6 Aprilie

402: Are loc bătălia de la Pollentia, dintre romani și Vizigoți. Romanii, conduși de generalul Stilicon, îi determină pe adversari să se retragă și capturează familia liderului vizigot, Alaric

1327: Poetul italian Petrarca a văzut-o pentru prima dată pe Laura – iubirea sa idealizată – în biserica Sf. Clara din Avignon

1749: Constantin Mavrocordat abolește șerbia în Moldova, prin redefinirea statutului vecinilor, care nu mai sunt considerați robi, ci țărani fără pământ. Anterior, la 5 august 1746, se instituise aceeași reformă în Muntenia, desființând Rumânia

1795: Apare prima carte românească de matematică, Aritmetica, tipărită în Moldova și datorată episcopului de Hotin, Amfilohie Hotiniul

1814: Abdicarea fără condiții a lui Napoleon

1896: La Atena, se deschid primele Jocuri Olimpice Moderne, la 1.500 de ani după ce ele au fost interzise de împăratul Teodosiu I

1903: Apare în Sămănătorul poezia În Luxemburg, semnată Dimitrie Anghel

1909: Exploratorul american Robert Peary, asistentul Matthew Henson și patru eschimoși ajung la ceea ce au stabilit că este Polul Nord

1913: S-a înființat, la București, Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale (Academia de Studii Economice), prima instituție de învățământ superior economic din România

1917: Primul război mondial: Statele Unite declară război Germaniei

1941: Al doilea război mondial: Germania invadează Iugoslavia

1974: La Brighton, Marea Britanie, formația ABBA câștigă cea de-a 19-a ediție a Eurovision–ul pentru Suedia cu piesa Waterloo!

1990: Ion Rațiu este ales președinte al PNȚCD

1992: A început asediul orașului Sarajevo de către armata sârbă condusă de Slobodan Miloșevici. În aceeași zi, Comunitatea europeana recunoștea independența Bosniei–Herțegovina

1994: Președinții din Rwanda și Burundi și-au pierdut viața într-un accident aviatic

2009: A avut loc un cutremur devastator care a zguduit centrul Italiei, în special orașul L’Aquila.

Share |

Leave a Reply

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.