Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Alte evenimente
5 noiembrie

1930: Scriitorul american Sinclair Lewis, autor al unor carti ca “Babbitt” sau “Martin Arrowsmith”, a primit premiul Nobel pentru Literatura.

Sinclair Lewis, romancier, autor de povestiri scurte si dramaturg american, a devenit, in 1930, primul scriitor din Statele Unite care a primit Premiul Nobel pentru Literatură “pentru arta viguroasă şi plastica a descrierii şi pentru capacitatea de a crea, cu inteligenta şi umor, noi tipuri de caractere.” Lucrarile sale sunt cunoscute pentru opiniile profunde si critice referitoare la societatea americana şi la valorile capitaliste, precum şi pentru caracterizarile convingatoare ale femeilor moderne angajate.

Creator de atmosfera si de tipuri de o rara autenticitate, opera sa este o cronica satirica a vietii provinciale americane, remarcabila prin precizia aproape documentara a descrierii mediilor si maiestria portretizarii. Romanele sale descriu, intr-o nota satirica, burghezia şi preocupările mercantile şi religioase, precum si autosuficienta clasei de mijloc: Strada mare (Main Street, 1920),  Babbitt, 1922 (capodopera sa, studiu ironic al unui afacerist conformist), Martin Arrowsmith, 1925 (incursiune in profesia de medic), Elmer Gantry, 1927 (condamnare a religiei fundamentaliste), Dodsworth, 1929 (povestea europeana a unui cuplu american bogat), Pe aici nu e cu putinta (It Can’t Happen Here, 1935), Parintii risipitori (The Prodigal Parents, 1938).

1556: Bayram Khan iese învingător din cea de-a doua bătălie de la Panipat și restabilește puterea mogulilor în India

1605: Esecul “Complotului prafului de pușcă” (Gunpowder Plot), o incercare de atentat  impotriva regelui Iacob I al Angliei si a Parlamentului britanic

In cursul ceremoniei de deschidere a Parlamentului din 5 noiembrie 1605 (calendarul iulian), o bomba urma sa explodeze in Palatul Westminster din Londra. Era vizată clădirea Parlamentului britanic (House of Lords, Camera Lorzilor), la care participau regele Iacob I al Angliei, membrii guvernului și ai Parlamentului

Conspiratie a bigotilor romano-catolici englezi care planuiau sa rastoarne Parlamentul si sa-l ucida pe Iacob I, atentatul trebuia să fie preludiul unei revolte populare in Midlands, in cursul careia fiica regelui, prinţesa Elisabeta, pe atunci in varstă de nouă ani, urma sa fie instalata pe tronul unui stat catolic.

Robert Catesby pare să se fi lansat in acest complot, după ce speranţele sale pentru o toleranţă religioasă mai mare in timpul domniei lui Iacob I s-au naruit, dezamagire  impărtăşită de mulţi catolici englezi. Astfel, un grup de conspiratori, condusi de Robert Catesby (1573-1605), l-a atras in complotul lor pe Guy Fawkes, care avea peste zece ani de experienţă militară, fiind implicat in suprimarea Revoltei Cerşetorilor din Ţările de Jos (Razboiul de Opzeci de Ani sau Revolta Olandeza) controlate de spanioli. Alţi membri ai conspiraţiei au fost John Wright, Thomas Wintour, Thomas Percy, Robert Keyes, Thomas Bates, Robert Wintour, Christopher Wright, John Grant, Ambrozie Rookwood, Everard Digby şi Francis Tresham.

Printr-o scrisoare anonima (26 octombrie 1605) in care ii dezvaluia complotul, unul dintre membri l-a avertizat pe cumnatul sau, Lordul Monteagle, prieten al lui Guy Fawkes, sa nu mearga la Parlament in ziua hotarata pentru atentat (5 noiembrie 1605), iar Monteagle a alertat guvernul. Autoritatile au ordonat o perchezitie la Camera Lorzilor, pe 4 noiembrie 1605. In timpul perchezitiei facute la miezul nopţii, Fawkes a fost descoperit intr-o pivnita situata sub palatul Westminter, pazind 36 de butoaie de praf de pusca (suficiente pentru a transforma Camera Lorzilor in cenuşă) şi a fost arestat.

Afland despre descoperirea complotului, majoritatea conspiratorilor s-au refugiat la Londra, in Holbech House, un hotel particular, proprietate a lui Stephen Lyttelto, asteptand momentul potrivit pentru a incepe lupta impotriva sefului de jandarmi din Worcester si a oamenilor acestuia care ii urmareau.

