1972: Marianne Moore, editoare și poetă modernistă americană (n. 1887)
Marianne Moore, 15 nov. 1887 – 5 febr. 1972, scriitoare și poetă modernistă americană, născută în Kirkwood, Missouri. A studiat la Bryn Mawr College și a obținut o diplomă în biologie acolo în 1909. Apoi a devenit profesoară, apoi bibliotecară în New York până în 1925.
Din 1915, a compus poezii publicate de T. S. Eliot, în revista Egoistul. A publicat poezii în revista Poetry, precum și în Others, fondată de Alfred Kreymborg în 1915, apropiată de mișcarea imagistă și unde a publicat și William Carlos Williams. Acesta din urmă scria despre ea, în 1924:
„Cred că, în general, dintre toți scriitorii americani, cea mai constantă poetă este Marianne Moore – nu pentru că versurile ei sunt invariabil foarte colorate, nu este cazul, ele au adesea calitatea instructivă a schemelor și nu pentru că ea oferă opera ei anumite forme îngrijite – poeziile ei se lipsesc fără metrică de cele mai multe ori – dar eu cred că opera ei este în modul cel mai consecvent cea a unui poet, deoarece subiectul său își găsește invariabil originea chiar la izvorul în care se naște poezia – curgând constant din obiectul poeziei. Și că opera sa posedă de fapt această caracteristică, din acest izvor, cu atât mai distinct când evită versificarea. Acolo se scrie obiectul poeziei şi de aceea este poezie. »
Prima ei carte, Poems, a fost publicată la Londra de Hilda Doolittle. Cartea ei Observații (Observations) a fost prima publicată în Statele Unite și i-a adus premiul Dial în 1924. Din 1925 până în 1929, a editat revista culturală The Dial. În 1933, a primit de această dată premiul Helen Haire Levinson de la revista Poetry.
Cu toate acestea, colecția sa Collected Poems din 1951 i-a asigurat o anumită faimă în cercurile literare. Lucrarea i-a adus, de asemenea, Premiul Național de Carte, Premiul Pulitzer și Premiul Bollingen. Moore a continuat să scrie poezii până la moartea ei, în 1972, la New York.
Muzeul Rosenbach din Philadelphia expune o replică a sufrageriei în care a trăit și a lucrat mai bine de 40 de ani.
1578: Giambattista Moroni, pictor italian manierist din perioada Renașterii târzii (n. 1525 )
Giovanni Battista Moroni (sau Giambattista Moroni) un geniu necunoscut al portretului renascentist, a fost unul dintre cei mai mari portretiști ai Italiei secolului al XVI-lea. Renumit pentru darul său de a surprinde asemănarea exactă a modelelor sale, a creat portrete care sunt la fel de pătrunzătoare și puternice astăzi ca și acum mai bine de 400 de ani, impresionând prin profunzimea lor psihologică. Este cunoscut pentru portretele sale elegante și realiste ale nobilimii locale şi ale clerului.
Giovanni Battista Moroni, cca. 1525 – 5 febr. 1578, născut în Albino, Republica Veneția, Italia, pictor italian renascentist remarcabil pentru portretele sale sobre și demne.
Fiul arhitectului Andrea Moroni, Giovanni Battista Moroni este unul dintre cei mai mari portretisti italieni ai secolului al XVI-lea.
Moroni a fost elevul pictorului local Moretto da Brescia, care a influențat puternic modul lui Moroni de a picta compoziții religioase. Cu toate acestea, portretele lui Moroni i-au câștigat faima, pentru că a fost unul dintre puținii artiști italieni ai Renașterii care au făcut din portrete specialitatea lor principală. Portretele sale erau în mare parte ale micii aristocrații și burghezii din Bergamo.
Portretul unui copil al Casei Redetti cca. 1570.
A lucrat în principal în orașul său natal Albino, dar și în Brescia și Trento, unde a pictat în mare parte lucrări religioase, precum și în Bergamo. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este Croitorul (1565–1570).
Croitorul
Cele două perioade ale sale la Trento coincid cu cele două sesiuni ale Conciliului de la Trento din 1546-1548 și 1551-1555. Moroni era foarte sensibil la injoncțiunile Conciliului și va respecta cerințele sale de ortodoxie, claritate și realism în arta religioasă. Retablurile Doctorilor Bisericii pentru Biserica Santa Maria Maggiore sunt un exemplu în acest sens.
[Retablu: (în bisericile catolice) panou vertical sculptat și pictat, în spatele altarului.]
Îl va întâlni pe Tițian cu această ocazie, în timp ce acesta din urmă se afla în drum spre Augsburg. Portretele lui Tițian prezintă personaje care aparțin celor mai înalte sfere de putere. Cei din Moroni, preciși în aspectul fizic și atitudinea psihologică, invită la dialog cu ființe mai cufundate în ocupațiile lor zilnice.
A lucrat la Bergamo din 1554, apoi, în anii 1560-1579, s-a retras în orașul natal Albino. A adoptat un stil mai sever, o paletă mai austeră cu „haine negre, chipuri smerite, atitudini pioase”.
Moroni a realizat un model al demnității și nobleței prin ipostaze naturale, neforțate și compoziții magistrale și a insuflat portretelor sale individualitate fizionomică și profunzime psihologică.
