1626: Marie de Rabutin-Chantal, baroana de Sévigné, supranumită marchiza de Sévigné sau Madame de Sévigné, literată franceză, cunoscută pentru epistolele sale. Avea o educație solidă, cunoscând perfect limba italiană și destul de bine limba latină.
Marie de Rabutin-Chantal, marchiză de Sévigné, 5 febr. 1626 – 17 apr. 1696, născută la Paris, scriitoare franceză a cărei corespondență are o semnificație atât istorică, cât și literară.
Provenind din vechea nobilime burgundă, a rămas orfană la vârsta de șase ani și a fost crescută de unchiul ei Philippe II de Coulanges. A avut o copilărie fericită și a fost bine educată de tutori celebri precum Jean Chapelain și Gilles Ménage. A fost introdusă în societatea de la curtea regală și în lumea prețioasă și importantă a Hotelului Rambouillet din Paris, după căsătoria ei din 1644 cu Henri de Sévigné, un aristocrat breton din vechea nobilime care și-a risipit o mare parte din avere înainte de a fi ucis într-un duel în 1651. Și-a lăsat văduva cu doi copii, Françoise Marguerite (n. 1646) și Charles (n. 1648). Câțiva ani, doamna de Sévigné a continuat să frecventeze cercurile sociale la modă din Paris, devotându-se și copiilor ei.
[Hotelul Rambouillet este un hotel parizian cunoscut pentru salonul literar pe care Catherine de Vivonne, soția lui Charles d’Angennes, Catherine de Rambouillet sau marchiza de Rambouillet l-a ținut din 1608 până la moartea ei în 1665.]
În 1669, frumoasa ei fiică, Françoise Marguerite, s-a căsătorit cu contele de Grignan și apoi s-a mutat cu el în Provence, unde fusese numit locotenent general al acelei provincii. Despărțirea de fiica ei i-a provocat un sentiment de singurătate acută doamnei de Sévigné și din aceasta a crescut cea mai importantă realizare literară a ei, scrisorile sale către doamna de Grignan, care au fost scrise fără intenție sau ambiție literară. Cele mai multe dintre cele 1.700 de scrisori pe care ea le-a scris fiicei sale au fost compuse în primii șapte ani după despărțirea lor din 1671. Scrisorile relatează știri și evenimente actuale din societatea mondenă, descriu persoane marcante, comentează subiecte contemporane și oferă detalii despre viața ei de zi cu zi alta – gospodăria ei, cunoscuții ei, vizitele ei și gustul ei pentru lectură. Scrisorile oferă puține informații despre care istoricii nu pot găsi referințe în altă parte, dar felul doamnei se Sévigné de a-și spune poveștile face ca versiunea ei despre evenimentele curente și bârfele să fie de neuitat. Odată ce imaginația ei a fost captată de un incident, sensibilitatea și puterile sale ca artist literar au fost eliberate în narațiuni pline de spirit și captivante.
Sévigné nu a avut un model literar pentru arta ei. Înaintea ei, criticii au susținut că literatura epistolară ar trebui să se conformeze anumitor reguli de compunere și să respecte o unitate de ton (de exemplu, „serios” sau „jucăuș”). În schimb, scrisorile doamnei de Sévigné demonstrează o spontaneitate și o neorânduială naturală care au un ton conversațional extrem de interesant.
976: Sanjo, împăratul Japoniei (d. 1017
1808: Carl Spitzweg, pictor romantic german şi poet.
Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi artişti ai stilului Biedermeier. Picturile sale se inspirau din viata oamenilor obisnuiti, realizand, de asemenea, si peisaje.
Stilul Biedermeier este un stil artistic german si austriac, care s-a dezvoltat incepand cu 1815, pana in 1848. Gottlieb (Papa) Biedermeier a fost un personaj fictiv, caricatural, care simboliza modul de viata confortabil al clasei de mijloc, punand accent pe viata familiala si pasiunile acestei clase sociale. Subiectele picturilor Biedermeier, care erau fie de gen (retragerea în idilă și în intimitatea personala), fie istorice, au fost tratate in mod sentimental.
Stil artistic de tranziție, predominant în Europa Centrală, s-a manifestat între anii 1815 (Congresul de la Viena, sfârşitul războaielor napoleoniene) și 1848 (începutul revoluțiilor europene) si se adresa mai mult sensibilitatii clasei de mijloc a acestei perioade.
Deşi termenul în sine este o referinţă istorică, este în prezent folosit pentru a desemna stiluri artistice care au înflorit în domeniul literaturii, muzicii, artelor vizuale si design-ului interior.
1840: John Boyd Dunlop, inventatorul pneurilor pentru biciclete
Prin echiparea roţilor tricicletei fiului său cu tuburi de cauciuc, John Boyd Dunlop aproape ca a reinventat roata! În secolul al XIX-lea, un veterinar scoţian numit John Boyd Dunlop era ingrijorat cu privire la siguranţa fiului său, Johnny, pe tricicleta. Roţile atingeau solul direct şi nu amortizau şocurile provocate de denivelarile drumului. Zgomotul era adesea prea mare şi conducerea tricicletei nu era facuta întotdeauna în condiţii de siguranţă. John Dunlop a decis să acţioneze. Era nevoie de tuburi de cauciuc umplute cu aer şi plasate în jurul roţilor triciclului lui Johnny. Invenţia s-a dovedit eficace si in 1888, a obţinut un brevet de inventie a anvelopei.
1851: Ștefan Hepites, fizician și meteorolog, membru și vicepreședinte al Academiei Române (5/17) (d. 1922)
1866: Arthur Keith, anatomist și antropolog scoțian (d. 1955)
1884: Czimir Funk, biochimist american de origine poloneză (1911), cel care a dat termenul „vitamina” (d. 1967)
1896: Nicolae Bagdasar, filosof, academician român (d. 1971)
1906: John Carradine, actor american (d. 1988)
1915: Robert Hofstadter, fizician american (d. 1990)
1919: Andreas Georgios Papandreou, om politic grec (d. 1996)
1920: Irina Eliade, traducătoare și prozatoare (d. 1998)
1925: Matei Gheorghiu, actor român (d. 2003)
1928: Hristu Cândroveanu, critic literar și poet
1931: Sumya Haruiya, directorul Asociației de prietenie Japonia-România (din 1993)
1941: Kaspar Villiger, președinte al Confederației Elvețiene în 2002
1941: Barrett Strong, cântăreț american
1945: Charlotte Rampling, actrița britanică de film
1957: Mircea Romcescu, compozitor roman
1947: Alexandru Pintescu, scriitor, traducător (d. 2002)
1969: Bobby Brown, solist american, soțul cântăreței Withney Huston
1972: Mary Donaldson, soția prințului moștenitor Frederik al Danemarcei
