5 Octombrie

1713: Denis Diderot, filosof, enciclopedist francez (d. 1784)

Denis Diderot, 5 oct. 1713 – 31 iul. 1784, literat și filosof francez care, din 1745 până în 1772, a servit ca redactor șef al Enciclopediei, una dintre principalele opere ale epocii Iluminismului.

Scriitorul și filozoful francez Denis Diderot și-a pus amprenta asupra epocii Iluminismului. El a supravegheat în special, împreună cu d’Alembert, scrierea Enciclopediei.

Filozof al epocii Luminilor, Denis Diderot a contribuit prin erudiția și calitățile sale în multe domenii ale culturii. Poligraf (autor de opere care aparțin unor genuri variate), operele sale au ilustrat atât romanul, teatrul, critica literară, cât și eseul.

Dar, mai presus de toate, a rămas în posteritate cu formidabila inițiativă a redactării Enciclopediei, la care a lucrat mai bine de 20 de ani. Era sigur că numai cunoașterea ar putea face rațiunea să triumfe și astfel, lumea să progreseze.

Denis Diderot s-a născut pe 5 octombrie 1713 în Langres, într-o bogată familie burgheză. Tatăl său, meșteșugar, l-a îndemnat să studieze cu iezuiții, convins că o carieră ecleziastică i se va potrivi fiului său.

Diderot nu a avut nicio obiecție și a plecat la Paris pentru a-și aprofunda învățăturile. Între filozofie, teologie și drept, dar totul îl interesa.

A obținut titlul de maestru de artă în 1732. La finalul studiilor, a realizat în cele din urmă că preoția nu i se potrivea. Astfel că, a încercat să-și câștige existența în funcție de oportunități, uneori ca meditator, alteori un angajat al unui procuror.

Avid de cunoștințe, a învățat engleza, matematica și limbile antice. Astfel, în ritmul unei existențe boeme, s-a întâlnit cu Rousseau în 1742, și s-au împrietenit.

În această perioadă, s-a îndrăgostit de Anne-Antoinette Champion și își dorea să se căsătorească cu ea. Tatăl lui Diderot s-a opus acestei căsătorii, mergând chiar până la închiderea fiului său într-o mănăstire. A fost o pierdere de timp, deoarece Denis Diderot a scăpat și s-a căsătorit în secret cu Anne-Antoinette pe 6 noiembrie 1743.

Primele scrieri filosofice ale lui Diderot

După întâlnirea sa cu Rousseau, Diderot era hotărât să se dedice scrisului. Mai întâi în calitate de traducător, l-a cunoscut pe Etienne Bonnot de Condillac, abate de Mureau, filozof, scriitor, academician și economist francez.

Pe măsură ce își hrănea mintea, gândurile sale evoluau spre ateism. Deja odată cu lucrarea Cugetări filozofice, 1746, tindea spre noțiunea de deism (recunoșterea existenței lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a universului, dar care admite că lumea este supusă acțiunii legilor naturii) și religie naturală. Publicată anonim și clandestin, această primă lucrare a fost imediat condamnată să dispară.

Un an mai târziu, pe 16 octombrie 1747, editorul André Le Breton, i-a plasat pe Denis Diderot și Jean Le Rond d’Alembert în fruntea proiectului de redactare a Enciclopediei.

Ideea de enciclopedie a rezultat din traducerea dicționarului enciclopedic englez, un dicționar universal englez în 2 volume, Cyclopaedia sau Dicționar universal de Arte și Știință de Ephraim Chambers, apărut la Londra în 1728.

În 1745, editorul parizian André Le Breton a fost contactat de Gottfried Sellius pentru a se angaja în proiectul de traducere al Cyclopediei, împreună cu John Mills, dar după multe probleme apărute, Diderot și D’Alembert, care aveau în vedere acest proiect pentru anul 1750, au decis să renunțe la ideea unei simple traduceri pentru a dezvolta un proiect de o mai mare amploare, Enciclopedia sau Dicționarul de Știinte, Arte și Meserii, într-o ediție originală, în limba franceză.