Sub tortura, Fawkes a dezvaluit numele conspiratorilor, iar acestia au fost fie ucisi, in timp ce se impotriveau arestarii, fie executati in 1606. Complotul pare sa fi beneficiat de complicitatea guvernului spaniol şi probabil si de cea a iezuiţilor. Detaliile cu privire la tentativa de asasinat se pare ca erau cunoscute de preotul iezuit Henry Garnet. Deşi a negat acest lucru, a fost declarat vinovat si condamnat la moarte. Intrucat existenţa complotului i-a fost dezvăluita intr-o confesiune, Garnet a fost sechestrat in secret, neputand să informeze autorităţile.

Chiar daca o legislaţie anti-catolică a fost pusa in aplicare imediat după descoperirea complotului, mulţi catolici in functii inalte şi loiali catolicismului au ramas in funcţiile detinute in timpul domniei regelui Iacob I. Complotul a intensificat conflictele dintre protestanti si catolici.

Eşecul conspiraţiei a fost comemorat mult timp prin predici sau prin tragerea clopotelor bisericii, dand naştere actualei Bonfire Night sau Fireworks Night (Noaptea incendiului, Noaptea focului de tabara, Noaptea focului de artificii) sau Plot Night (Noaptea conspiratiei).

Actualmente, acest eveniment este inca comemorat pe 5 noiembrie, initial in Regatul Unit, iar apoi, prin extensie, in cateva tari din fostul imperiu britanic, de exemplu in Noua-Zeelanda, in Africa de Sud si in insula Terranova (coasta nord-estică a Americii de Nord).

1720: Tratatul de pace de la Constantinopol (“Pace Veșnică”) între Rusia și Imperiul Otoman; confirmarea tratatului încheiat la Adrianopol la 13 iunie 1713

1757: Războiul de Șapte Ani: Frederic cel Mare învinge armatele aliate ale Franței și Sfântului Imperiu Roman în Bătălia de la Rossbach.

1838: Honduras își declară independența deplină față de Provinciile Unite ale Americii Centrale. Federatia Statelor Unite ale Americii Centrale a inceput sa se dezintegreze dupa ce Hondurasul a decis sa paraseasca organizatia.

1895: George B. Selden a primit un brevet de inventie pentru un automobil

Avocat specializat in brevete de inventie si inventator, George B. Selden, născut in Clarkson, Statele Unite, in 1846, a fost  preocupat in tineretea sa de ideea construirii unei trăsuri fără cai, dar realizarea practica a acesteia era incerta.

In 1859, tatăl său, judecătorul Henry R. Selden, avocat republican proeminent, care s-a facut remarcat prin apărarea lui Susan B. Anthony (lidera a miscarii pentru drepturile civile americane), s-a mutat la Rochester, New York, unde George a frecventat pentru scurt timp Universitatea din Rochester, inainte de a abandona cursurile pentru a se inrola in regimentul 6 Cavalerie, Sixth U.S. Cavalry, Union Army. Acest lucru nu a fost pe placul tatălui său care, după interventii si discuţii serioase cu fiul său, a reusit sa-l elibereze din armata si l-a inscris la Yale. George nu a fost prea interesat de studiile in drept de la Yale, preferand studiile tehnice oferite de Şcoala Ştiinţifică Sheffield (Sheffield Scientific School). Cu toate acestea, a a reuşit să-si termine studiile şi sa profeseze ca avocat in New York, in 1871, alaturi de tatal sau. Pentru un timp, Selden l-a reprezentat pe pionierul in domeniul fotografiei George Eastman (fondatorul Eastman Kodak Company si inventatorul rolfilmului) in materie de brevete.

In timpul liber, si-a continuat hobby-ul său de a inventa intr-un atelier din subsolul casei tatălui său, inventand o maşină de scris şi o maşină de fabricat inele metalice.

George B. Selden este un caz unic in istoria automobilului. Acesta a reuşit, datorită unei combinaţii inteligente (profesia de avocat l-a ajutat in acest sens), să breveteze insuşi principiul automobilului, conceput ca un vehicul dotat cu un motor şi toate celelalte elemente necesare pentru deplasarea acestuia. Toate aceste elemente, deja cunoscute, au făcut obiectul a numeroase brevete, dar separate unele de celalalte. Selden le-a luat in totalitate, ca pe un singur tot, susceptibil de a face obiectul unui nou brevet de inventie. Astfel, a construit un automobil in 1877 şi l-a patentat in 1895, impunandu-si anterioritatea fata de toţi producătorii, luand un procent pentru fiecare automobil fabricat. Această decizie absurda, care a conditionat in parte dezvoltarea motorizarii in America, nu a putea fi anulata decat in 1911, după un proces care a durat timp de opt ​​ani şi care a fost intentat de Henry Ford.

