calme, armonioase.
După ce a studiat la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București (1945 – 1949), sub îndrumarea profesorului Alexandru Ciucurencu, a participat la cele mai de seamă manifestări colective organizate în țară.
A expus în numeroase galerii din străinătate: Moscova, Leningrad, Glasgow, Atena, Istanbul, New Delhi, Paris, Kosiče, Cangnes-sur-Mer.
O mare lucrare cinetică se află în Sala Turbinelor Complexului Hidroenergetic Porţile de Fier. UNESCO a achiziţionat o lucrare a sa.
A fost un foarte bun desenator, arta lui remarcandu-se prin folosirea tuselor mari, monocrome, prin eliminarea oricaror detalii nesemnificative, o paleta coloristica luminoasa, in care predomina tonurile pastelate ce simbolizeaza admiratia nostalgica a frumusetii lucrurilor.
S-a dedicat peisagisticii naturii (flori sau peisaje din Delta Dunarii sau din Dobrogea) si a oraselor vechi (Botosani, orasul sau natal).
Păpădii
Violete
Păpădii și violete
A abordat portretul (Marin Preda, Tudor Arghezi) si compozitiile cu subiecte istorice (Bobalna), realizand si lucrari in fresca.
Dintre tablourile sale: Flori galbene, Balerin, Femeie cu chitara, Iarna, Delta, Flori violete, Peisaj, Arlechin, Anemone.
Lucrări: Iarna citadină şi Cană cu flori, 1957; Bătrână, 1958; Cele 3 graţii şi Maci pe masa neagră, 1967; Case la munte, 1971; Chitarista, 1977; Flori de toamnă, 1978; Peisaj de iarnă şi Moară veche, 1980; Autoportret cu ţigară, 1983; Natură statică cu flori şi fructe, 1988; Vas cu flori, 1993; Copaci în floare, 1997.
Acuarelă
Distins cu Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România, 1967, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, 1971, Premiul “Ion Andreescu” al Academiei Române, 1974.
“Meseria de artist se gândeşte mereu; la fiecare vârstă te apropii de ea într-un alt mod, pentru că misiunea artistului, a pictorului în mod special, este aceea de a intra în casele oamenilor şi de a învăţa copiii să crească în spiritul bucuriei culorilor”, mărturisea Constantin Piliută.
1932: Mioara Avram, personalitate de renume a lingvisticii românești (d. 2004)
1937: Emanuel Mandric, regizor român (d. 1 decembrie 1997)
1940: Deac Ion Bistrița, artist plastic român
1954: Denisa Comănescu, poeta română