Aniversari 5 mai
1846: Henryk Sienkiewicz, romancier polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)
Henryk Sienkiewicz, pe numele complet Henryk Adam Alexander Pius Sienkiewicz, pseudonim Litwos, 5 mai 1846 – 15 nov. 1916, romancier polonez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1905.
Familia lui Sienkiewicz deținea o mică moșie, dar a pierdut totul și s-a mutat la Varșovia, unde Sienkiewicz a studiat literatura, istoria și filologia la Universitatea din Varșovia. A părăsit universitatea în 1871 fără a lua o diplomă.
A început să publice articole de critică literară în 1869 în care era evidentă influența pozitivismului, un sistem filozofic – popular în Polonia și în altă părți la acea vreme – subliniind în special realizările științei.
Primul său roman, În zadar a fost publicat în 1872, iar prima sa nuvelă, Bătrânul servitor, în 1875. Sienkiewicz a călătorit în Statele Unite (1876–1878) și, la întoarcerea în Polonia, după o lungă ședere la Paris, a publicat o serie de nuvele de succes, printre care Yanko muzicianul, 1879, Paznicul farului, 1882 și Bartek Cuceritorul, 1882. Ultima povestire apare într-un volum intitulat Schițe în cărbune și alte povestiri, 1990 și există, de asemenea, un volum de povestiri intitulat Povestiri alese, 1976.
Din 1882 până în 1887, Sienkiewicz a fost coeditor al cotidianului Cuvântul. În 1900, pentru a sărbători cel de-al 30-lea an al carierei sale de scriitor, poporul polonez i-a dăruit micul domeniu Oblęgorek, lângă Kielce, în sudul-centrul al Poloniei, unde a locuit până în 1914.
La izbucnirea Primului Război Mondial, a plecat în Elveția, unde, împreună cu celebrul politician și pianist Ignacy Paderewski, a promovat cauza independenței poloneze și a organizat ajutoare pentru victimele războiului polonez.
Marea trilogie de romane istorice a lui Sienkiewicz a început să apară la Słowo în 1883. Aceasta cuprinde Prin foc și sabie, 1884; film 1999, Potopul, 1886; film 1974 și Pan Wołodyjowski, 1887–1888; film 1969. Situată la sfârșitul secolului al XVII-lea, trilogia descrie luptele Poloniei împotriva cazacilor, tătarilor, suedezilor și turcilor, subliniind eroismul polonez în registru epic și cu claritate și simplitate. Cea mai bună dintre cele trei lucrări, Prin foc și sabie, descrie încercările polonezilor de a opri rebeliunea cazacilor din Zaporojia condusă de Bohdan Khmelnytsky.
Celelalte romane ale lui Sienkiewicz includ romanul istoric Quo vadis? (Unde mergi?), tradus pe scară largă; film 1909, 1913, 1951, 2001. Acțiunea romanului este plasată la Roma sub conducerea lui Nero și i-a adus recunoașterea internațională lui Sienkiewicz. Deși principalele romane ale lui Sienkiewicz au fost criticate pentru teatralitate și lipsa de acuratețe istorică, acestea prezintă o mare putere narativă și conțin potretizări vii ale personajelor.
1796: Robert Foulis, inginer civil si inventator canadian de origine scotiana
Foulis a infiintat prima turnatorie de fier din Saint John, New Brunswick, in 1825 şi o şcoală de arte, in 1838. Mai târziu, a patentat un aparat cu un gaz uşor, care a fost folosit mai târziu la faruri şi, datorită fiicei sale, a inventat o sirenă pentru ceaţă (foghorn) a cărei paternitate a fost disputată între el şi guvernul din New Brunswick. Din aceasta cauza, desi era primul inventator din lume al acesteia, nu a reusit sa-si patenteze inventia. Aceasta idee i-a venit cand venea spre casa, intr-o noapte cu ceaţă, şi fiica sa canta la pian. Foulis nu a putut auzi nici una dintre note, cu excepţia celor foarte joase. Cu aceasta inventie credea că ar putea rezolva problemele ce provocau scufundarea navelor din cauza ceţii care ingreuna vizibilitatea.
1800: Louis Hachette, Louis Christophe François Hachette, librar si editor francez
În 1826 a fondat editura Hachette, care îi poartă numele si in prezent.