1905: Adunarea de la Lugoj a celor 20.000 de romani banateni si ardeleni a adoptat o serie de hotarari in problema recunoasterii nationalitatii romane.

1906: Marie Curie devine profesoara la Sorbona

La 39 de ani, fiziciana franceza de origine poloneza, Marie Sklodowska Curie, a devenit prima femeie profesor universitar din Franţa. Marie Curie ii succede sotului sau, Pierre Curie care murise prematur in luna aprilie. A predat ca profesor la catedra de fizica de la Sorbona. Astfel, Marie Curie il va inlocui pe sotul sau si va continua cercetarile pentru care va primi cel de-al doilea premiu Nobel in 1911.

1912: Thomas Woodrow Wilson devine presedinte al S.U.A.

Pacifist convins, Thomas Woodrow Wilson a reusit sa mentina SUA in afara conflictelor in primii trei ani ai Primului Război Mondial. Cand a intervenit, a actionat fara tragere de inima si, de aceea, a lansat ideea infiintarii unei instante de cooperare internationala care va deveni Liga Naţiunilor.

1913: Regele Otto al Bavariei este detronat de vărul său, Prințul Regent Ludwig, care își asumă titlul de Ludwig al III-lea.

1914: Primul Război Mondial: Franța și Marea Britanie declară război Turciei.

1914: Marea Britanie a anexat Ciprul si impreuna cu Franta au declarat razboi Imperiului Otoman.

1930: A treia decernare a premiilor Oscar

Cel mai bun film: “All Quiet on the Western Front”

Cel mai bun regizor: Lewis Milestone pentru “All Quiet on the Western Front”

Cel mai bun actor: George Arliss pentru “Disraeli” si “The Green Goddess”

Cea mai buna actrita: Norma Shearer pentru “The Divorcee” si  “Their Own Desire”.

1930: Aparatul german Dornier Do X, cel mai mare, mai greu și mai puternic hidroavion din lume la acea dată, pornește de la Lacul Constanța în primul său zbor de promovare spre Amsterdam.

1933: A patra Conferinta balcanica, intrunita la Salonic, a adoptat Pactul balcanic.

1935: Compania Parker Brothers a lansat jocul de societate Monopoly.

Monopoly este un joc de societate realizat de Hasbro, o societate americana specializata in jucarii si jocuri. Scopul jocului consta in ruinarea concurentilor prin operatiuni imobiliare, simbolizand aspectele evidente şi spectaculoase ale capitalismului, averile facandu-se si desfacandu-se prin aruncarea zarurilor. Acest joc de societate a devenit cunoscut la nivel mondial si există mai multe versiuni.

Elizabeth Magie a inventat in 1904 The Landlord’s Game, joc de societate ce dorea sa arate “natura anti-sociala a monopolului” si sa-l răspandeasca pe scară cat mai largă. Pe parcursul anilor 1910 şi 1920, difuzarea acestui joc cu incărcătură politică a avut loc pe teritoriul Statelor Unite.

In 1931, americanul Charles Darrow (1889-1967), şomer, a descoperit jocul datorita vecinilor sai. Ulterior, in 1933, in timpul Marii Depresiuni care a urmat crizei din 1929, a creat un joc foarte asemanator cu acesta si l-a oferit companiei Parker Brothers care a refuzat sa-l comercializeze, considerandu-l prea complex. Charles Darrow a comercializat jocul pe cont propriu, iar succesul a fost atat de mare incat, in 1935, Parker Brothers a cumparat drepturile asupra jocului. Compania a cumpărat apoi drepturile initiale ale inventatoarei Elizabeth Magie in 1936; aceasta le-a cedat contra unei sume mici, fara drept de autor, intrucat nu era interesata de bani, ci dorea doar propagarea mesajului jocului. Jocul a fost pus in vanzare pe 5 noiembrie 1935 de către compania Parker Brothers, iar succesul acestuia a fost aproape instantaneu.

1940: Democratul Franklin D. Roosevelt este ales în funcția de președinte pentru o a treia legislatură, fapt unic în istoria Statelor Unite

Democratul Franklin D. Roosevelt l-a invins pe contracandidatul sau republican Wendell Willkie, obtinand astfel, pentru prima data in istoria SUA, al treilea mandat consecutiv la Casa Alba. In timpul acestuia, Japonia ataca Pearl Harbor, cu cateva ore inainte de declaratia oficiala de razboi. Roosevelt a afirmat ca aceasta zi va ramane marcata de aceasta infamie, iar Congresul a votat imediat intrarea in razboi.