În paralel, Diderot a scris lucrarea Scrisoare despre orbi pentru folosul celor care văd, 1749; ultimul său pas către ateism a fost făcut. Această publicație l-a condus direct la închisoarea de la Vincennes, în 1749. O experiență dureroasă de câteva luni, care l-a făcut să renunțe la ideea de a publica, în timpul vieții, toate operele sale. Cu toate acestea, nu s-a abătut de la pozițiile sale filosofice. Potrivit lui Diderot, „lumea, viața, gândul aparțin materiei și evoluează singure, printr-o sensibilitate universală și fără nicio intervenție divină”.

Enciclopedia lui Diderot și d’Alembert

În februarie 1752, Enciclopedia a fost interzisă ca urmare a presiunii iezuiților asupra Consiliului de Stat. Datorită lui Malesherbes, apărătorul proiectului, publicarea putea fi reluată din noiembrie 1753.

Cu toate acestea, în 1759, privilegiul acordat Enciclopediei a fost infirmat și deținerea lucrării a fost din nou interzisă, după publicarea eseului filosofic, Despre spirit al lui Claude Adrien Helvétius, care a ofensat în mod considerabil Biserica.

Dar Diderot nu intenționa să abandoneze un proiect pe care îl iubea și pentru care se luptase încă din 1747. D’Alembert renunțând, și-a continuat sarcina singur. Potrivit lui Diderot, era esențial să se răspândească tuturor cunoștințele. Aceasta era singura modalitate de a contracara intoleranța și de a promova rațiunea, mai ales că nu era vorba doar de aduna laolaltă cunoștințele, ci și de aducerea acestora la respirația filosofică a vremii.

Astfel, Diderot a început în mod clandestin să scrie ultimele zece volume ale operei monumentale. Publicate în 1766, i-au lăsat un gust amar autorului său principal, fiind trădat de editorul său care l-a cenzurat în mai multe rânduri. Cu toate acestea, lucrarea nefiind complet terminată, Diderot a publicat încă un volum de planșe în 1772.

Piese de teatru, critică literară și lucrări ale lui Diderot

Denis Diderot nu își putea concepe existența fără scris. Astfel, în paralel cu avansarea scrierii Enciclopediei, s-a dedicat teatrului cu piesa Fiul natural. Scrisă în 1757, piesa nu va fi interpretată decât ani mai târziu.

În 1758, a urmat Tatăl de famille. În aceste noi opere dramatice, Diderot intenționa să se îndepărteze de tragedia clasică pentru a face loc dramelor domestice burgheze. După părerea sa, publicul aștepta un spectacol în conformitate cu vremurile și, pentru aceasta, proza ​​naturală trebuia să înlocuiască versurile. Dar realizările sale nu au avut prea mult succes.

În această perioadă, Diderot și Rousseau, care se înțelegeau din ce în ce mai puțin, au încheiat definitiv relațiile. Diderot frecventa apoi cercurile de savanți și artiști. Nu se putea abține să nu aștearnă pe hârtie convingerile și analizele sale față de operele și lucrările pe care le descoperea în calea sa.

Astfel, din 1759, a publicat în periodicul destinat aristocrației cultivate a secolului al XVIII-lea, Corespondență literară, filozofică și critică, condus de Friedrich Melchior Grimm, primul său Salon literar, care l-a făcut unul dintre fondatorii criticii de artă. Diderot acorda astfel o mare importanță artei în Enciclopedia sa.

Odată ce proiectul enciclopedic se apropia de final, Diderot se putea dedica altor forme de scriere. În cursul anilor precedenți, începuse deja să scrie câteva lucrări narative importante, dar nu le-a putut termina. Acesta era cazul, de exemplu, cu Călugărița, Nepotul lui Rameau (scris între 1762 și 1773) sau Jacques fatalistul.