Portretul lui Bartolomeo Bonghi
Îmbrăcat în hainele sale de profesor și cu pălăria cu trei colțuri, juristul Bartolomeo Bonghi este prezentat ținând o carte de drept civil roman dedicată lui de autorul său în 1553. Prin fereastra deschisă se vede un turn care era unul dintre reperele identificabile ale orașului Bergamo. Moroni a fost admirat în nordul Italiei pentru capacitatea sa de a-și surprinde modelele „din viață” sau „din natură”, după cuvintele artistului venețian Tițian. Lucrări ca aceasta au fost, fără îndoială, studiate de tânărul Caravaggio.
În ciuda expresiilor faciale impasibile, multe dintre portretele sale conferă un sentiment de melancolie blândă, care este întărit de tonalități predominante de gri și de un tratament restrâns al texturilor de pânză și draperii. Stilul de portretizare simplu, dar subtil al lui Moroni a fost în mod clar influențat de cel al lui Tițian, care a lăudat el însuși munca lui Moroni.
Portretul unei tinere doamne, cca. 1575.
Printre celelalte portrete notabile ale lui Moroni se numără Portretul lui Pietro Secco Suardo (1563) și Portretul lui Gian Gerolamo Grumelli (c. 1560).
Portretele lui Moroni înfățișează oameni din lumea și din timpul în care a trăit, de la bărbați și femei elegante din înalta societate, îmbrăcate în rochii strălucitoare, până la membrii clasei de mijloc angajați în propria activitate de comerț. O astfel de lucrare este Croitorul, la fel de lăudată la vremea sa ca și acum („revoluționară” – Jonathan Jones, The Guardian). Toate lucrările sale împărtășesc un naturalism și o vitalitate uimitoare, rareori egalate de alți artiști ai perioadei și anticipând stilul realist al lui Caravaggio și, mai târziu, al lui Manet.
El este fondatorul a ceea ce se numea atunci „pictura realității” și care a marcat artele plastice din Bergamo și Brescia până în secolul al XVIII-lea.
1597: Paul Miki, călugăr iezuit, unul din cei 26 de martiri din Nagasaki
1859: Alecu Russo, poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar, ideolog al generației de la 1848 (n. 1819)
1939: Gheorghe Țițeica, matematician, deschizător de drumuri în geometria diferențială, membru, vicepreședinte (1924-1925) și secretar general (1929-1939) al Academiei Române (n. 1873)
1953: Iuliu Maniu, om politic, președinte al Partidului Național Țărănesc, prim-ministru în mai multe rânduri (n. 1873)
1964: Dimitrie G. Dinicu, pedagog, teoretician muzical (n. 1898)
1978: Bogdan Catul pictor, fiul istoricului literar Gh. Bogdan-Duică (n. 1897)
1993: Joseph Mankiewicz, regizor si scenarist american
Cariera lui Joseph Mankiewicz atinge apogeul in studiourile de la Hollywood, inclusiv cu superproductia “Cleopatra” in 1963. A primit un Oscar, în 1949, la categoriile cel mai bun regizor şi cel mai bun scenarist pentru “A Letter To Three Wives” (O scrisoare la trei neveste). In anul urmator, a reiterat performanta cu “All about Eve” (Totul despre Eva) care a fost proclamat cel mai bun film al anului. În 1953, i-a avut pe Marlon Brando şi James Mason in interpretări memorabile în “Iulius Cezar”, în general considerat drept cea mai buna adaptare cinematografica a operei lui Shakespeare.
1986: Grigore Băjenaru, scriitor român (n. 1907)
Grigore Popescu-Băjenaru, cunoscut pentru romanele sale Cișmigiu et Comp., în care prezintă viața de elev la Liceul „Gheorghe Lazăr”, situat lângă Parcul Cișmigiu, și Bună dimineața, băieți!, în care prezintă momente din viața sa de profesor.
1994: Marin Bucur, istoric literar, eseist, prozator român (n. 1929)
2002: Constantin Antonovici, sculptor, ucenic al lui Constantin Brâncuși în perioada 1947 – 1951 (n. 1911)
2004: John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse
2008: Maharishi Mahesh Yogi, maestru yoga, guru al grupului Beatles
Maharishi Mahesh Yogi, fondatorul programului internaţional numit Meditaţia Transcendentală, este cunoscut mai ales datorită rezultatelor practice pe care le-a obţinut acţionând pentru îndeplinirea scopului său declarat: regenerarea spirituală a lumii. Pornind de la o tehnică yoga simplă şi uşor accesibilă, pe care a început să o predea în urmă cu 50 de ani, a ajuns la şase milioane de discipoli şi a creat un adevărat imperiu spiritual, cu centre în întreaga lume.
Originar din Madhya Pradesh, India, discipol si asistent al lui Swami Brahmananda Saraswat, a introdus meditatia transcedentala in Occident. Si-a lansat mişcarea în 1958, în anii ‘60 atragand un numar mare de adepţi, printre care celebrul grup britanic The Beatles, Beach Boys, actrita Mia Farrow. Cartea publicată în 1964, Stiinta Fiintei Umane si Arta de a trai, a fost tradusa în cincisprezece limbi şi vânduta in milioane de exemplare.