Pe 11 decembrie 1941, Germania si Italia au declarat război Statelor Unite. Intalnirile intre Roosevelt si sefii de stat, rus si britanic, se multiplica, pentru a conveni asupra deciziilor importante de razboi si asupra preparativelor necesare pentru incheierea pacii.

1948: Harry S.Truman este ales presedinte al S.U.A., fiind vicepresedinte in timpul mandatului lui  F. D Roosevelt.

Al 33-lea presedinte al S.U.A. este  numit in functie pe 12 aprilie 1945, după moartea lui Roosevelt. Truman a pus capat celui de-al Doilea Razboi Mondial prin folosirea bombei atomice impotriva Japoniei (1945). Pentru a limita raspandirea comunismului, a creat CIA (1947), a favorizat acordarea de ajutor material Europei occidentale (Planul Marshall, 1947) si a contribuit la infiintarea  NATO (1949). A reactionat la atacul Coreei de Nord asupra Coreei de Sud (iunie 1950), prin trimiterea de trupe americane sub comanda lui MacArthur, dar a refuzat sa bombardeze bazele militare chineze. A semnat tratatul de pace cu Japonia in 1951.

1968: Richard Nixon devine presedintele S.U.A.

La alegerile prezidențiale din SUA, republicanul Richard Nixon este ales cu 0,7% avantaj față de concurentul său democratic Hubert H. Humphrey în funcția de președinte al SUA.

Richard Nixon Milhous (1913 – 1994) a fost al 37-lea presedinte al S.U.A. Nixon a fost ales pentru două mandate de patru ani, in 1969 şi 1973, dar a demisionat in 1974. Presedintia sa a fost marcata de razboiul din Vietnam, dar, pentru contemporanii săi, scandalul creat de afacerea Watergate, care ii va aduce demisia, ramane, probabil, evenimentul major.

1968: Shirley Chisholm a fost prima femeie de culoare aleasă în Congresul american

1970: Vaticanul a introdus serviciul divin in limba nationala a fiecarei comunitati romano-catolice.

1980: S-a deschis cea mai mare librarie din lume, “World’s Biggest Bookstore”, la Toronto. Aceasta contine peste 1,5 milioane de carti pe rafturile sale, acestea avand o lungime de peste 27 km.

1992: Dupa 42 de ani, s-a redeschis Ambasada Vaticanului la Bucuresti (Nuntiatura Apostolica).

1994: Fostul presedinte american Ronald Reagan a informat, printr-o scrisoare publica, ca sufera de boala Alzheimer.

1995: David Boys, de 31 de ani, din Montreal, este declarat campion mondial la Scrabble, obtinand cel mai bun punctaj dintre cei 64 de concurenti prezenti la o competitie internationala de trei zile, la Londra. Castigatorul a studiat trei ore pe zi, astfel incat sa invete cele 12 000 de cuvinte englezesti din dictionar, utilizate la aceasta competitie.

1996: Bill Clinton este reales presedinte al S.U.A., dar republicanii detin majoritatea in Congres. Desi foarte popular, acesta a fost in permanent conflict cu Congresul dominat de republicani.

2003: Radio Contact își schimbă numele și echipa și devine Kiss FM

2005: Revoltele continua in Franta si iau amploare

Pentru a zecea noapte consecutiv, au fost comise acte de vandalism şi violenţă in suburbiile Parisului şi in alte parti din provincie. Peste 600 de masini au fost incendiate si 70 de persoane au fost arestate in intreaga ţară.

2006: Saddam Hussein a fost condamnat la moarte

Saddam Hussein a fost găsit vinovat de crime impotriva umanităţii de către Inalta Curte Penală din Irak si a fost condamnat la moarte prin spanzurare. Fostul dictator a fost judecat impreuna cu alti şapte inculpaţi pentru uciderea a 148 şiiţii din Dujail, in 1982.

A fost iniţiată o procedura automata de apel. Fostul dictator, de 69 ani, a refuzat să se ridice in momentul pronuntarii verdictului si a strigat “Dumnezeu este cel mai mare” şi “Trăiască Irakul,” inainte de a-i numi pe membrii instanţei drept “agenţi ai ocupanţilor.”  A fost spanzurat pe 30 decembrie 2006.

2013: India lansează Mars Orbiter Mission, prima sa sondă spațială interplanetară.

2018: Conform NASA, nava spațială Voyager 2 a ieșit din Sistemul Solar în spațiul interstelar.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.