De origine ţărănească, s-a mutat cu familia la Paris. Mama lui era croitoreasa la Lycée Louis-le-Grand (Liceul Ludovic cel Mare), ceea ce l-a determinat pe Louis să se inscrie la acest liceu. In 1819, a reusit al treilea la examenul de admitere la École Normale Supérieure, unde a urmat cursurile lui Francois Guizot. Ulterior, cariera sa promiţătoare în învăţământ a fost incheiata brusc, atunci când guvernul lui Joseph de Villèle a decis desfiintarea institutiei in care lucra.
In aceste conditii, Louis Hachette a inceput sa studieze dreptul, devenind meditatorul copiilor unui mare notar parizian. Cu ajutorul acestuia, a dobandit in1826 un brevet de librar-editor şi a fondat o editura clasică (editura Hachette, care si astazi îi poartă numele), ce a evoluat foarte mult datorita activitatii sale; s-a alaturat unei edituri stiintifice si literare care edita numeroase si importante publicaţii. A fondat mai multe periodice ca Revue de l’instruction publique (Revista educatiei publice) si Manuel général de l’instruction primaire (Manual general de educaţie elementară).
Geniul sau in domeniul marketingului a fost la originea multor inovatii care au asigurat succesul editurii sale. Hachette le-a propus librarilor sa le trimita cate un exemplar din toate aparitiile sale editoriale, cu posibilitatea de a-i fi restituite în cazul în care acestea nu vor fi vândute în primul an. Acest sistem s-a dezvoltat pe scara larga, devenind asa cum este cunoscut si astazi.
Cărți publicate de Editura Hachette
A avut ideea de a instala puncte de vanzare in gari. Autorizatia si chiar exclusivitatea i-au fost acordate de Eugène de Segur, cu condiţia de a publica povestirile pentru copii scrise de soţia sa, contesa de Segur, lucru pe care Hachette nu l-a regretat. Aceste puncte de vânzare au devenit lantul de presa Relay.
Relay este un lanţ de circa o mie de magazine de presa si carti, instalate în locurile de transport public (gări, aeroporturi, metrou), din multe ţări şi care aparţin de Lagardère Services, filială a grupului Lagardère. Brandul Relay a preluat în 2001, firma Relais H, lansata de grupul Hachette SA (în prezent Hachette Livre) în Franţa, în 1984, şi care este păstrata numai pentru punctele de vânzare din spitale. În 2010, reteaua Relay detinea 1100 de magazine in 4 continente Astazi, Relay este unul dintre liderii de pe piata presei online, cu site-ul său ce permite comanda online de ziare si reviste.
1813: Sören Aabye Kierkegaard, teolog, scriitor și filosof danez (d. 1855)
Søren Aabye Kierkegaard, 5 mai 1813 – 11 nov. 1855 la Copenhaga, scriitor, poet, teolog și filozof religios danez a cărui operă este considerată o formă timpurie de existențialism și de aceea este considerat fondatorul existentialismului.
Lucrările timpurii ale lui Kierkegaard au fost publicate sub diferite pseudonime pe care le-a folosit pentru a prezenta diverse puncte de vedere. A explorat problemele din unghiuri diferite, fiecare sub un pseudonim diferit. De asemenea, a publicat numeroase discursuri edificatoare sub propriul său nume.
Printre ideile-cheie ale lui Kierkegaard se numără conceptul de adevăruri subiective și obiective, amintirea și repetarea, angoasa, distincția calitativă infinită, credința ca pasiune, cele trei etape ale vieții.
Opera sa constă din texte critice despre religia organizată, creștinism, moralitate, etică, psihologie, filosofia religiei și arată gustul pentru metaforă, ironie și parabole. O mare parte din opera lui Kierkegaard se referă la modul în care se trăiește ca un individ unic, prioritizând realitatea umană concretă asupra gândirii abstracte și subliniind importanța alegerii și a angajamentului personal.
Prin concepția sa filozofică asupra constrângerii omului de a-și alege destinul, a exercitat o influență hotărâtoare asupra teologiei și filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existențiale.