În sfârșit, avea timp să le revizuiască și să le termine. Până la urmă, îi era indiferent dacă lucrările sale urmau să fie publicate sau nu, acest lucru nu conta pentru el. Diderot era un filozof pentru care scrisul era un dialog interior care îi permitea modelarea gândurilor sale. Astfel, și-a canalizat preocupările cu privire la originea vieții în lucrarea Visul lui d’Alembert, 1769 și cu privire la moralitate în Suplimentul de călătorie al lui Bougainville, 1772, publicat în 1796. Textul este prezentat ca o continuare a Călătoriei în jurul lumii de Louis-Antoine de Bougainville, publicat în 1771.

Călătoriile și bătrânețea

Începând din vara anului 1773, Diderot a plecat la Haga înainte de a se întâlni cu împărăteasa rusă, Ecaterina a II-a, la Sankt Petersburg. Cu ani în urmă, Ecaterina a II-a îi cumpărase biblioteca, iar Diderot îi mulțumea pentru că a dat lumină educației din Rusia.

Cu toate acestea, călătoriile sale au început să-l obosească și, la întoarcerea la Paris, scria din ce în ce mai puțin. Printre ultimele sale cărți s-a numărat lucrarea Paradox despre actor, 1773-1778, publicat în 1830, Interviu cu mareșalul, 1776, și Eseu asupra domniei lui Claudius și Nero, 1778.

A scris ultima sa lucrare dramatică Este bine? Este rău? în 1781. Bătrân și bolnav, a abandonat ideea de a publica toate lucrările sale nepublicate.

Sophie Volland, iubita sa pe care o frecventa din 1756 și cu care întreținuse o corespondență remarcabilă, a murit în februarie 1784. Diderot a murit câteva luni mai târziu, pe 31 iulie 1784, la vârsta de 70 de ani. .

Diderot, filosof al Iluminismului

Mișcarea iluministă este o mișcare intelectuală a secolului al XVIII-lea, contemporană cu Diderot. Membrii săi, oameni de litere, cărturari și oameni de știință, își propuneau să ilumineze omenirea prin cunoaștere și să scoată lumea din obscurantism pentru a o aduce spre cunoaștere rațională.

Deci, Diderot, deși destinat preoției a luat o cale cu totul diferită, ghidat de setea sa de cunoaștere și de convingerile sale filozofice. Această cale l-a făcut unul dintre cei mai mari reprezentanți ai Iluminismului și opera sa, în care Enciclopedia nu poate fi disociată de celelalte producții ale sale, rămâne una dintre cele mai importante din literatura franceză.

1409: Carol al VIII-lea al Suediei (d. 1470)

1641: Francoise Athénaïs, Marchiză de Montespan, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței (d. 1707)

1658: Mary de Modena, regină consort a Angliei, Scoției și Irlandei (d. 1718)

1712: Francesco Guardi, pictor italian (d. 1793)

1717: Marie Anne de Mailly, metresa regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1744)

1781: Bernard Bolzano, matematician, filosof ceh (d. 1848)

1829: Chester A. Arthur, politician american, al 21-lea președinte al Statelor Unite (d. 1886)

1864: Louis Lumière, regizor și producător francez (d. 1948)

1877: Ștefan Petică, poet român (d. 1904)

1902: Zaharia Stancu, poet, prozator și ziarist român (d. 1974)

1929: Catinca Ralea, realizatoare emisiuni radio-tv din România (d. 1981)

1936: Václav Havel, scriitor și politician ceh, primul președinte al Cehiei (d. 2011)

1939: Marie Laforêt, cântăreață și actriță franceză (d. 2019)

1940: Milena Dravić, actriță sârbă (d. 2018)

1942: Angela Buciu, cântăreață de muzică populară și deputat român

1947: Brian Johnson, cântăreț-compozitor englez (AC/DC și Geordie)

1958: Neil deGrasse Tyson, astrofizician și specialist în comunicare științifică american

1967: Guy Pearce, actor și muzician australian

1975: Kate Winslet, actriță britanică

Share |

Comments are closed.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.