Este cunoscut pentru critica adusa filosofiei rational-sistematice, in special hegelianismului, pe baza argumentului ca viata reala nu poate fi subscrisa unui sistem conceptual abstract. De pe aceasta pozitie, a incercat sa pregateasca terenul pentru o interpretare adecvata a credintei si a religiei, in special a crestinismului. In ultimii ani de viata a atacat insistent institutia Bisericii.
Gândirea și stilul de viață a lui Kierkegaard reflectă drama vieții filosofului, chinuit de paradoxul sfâșierii între un Dumnezeu neînțeles, căruia i se supune, și disperarea individului părăsit într-o lume în care trebuie să existe, dar care i se refuză. Disperarea la Kierkegared nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-și aleagă, respectiv să-și determine destinul, lăsat singur, fără speranță, în haosul existenței. In fața dilemei “Sau, sau” (Enten – Eller, 1843), pentru a ieși din plictiseala existenței, pendulează între un hedonism rafinat și o disperare fără mijloace de consolare.
Printre operele sale se numara Sau-sau, 1843, Frica si cutremurare, 1843 si Maladia mortala, 1849.
A exercitat o influenta puternica asupra filosofilor si teologilor continentali din secoul XX, precum Karl Barth, Karl Jaspers, Martin Heidegger si Martin Buber.
În cursul secolului al XIX-lea, influența gândirii lui Kierkegaard s-a exercitat numai asupra unor scriitori scandinavi, ca Henrik Ibsen și August Strindberg. Abia un secol mai târziu, concepțiile sale filosofice se reflectă, în forme modificate, în scrierile reprezentanților filosofiei existențiale, ca Albert Camus, Gabriel Marcel, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre, Karl Jaspers, precum și ai “dialecticii negative” (Theodor Adorno). Și scriitorul ceh, Franz Kafka, a fost profund influențat de operele lui Kierkegaard.
În literatura română, influența operei lui Kierkegaard a fost una târzie. Operele sale au început să circule abia în perioada interbelică, în limbile franceză, italiană sau engleză și i-au influențat pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt, Jeni Acterian, Max Blecher etc.
După 1947, romanele lui Nicolae Breban, Don Juan și Pândă și seducție au repus în circulație multe dintre ideile din Jurnalul seducătorului, emise de Kierkegaard.
Kierkegaard a scris în daneză, iar distribuirea operei sale s-a limitat inițial la Scandinavia, dar la începutul secolului al XX-lea, scrierile sale au fost traduse în franceză, germană și alte limbi europene majore. La mijlocul secolului XX, gândirea sa a exercitat o influență considerabilă asupra filozofiei, teologiei și culturii occidentale, continuând până în prezent.
Operele lui Kierkegaard au început să fie traduse în limba română începînd cu anii 90.
1815: Eugene Labiche, dramaturg francez (d. 1888)
A fost ales membru al Academiei Franceze în 1880 (fotoliul 15), in locul jurnalistului Ustazade Silvestre de Sacy.
1818: Karl Marx, filosof și economist german (d. 1883)
Parintele comunismului si al socialismului german. A redactat, impreuna cu Engels, Manifestul Partidului Comunist, pe 26 februarie 1848. Fondator al Primei Internationale Socialiste in 1864. Si-a definit doctrina în lucrarea Capitalul, 1867.
1819: Stanislaw Moniuszko, compozitor polonez (d. 1872)
1826: Împărăteasa Eugenia a Franței, soția lui Napoleon al III-lea (d. 1920)
1829: Shusaku Honino, jucător japonez de „Go” (d. 1862)
1841: Ermete Novelli, actor italian
1869: Hans Pfitzner, compozitor de origine rusă (d. 1949)
1892: Dorothy Garrod, arheologă și cercetătoare britanică (d. 1968)
1909: Idel Ianchelevici, sculptor și pictor franco-belgian de origine română (d. 1994)
1919: Mihnea Gheorghiu, scriitor și traducător român
1921: Arthur Schwalow, fizician american (d. 1999)
1936: Ion Dumeniuc, lingvist, profesor universitar, publicist și om de stat moldovean (d. 1992)
1955: Emil Klein, violoncelist și dirijor român (d. 2004)
1956: Ștefan Mitroi, prozator, poet, dramaturg, publicist, traducător român
1978: Alexandrina, artistă originară din Republica Moldova
1983: Henry Cavill, actor britanic